Main menu

header

18-13-1de Cătălina Tăgârţă

- Radu Pietreanu, despre noul concurs ce se va desfăşura la nivel naţional

Sub orice nume s-ar prezenta: Radu, Costel sau - în curând - Ion, artistul Radu Pietreanu are un singur scop, şi anume: să facă oamenii să uite de necazurile şi de greutăţile vieţii, să le readucă zâmbetul pe buze chiar şi pentru câteva momente. După ce a încheiat capitolul „Vacanţa Mare”, actorul s-a concentrat o vreme exclusiv pe proiectul „Vacanţa Muzicală”, un concept original, pe care l-a inventat în 2010, alături de Mihai Napu şi Cristi Pup. Însă nu a putut sta multă vreme departe de camerele de filmat, astfel că anul trecut a acceptat provocarea lui Sandu Pop, alias Văru’ Săndel, şi a început o nouă emisiune la Etno TV: „Fabrica de Parodii VaMuZ”. Planurile măreţe pe care le are cântăreţul şi omul de televiziune conţin şi alte surprize.

„În platoul de la «Fabrica de Parodii VaMuZ» vin oameni serioşi”
- Radu, spune-ne, te rog, cum merge emisiunea pe care o ai la Etno TV: „Fabrica de Parodii VaMuZ”?
- Emisiunea merge foarte bine, avem invitaţi numai unul şi unul. De sâmbătă a început într-un format nou, cei care ne-au urmărit şi-au dat seama, probabil, că e vorba şi despre un alt decor, dar invitaţii sunt tot de calitate. În platoul de la „Fabrica de Parodii VaMuZ” vin oameni serioşi, care nu apar pe posturile altor televiziuni, pentru că-s prea decenţi şi prea buni. Dar noi îi aducem în emisiunea noastră pentru că sunt şi haioşi, şi talentaţi.

- M-ai făcut curioasă. Îmi spui, te rog, şi câteva nume?
- Sigur. Ovidiu Mihăilescu, trupa Bandidos, Mihai Popistaşu - de la Vocea României, Dorin Andone - actor şi cântăreţ, sunt foarte mulţi...

- Ne spui ceva şi din culisele emisiunii? Sau poate faci o scurtă prezentare pentru cei care n-au apucat încă să vă vadă!
- Eu şi invitaţii suntem ca un grup de prieteni care deapănă amintiri şi intră în rol cu uşurinţă, fără reţineri. Facem parodii în direct, le scriem şi cântăm în direct, ca să arătăm publicului că se poate şi aşa ceva, că nu trebuie să stai şase ani până scoţi un cântecel haios sau o lună până faci o emisiune. Noi o putem face în direct, oricând. Sper ca toţi invitaţii să răspundă la fel de prompt cerinţelor noastre de spontaneitate, colegialitate şi umor, aşa cum au făcut-o deja cei de până acum. Căci vom avea invitaţi nu doar oameni de televiziune, ci şi medici, politicieni... Personal, cred că în orice grilă de programe trebuie să existe umor. Aş vrea să mai adaug aici că numele emisiunii vine de la „Vacanţa Muzicală”, un concept original pe care l-am inventat în 2010 şi care se compunea din: Radu Pietreanu, Mihai Napu şi Cristi Pup. Mihai a fost cântăreţ în „Cenaclul Flacăra”, al lui Adrian Păunescu, iar Cristi este fostul clăpar de la trupa Cargo. Am spus că e un concept original, pentru că pe lângă muzică folk sau colinde avem şi foarte multe parodii. De fapt, 75% din repertoriul nostru e compus din parodii muzicale - cântece vesele cu care mergem la toate petrecerile private, la zilele oraşelor, în cluburi sau în săli de spectacole.

- Că tot ai amintit de umor, ştiu că eşti implicat în mai multe proiecte. Hai să le dezvăluim câte ceva cititorilor. Ce le mai pregăteşti?
- Voi face la Etno TV un concurs numit „Românii au umor”, plus un serial de comedie: „Ion, Gheorghe şi Măria”. De asemenea, să nu uităm de CD-ul pe care îl scot împreună cu revista Taifasuri. Acesta este foarte important, întrucât reprezintă doar începutul - unul dintr-o serie de patru pe care intenţionez să le scot pe piaţă anul acesta.

„E «liber» la înscrieri”
- În ce constă concursul „Românii au umor” şi care va fi marele premiu? Cu ce îi veţi atrage pe oameni?
- Concursul „Românii au umor” se va desfăşura la nivel naţional. Oamenii se pot înscrie la numărul de telefon 0736.502.494 sau prin e-mail, la adresa: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it., iar noi vom merge în oraşele lor ca să facem preselecţie. Aşteptările noastre sunt foarte mari. Sper să fie un concurs de mare succes, pentru că toţi românii, absolut toţi, au umor, şi e păcat să îl păstreze doar pentru ei. Aşa că ne-am zis: „Haideţi să dăm o şansă oamenilor să arate ce pot şi să descreţească şi frunţile celor din jur”. Concursul poate fi şansa nesperată a celor fără posibilitate financiară, dar şi a celor care nu au încredere în ei şi nu s-au gândit niciodată să apuce pe un astfel de drum...

- Să înţeleg că va fi un fel de „Românii au talent”?
- Să zicem că va fi ceva asemănător, dar bazat numai pe umor, pe caterincă. Şi mizând pe acest lucru, deja mă trec fiori când mă gândesc câţi astfel de oameni sunt printre noi. Vă daţi seama? Va fi greu să înscriem 20 de milioane de români... Toţi ştiu câte un banc, câte o poezie haioasă, un cântecel, deci e posibil ca acest concurs să se întindă pe o perioadă mai lungă, poate chiar şi un an. Evident, totul se va difuza la Etno TV, de la preselecţii la etapa întâi, etapa a doua şi finala. Apoi, aş vrea să subliniez ceva ce mie mi se pare extrem de important, şi anume: câştigătorului nu-i vom da bani, cum se întâmplă la alte concursuri -, se dă o sumă de bani şi nimeni nu mai aude apoi de el. Nu. Finalistul nostru va avea şansa unei cariere de succes în showbiz, pentru că timp de un an va avea emisiuni săptămânale la Etno TV, iar în fiecare an va susţine 30 de spectacole live în toată ţara. Dacă nici asta nu e o şansă adevărată, atunci pentru ce să lupţi?

- Care va fi rolul tău la „Românii au umor”?
- Cu siguranţă voi face parte din juriu. Aşadar, dragi cititori, e liber la înscrieri: sunaţi-ne şi scrieţi-ne, căci în curând vom derula concursul!

„«Nevasta şi amanta», primul CD dintr-o serie de patru”
- Legat de noul CD, „Nevasta şi amanta”, ce ne mai poţi spune?
- Aşa cum am spus deja, e primul dintr-o serie de patru, deci cine îl pierde nu-şi va putea completa colecţia. CD-ul e făcut de Radu Pietreanu şi Cristi Pup şi conţine cântece de chef, de dragoste, de umor. Primul se numeşte „Nevasta şi amanta”, iar refrenul piesei care dă titlul CD-ului este: „Am o dilemă foarte stresantă/ Să-mi iau nevastă, să-mi iau amantă”, şi explicăm acolo avantajele uneia şi alteia, pentru cei nehotărâţi. Sunt şi cântece mai deochiate - cu Cocalarul de mall, dar şi mai serioase, cum ar fi Cerşetorul - care vorbeşte despre viaţa unui profesor care a ieşit la pensie şi a ajuns cerşetor.

„«Ion, Gheorghe şi Măria», un serial de comedie cu ardeleni“

- Ce ne poţi spune despre sitcomul „Ion, Gheorghe şi Măria”? E asemănător cu „Leana şi Costel”? Cine vor fi cele trei personaje?
- Da. Dar spre deosebire de „Leana şi Costel”, „Ion, Gheorghe şi Măria” va fi un serial de comedie cu ardeleni. Ce se va întâmpla, mai exact? Va râde lumea de ce facem noi pe scenă. E imposibil să nu faci asta...

- Tu pe cine interpretezi? Şi cine sunt ceilalţi doi colegi?
- Eu voi fi Ion, iar ceilalţi doi colegi de scenă vor fi o surpriză pentru telespectatori.

- Când va începe noul serial de comedie?
- Probabil în aprilie. Vom filma începând de luna viitoare, din martie. Vrem să fie vremea bună, fiindcă avem multe cadre afară, cu exterioare, prin satele din Ardeal.

„Concursul poate fi şansa nesperată a celor fără posibilitate financiară, dar şi a celor care nu au încredere în ei şi nu s-au gândit niciodată să apuce pe un astfel de drum...“ - Radu Pietreanu