de Gabriela Niculescu

- Digi24, postul unde cei doi jurnalişti s-au reîntors să-şi facă meseria într-un peisaj media în care nu se mai regăseau

Sanda Nicola şi Cosmin Prelipceanu fac parte din elita jurnaliştilor români cu realizări remarcabile în plan profesional şi ambii s-au alăturat postului Digi24 din prima zi. Cosmin realizează emisiunea de dezbatere politică „Jurnal de seară”, de luni până vineri, de la 20:00 la 22:00, iar Sanda prezintă ediţiile speciale ale ştirilor, precum şi pe cele din week-end. Cei doi vor fi implicaţi în campania „Raport de ţară”, pe care Digi24 o demarează la 1 martie, o dată cu sărbătorirea primului an de existenţă. Cele două vedete ale postului ne-au vorbit despre încercările lor profesionale şi personale şi au făcut o radiografie a mass-mediei din România.

Sanda Nicola: „Tot ce am câştigat muncind de la 17 ani în mass-media a fost reinvestit în pregătirea mea“

- Cât de greu sau uşor este pentru un tânăr din România, aspirant la titlul de jurnalist, să studieze în Marea Britanie şi cât de costisitor a fost pentru tine?
- Uşor n-a fost, dar nici nu pot să spun că m-au strivit sacrificiile. Pentru mine, educaţia şi formarea profesională au fost întotdeauna priorităţi. Mi-e greu să trag linie şi să fac un calcul cât m-a costat cu totul, dar pot să spun că aproape tot ce am câştigat muncind în mass-media de la 17 ani a fost reinvestit în pregătirea mea sau în diverse proiecte profesionale.

- Ştiu că în perioada în care ai fost freelancer ai colaborat cu televiziuni ca Al Jazeera, France 24 sau Channel 4. Ce diferenţe există între modul lor de abordare a unui subiect şi cel al televiziunilor din România?
- E dificil să facem comparaţii. În primul rând pentru că Al Jazeera şi France 24 sunt reţele globale de ştiri, se adresează unui public răspândit pe tot globul. Se urmăresc evenimentele cu impact măcar continental, dacă nu mondial. În ciuda experienţelor mele de lucru foarte interesante şi avantajoase în mediul internaţional, să ştiţi că nu mă număr printre cei care consideră că jurnaliştii străini sunt desăvârşiţi, ei fac totul cu profesionalism, în vreme ce noi suntem veşnic cu un pas în spatele lor. Bunăoară, acum două săptămâni discutam cu nişte editori de ştiri din redacţia unei mari televiziuni din Marea Britanie care habar n-aveau că România şi Bulgaria au intrat în Uniunea Europeană. Însă da, e un mare adevăr că am învăţat foarte multe de la colegii englezi şi francezi. Ei pun întotdeauna interesul public pe primul plan, caută mereu să aducă valoare adăugată unei relatări, nu se rezumă doar să bifeze „şi eu am fost acolo, şi noi am avut ştirea”, iar când transmit o ştire caută să o facă într-o manieră cât mai expresivă. Există o permanenţă preocupare să-şi înţeleagă foarte bine publicul şi să răspundă de fiecare dată aşteptărilor acestui public.

„Orice femeie care îşi închipuie că o carieră ţine loc de familie greşeşte fundamental”
- Care a fost cea mai grea provocare profesională de până acum?
- Cred că revenirea în prim-plan în media de la noi, după patru ani în care am călătorit foarte mult şi am muncit în proiecte internaţionale. A fost foarte greu să-mi găsesc locul pe o piaţă pe care nu o mai înţelegeam.

- Astăzi sunt multe femei care dau totul pentru carieră. Şi cum ştiu că eşti o femeie încercată de soartă, te-aş ruga să-mi spui cum vezi acum acest „sacrificiu” al femeii de carieră?
- Eu gândesc că orice femeie care îşi închipuie că o carieră poate ţine loc de familie greşeşte fundamental. Sigur că astăzi, când societatea scoate în faţă şi se arată adesea mută de admiraţie în faţa femeilor „de succes”, devine foarte tentant şi aproape obligatoriu să-ţi propui să faci carieră prin orice mijloace şi cu orice preţ. Însă nu cred că noi, femeile, ar trebui să sfidăm anatomia şi „legea firii”. Da, sunt de acord să punem neuronii la treabă, dar nici estrogenul nu trebuie ignorat. Familia şi cariera n-ar trebui să intre niciodată în competiţie.

„Să creştem unul prin celălalt - cheia relaţiei noastre”
- Ce lucruri apreciezi cel mai mult la soţul tău şi ce lucruri critici cel mai des la el?
- Liviu este un exemplu pentru mine în foarte multe privinţe. Un boem aparent, uşor timid în anumite împrejurări, dar cu o minte foarte disciplinată şi cu un echilibru interior foarte greu de tulburat. Un om care nu vrea niciodată să pară altceva decât ceea ce este, dar care luptă zi de zi cu propria fire ca să devină mai bun, mai competent, mai creativ. Un bărbat ambiţios, dar în care n-am găsit până acum niciun sâmbure de vanitate. Ce să vă mai spun - că e frumos? Pentru mine e cel mai frumos, din ce în ce mai frumos. (Râde!) De la o vreme îl critic tot mai puţin. Ori eu am devenit mai ponderată, ori el e tot mai fără de cusur. Poate amândouă? Important e să creştem în continuare unul lângă celălalt şi unul prin celălalt. Asta a fost până cum cheia relaţiei noastre.

„Viaţa s-ar fi simplificat în Anglia sau în America, însă nu mă simţeam «întreagă» acolo”
- Ştiu că ţi-ai dorit să pleci din ţară. Ce te-a ţinut pe loc?
- Timp de câţiva ani am fost într-un permanent „du-te, vino!”, şi am fost mult timp indecisă dacă rostul meu e aici sau în altă parte. Ştiu că, din multe puncte de vedere, viaţa mea s-ar fi simplificat în Anglia sau în America, însă nu mă simţeam „întreagă” acolo. Sunt atât de „româncă” în toate aspectele firii mele, încât am renunţat la ideea de a pleca. Dar n-aş fi ştiut asta dacă nu aveam ocazia să plec şi să mă uit cu atenţie la România de pe margine. Visez la ziua în care tot mai mulţi dintre noi vor înţelege că nu trebuie să ne căznim să fim ca alţii, trebuie doar să descoperim cine suntem.

- Ce pasiuni ai?
- Citesc, înot, îmi place foarte mult să conduc şi, din când în când, mă mai înscriu la câte un curs. Ultimul era despre chackre, următorul va fi de limbă arabă.

- De curând ai împlinit 35 de ani. Ai tot ce ţi-ai dorit pentru această frumoasă vârstă?
- Am atât cât îmi trebuie mie şi familiei mele ca să trăim în echilibru. Rămân la părerea că în fiecare clipă a existenţei mele sunt exact acolo unde trebuie să fiu, chiar dacă nu întotdeauna îmi place cum stau lucrurile.

„Suntem din ce în ce mai des citaţi drept sursă credibilă şi relevantă de ştiri“

- Cum a fost pentru tine acest an, petrecut în echipa Digi24?
- Nu ştiu când a trecut ultimul an. A fost un an foarte dificil, actorii politici au fost atât de imprevizibili, încât niciunul dintre noi nu şi-a îngăduit să se relaxeze prea mult. Dincolo de efortul de a acoperi toate transformările de pe scena politică de la noi, amintiţi-vă că Digi24 a alocat multe resurse şi pentru alegerile din Rusia, cele din Franţa, din Statele Unite şi am transmis cu lux de amănunte de la Chicago pe durata Summitului NATO. Am avut trimişi speciali în Siria, în Afganistan şi am produs campania „România din interior”, care s-a întins pe aproape o jumătate de an. Toate astea şi multe altele sunt eforturile unei echipe care încă e în proces de coagulare. Suntem sute de oameni în echipa Digi24. Unii dintre noi sunt la început de drum, alţii au ajuns aici în plină maturitate. Unii acum învaţă ce au de făcut, alţii încearcă să se dezveţe de anumite practici dobândite la locurile de muncă anterioare. Nu e deloc uşor. Dar, cu toate astea, iată că suntem din ce în ce mai des citaţi drept sursă credibilă şi relevantă de ştiri. La împlinirea unui an demarăm o campanie fără egal, vrem să le oferim telespectatorilor noştri un „Raport de ţară”. Mai exact vom ajunge în fiecare judeţ din ţară şi vom vorbi cu oamenii ale căror voci, de regulă, nu se fac auzite. Vrem să surprindem România aşa cum e ea, dincolo de statistici şi declaraţii pompoase. E un exerciţiu jurnalistic greu, care se întinde pe parcursul a şase luni, în care suntem cu toţii implicaţi. Acesta este într-un fel cadoul nostru pentru telespectatori la împlinirea unui an de Digi24.

Cosmin Prelipceanu: „Cea mai grea decizie a fost să plec din presă“

- Eşti de mulţi ani în presa din România şi o cunoşti bine. Cum ai descrie ce se întâmplă astăzi cu jurnaliştii şi cu trusturile de presă?
- Este o mare problemă de finanţare şi de aici una de calitate, pentru că patronii de presă nu îşi mai pot susţine seriozitatea, şi de aici o deprofesionalizare a jurnaliştilor. Se folosesc din ce în ce mai mulţi jurnalişti juniori, ceea ce nu ar trebuie să fie un lucru rău, dar în pregătirea cărora nu se mai investeşte deloc. A doua problemă, mai mare decât prima, dar care decurge din ea, este că mulţi dintre patronii de presă au interese politice, unii dintre ei chiar sunt politicieni. Şi i-au transformat pe toţi cei din jur în soldaţii lor. Nu sunt împotriva jurnalismului militant, el există peste tot în lume în ţările civilizate, dar de obicei el nu se desfăşoară în favoarea unui partid, ci în favoarea unei idei, a unei mişcări, a unei filozofii politice. Există jurnalişti conservatori, socialişti şi liberali, şi nimeni nu are nimic împotriva acestei chestiuni. La noi însă totul e personalizat, iar taberele sunt în funcţie de persoane politice.

- Care a fost cea mai grea decizie pe care a trebuit s-o iei până acum?
- Să plec din presă. E o decizie pe care am cântărit-o un an, am întors-o pe toate feţele, şi concluzia a fost aceeaşi, că nu mai am unde să-mi fac meseria. Datorită proiectului Digi24 am revenit asupra deciziei şi, după un an şi jumătate de corporaţie, m-am întors în presă.

„Un personaj care mă fascinează este Angela Merkel”
- Cu cine ţi-ai dori să realizezi un interviu şi pe ce teme?
- Oooo. Un personaj care mă fascinează este Angela Merkel, dă rarisim interviuri, e un personaj aproape necunoscut la nivel personal. Este aproape exclusiv ceea ce face ea, şi toată Europa se uită la ea. Dacă aş avea şansa să o am interlocutor aş întreba-o despre criza economică şi despre mult blamata sa politică de austeritate, refuzată peste tot în Europa.

- Povesteşte-mi câteva momente amuzante din cariera ta?
- Am enorm de multe momente amuzante, şi cele mai amuzante le-am trăit profesional alături de Laura Chiriac. La un moment dat a existat o ştire despre un cântăreţ rock care şi-a rupt degetul la grădinărit. Ei bine, nu am reuşit să duc ştirea până la capăt, pentru că îmi venea să râd, iar Laura, lângă mine, îşi încrucişase mâinele în aşa fel, încât din strânsoare durerea să o oprească din râs. Eu eram perfect expus, la prim-plan, şi nu am avut încotro şi a trebuit să mă opresc şi să râd. Până la urmă producătorul a luat decizia să ne lase să râdem, pentru că orice încercare de a începe o nouă ştire era un dezastru. Din multele momente amuzante îmi mai amintesc unul, aveam o emisiune cu mulţi invitaţi, şi unul dintre ei, un om politic, a dormit pe parcursul întregii emisii.

- Care sunt cele mai importante realizări ale postului Digi24?
- Cea mai importantă realizare este seriozitatea dovedită în fiecare zi. Am arătat că într-unul dintre cei mai urâţi ani pe care România i-a avut din punct de vedere politic am reuşit să ne ţinem promisiunea unei relatări echidistante. A fost greu, şi ne-a ieşit numai pentru că am crezut că este felul în care putem face diferenţa.

„Îmi plac jurnaliştii americani în vârstă”
- Care crezi că este atitudinea opiniei publice faţă de Digi24?
- De surpriză plăcută şi de respect.

- Cum îţi încarci bateriile după zilele cu program încărcat?
- Citesc şi mă uit pe internet la televiziuni occidentale. Îmi plac foarte mult jurnaliştii americani în vârstă. Walter Cronkite este favoritul meu, mă uit la emisiunile sale înregistrate şi încerc să fur de la el mici trucuri. Mă uit la ştirile de noapte de la CBS, la CNN-ul din SUA, şi la BFM TV din Franţa.

- Ce mai aduce nou, după un an, Digi24?
- După un an, Digi24 trece la următorul nivel. Avem cei mai pretenţioşi telespectatori care vor de la noi întotdeauna altceva, în următoarele şase luni le vom arăta România aşa cum nu au văzut-o şi nu vom rata niciun colţişor. Analiza noastră jurnalistică va cuprinde toate judeţele ţării şi, cu ajutorul telespectatorilor noştri, vom face chiar un clasament al celor mai bune locuri în care să trăieşti în România.

„O pisică bătrână, chioară şi fără dinţi e gardianul locului pe care-l iubesc“

- Ai reuşit să ţii viaţa privată departe de lumina reflectoarelor, motiv pentru care nu se ştiu multe lucruri despre tine. Spune-mi câteva cuvinte despre familie, pasiuni, locuri şi vacanţe preferate.
- E o observaţie corectă şi îmi face plăcere, viaţa mea privată va rămâne ascunsă, pentru că îmi doresc foarte mult lucrul acesta. Îmi place foarte mult să călătoresc, sunt om de mare, m-am născut la Constanţa. Locul meu special, pe care îl iubesc, este Via Krupp de pe insula Capri. Este un drum închis, privat şi mă autodenunţ că am sărit gardul ca să pot parcurge acest drum. Dacă ajungeţi acolo şi veţi face la fel veţi descoperi cel mai special loc de înotat. Printre stânci, în Mediterană, fără să te vadă nimeni, fără să te ştie nimeni. Pe Via Krupp aveţi şansa să găsiţi o pisică bătrână, chioară şi fără dinţi, e gardianul locului, m-am întâlnit cu ea trei ani la rând. Habar n-am cum mănâncă, dar arată ca un sfinx îngăduitor, care întotdeauna vă lasă să treceţi.