de Gabriela Niculescu

Roxana Ciuhulescu se identifică de ani buni cu emisiunea de succes „Pro Motor” de la Pro TV şi cu cele mai îndrăzneţe sporturi din câte există. Este o nativă veritabilă a zodiei Săgetător şi reuşeşte să-şi trăiască viaţa la cote maxime. Soţul său, Mihai Ivănescu, director general la Jaguar/Land Rover, este un tip echilibrat, care-i oferă Roxanei libertatea de a face ce-i place. Se iubesc de şapte ani, sunt căsătoriţi de şase ani, iar în urmă cu cinci ani, de Ziua Îndrăgostiţilor, Roxana i-a oferit lui Mihai cel mai frumos cadou din lume - pe fiica lor, Ana.

„La 5 ani aveam deja înălţimea fetelor de 10 ani”
- Practici o mulţime de activităţi care duc la ridicarea nivelului de adrenalină, de care, bag seama, eşti dependentă. Hai să vorbim puţin despre fiecare.
- În ultimii zece ani chiar nu mai pot dormi bine noaptea, decât foarte rar, din cauza excesului de energie. În permanenţă trebuie să găsesc ceva nou, altfel nu mă simt împlinită, şi de aici... experimentele. Niciodată n-am încercat să demonstrez cuiva ceva, cred că trebuie să fii făcut pentru aşa ceva, altfel n-ai cum să le faci sau nu-ţi ies, pe când la mine e ceva natural. Sunt Săgetător, şi nativii acestei zodii se plictisesc repede, sunt înnebuniţi după călătorii şi aventuri. Aşa am rezistat 13 ani la „Pro Motor”. Dacă făceam o emisiune de studio, mă plictiseam teribil. Având muncă de teren, mi-a plăcut tot mai mult.

- Ce sporturi ai încercat până acum?
- Păi, s-o iau de la începuturi. În copilărie am făcut patru ani gimnastică ritmică, dar la 5 ani aveam deja înălţimea fetelor de 10 ani şi n-am mai putut continua. Apoi am făcut Shotokan (n.r. - arte marţiale), pentru apărare, după ce-am avut câteva conflicte în cartier, au urmat handbalul de performanţă şi kickboxing-ul. La 18 ani mi-am luat şi permisul de conducere şi-am intrat la „Pro Motor”. Am încercat şi alpinism, am făcut şcoala de scafandri şi sunt la nivelul trei, scafandru de prim ajutor, am făcut schi nautic, tir, am făcut şi şcoala de copiloţi şi de piloţi şi am fost copilot în Campionatul Naţional de Raliuri, câteva etape bune, şi am fost pilot în campionatul de Off Road. Am permis de conducere pe toate categoriile, cu atestat profesional pentru persoane şi pentru mărfuri şi am făcut şi şcoala de elicoptere, iar examenul de zbor l-am dat când eram gravidă, lucru pe care nu-l ştiam decât eu şi soţul meu. Chiar la nunta mea am fost cu elicopterul. Schiez pe zăpadă, pe apă, pe nisip, anul trecut am făcut şcoala de kiteboard, dar sunt începătoare şi nu cred că voi avansa din pricina înălţimii, am făcut şcoala de kangoo jumps, sunt instructor, am făcut şi volei, aerobic. Dacă mâine aş renunţa la televiziune, aş avea din ce să trăiesc, ori că sunt instructor de camioane, ori de scuba diving (n.r. - scufundări), am ce să fac.

„Am fost considerată mereu băieţoiul familiei”
- Îţi mai doreşti să încerci ceva?
- Mi-ar plăcea să fiu şi pilot de avioane, dar ca să ajungi pilot de linie trebuie să urmezi toţi paşii, iar asta înseamnă foarte mult timp. Chiar am vrut să mă înscriu la şcoala de aviaţie, numai că din cauza înălţimii nu m-ar fi acceptat. Creierul se oxigenează mai greu când ai 1,92 m, la altitudini mari. Însă, aş putea să merg la nivelul următor de profesionişti pentru elicoptere.

- Ţi-a fost teamă să încerci vreun sport?
- Întotdeauna mi-a fost frică să le încerc pe toate. De exemplu, scuba diving a pornit dintr-o joacă. Un fost iubit mi-a dat acest imbold, deşi eu aveam fobie de apă, de la o traumă din copilărie. Primul nivel se învaţă în patru-cinci zile, dar eu am avut nevoie de 12 zile pentru a-mi lua licenţa. Nu doar că-mi era frică de apă, dar nu reuşeam să-mi pun masca de oxigen, să respir. Două zile i-a luat instructorului să mă înveţe să respir şi să bag capul în apă, şi într-un final am reuşit să fac manevra. Aşa am ajuns să fac şi schi nautic fără să-mi mai fie teamă.

- De unde vin aceste pasiuni „bărbăteşti”?
- Habar nu am, trebuie să fii născut să faci toate astea, am fost considerată mereu băieţoiul familiei.

- Pasiuni „femeieşti” ai?
- Nu-mi place să gătesc, nu am răbdare la cumpărături, simt că mi se face rău şi nu am stare la saloanele de frumuseţe. Am prietene care stau o zi întreagă acolo; eu aş înnebuni. În schimb, îmi place să calc, să mă machiez şi-mi mai place gimnastica.

„De cele mai multe ori intimidez bărbaţii”
- Ţi s-a întâmplat să intimidezi bărbaţii cu care ai avut de-a face profesional de-a lungul vremii?
- De cele mai multe ori intimidez bărbaţii. Rar mi s-a întâmplat să întâlnesc un bărbat care să n-aibă niciun fel de temere când stă de vorbă cu mine, să fie relaxat sau să simt că mă domină.

- Cum te-ai descrie în câteva calităţi şi defecte?
- Să încep cu defectele. Sunt sensibilă în faţa oamenilor şi sufăr foarte mult pentru cei din jur. Sunt perfecţionistă, şi asta urăsc la mine, este un motiv în plus pentru nemulţumirile mele. Îmi pare rău că nu pot să fiu mai feminină - alt defect, aşa-l consider eu, pentru că nu ştiu dacă e bine pentru o femeie, mai ales în ziua de astăzi, să fie total independentă. Niciodată nu mi-a plăcut să depind de nimeni, de niciun bărbat. Nu ştiu dacă e în regulă, pentru că eu cred că e bine şi pentru partenerul meu să simtă că mă protejează, că are grijă de mine. Iar la calităţi pot spune că am un suflet mare şi sunt dispusă oricând să ajut pe oricine. Iubesc foarte mult copiii şi animalele. Îmi plac sporturile, nu ştiu, adăugaţi voi, că mie mi-e şi ruşine să spun.

- Poate eşti o mamă-model.
- Nu mă consider deloc o mamă-model. Uneori mă simt chiar vinovată. Am avut o astfel de zi atunci când am zburat cu MIG-ul. A fost singura zi în care n-am avut puterea să intru dimineaţa în camera Anei s-o văd. Simţeam că nu e corect faţă de ea. Iar seara, când m-am întors acasă, m-am dus şi i-am cerut iertare.

„M-a sunat să ies în faţa Pro-ului, că a venit să mă pupe”
- Ziceai că te plictiseşti repede. Ce menţine focul viu în relaţia voastră?
- Poate faptul că nu ne vedem foarte mult timp pe zi, doar dimineaţa şi seara. Şi faptul că eu plec foarte mult în deplasări, asta îmi dă un moment de respiro, şi pentru mine e foarte important. Mihai ştie că aş înnebuni să stau numai lângă el. Eu am nevoie de libertate, doar sunt Săgetător, asta neînsemnând altceva decât libertatea de a mă ocupa de activităţile mele.

- Care sunt cele mai frumoase momente din viaţa voastră?
- Ador vacanţele în care plecăm toţi trei, dar avem şi momente în care mergem doar noi doi. Fugim câte un week-end sau câteva zile pe undeva.

- Cu ce te răsfaţă?
- Îmi face tot felul de surprize. La începutul relaţiei, când voia să mă cucerească, mi-a umplut casa cu flori, m-a surprins o dată cu o excursie la Barcelona, într-o zi m-a sunat să ies până în faţa Pro-ului, că a venit să mă pupe, în alte dăţi mi-a băgat bileţele sub uşă...

„Fără oxigen într-o peşteră subacvatică“

- La asemenea sporturi, sigur ai trăit experienţe la limită. Povesteşte-mi câteva.
- Am trecut printr-o experienţă la limită după ce mi-am luat prima licenţă de scuba diving. Am mers într-o zonă celebră din Sicilia, unde s-a filmat „The Big Blue” şi unde există o peşteră subacvatică. Instructorul m-a văzut că mă tot uitam la ea, deşi îmi era frică să intru, eu având probleme şi cu claustrofobia. Dar a zis să mergem, deşi aveam o singură lanternă. Am intrat cu el, peştera era ca un labirint, şi la un moment dat s-a terminat bateria lanternei şi am rămas în beznă totală. Este regulă în scufundări să nu pleci de lângă partener. Dacă se întâmplă ceva cu unul, celălalt are obligaţia să-l ajute. Am plecat de lângă instructor, făcând o greşeală imensă, pentru că mă puteam pierde în labirint, iar la două minute după aceea am rămas fără oxigen în butelie şi-mi bătea inima de simţeam că-mi iese din piept. I-am făcut semn şi mi-a dat oxigen, apoi am ieşit, dar m-am speriat groaznic şi a fost o lecţie pentru mine. Nu mai intru în veci în peşteri!
Altă dată am trecut prin momente de groază când zburam spre Salonul Auto de la Frankfurt. Eram puţini pasageri la bordul unui Boeing 747 şi am prins o furtună de am crezut că fac pe mine de frică. Eram mov la faţă. Se speriaseră şi stewardesele, una era leşinată în spatele avionului. Aeronava a intrat în trepidaţii, au căzut măştile de oxigen, am crezut că se dezintegrează, iar timp de aproape trei ore credeam că vom muri. N-am înţeles de ce-au plecat de la sol, că au primit prognoza meteo. În plus, avionul fiind aşa gol nu avea aceeaşi stabilitate ca atunci când e plin cu pasageri. Am mai păţit ceva similar, dar pe mare, cu barca, în larg, când eram în vacanţă în Thailanda. Am prins o furtună cu valuri de zece metri şi am făcut două ore până la mal. Eu ţineam o fetiţă în braţe, să nu o arunce peste bord, tatăl îl ţinea pe fratele ei, iar mama sa făcuse atac de panică, nu mai comunica. Şi acum, când povestesc, mi se face pielea de găină. Când am ajuns la mal n-am putut coborî, a trebuit să ne aruncăm în apă, pentru că ne lovea barca. A sărit un bărbat, a luat copiii pe rând, iar eu am ajuns la mal în patru labe, am zis că mor în acele două ore. Timp de trei ani n-am mai putut să urc în nicio barcă, greu am scăpat de trauma aceea.

„Spre deosebire de mine, Ana e foarte feminină“

- De ce este atrasă Ana? Îţi seamănă la curaj?
- Are înclinaţii către sport, ceea ce-mi place foarte tare. La caracter seamănă mult cu tatăl ei, iar fizic seamănă cu mine. Este la fel de încăpăţânată ca taică-su, seamănă inclusiv la mers, la felul cum priveşte, cum întoarce capul şi, spre deosebire de mine, Ana este foarte feminină, ceea ce mă bucură enorm. Eu uram când îmi lua mama o rochie, nu suportam să mă îmbrac aşa, pentru că nu mai puteam să mă caţăr pe toate gardurile. Chiar era să mă exmatriculeze în clasa I, că le ridicam fustele fetelor. Ana merge la înot şi la balet, face gimnastică la grădiniţă, are acum şi ore pentru dans, chiar vorbeam cu soţul meu că i-am încărcat cam tare programul la cei 5 anişori, dar îi plac toate astea, n-o forţează nimeni, ea şi le doreşte, iar dacă ceva nu-i place, nu mai face. Are înclinaţii artistice, pe care eu nu le-am avut. Eu nu ştiam să desenez o casă, abia la 30 de ani am învăţat să desenez o maşină. Iubeşte foarte mult cărţile, pe când eu citeam de nevoie, n-aveam nicio tragere. Din aceste puncte de vedere seamănă cu tatăl ei. Este şi cochetă, dimineaţa mă înnebuneşte: „Nu vreau rochiţa asta, cealaltă. Asta nu se «învâsteste» (n.r. - învârte). Vreau ciorapii cu buline. Vreau paltonul ăla care se «învâsteste»...” Eu în două minute sunt gata, pe când ea e foarte atentă la haine. E adorabilă!

„Când am zburat cu MIG-ul a fost singura zi în care n-am avut puterea să intru dimineaţa în camera Anei s-o văd. Simţeam că nu e corect faţă de ea. Iar seara, când m-am întors acasă, m-am dus şi i-am cerut iertare”