de Gabriela Niculescu

Gheorghe Turda nu mai are nevoie de nicio prezentare. Îl cunoaşte şi îl iubeşte o ţară întreagă. Dragostea şi pasiunea sa pentru muzica populară l-au dus până pe cele mai înalte culmi ale succesului atât în România, cât şi peste hotare. A trecut prin încercări grele în viaţă, dar, pentru că este optimist convins şi foarte apropiat de Dumnezeu, a reuşit să depăşească fiecare problemă. Regretă, uneori, că nu şi-a urmat visul de a se face preot, însă nu-şi refuză bucuria de a cânta şi în biserică, mai ales la cununiile religioase. Acum se consideră un om împlinit. Trăieşte o frumoasă poveste de dragoste cu Lucia Lazăr, femeia în faţa căreia i-au sclipit ochii şi în urmă cu 34 de ani. În plus, are două fiice apropiate şi doi nepoţi care-i bucură zilele petrecute în sânul familiei şi urmează să lanseze o carte autobiografică.

„N-am putut să rezist rugăminţii şi frumuseţii ei”
- S-a tot amintit în ultima vreme despre relaţia dumneavoastră cu doamna Lucia Lazăr, însă v-aş ruga să ne faceţi o trecere în revistă a întregii perioade de când vă cunoaşteţi, pentru că povestea este una foarte frumoasă.
- Când Lucia Lazăr avea 19-20 de ani, eu eram prim-solist al marelui ansamblu „Rapsodia Română” şi eram într-un turneu la Sibiu. A venit la mine la cabină, mi-a cerut un autograf, iar eu nu mai aveam poză cu autograf. Însă am găsit o fotografie unicat, făcută într-un turneu în Statele Unite ale Americii, în care eram alături de Ion Dolănescu. Atât de mult m-a rugat, încât n-am putut să rezist rugăminţii şi frumuseţii ei şi i-am oferit-o cu autograf. O păstrează şi acum, iar această fotografie este laitmotivul iubirii noastre şi un simbol al prieteniei din acea vreme. Ne-am regăsit după 32 de ani şi formăm un cuplu din luna iulie a anului 2011.

- Spuneaţi de curând că vă veţi vizita prietenii în Las Vegas şi că aţi dori să oficializaţi relaţia cu doamna Lucia Lazăr în Nevada.
- E o ofertă din partea unor prieteni de-ai noştri, care trăiesc acolo şi ne-ar plăcea să avem parte de un astfel de eveniment unicat, o căsătorie în stil Las Vegas. Vom lega două momente, oficializarea relaţiei noastre cu un turneu în America, ce va avea loc la sfârşitul lunii septembrie, începutul lunii octombrie. Dar deocamdată să vedem ce fac copiii, adică fiica Luciei şi logodnicul ei, pentru că Alina Puşcaş va face cununia civilă la sfârşitul acestei luni la Sibiu, unde s-a născut.

- Aveţi emoţii?
- Sigur că am emoţii, pentru că este „fata noastră”. Este o copilă foarte cuminte, foarte frumoasă şi deşteaptă şi vom păstra unicitatea acestui moment al căsătoriei ei cu Viktor Bieltz.

„Ambele cariere, artistică şi militară, sunt egale pentru mine”
- Pentru dumneavoastră v-aţi gândit şi la o nuntă tradiţional românească?
- Ne vom gândi la acest lucru la momentul potrivit. Se cuvine să fie întâi nunta Alinei.

- Cât de mult timp reuşiţi să petreceţi împreună? Aţi programat şi un concediu?
- Cam tot timpul ni-l petrecem împreună, pentru că locuim în aceeaşi casă. Ne-am programat pentru vara aceasta un concediu în Croaţia. Vara trecută am fost în Grecia şi ne-am simţit foarte bine.

- Cum privesc fiicele dumneavoastră această relaţie?
- Foarte bine. Ele niciodată n-au avut pretenţii sau diverse păreri. Textual au spus: „Dacă tatăl nostru e fericit cu Lucia, noi suntem şi mai fericite!”

- Ştiu că lucraţi la cartea autobiografică „La margine de ţară, o lume de vis: Maramureşul istoric, Săpânţa”. De cât timp scrieţi? Când va fi gata şi despre ce e vorba?
- Vreau să o scot în vara aceasta, probabil spre toamnă. M-am gândit iniţial că este prea devreme s-o lansez acum, însă am foarte multe lucruri de spus, şi cred că va fi mai bine să scot şi a doua carte după aceasta. Cartea va fi cu Gheorghe Turda şi despre Gheorghe Turda. Voi descrie locurile natale, obiceiurile şi tradiţiile, apoi voi ataca şi alte capitole din viaţa mea, concertele, turneele, repertoriul, cariera artistică, dar şi cea militară. Eu sunt artist de carieră, dar şi militar. Am slujit Ministerul de Interne peste 28 de ani. Am fost directorul Ansamblului „Ciocârlia” şi am condus şi Direcţia de Cultură timp de 20 de ani. Ambele cariere sunt egale pentru mine. Sigur că pe mine lumea m-a cunoscut ca artist. Mai puţini ştiau că am fost încadrat direct din viaţa civilă în grad de ofiţer, în Armata Română, în anul 1990 şi că după ’90 am fost făcut colonel, apoi general.

- S-au vehiculat în presă diverse sume privitoare la onorariul dumneavoastră pentru evenimentele la care participaţi. Care este cel real?
- Prestaţia mea artistică la un spectacol ajunge la suma de 1.500-1.600 de euro. Pentru o nuntă sau o petrecere la care merg însoţit de orchestra mea suma este de 3.500 de euro.

„Cine este artista asta aşa de frumoasă, cu buze cărnoase şi ochi albaştri?”
- Povestiţi-mi câteva lucruri amuzante trăite de-a lungul carierei.
- Am foarte multe întâmplări amuzante. Îmi amintesc de un turneu în care eram testat, ca să zic aşa, la Ansamblul „Rapsodia Română”, sunt peste 40 de ani de atunci. Fetele care erau în turneu, Ştefania Rareş, Elena Merişoreanu, Florica Bradu, toate frumuseţile de la acea vreme, m-au îmbrăcat în travesti. Mi-au pus o meşă, m-au machiat foarte bine şi m-au făcut femeie. Aşa am reuşit să-i uimesc pe toţi colegii, dansatorii şi artiştii, care se întrebau: „Cine este artista asta aşa de frumoasă, cu buze cărnoase şi ochi albaştri?” Când le-am spus că-s eu, nici nu le venea să creadă că e Gheorghe Turda în travesti. Asta se întâmpla pe stadionul din Cluj, acolo se ţineau spectacolele folclorice.

- Cu admiratorii aţi avut păţanii?
- Da. Mă mai confundă pe stradă. Bunăoară, ieri mergeam pe Strada Academiei şi cineva mi-a spus Gheorghe Roşoga; a vrut să spună Turda, dar s-a fâstâcit. Când i-am spus că eu nu sunt oltean, a revenit. Alt trecător îmi striga: „Domnu’ Besoiu, să trăiţi?!”. Mă mai confundă lumea ba cu Tiberiu Ceia, ba cu Aurel Tămaş, ba cu Nicolae Furdui Iancu, dar Gheorghe Turda-i unicat.

„Pisica Luciei mă iubeşte extraordinar”
- I-aţi promis Alinei Puşcaş că veţi cânta o piesă pop-rock.
- Sigur, dar şi ea a cântat la aniversarea mea, împreună cu mine, „Mociriţă cu trifoi”. A vrut neapărat să cântăm folclor.

- Ştiu că iubiţi animalele. Mai aveţi vreun prieten necuvântător?
- Le iubesc enorm. Am avut un Ciobănesc German, de care am fost foarte legat, dar la vârsta de 15 ani a plecat de acasă, s-a ascuns pe undeva şi a murit. Apoi, în curte, a venit vecinul meu cu un câine foarte frumos, un Ciobănesc Bucovinean, dar în urmă cu o săptămână, când a fost o ploaie cu fulgere şi tunete, s-a speriat foarte tare şi a făcut infarct. Chiar îi adusesem o pungă cu mâncare de la Sfintele Sărbători, dar n-am mai avut cui să o dau. Aşa de rău mi-a părut pentru el... Acum sunt în căutarea unui alt patruped. Lucia are o pisică superbă, care mă iubeşte extraordinar. Când ajung acasă, vine lângă mine, mă priveşte în ochi şi se aşază să o mângâi.

„Mi-ar fi plăcut foarte mult să fiu preot”
- Aveţi vreun regret?
- Da, am un regret, acela că nu m-am făcut preot. M-am pregătit pentru Teologie în paralel cu Conservatorul şi am intrat din prima la Conservator şi n-am mai continuat să dau admiterea la Teologie. Mi-ar fi plăcut foarte mult să fiu teolog, preot. Chiar cânt în biserici, la cununiile religioase, cânt „Apostolul”, „Tatăl nostru”, „Pricesne” şi chiar iubesc acest moment al unirii tinerilor.

- Dacă v-aţi retrage, în ce colţ al ţării v-ar plăcea să locuiţi?
- Am o casă, pe care o iubesc foarte mult, la Câmpina. M-aş retrage la căsuţa mea la care am depus mult efort şi multă trudă, să mă bucur de anii bătrâneţii.

- Care este cel mai mare vis al dumneavoastră în acest moment?
- Visul meu cel mai mare este să fim sănătoşi cu toţii, eu, Lucia, fetele noastre, nepoţii mei - am o nepoţică de 7 ani şi-un nepoţel de 5 luni. Şi să fie mai mult bine în ţară, să fie oamenii sănătoşi.

„Mama a trecut la cele Sfinte exact când am avut trăirile neliniştitoare“

- Povestiţi-mi, vă rog, un moment emoţionant din viaţa dumneavoastră.
- În iunie se vor împlini şapte ani de când am trăit un astfel de moment emoţionant, când mama mea a trecut la cele Sfinte. Eram la Filarmonica „George Enescu”, urmărind un concert foarte greu al formaţiei camerale „Romanian Brass”, care este alcătuită din elita instrumentiştilor de suflat. Tot timpul spectacolului am avut o stare, o trăire pe care nu mi-o pot explica nici până astăzi. La începutul concertului o vedeam pe mama pe scenă, eu fiind în loja oficială. M-a văzut un prieten şi m-a întrebat dacă am ceva, dacă mă simt bine. I-am spus că se întâmplă ceva cu mine. O jumătate de oră a ţinut starea asta, văzând-o pe mama printre artişti. S-a terminat concertul, am ajuns acasă, soţia mi-a deschis, s-a uitat foarte tristă şi mi-a spus că trebuie să mă odihnesc foarte bine în acea noapte, că voi avea un drum lung de făcut. Am zis că ştiu că e grav, că a murit mama. M-a întrebat de unde ştiu şi i-am descris tot sentimentul pe care l-am avut la spectacol, de la ora 19:00 la 19:30. Am pus repede mâna pe telefon şi am vorbit cu sora mea; plângeau acasă şi mi-au spus că exact în acel interval de timp s-a stins mama. Mama a trecut la cele Sfinte exact când eu am avut trăirile neliniştitoare.

„M-am «mânjit» cu viaţa la oraş, dar tânjesc după viaţa la ţară“

- Aş dori să-mi răspundeţi la o serie de întrebări scurte menite să dezvăluie puţin din personalitatea dumneavoastră celor care nu vă cunosc îndeajuns de bine. Film sau teatru?
- Şi una, şi alta, dar mai mult filmul.

- Muzică clasică sau uşoară?
- Clasică, în primul rând, pentru că eu sunt clasician, am terminat Conservatorul cu „Nunta lui Figaro” de W.A. Mozart, cu rolul lui Figaro, un rol important, amplu şi reuşit, unde am şi luat examenul de stat de la acea vreme cu nota 10.

- Carte sau calculator?
- Aş porni de la carte, pentru că am crescut cu ea. Calculatorul este nelipsit în casă şi mă descurc destul de bine la el.

- Mâncare sau desert?
- Mâncare, pentru că vreau să fiu sănătos. Desertul să fie doar la locul lui.

- Ţuică sau vin?
- La ţuică am cam renunţat. Vorba lui Dan Spătaru, care spunea că a băut la viaţa lui şi zicea, când s-a oprit din băut, că bea doar apă, să facă şpriţ după cât vin a băut până atunci. Deci o ţuiculică mică, apoi un şpriţ cu vin bun, dar nu mai mult.

- Optimism sau scepticism?
- Optimism, pentru că întotdeauna am fost optimist.

- Viaţa la sat sau la oraş?
- E, m-am „mânjit” cu viaţa la oraş, dar îmi place şi tânjesc după viaţa la ţară.

- Maşină sau trăsură?
- Maşină, pentru că e un mijloc de deplasare mai rapid şi mai comod.

- Câine sau pisică, că tot vorbeam mai devreme despre prieteni necuvântători?
- Ambele.

- Surpriză sau premeditare?
- Îmi plac şi surprizele, dar parcă aş vrea mai mult să fie premeditare.

„Mă mai confundă lumea, ba cu Tiberiu Ceia, ba cu Aurel Tămaş, ba cu Nicolae Furdui Iancu, dar Gheorghe Turda-i unicat“