Inconfundabilă în peisajul muzicii populare românești, plină de energie şi degajând totdeauna o bună dispoziţie molipsitoare, Aneta Stan, vocea de sub soarele Dobrogei, ne încântă şi ne cântă totdeauna melodii care să ne ţină de dor, reuşind zi de zi să ne înveţe să visăm româneşte.
„Ne trebuie foarte puţin ca să fim fericiţi”
- Aţi fost şi veţi rămâne pentru toţi cei care vă iubesc emblema muzicii dobrogene. V-a definit, într-un fel, personalitatea locul în care v-aţi născut?
- Şi da, şi nu. M-am născut într-un loc minunat şi am intrat pe Poarta Soarelui în Cernavodă. Acolo pot spune că am cunoscut cântecul. Din vechiul Axiopolis, locul unde a fost descoperit marele gânditor de la Hamangia, am plecat apoi în lume. Tata, care avea un glas extraordinar, a iubit foarte mult romanţa. Părinţii mei mi-au strecurat în suflet credinţa în „Ziditorul” nostru. Aceasta a fost prima mea dragoste, apoi a urmatfolclorul. Dacă am pune în practică învăţăturile lui Hristos, măcar cele zece porunci, nu ne-ar mai trebui judecători. Nu ne dăm seama, dar ne trebuie foarte puţin ca să fim fericiţi.
- În copilăria dumneavoastră, fericirea avea două nume: Breazu şi Ţuchi, un cal şi un câine.
- Ţuchi şi Breazu au fost cei mai buni prieteni ai mei. Breazu era un cal de cavalerie, care avea o stea albă, ce se prelungea până la nas. O frumuseţe, nu alta. El era uriaş, iar eu o pitică şi lăsa capul jos ca eu să-l pot săruta. Îl băteam apoi pe picior, iar el se aşeza aproape în genunchi şi eu îl încălecam. Dacă îi puneam însă piedica nu voia să-mi asculte comenzile. Nu-i plăcea. El adora să fie liber. Ţuchi mă conducea întotdeauna acasă, iar apoi se întorcea să fie alături de Breazu. Am avut o copilărie minunată şi nişte părinţi cum le-aş dori tuturor.
„Singurul mare regret al meu este că nu am copii...”
- Sunteţi unul dintre puţinii interpreţi de folclor autentic cu studii superioare. Ce v-a determinat să urmaţi Conservatorul când aveaţi în spate deja o carieră de excepţie?
- Dorinţa de a-mi îmbunătăţi cultura muzicală, şi nu numai. Am vrut să cunosc în profunzime muzica dobrogeană, ţinând cont de ritmul deosebit pe care îl are. Având foarte multe culegeri, dar şi creaţii recunoscute de Uniunea Compozitorilor încă din 1969, le imprimam neştiind să scriu pe note şi atunci sunam la marii dirijori cu care am şi colaborat ulterior, excepționalul Ionel Budişteanu sau Constantin Arvinte.
- Îmi daţi voie să vă fac un compliment? Arătaţi senzaţional, stimată doamnă, şi aş vrea să-mi spuneţi care este reţeta.
- Semăn cu tata şi am păstrat de la el tot ce-a fost bun, inclusiv ridurile de expresie de acum. Eu le-aş recomanda frumoaselor doamne să nu apeleze la regimuri stricte. Să nu uităm că cel mai grozav regim de păstrare a greutăţii şi frumuseţii l-a lăsat Dumnezeu. Şi aici mă refer la cele patru posturi de peste an pe care v-aş ruga să le ţineţi. Să nu uităm însă nici de balanţa săptămânii, ce trebuie respectată, adică miercurea şi vinerea mâncăm doar crudităţi şi fructe. Pentru că suntem în postul Crăciunului vă spun că acesta este lăsat pentru a ne pregăti organismul de la vară la iarnă. Deviza mea este următoarea: „Gura mică face trupul mare”. Într-un cuvânt, trebuie să mâncăm puţin, iar atunci când ne-am ridicat de la masă nu trebuie să fim sătui. Am folosit mulţi ani şi o cremă pe bază de lanolină pură, ce avea încorporate toate vitaminele necesare.
- Sunteţi un om împlinit?
- Da, dar singurul mare regret al meu este că nu am copii, în schimb, m-a înzestrat Bunul Dumnezeu cu 12 nepoţi. Din punct de vedere profesional, cred că aş putea face mai mult, pentru că toată viaţa am întâmpinat piedici care n-au ţinut de mine. Abia aştept pensionarea, lucru care va însemna pentru mine încheierea unui capitol şi deschiderea altuia, la fel de frumos. Am în memorie vocea mamei mele, pe care chiar am înregistrat-o pe bandă de casetofon, cu toate rugile şi descântecele ei. Dacă va voi Dumnezeu vreau să scot o carte cu toate leacurile, ce ştiu că va fi folositoare tuturor românilor.
Carmen Ciripoiu
„Am în memorie vocea mamei mele, pe care chiar am înregistrat-o pe bandă de casetofon, cu toate rugile şi descântecele ei. Dacă va voi Dumnezeu vreau să scot o carte cu toate leacurile,ce ştiu că va fi folositoare tuturor românilor”
„Mama a vindecat prin descântec şi prin preparate miraculoase cancerul şi alte boli”
- Ştiu că aţi deprins cântecul de la tatăl dumneavoastră, iar descântecul de la mama, un vindecător extraordinar în acele vremuri, iar prima rugă pe care aţi interpretat-o cu suflet a fost „Tatăl nostru”...
- Mirul acesta de a cânta mi l-a dat Dumnezeu, iar legătura mea cu Divinitatea este foarte strânsă. El este cel care ne dă putere şi dorinţă de a merge mai departe. Fără El n-am fi nimic!
Referitor la mama, ea a vindecat nu numai prin descântec, dar şi prin preparate miraculoase, pe care ea le numea prafuri, pe care le făcea singură, prin arderea mai multor ingrediente. Şi acum am acasă foarte multe dintre acele prafuri. Ea vindeca până și cancerul, pe care îl numea rac şi spunea că boala se manifestă în nouă feluri, dar şi ulcerul, pe care îl numea bubă la stomac. Chiar şi lupusul ceda în faţa mamei. Atunci când oamenii o întrebau cât îi datorează, mama spunea doar atât: „Un bănuţ ca să nu vină boala la mine”. Noi suntem patru fraţi care nu suntem nici pe departe înghiţitori de medicamente. Eu aş trimite toţi pacienţii către tratamentele naturiste, ce sunt extraordinare.
