de Gabriela Niculescu

Cornelia şi Lupu Rednic debordează de energie şi voie bună în faţa micilor ecrane şi la spectacole, însă în viaţa privată sunt serioşi şi au multe responsabilităţi. Au pornit în viaţă cu lecţiile înţelepte primite de la părinţii lor, şi astfel au reuşit să rămână un cuplu sudat într-o căsnicie de 21 de ani. După cum spun ei, „au tras la aceeaşi căruţă” şi astfel au răzbit, dar nici talentul şi dragostea publicului nu i-au ocolit. Ne-au primit în apartamentul lor cochet din Capitală şi ne-au vorbit despre şcoala vieţii lor - mai în glumă, mai în serios.

Cornelia: „Suntem foarte serioşi şi muncitori”
- Sunteţi un cuplu activ, prezent la multe evenimente şi emisiuni. Cum ar trebui să vă perceapă oamenii dincolo de lumina reflectoarelor?
Cornelia: În general, oamenii ne percep ca fiind foarte veseli, cu zâmbetul pe buze şi glumind toată ziua, însă, în viaţa de zi cu zi, noi suntem foarte serioşi şi foarte muncitori. Nu stăm să spunem bancuri tot timpul, pentru că atât eu, cât şi Lupu avem proiecte separate şi foarte multe activităţi care ne solicită în afara muzicii populare. Acasă suntem Cornelia şi Lupu fără meseriile noastre. Soţ şi soţie, nu cuplu artistic.
Lupu: Eu lucrez şi la Centrul Cultural al Ministerului Afacerilor Interne, iar timpul este foarte preţios. În afara orelor de program mergem la concerte prin toată ţara, ne ocupăm şi de alte proiecte, e greu, dar îi mulţumim lui Dumnezeu că avem activitate.

- Cum vă petreceţi timpul liber?
L.: Sincer să fiu, Cornelia mai şi râde uneori de mine, îmi place foarte mult să stau acasă. Pentru că mereu suntem plecaţi, iar când ajung acasă n-aş mai pleca, aş sta să mă odihnesc. Când ajungem la Sighetul Marmaţiei stăm cu familia, facem un grătărel, ne relaxăm...
C.: Nu prea avem timp liber. Dar când avem, îmi place să ies cu prietenele. Fac foarte multă treabă acasă, dar când termin merg cu ele la un film seara, la o cafea sau îmi fac cumpărăturile.
L.: Am şi eu prieteni, mai mergem la vânătoare, iar când ne întoarcem „citim cărţi”.
C.: „Cărţi” de prune, „cărţi” de mere. (Râde!)

- Şi Cornelia ce zice?
C.: N-am nicio treabă. Îmi place să iasă, să se relaxeze.
L.: Din acest punct de vedere avem libertate, poate şi de asta căsnicia noastră se păstrează. Şi dacă ne certăm o facem constructiv. Acum, să nu creadă lumea că beau cine ştie cât. Se zice că „Horincuţa-i de băut câte-o leacă, nu prea mult/ Băuta-m şi-oi mai be’ iară, nu-mi fac cinstea de ocară.” O bem cu măsură, cât s-o purtăm, să nu ne poarte ea pe noi.

Cornelia: „Dacă tu eşti bun, găseşti oameni buni oriunde”
- Ce înseamnă acasă pentru voi, la Bucureşti sau la Sighetul Marmaţiei?
C.: Acasă înseamnă acolo, că de acolo venim, dar eu mă simt foarte bine şi în Bucureşti. Nu-mi displace Capitala, nu fac parte dintre aceia care spun că oraşul este mizerabil şi că oamenii sunt răi. Dacă tu eşti bun, găseşti oameni buni şi lucruri frumoase oriunde. Se spune că acasă e acolo unde ţi-e inima. În România, în orice caz.
L.: Eu m-am născut pe Valea Izei, sat Şieu, am crescut la ţară, am avut o copilărie grea, dar şi frumoasă. Mă duc cu drag în satul natal să-mi revăd prietenii. Eu acolo mă simt mai bine, dar şi aici m-am obişnuit. Există o vorbă: „Atât îi mai greu pân’ te obişnuieşti, după aceea şi spânzurat îi bine.” (Râde!)

- Ce sudează o căsnicie de 21 de ani atât de frumoasă?
L.: Lasă-mă să fiu mai haios aici. Când am fost la cununia religioasă am zis şi la bine, şi la rău... Tot rău, tot rău, acum aştept să dau şi de bine. (Râde!)
C.: Am primit acasă o educaţie, în sensul în care părinţii noştri au fost căsătoriţi foarte mulţi ani şi am învăţat că trebuie să ţii la valorile familiale. Avem şi noi nemulţumiri, certuri constructive, dar am observat că oamenii în ziua de azi se despart de la o simplă ceartă, fără să mai preţuiască alte valori. Trebuie să înţelegi ce înseamnă familia, să-ţi doreşti să fii căsătorit, să ţii cont de cel de lângă tine şi el, la fel. Dar toate astea nu-s uşoare. E foarte important să le vrei.
L.: Se zice aşa: „Când eram mai tânăr prunc, aveam glasul ca de cuc. / Amu am îmbătrânit, glasul mi so’amorţât.” Degeaba strig la nevasta mea, că nu mă aude, şi aşa nu avem cum să ne certăm.

- Cum s-a transformat iubirea de la începuturi în aceşti ani?
C.: Căsnicia este o şcoală a vieţii. Nu ai cum să fii ca în adolescenţă, căsnicia se transformă în ceva mult mai serios, mai responsabil, începi să depinzi de mai mulţi oameni, mai multe persoane încep să depindă de tine. Şi este foarte important ce sentimente ai pentru cel de lângă tine. Trebuie să fii tolerant, nu întotdeauna trebuie să fii cocoşul, ci să existe înţelegere.
L.: Părinţii mei au avut 65 de ani de căsnicie şi de la ei am învăţat că nu e o joacă sau un târg, azi cumpăr şi mâine vând. Şi dacă ambii trag la aceeaşi căruţă, poţi realiza foarte multe lucruri în viaţă.

Lupu: „Unui copil trebuie să-i poţi oferi o «fundaţie» bună”
- Cum vă muştruluiţi când nu sunteţi de acord unul cu altul?
C.: Foarte simplu, direct şi deschis, fiecare îşi spune punctul de vedere. Absolut orice problemă se discută, şi nu moare nimeni din asta. „De ce avem discuţia asta? Hai să reparăm!” Fără complicaţii.

- Cum vă alintaţi?
C.: Nu ne alintăm. Nu este stilul nostru, noi suntem mai pragmatici. Astea ni se par potrivite la adolescenţi.
L.: Ne-au invitat la televiziuni de 1 şi 8 Martie, să mergem în parc, să ne ţinem de mână, să ne pupăm, să arătăm ce cadouri ne luăm. Sunt lucruri ce ţin de intimitatea noastră, nu le facem în văzul lumii. Ne-a ajutat Dumnezeu să ne putem lua cele necesare şi nu trebuie să fie zi de sărbătoare pentru asta.

- Tocmai pentru că daţi un exemplu extraordinar de mariaj, mulţi tineri şi-ar dori să vă aibă ca naşi. Câţi fini aveţi?
L.: Nu avem foarte mulţi fini, pentru că suntem selectivi. Am primit multe invitaţii, unele pentru numele nostru sau pentru diverse interese. Dar noi nu suntem aşa. Chiar luăm în serios ideea de părinte spiritual şi suntem foarte apropiaţi de finii pe care-i avem.
C.: Fiecare dintre cupluri ne este drag şi ne ajutăm reciproc. I-am ales că ne-au fost dragi, apoi Dumnezeu a dat ca ei să fie oameni de treabă, să se iubească şi să aibă copii, iar noi ne bucurăm de ei.

- Credeţi că veţi reuşi să vă faceţi timp şi pentru un copil, singurul lucru despre care spuneaţi că vă lipseşte?
C.: Un copil se anunţă când vrea să vină pe lume şi îşi caută părinţii. Nimic nu e întâmplător, şi când Dumnezeu va considera că e momentul potrivit atunci o să avem un pitic.
L.: Mulţi ne întreabă de ce nu acum? Noi, când am plecat la drum, am fost nişte oameni simpli, chiar săraci. Şi, după cum spuneam, am tras la aceeaşi căruţă, şi Dumnezeu ne-a ajutat. Însă unii nu înţeleg că dacă te hotărăşti să ai un copil trebuie să-i poţi oferi o fundaţie bună, să-i asiguri o educaţie bună. Ne plac foarte mult copiii, dar nu e suficient. Noi ne-am născut la ţară şi a fost greu până am răzbit. E important de unde porneşti în viaţă.

Lupu: „Măi oameni buni, noi n-am glumit, chiar ne-aţi emoţionat!”
- Cineva mi-a spus, cu lacrimi de admiraţie în colţurile ochilor, atunci când te-a auzit cântând „E scris în stele”, că această piesă e făcută pentru voi doi şi cu siguranţă v-aţi găsit ca suflete-pereche.
C.: În urmă cu şapte, opt ani, de ziua lui Lupu, m-am gândit să-i fac o surpriză şi am înregistrat piesa „E scris în stele”, pe care am cântat-o la un post tv. Producătoarea m-a sunat a doua zi şi mi-a spus că momentul respectiv a înregistrat un rating foarte mare, iar într-o zi m-a oprit o doamnă în faţa unui magazin şi mi-a spus că a lăcrimat când m-a auzit, pentru că s-a simţit copleşită de emoţii, şi acest lucru m-a bucurat foarte tare. Nu mi-am imaginat că o să prindă rădăcină toată treaba aceasta cu muzica uşoară, dar a prins. Cred că sinceritatea cu care am cântat a făcut să treacă „sticla”. La evenimentele la care mergem să cântăm, lumea îmi cere această piesă. Am avut noroc că mi-a dat Dumnezeu acest har, pentru că eu n-am studiat niciodată tehnici pentru muzica uşoară şi nu e meritul meu. Dar niciodată nu mi-am dorit să fac carieră în muzica uşoară. Mi-am dorit să cânt muzică populară, iar acum îmi place muzica aromână şi proiectul cu formaţia Pindu. Mereu spun că vreau să trăiesc atât cât pot să cânt.

- Cum ai ajuns să cânţi muzică machedonească?
C.: Printr-o întâmplare, aşa cum se spune că multe lucruri sunt predestinate. Am cântat la un botez de machedoni şi i-am îndrăgit foarte tare pe părinţi. Eu nu ştiam mare lucru despre muzica lor şi le-am cerut un album cu selecţii, pe care mi l-au dat, iar eu am învăţat două piese de pe el, şi aşa am ajuns la ideea de a face un album. Norocul meu a fost că i-am cunoscut pe cei din formaţia Pindu, care sunt nişte oameni extraordinari, şi din 2008 încoace primim multe solicitări să cântăm la petrecerile machedoneşti, şi este un proiect de durată.

- Povestiţi-mi câteva momente amuzante pe care le-aţi trăit la evenimente sau în emisiuni.
L.: La începuturile carierei noastre am mers la un spectacol la Petroşani. Era multă lume acolo, ne aştepta să cântăm şi aplauda frenetic când am urcat pe scenă. Noi stăteam încremeniţi de zece minute şi nu mai începeam. Ei aplaudau mai tare, ovaţionau, şi noi nimic. La un moment dat am început să cântăm, iar la sfârşit le-am spus că ne-au dat emoţii de n-am mai ştiut ce să cântăm. Iar ei: „Nu, domnu’ Lupu, ştim că dumneavoastră faceţi glume. A fost foarte frumos!” „Măi oameni buni, noi n-am glumit, chiar ne-aţi emoţionat!” Ei, nimic, credeau că am glumit.
C.: Sunt extrem de multe. Nu vrei să ştii când uit versuri şi improvizez, mai spun câte o prostie, dar cu zâmbet larg merg înainte.

Cornelia: „Nu dau ţara mea pe niciun loc din lume, oricât de exotic ar fi“

- Aţi văzut câteva colţuri frumoase din lume, iar de curând v-aţi întors din Singapore. Care v-au plăcut cel mai mult şi unde aţi petrece un concediu liniştitor?
C.: Nicăieri. Nu dau ţara mea pe niciun loc din lume, oricât de exotic şi de frumos ar fi. Merg să-l văd, mă întorc şi aici e vacanţa mea, acasă.
L.: Prietenul nostru drag, Gheorghe Roşoga, a plecat la Londra într-o vacanţă. Îi place să cânte în frunză şi a luat una, dar s-a rupt când a suflat în ea, a luat-o pe-a doua şi s-a rupt şi aceea, şi atunci a zis un lucru foarte frumos: „Frunza nu-i de la mine de acasă şi nu-mi cunoaşte gândurile, sufletul şi trăirile.” Noi ne-am plimbat prin lume, am fost în SUA, Maldive, Singapore, Suedia, dar cel mai frumos e în ţară. Cel mai mult eu iubesc Maramureşul. Avem multe lucruri frumoase, chiar dacă nu suntem dezvoltaţi ca alte state, aici e frumos, unde se mănâncă mămăligă, unde se vorbeşte româneşte, unde oamenii cântă şi petrec de la naştere şi botez până la nuntă şi înmormântare, avem ritualuri şi tradiţie. Toţi românii ar trebui să ţină la ţara asta. Dacă Prinţul Charles a cumpărat proprietăţi în Transilvania şi spunea în marile publicaţii ale lumii că iubeşte România, înseamnă că avem o ţară frumoasă.
C.: Nu ne-a lăsat Dumnezeu întâmplător aici, ci cu un scop.

Lupu: „Nu-i spun că e frumoasă, că apoi o scap din casă“

- Eşti o femeie foarte frumoasă. Cum îţi păstrezi tinereţea, deşi e vizibil că vin multe raze de soare din interiorul tău?
C.: Aşa sunt eu, pentru că întotdeauna am fost o persoană pozitivă, nu am invidii, îmi place să zâmbesc şi eu zic că frumuseţea unui om vine din suflet. Norocul meu este că semăn cu tata, am luat dantura de la el, pielea lui, forma feţei, de la mama am luat vocea. Am ales ce-au avut mai bun. Nu fac injecţii cu botox, nu fac nimic, m-a ajutat Dumnezeu. Dar nu spun că n-aş face dacă aş avea nevoie.
L.: Şi ea e foarte pricepută, nu merge la saloane pentru manichiură, coafură sau machiaj. Singură le face pe toate. Şi nu-i pot spune că e frumoasă, e drăguţă. Vorba aia: „Mândra care e frumoasă nu trebuie ţinută în casă/ Să-i dai drumu’ să iubească, ca să nu se betejească.” Şi mai bine nu-i spun că e frumoasă, că apoi o scap din casă. (Râde!)

„Un copil se anunţă când vrea să vină pe lume şi îşi caută părinţii. Nimic nu e întâmplător, şi când Dumnezeu va considera că e momentul potrivit atunci o să avem un pitic“ - Cornelia
„Părinţii mei au avut 65 de ani de căsnicie şi de la ei am învăţat că nu e o joacă sau un târg, azi cumpăr şi mâine vând. Şi dacă ambii trag la aceeaşi căruţă, poţi realiza foarte multe lucruri în viaţă“ - Lupu