de Cătălina Tăgârţă

Are doar 18 ani, însă vocea sa caldă şi tinerească, ce interpretează perfect melodiile compuse de tatăl său, a făcut-o rapid celebră. Fiica lui Florin Ionaş-Generalul, Claudia Ionaş, e reperată imediat de public după melodiile „Am drăguţ, mama nu ştie” sau „Astăzi fac 18 ani”. Elevă în clasa a XII-a la Liceul de Artă „Sabin Drăgoi” din Arad, Claudia îşi împarte timpul între şcoală şi repetiţii, între prieteni şi spectacole. Nu-i e deloc uşor, dar e optimistă şi conştientă că fără sacrificii nu poţi ajunge nicăieri.

„Mă simt norocoasă că am avut şansa să cresc alături de artişti de renume”
- Claudia, tatăl tău este saxofonist, textier, compozitor şi producător. Cum e să creşti înconjurată de muzică şi discuţii cu şi despre artişti?
- Mă simt norocoasă că am avut şansa să cresc alături de artişti de renume şi să fiu prezentă la diferite evenimente alături de ei. Încă de mică îmi amintesc că tata ne lua cu el peste tot, atât pe mine, cât şi pe mama. Colegii săi tot timpul îmi ziceau: „Hai, nu vrei să cânţi şi tu o melodie?” Dar n-am avut curaj, mă gândeam că mai întâi trebuie să mă pregătesc, pentru că începutul e cel mai important la un artist. Lumea te ţine minte cum apari prima oară.

- Şi până la urmă când ţi-ai făcut curaj să cânţi?
- Pe la vârsta de 14 ani. Eu am făcut şcoala la Lipova şi eram prin clasa a VII-a când tata mi-a pregătit un negativ pentru serbarea de 8 Martie. Cred că de atunci mi s-a deschis „apetitul” pentru muzică, aşa că am participat la multe evenimente din cadrul şcolii: serbări, recitaluri, spectacole.

- Tata te-a sprijinit de la început?
- Da, dar nu m-a forţat, nici măcar nu a fost iniţiativa sa să merg pe drumul acesta, totul a venit de la mine. Ţin minte că, tot prin clasa a VII-a, într-o zi m-a întrebat la ce liceu vreau să merg după ce termin clasa a VIII-a. Când i-am spus că aş vrea să urmez un liceu de muzică a fost plăcut surprins. În schimb, mama şi-a dorit întotdeauna ca eu să cânt, dar nici ea nu m-a obligat niciodată.

- Înţeleg că în prezent studiezi muzica. E mai greu, mai uşor decât te aşteptai?
- Aşa este. Sunt elevă în clasa a XII-a la Liceul de Artă „Sabin Drăgoi” din Arad, specializarea Pedagogie muzicală. La început mi-a fost un pic greu. Fiind din Lipova, am făcut zilnic naveta la Arad... În plus, programul e foarte încărcat, am cursuri după-amiaza, repetiţii la şcoală şi teme.

„Totul a pornit mai mult dintr-o joacă”
- Dar prima ieşire „oficială” pe scenă când a fost? Ai avut emoţii?
- Prima ieşire oficială a fost în anul 2011, la Gala Premiilor Muzicii Populare Româneşti, care s-a desfăşurat la Sala Palatului. Am avut emoţii foarte mari, aflându-mă pe o scenă atât de mare, cu un public atât de numeros şi înconjurată de artişti de renume ai muzicii populare.

- Pentru cei care nu ştiu, care e piesa care te-a lansat şi cum a fost primită ea de public?
- Piesa cu care m-am făcut cunoscută este „Am drăguţ, mama nu ştie”. Pe atunci nu ne gândeam că piesa va deveni un şlagăr. Totul a pornit mai mult dintr-o joacă: tata mi-a compus melodia, am învăţat-o, apoi a zis în glumă: „Hai să vedem cum sună şi în studio”. El a venit cu textul şi linia melodică, iar eu cu vocea... Am cântat-o la un spectacol în apropiere de Lipova, şi melodia a fost un mare succes, mai ales că e vorba despre un orăşel mai mic. Noi nu ne gândiserăm că joaca noastră va lua o aşa mare amploare.
Ne-am hotărât să facem şi videoclipul, iar apoi toată lumea suna să ceară CD-ul, numai că noi nu aveam unul. Atunci era doar o singură piesă, dar fiindcă erau cereri le-a compus repede şi pe următoarele...

- Acum a aflat mama ta de drăguţ? Sau încă nu ai unul?
- A aflat şi mama şi, culmea, tata a început să scoată bani tot mai des, fără să vină norii pe Banat. (râde)

- Cererile erau mai mult de la tineri sau de la persoane de toate vârstele?
- Am văzut că s-au regăsit în piesa mea în primul rând foarte mulţi tineri. Tata a încercat să facă un text şi o melodie tinerească, veselă, căci nici mie nu-mi stătea bine să cânt că „mi-au trecut anii...” sau cine ştie ce versuri. Trebuia să fie ceva care să se potrivească şi cu vârsta mea, iar această temă nici n-a prea fost abordată de alţi solişti, probabil şi de aceea lumea a fost mai încântată de piesă.

„Îi sunt recunoscătoare că mi-a compus doar melodii de succes”
- Versurile sunt compuse exclusiv de tata sau ţi-ai adus şi tu aportul?
- Da, sunt compuse doar de tatăl meu, şi îi sunt recunoscătoare că mi-a compus doar melodii de succes. Însă m-a consultat de fiecare dată. De obicei venea cu două-trei variante şi mă întreba care mi se potriveşte cel mai bine.

- Te-a bătut gândul să încerci şi un alt stil muzical? Ce interpreţi din muzica uşoară îţi plac?
- Până în momentul de faţă nu, dar pe viitor îmi doresc să încerc şi alte stiluri muzicale. Îmi place mult de Celine Dion, Andrea Bocelli, iar din România preferata mea e Andra.

- Cum e să guşti succesul la o vârstă aşa fragedă? S-au schimbat relaţiile cu colegii/prietenii de când ai devenit cunoscută? Vor să stea mai mult în preajma ta sau poate sunt invidioşi...
- Nu m-am gândit niciodată că voi avea succes la o vârstă atât de fragedă - la 17 ani. Acum am 18 ani, iar pentru mine este un lucru extraordinar de emoţionant şi de frumos. Eu consider că am rămas la fel de sociabilă, succesul şi cariera nu mi-au schimbat relaţiile cu prietenii. Chiar dacă sunt destul de ocupată cu muzica, încerc să îmi fac timp şi pentru ei. Nu-i consider deloc invidioşi. Dimpotrivă, chiar mă susţin în ceea ce fac.

- Sunt mândri profesorii de succesul pe care-l ai?
- Eu m-am lansat în vacanţa de vară, deci în perioada aceasta nu mă mai văzusem cu profesoara mea, şi nici nu am anunţat-o, dar când ne-am reîntâlnit la şcoală mi-a zis că i-a plăcut mult piesa.

- Dar colegii tăi ce părere au? Ai fani printre ei?
- Fiind la aceeaşi şcoală, la acelaşi profil, nu-i consider fanii, ci prietenii mei, cu care uneori cânt în pauze.

- Se întâmplă să lipseşti de la şcoală ca să mergeţi în turnee sau la spectacole?
- Fiind în ultimul an de liceu, am pus pe primul plan şcoala, încercând pe cât posibil să particip la toate evenimentele la care am fost solicitată. Bineînţeles că au fost şi spectacole care s-au desfăşurat la o distanţă foarte mare de casă, în această conjunctură fiind obligată să lipsesc de la cursuri, dar acest lucru s-a întâmplat de foarte puţine ori.

„La o nuntă am rămas blocată în lift, alături de alţi invitaţi”
- Cum împaci şcoala cu cariera? Cât timp îţi iau repetiţiile?
- Depinde... De obicei circa două ore pe zi, dar dacă am o piesă nouă mă întâlnesc cu formaţia de două ori pe săptămână şi repet chiar şi câte patru-cinci ore, indiferent cât aş fi de obosită. La şcoală stau până târziu, apoi mai sunt şi temele şi pregătirile pentru examenul de Bacalaureat - programul e destul de complicat şi solicitant.

- Participi cumva şi la nunţi sau alt gen de evenimente?
- Da, particip atât la spectacole, cât şi la alte evenimente: nunţi, petreceri private, majorate, botezuri...

- Ce păţanii ne poţi povesti de la evenimentele la care ai participat?
- La orice eveniment se întâmplă lucruri haioase. Am fost la o nuntă care s-a ţinut în salonul unui mall din Deva. La un moment dat am coborât puţin până la maşină, iar când să mă întorc am rămas blocată în lift, alături de alţi invitaţi. Vă daţi seama: îmbrăcată în costum popular şi cuprinsă de panică. Mie îmi e rău de înălţimi şi de spaţii închise, aşa că, deşi n-am stat acolo decât vreo 10-15 minute, timpul mi s-a părut o eternitate. Când am ieşit, toată lumea era revoltată, iar la plecare n-am mai pus piciorul în lift... scările sunt mult mai sigure. (râde)

„Este exigent, dar asta pentru că e un adevărat profesionist”
- Tatăl tău te însoţeşte de obicei la evenimente. E exigent în ceea ce priveşte cariera ta?
- Da. Aşa este, în mare parte mă însoţeşte tata, care este destul de exigent în ceea ce priveşte muzica, dar asta pentru că este un adevărat profesionist în tot ceea ce face. Mă consult cu el de la ţinută până la coafură.

- Cum este să cântaţi amândoi pe aceeaşi scenă? Se supără când greşeşti?
- Sincer, am emoţii mai mari când el, dar nu ştiu de ce. Pe de altă parte, mă simt în siguranţă. Este exigent, dar nu în sensul rău al cuvântului. În plus, eu mă bucur că e aşa, pentru că simt o schimbare în evoluţia mea, o schimbare faţă de cum eram la început. Niciodată nu m-am simţit cu adevărat certată, eu cu tata având o relaţie extraordinară, suntem mai mult prieteni.

- Mâna de „fier” a fost a mamei?
- Într-adevăr, ea punea lucrurile în ordine de fiecare dată, mă mai certa, deşi nici ea nu era rea. Tata era mai tot timpul plecat la cântări, şi ţin minte că de fiecare dată când venea acasă îmi lua mereu apărarea, chiar dacă eu eram cea care greşea.

- Ştii să cânţi la vreun instrument?
- Da. Am făcut la şcoală pian şi chiar îmi place.

- Cu saxofonul cum te „înţelegi”? Avându-l în casă, la îndemână, l-ai rugat vreodată pe tatăl tău să îţi arate cum se cântă?
- Nici gând. (râde) Nu m-a atras niciodată. Saxofonul e mai mult pentru băieţi, aşa că îmi place doar să-l aud, atât. N-am fost niciodată curioasă să încerc. Bunicul meu, respectiv tatăl tatălui meu, a cântat şi el muzică populară, tot la saxofon. De altfel, tot el a fost cel care i-a insuflat şi tatălui meu dragostea pentru muzică. Aşa că şi tata a devenit tot saxofonist ...

„Cum văd o haină faină, nu pot dormi noaptea dacă nu mi-o iau”
- Ce îţi place să faci în timpul liber? Ai vreo pasiune ascunsă?
- Îmi place să gătesc, să mă uit la televizor, să conduc maşina, să organizez ieşiri în aer liber cu prietenii sau cu familia şi, nu în ultimul rând, să dansez. Ador să merg la cumpărături, iar când îmi rămâne timp merg şi la cinematograf - unde prefer comediile, nu filmele dramatice.

- Mergi des la shopping?
- Foarte des. Am o „problemă” cu îmbrăcămintea în special: cum văd o haină faină, nici nu pot dormi noaptea dacă nu mi-o cumpăr.

- În bucătărie ce ştii să faci?
- De obicei o ajut pe mama, dar pot găti şi eu. Nu fac reţete complicate, dar nici nu mor de foame. Îmi plac în special ciorbele şi supele.

- Cu dulciurile cum stai? Ai vreo reţetă mai deosebită de prăjitură?
- Prăjituri nici nu îmi place să fac, dar nici nu prea mănânc. Mama, în schimb... Când eram micuţă, eu puneam dulciurile în vitrină: iepuraşi, Moş Crăciuni, tot ce primeam, iar ea le făcea pe toate să dispară. Dacă ar fi după mine, eu pot zice că mănânc o bucată de ciocolată chiar şi la o săptămână...

- Care este ritualul tău de îngrijire? Cât timp petreci zilnic în oglindă?
- Ca orice domnişoară de vârsta mea, îmi petrec mult timp în faţa oglinzii, dar asta în funcţie de locul unde urmează să merg. La cosmetică merg o dată pe săptămână, în rest încerc să am alimentaţie cât de cât sănătoasă. Oricum, la vârsta mea consider că nu trebuie să fac eforturi foarte mari pentru a mă întreţine.

- Practici vreun sport?
- Recunosc că nu prea fac mişcare, deoarece nu prea am timp, dar din când în când mai merg la sală.

„Eram tare geloasă când îl pupa cineva pe tata“

- Fiind singură la părinţi, ai fost răsfăţată?
- Eu zic că nu sunt răsfăţată. Spre exemplu nu-s zgârcită - cum sunt alţi copii singuri la părinţi. E adevărat că mi-au dat tot timpul ce am vrut, dar n-am întrecut niciodată măsura. Am ştiut când se poate şi când nu. Acum mi-ar fi plăcut tare mult să am o soră, dar când eram mică nici nu voiam să aud de alţi fraţi. Cred că aveam vreo 5-6 ani când îi ziceam mamei: „Dacă mai faceţi fraţi mă arunc în Mureş, auzi?!” Ţin minte că eram tare geloasă: mai ales când îl pupa cineva pe tata, era vai şi amar... Şi-atunci, din cauza asta, nu voiam fraţi sau surori.

- Ai făcut vreo trăsnaie pentru care să fii pedepsită straşnic?
- Sincer, chiar nu-mi amintesc. Eram foarte cuminte, eu tot timpul eram pe lângă mami, poate şi de aceea sunt acum aşa: nu-mi place să merg în cluburi, sunt mai liniştită...

Pregăteşte un nou album pentru la vară

- Din ce localitate eşti şi ce zonă reprezinţi din punct de vedere muzical?
- M-am născut şi am crescut în localitatea Lipova, judeţul Arad, iar din punct de vedere muzical reprezint o zonă de interferenţă între Banat şi Ardeal.

- Îmi dai, te rog, exemplu de câteva piese din repertoriul tău?
- „Astăzi fac 18 ani”, „Taica şi măicuţa mea”, „Bunicii mei”...

- Toate sunt piesele tale?
- Acestea da, dar la evenimentele la care merg interpretez atât melodiile mele, cât şi pe ale altor interpreţi. Ca să participi la o nuntă, de exemplu, trebuie să ai un repertoriu bogat.

- Ce interpret ţi-ai ales drept model din muzica populară?
- Sunt mai mulţi solişti pe care îi apreciez şi încerc să îi iau drept model. De exemplu Andra, Nicoleta Voica, Mirela Petrean, Diana Selagea.

- Ce planuri de viitor ai?
- Împreună cu tata şi cu trupa mea muncim la un nou album, care sper să fie gata în vară. Apoi mai sunt pregătirile pentru Bacalaureat, evenimente artistice, deci nu prea mai am timp de nimic altceva... dar pe viitor mi-ar plăcea să încerc să compun şi eu.