de Cătălina Tăgârţă

- Conducătoarea Ansamblului Artistic Ciocârlia al MAI se destăinuie

La vârsta de 20 de ani, când a păşit timidă în echipa Ansamblului Ciocârlia, nici nu visa să preia într-o bună zi frâiele activităţii. Ei bine, iată că de patru ani Steliana Sima, cu gradul de inspector principal de Poliţie, ocupă cu mândrie şi cinste funcţia de director al Ansamblului Artistic Ciocârlia al MAI. Pe lângă asta, se ocupă cu seriozitate şi de activitatea artistică, încearcă să fie o mamă şi o soţie bună, însă este şi foarte norocoasă, întrucât cei dragi au înţeles-o întotdeauna şi, mai mult de atât, au sprijinit-o în tot ceea ce face.

„La festivaluri se creează puntea de legătură între artist şi public”
- Majoritatea interpreţilor au început să cânte de mici, de la grădiniţă. Acesta e şi cazul dumneavoastră? Ne povestiţi?
- Da. Ţin minte că la grădiniţă mă urcau pe scaun - ziceau că e scenă - şi mă puneau să le cânt. M-au încurajat mai întâi educatoarea, învăţătoarea, mai târziu au urmat serbările şcolare şi festivalurile. Primul festival la care am participat a fost „Corabia de Aur” - unde am căpătat experienţă. Festivalurile sunt foarte importante pentru un artist care vrea să facă într-adevăr carieră, pentru că acolo învaţă să creeze puntea de legătură între el şi public.

- Care este piesa care v-a lansat?
- „Şase pui de prepeliţă”. Nu mă întreba de an, pentru că stau prost cu memoria anilor şi a numelor... Oricum, cred că aveam vreo 16-17 ani, căci de la 20 de ani sunt în Ansamblul Ciocârlia, iar atunci aveam deja piesa. Îţi pot spune, în schimb, că luna noiembrie a anului 1987 a fost una de referinţă pentru mine. Atunci am obţinut trofeul „Floarea din Grădină” şi am făcut primele înregistrări radio, iar la sfârşitul aceleiaşi săptămâni am susţinut şi concursul la „Ciocârlia” şi l-am luat.

„Maria Ciobanu are o amprentă semnificativă în cariera mea”
- Părinţii v-au ajutat să mergeţi pe drumul pe care l-aţi ales?
- Da. Atât părinţii, cât şi bunicii m-au încurajat încă de mică, de la grădiniţă. Dacă nu m-ar fi sprijinit ei n-aş fi reuşit.

- Dar despre idolii dumneavoastră ce ne puteţi spune? Cine vă inspiră cel mai mult?
- Sunt mulţi: Maria Lătăreţu, Irina Loghin, Filofteia Lăcătuşu, Maria Cornescu şi, nu în ultimul rând, Maria Ciobanu, care are o amprentă semnificativă în cariera mea. Domnia sa m-a întâmpinat la festivaluri şi mi-a propus să vin la Ciocârlia, iar astfel s-a schimbat sensul vieţii mele, pentru că aici am cântat alături de nume mari, aici m-am format ca artist, ca om. Atunci nu mi-a trecut măcar prin minte că la un moment dat voi prelua destinul ansamblului.

- Dacă tot suntem la capitolul „dezvăluiri”, aţi fost atrasă vreodată şi de alt stil muzical?
- Recunosc că îmi plăcea foarte mult Angela Similea, dar am cochetat cu cântecele ei doar în particular, prin şcoala generală. Un alt interpret ale cărui piese îmi ung şi acum sufletul este Julio Iglesias.

„Călugării sunt cei mai adevăraţi şi cei mai longevivi prieteni ai mei”
- Dacă ar fi să facem un Top 3, care ar fi cele mai cerute melodii de public din repertoriul dumneavoastră?
- Sunt multe: „Şase pui de prepeliţă”, „Măicuţă cu părul alb”, „Mamă când îţi chemi copilul”, „Rădiţa nechii Rădiţă”, „Unde-i satul de altădată?”, „Cântecul cu căţelul”, „Mă întreabă fiul meu”... Nici nu ştiu ce să aleg.

- Câţi prieteni adevăraţi aveţi? Dar duşmani?
- Călugării sunt cei mai adevăraţi şi cei mai longevivi prieteni ai mei. Duşmani?! Da. Am şi duşmani, însă le mulţumesc că există, fiindcă ei nu-şi dau seama că, dincolo de răul pe care mi-l fac, îmi asigură un echilibru al vieţii, mă ajută să îmi păstrez simţul realităţii. Eu sunt un om normal, dar am o misiune ca artist pe lumea asta. O altă profesie ţi-o faci, că te duci şi înveţi, urmezi o facultate, însă darul acesta ţi-l dă Dumnezeu, te naşti cu glasul, şi atunci ai o misiune de îndeplinit.

„Mi-e dor să văd meleagurile pe care am crescut”
- Vocea dumneavoastră încântă auzul multor români. Pe cine moşteniţi din familie? E adevărat că tatălui îi plăcea să danseze, iar mamei să cânte?
- Aşa este. Tata cocheta în şcoala generală cu dansurile şi mama cânta, dar amândoi au rămas la stadiul de amatori în această privinţă. Am 48 de ani, şi iacă-tă că în tot timpul acesta nu-l auzisem niciodată cântând pe tatăl meu. Eu sunt cea mai mare din trei surori, iar cea mică a făcut nunta de curând. Tata s-a dus printre lăutari, a luat microfonul şi a început şi el cu „La, la, la...” Are un glas atât de frumos..., m-a impresionat până la lacrimi, m-a răscolit sufleteşte. Îmi iubesc foarte mult părinţii, dar pe tata e puţin spus că îl divinizez. El nu se plânge niciodată că ar avea o problemă. Dacă îl doare mijlocul, spre exemplu, îl vezi că se ridică ceva mai greu, dar n-ar veni niciodată să se plângă, şi atunci te face să te apleci mai mult spre el, să-i acorzi mai multă atenţie. Cu mama e complet invers. Deja ne-am obişnuit cu ea: „Aoleu tensiunea, Aoleu mă doare piciorul”. Ea e întotdeauna „Aoleu”, sărăcuţa.

- Părinţii locuiesc în Olt, la casa părintească, nu? Cât de des vă vedeţi?
- Când am evenimente în zonă, întotdeauna trec pe acasă. Mi-e dor să văd meleagurile pe care am crescut, să-mi văd părinţii, să le las ce le mai trebuie - căci îi susţin cu ce pot - şi-apoi să mai iau şi eu de la mama o pasăre de curte, una-alta... Nu că nu aş avea tot ce îmi trebuie aici, la Bucureşti, dar ce-mi dă mama mea e de la mama mea, sunt produse ecologice, crescute de ei în gospodărie. Chiar dacă, din păcate, nu mă duc acasă o lună-două, vorbim des la telefon, avem o relaţie foarte apropiată, nu sunt nişte părinţi abandonaţi.

„Fiul mă însoţeşte la evenimente”
- Aveţi un băiat. Care este relaţia cu el? Sunteţi o mamă severă sau îngăduitoare?
- Băiatul meu, Cătălin, face 22 de ani pe 3 mai. Relaţia noastră cred că este una raţională şi cerebrală. Eu întotdeauna m-am pus şi în pielea lui... Nu am avut un exces de prietenie cu Cătălin, dar nici n-am fost depărtaţi, adică el ştie că, dacă are o problemă, trebuie să vină să ne spună acasă. Apoi, dacă a greşit vreodată, nu l-am certat, doar i-am explicat de ce nu e bine acel lucru.

- Credeţi că aţi acţionat vreodată greşit în ceea ce îl priveşte?
- Singurul reproş pe care mi-l pot face e că n-am stat lângă fiul meu atât de mult pe cât mi-aş fi dorit. Eu am plecat tot timpul în turnee, încolo şi încoace, dar după ce a împlinit 18 ani lucrurile s-au schimbat. Fiul mă însoţeşte la evenimente. Dacă până atunci rămânea acasă, acum poate să mă ajute şi mă sprijină mult. Am încredere în felul cum conduce maşina, aşa că apelez la el cu încredere când trebuie să ajung de la un contract la altul în localităţi diferite. Înainte, rolul acesta îi revenea soţului meu, dar acum fac cu rândul. În plus, când este disponibilă şi prietena fiului meu, Laura, sau când ştim că voi cânta într-o locaţie mai frumoasă şi avem ce să vedem în zonă mergem cu toţii, îmbinând utilul cu plăcutul.

„Sunt îngrozitor de romantică”
- Că tot aţi amintit de soţ, cum v-aţi cunoscut?
- Locuiam amândoi la cantina Ministerului de Interne şi într-o zi ne-am întâlnit la recepţie. Eu aşteptam pe cineva, stăteam în fotoliu, iar el venise de la serviciu şi voia să dea un telefon. Atunci erau telefoane din acelea cu fise şi, fiindcă mă remarcase, băga întruna fise în aparat, ca să mă facă atentă... La un moment dat i-am zis: „Vedeţi că o să vă înghită toate fisele”. Atât i-a trebuit. Mi-a mulţumit, a luat loc lângă mine şi m-a întrebat dacă fumez. Deşi nu fumam, am zis „Da” şi am început să pufăi ca o amatoare, ţigară după ţigară, până i-am terminat tot pachetul, ca să stăm de vorbă cât mai mult. (râde)

- Câţi ani au trecut de atunci?
- Au trecut 24 de ani.

- Sunteţi romantică de fel?
- Îngrozitor de romantică, dar romantismul ăsta este înţeles greşit uneori şi lasă impresia că poţi fi şi vulnerabil uneori, şi atunci am încercat să ascund acest lucru... Dar ca s-o cunoşti pe Steliana Sima cel mai bine e să-i asculţi cântecele. Acolo sunt o carte deschisă şi acolo e personalitatea mea cel mai bine conturată.

- Vă face surprize/cadouri soţul?
- Uite: de Dragobete, de 1 şi de 8 Martie a fost foarte atent. Dar, dincolo de partea materială, pentru mine contează mai ales modul în care-mi oferă lucrurile. Spre exemplu, când m-am trezit, pe noptiera mea era un buchet imens de flori, pus deja în apă, iar când am deschis ochii... m-a impresionat.

„Nu sunt gurmandă de fel”
- Cum vă petreceţi timpul liber?
- Din păcate, nu prea mai am timp liber. Totuşi, când îmi fac ceva timp fug la mănăstiri.

- Arătaţi foarte bine. Aţi ţinut dietă vreodată?
- Am mâncat disociat: în prima săptămână numai lactate, apoi am introdus, treptat, şi puţină carne, câteva legume... dar nu zilnic, aşa că am reuşit să slăbesc peste patru kilograme în numai două săptămâni.

- Aţi suferit în această perioadă?
- Nu sunt gurmandă de fel.

- Dar aţi făcut şi ceva mişcare în cele două săptămâni?
- Da. Am mers zilnic la sală, probabil de asta am şi ajutat organismul să dea jos cele peste patru kilograme. De obicei nu prea am timp, dar acum a fost o chestiune de voinţă şi de orgoliu. Ţin foarte mult la aspectul meu, pentru că sunt o persoană publică şi aparţin în primul rând publicului. Dar la mine se suprapune activitatea: e vorba, o dată, despre munca de şef al Ansamblului Ciocârlia; apoi e vorba despre activitatea artistică şi de viaţa de familie.

- E greu, uşor?
- E greu, pentru că aici programul trebuie respectat, trebuie să vii zilnic la serviciu, să îţi îndeplineşti atribuţiile, apoi activitatea asta se suprapune cu cea privată: contracte, invitaţii la emisiuni tv. Fie că sunt sau nu obosită, eu trebuie să dau curs unei invitaţii pe care mi-o face Etno TV, de exemplu, şi de multe ori ajung acasă târziu, la miezul nopţii, iar dimineaţa o iau de la capăt. E greu, dar nu imposibil...

„Cumpărăturile mă deconectează de la stres”
- Care e secretul succesului? Cum aţi împăcat viaţa profesională cu cea de familie?
- Am avut întotdeauna înţelegere, m-am bucurat de sprijinul familiei şi poate că de asta mi-a fost şi uşor să continuu ceea ce am început. Nu s-a plâns nimeni că nu prea am stat pe acasă, nici măcar copilul meu. Poate el, sărăcuţul, în sufletul lui o fi zis: „O vreau pe mama mai mult cu mine”, dar tot în subconştientul lui probabil realiza că ăsta e un mod de viaţă. Oricum... eu nu ştiu dacă aş putea sta numai acasă, să iau tigaia să fac omlete dimineaţa, la prânz să pregătesc felul principal, prăjiturica, seara la fel. N-aş rezista, mai ales că nu îmi place să gătesc. Doar micul dejun îl fac cu plăcere, iar la zile mari poate am chef să-i răsfăţ cu ceva, dar altfel nu... Am pe cineva care vine să mă ajute. Şi-aşa, când mai fac câte un ou ochi, să vezi ce îmi sare uleiul pe faţă, pe mâini, iar bărbată-miu râde de mine: „Iar vă certarăţi?”.

- Dar ce vă place să faceţi? Sau, altfel spus, mai aveţi timp de vreo activitate pe acasă?
- De exemplu, îmi place să îmi întreţin casa, îmi calc singură costumele populare, plus că îmi place foarte mult să merg la shopping, să iau în special accesorii de mobilier pentru casă. Mă atrag toate prostioarele, şi mai mari, şi mai mici, dar şi hainele, accesoriile... Cumpărăturile mă deconectează de la stres, de problemele de zi cu zi. La fel se întâmplă şi când sunt înconjurată de animale.

- Aveţi animale?
- Da. Am un căţeluş în casă, îl cheamă Lordy, şi foarte mulţi la curte, la mama la ţară. Sunt atâtea animale acolo, atâtea cârduri de raţe, de gâşte, de curci, că nu mai contează un cârd de vreo zece câini şi unul de 18 pisici, nu? (râde)

„Dacă n-ai sănătate, se «rupe» totul”
- Unde vă place să petreceţi concediile? Mergeţi des în călătorii?
- Îmi place foarte mult să călătoresc, dar, din păcate, n-am timp. Eu când fac asta îmbin utilul cu plăcutul, şi-atunci nu mai e acelaşi lucru... (oftează)

- Ce vă mai doriţi?
- Nici nu ştiu ce să zic. A devenit atât de banal să zici sănătate, dar, de fapt, dacă n-ai sănătate, se „rupe” totul. Aşa că iau totul aşa cum vine, iau fiecare etapă a vieţii cu bune şi cu rele, căci dacă nu le luăm aşa nu putem merge mai departe. Ceea ce eu sunt astăzi sunt toate acele bune şi rele din spate la un loc.

Un coleg îi „ghiceşte“, în glumă, în cărţi

- Aveţi o melodie: „Mi-a ghicit o vrăjitoare”. Credeţi în lucrurile astea?
- Eu cred în Dumnezeu, asta e foarte clar. Dar, vezi tu... şi ştiu că o să mă certe duhovnicul meu pentru ceea ce spun... uneori mai cochetez cu lucrurile astea. Nu că aş crede neapărat, dar o fac mai mult de divertisment. Sper să nu-şi imagineze oamenii că mă duc special undeva, la vreo vrăjitoare. Am însă un coleg care ne mai dă în cărţi, şi când suntem mai liberi vine la mine, îşi aprinde ţigara şi ne „dă o mână” de rămâi cu gura căscată la ce-ţi zice. Chiar cu ceva vreme în urmă mi-a spus: „Dacă nu ajungi la doctor, să-mi spui tu mie ce-oi vrea”. Şi uite că în perioada asta chiar îmi fac nişte investigaţii. Dar asta o fac de distracţie, cu colegul meu, care nu ştiu cum se face că le cam nimereşte... însă eu în rest cred doar în Dumnezeu.

„Singurul reproş pe care mi-l pot face e că n-am stat lângă fiul meu atât de mult pe cât mi-aş fi dorit. Eu am plecat tot timpul în turnee, încolo şi încoace, dar după ce a împlinit 18 ani lucrurile s-au schimbat“

„Dimineaţa şi seara îmi fac masaj facial“

- Cât timp acordaţi aspectului dumneavoastră?
- Să ştii că mă interesează felul cum arăt. Fiind o persoană publică, aparţin publicului. Omul te ascultă, îi plac cântecele, îi place glasul, dar trebuie să îi placă şi când se uită şi la tine, să existe un echilibru în toate. De aceea, dacă văd că iau proporţii iau imediat măsuri. E mai greu o dată cu înaintarea în vârstă, dar nu ai voie să nu te îngrijeşti. Merg la salon cam o dată pe lună, iar dimineaţa şi seara nu numai că îmi aplic singură o cremă special creată pentru tenul meu, dar jumătate de oră îmi fac şi masaj facial. Am timp, n-am timp, trebuie să fac asta. Aşa se explică şi faptul că nu am riduri, fiindcă mă îngrijesc şi îmi fac măşti de hidratare, peeling cu zaţ de cafea... Să vezi cum rămâne faţa după aceea: zici că ţi-ai dat cu cremă. Alteori îmi mai dau şi cu lămâie, castravete sau piersică. Le pun într-un tifon şi îmi curăţ faţa cu ele.

„Ca s-o cunoşti pe Steliana Sima cel mai bine e să-i asculţi cântecele. Acolo sunt o carte deschisă şi acolo e personalitatea mea cel mai bine conturată“