de Gabriela Niculescu

Gabriela Cristea a trecut printr-o perioadă agitată, însă divorţul de Marcel Toader nu i-a schimbat viaţa în mod dramatic. Are puterea să zâmbească, să fie optimistă şi să-şi concentreze atenţia asupra atelierului său de croitorie, asupra prietenilor şi propunerilor de reîntoarcere în televiziune. Dacă mâine ar apărea bărbatul ideal, frumoasa brunetă ar fi dispusă să-l accepte cu braţele deschise, dar şi cu vigilenţă în acelaşi timp. Arată extraordinar de bine şi gândeşte pozitiv, motiv pentru care este un bun exemplu pentru femeile care trec prin despărţiri. Gabi ne-a oferit şi o lecţie despre cum să iubeşti, ca şi ea să te iubească pe tine.

„Destul de puţină vreme petrec acasă”
- Cum arată o zi din viaţa ta?
- Nicio zi nu seamănă cu alta. În general nu mă trezesc foarte devreme, cum obişnuiam înainte, ci undeva în jur de ora 9:00, şi mă culc foarte târziu, după 1:00. Iar timpul acesta mi-l petrec în oraş, cu treburi, şi destul de puţină vreme o petrec acasă, seara, încercând să fac lucruri domestice, casnice.

- Citeam în presa mondenă că, de când ai divorţat, foarte mulţi bărbaţi roiesc în jurul tău. Este adevărat?
- Totul a pornit de la o altă ştire în care spuneam că primesc scrisori sau mesaje pe Facebook de la oameni care mă apreciază şi uneori depăşesc puţin limita admiraţiei, dar nu înseamnă că bărbaţii se opresc în loc când trec eu. Nu, pentru că sunt şi eu o femeie ca oricare alta, cu bune, şi cu rele. Nu sunt mai mulţi bărbaţi care să se uite mai atent la mine decât erau înainte.

- Ai depăşit perioada de suferinţă de după divorţ?
- A fost o perioadă de acomodare, nu de suferinţă. Există un freamăt interior, dar nu pot spune că este drama vieţii mele. Asta e, merg mai departe, face parte din viaţă. Nu ştiu dacă am depăşit acea perioadă, am zile când pot spune că am depăşit-o, şi zile când sunt vulnerabilă.

„Am încercat să-mi găsesc puterea prin mine”
- Ai trecut prin momente depresive?
- N-am avut niciodată momente de depresie. Depresia este deja o boală. Oamenii care cad în depresie după o despărţire probabil că au avut probleme psihice şi înainte. Eu n-am avut depresii, ci pur şi simplu momente de slăbiciune, de freamăt interior, de plâns, şi nu au fost multe, contrar lucrurilor la care mă aşteptam.

- Cine ţi-a fost alături în această perioadă?
- Nu ştiu dacă au fost mulţi sau puţini cei care mi-au stat alături, dar au fost prietenii apropiaţi şi am fost eu lângă mine. Am încercat să-mi găsesc puterea prin mine. Cei care mi-au fost aproape m-au şi întrebat, la un moment dat, cum pot fi atât de calmă şi de senină şi să-mi duc fiecare zi fără să am momente de tulburare. Cred că în primul rând eu m-am ajutat pe mine.

- Ai avut parte şi de surprize neplăcute din partea prietenilor după divorţ?
- Nu pot spune că am avut parte de surprize neplăcute. În general, sunt un om care apreciază oamenii aşa cum trebuie şi, chiar dacă unii dintre ei au avut momente de slăbiciune în situaţia prin care am trecut eu, am ştiut de ce i-am ţinut lângă mine, pentru că şi-au redresat atitudinea şi au înţeles relativ repede ce înseamnă acea stare.

„Dacă un bărbat greşeşte, nu înseamnă că ceilalţi trebuie să suporte repercusiunile”
- Mai crezi în iubire adevărată?
- Normal, nu înseamnă că, dacă o experienţă se încheie, nu poate veni o alta pe care trebuie s-o trăieşti. Şi nu înseamnă că, dacă un bărbat îţi greşeşte cu ceva, toţi ceilalţi care vin după acea experienţă trebuie să suporte repercusiunile pentru faptul că cineva a gestionat o anumită situaţie altfel decât este normal. Nu trebuie să plătească alţii pentru greşelile celor dinainte.

- Deci nu-ţi închizi „porţile”.
- Nu, şi nici n-am de ce. Nu sunt nici primul, nici ultimul om care divorţează şi nu văd de ce să-mi închid „porţile”.

- Multe femei, după un divorţ, refuză să-şi mai deschidă sufletul.
- Nu este vorba despre asta. Şi eu am acumulat o experienţă, şi eu voi fi mai atentă la anumite lucruri, pentru că ar însemna să fii lipsit de discernământ să nu-ţi pui întrebări sau să nu te gândeşti de două ori când observi că o situaţie seamănă cu alta. Dar asta nu înseamnă că trebuie să tratez lucrurile radical din acest moment, ci pur şi simplu să încerc să merg mai departe.

- Dacă mâine ar apărea un bărbat ideal pentru tine, ai fi pregătită să începi o relaţie?
- Niciodată nu suntem pregătiţi să începem o relaţie. Sunt convinsă că, dacă ar apărea bărbatul potrivit, n-aş sta să mă gândesc de două ori şi cu siguranţă aş porni într-o relaţie. Cred că este o chestiune de stare, de moment, de cum ştie să te abordeze. Dacă eşti omul potrivit la locul potrivit, atunci da. Cu siguranţă n-a apărut acel om, pentru că nu sunt pregătită, dar sunt convinsă că voi avea ochii deschişi ca să-l primesc în viaţa mea. Nu pot spune: „Da. Sunt pregătită, să vină!” Dar în acelaşi timp,n-oi fi atât de chioară încât să nu-l văd că apare.

„Întotdeauna mi-a plăcut să-mi fac singură hainele”
- Privind în urmă, ai vreun regret?
- Orice om are un regret mai devreme sau mai târziu, dar regretele mele nu sunt atât de mari, ci unele mărunte. Adică nu-mi pare rău de un lucru pe care nu l-am făcut sau l-am făcut, dar aş schimba câteva mărunţişuri dacă aş putea.

- Poţi spune că eşti cel mai mare critic al tău?
- Da, dar doar atunci când sunt eu cu mine, nu în faţa celorlalţi.

- Cât timp îţi ocupă atelierul de croitorie?
- De curând am mutat atelierul în acelaşi loc în care este şi spaţiul de prezentare, şi viaţa mea s-a mai uşurat puţin, iar acum petrec în jur de patru ore pe zi la sediu. Înainte stăteam mai mult pe drumuri, dar am petrecut şi 12 ore la muncă. Încerc să iau contact cu toate clientele, măcar o dată sau de două ori, şi apoi intră în legătură cu angajaţii de la atelier.

- De unde a pornit ideea acestei afaceri?
- Ideea a pornit mai demult, pentru că întotdeauna mi-a plăcut să-mi fac singură hainele, nu ştiu să croiesc, dar am tot felul de idei, îmi place să combin materialele şi să îndrăznesc. Asta a fost o pasiune de când mă ştiu şi, la un moment dat, am spus că am timp suficient şi pot să mă ocup şi de asta şi, încet-încet, a prins contur; iar în noiembrie „Atelierul Miresei” împlineşte un an.

„Vreau să scot şi o serie scurtă de rochii de zi şi o colecţie de bijuterii cusute”
- Atelierul îţi aduce profit sau este încă în perioada de amortizare a investiţiei?
- În acest moment sunt în perioada de amortizare, dar merg şi cu un mic profit pe lângă. Nu trăiesc din asta, dar încet prinde contur, şi într-un an aş putea trăi din această afacere dacă aş vrea.

- Cât costă rochiile tale?
- Rochiile de mireasă sunt între 2.700 de lei şi 4.900 de lei. Dar încercăm să folosim materialele cele mai uzitate şi de calitate de pe piaţă. Încercăm să păstrăm o proporţie civilizată între calitate şi preţ, folosim materiale naturale, iar o mireasă trebuie să se simtă confortabil şi să nu aibă grijă că transpiră, că se lipeşte rochia, astea sunt problemele noastre.

- Faci şi alte rochii?
- Fac şi rochii de seară, iar până în toamnă vreau să scot şi o serie scurtă de rochii de zi. Suntem în căutarea unui nume pentru brand.

- La evenimente porţi creaţiile din atelierul tău?
- Da, dar nu la toate. Am purtat şi rochii cumpărate, dar am hotărât ca, de acum înainte, toate rochiile pe care le voi purta la evenimente să fie create aici. Facem o linie separată şi am luat pe cineva dedicat, care lucrează doar la asta. Şi n-o să mă îmbrac doar eu, ci voi alege şi câteva vedete pe care să le îmbrac, poate nu la toate evenimentele, dar să ştie că pot găsi aici, când au nevoie, o rochie creată pentru ele. În viitorul apropiat vom începe să facem şi bijuterii cusute, genul de colier cusut pe material. Încercăm să facem o colecţie, tot pentru toamnă.

„În acest moment discut cu televiziunile care m-au ofertat”
- Ţi-e dor de televiziune?
- În ultima vreme, nu prea. Dar mi-e dor să muncesc, să fac lucrurile pe care le făceam înainte în televiziune.

- Există vreun format tv în care te-ai regăsi acum?
- Nu ştiu dacă există. Nici n-am stat să mă gândesc. Cu siguranţă m-aş regăsi în multe dintre formatele care sunt pe piaţă.

- Ai primit propuneri în această perioadă?
- Am primit mai multe propuneri, şi nu ascund faptul că în acest moment discut cu televiziunile care m-au ofertat. Probabil că cel mai devreme aş putea reveni la tv în toamnă.

- Cum e Gabi Cristea în spatele camerelor de luat vederi?
- Sunt foarte exigentă, mai ales cu oamenii care-mi sunt apropiaţi. Pretenţioasă, mai degrabă, pentru că eu cred că oamenii care mă înconjoară sunt de calitate, că tocmai de aceea am investit în ei, şi atunci cer foarte mult. S-ar putea ca uneori să fiu prea dură, dar ei mă cunosc şi mă acceptă aşa cum sunt. Îmi spun dacă ceva nu le place, pentru că prefer oamenii sinceri, nu pe cei care perie.

„Am avut o perioadă în care gândul maternităţii mă măcina”
- Ce pasiuni ai?
- Ascunse! (Râde!) Citesc, fac sport, gătesc...

- Cum îţi încarci bateriile după o zi grea?
- Citesc orice. Nu-mi place să citesc ceva în mod deosebit. Poate mai multă filosofie.

- Care sunt lucrurile ce te bucură cel mai mult?
- Atât de puţin îţi trebuie să ai momente de fericire. Poate să mă bucure un compliment, dialogul cu un copil, o prăjitură sau un pantof. Sunt multe lucruri mărunte care mă pot marca şi multe lucruri care îmi umplu viaţa.

- Cum te-ai vedea ca mamă? Te mai încearcă sentimentul de maternitate?
- Dacă aş rămâne gravidă mâine, aş fi cea mai fericită. Dar nu mă mai gândesc cu atâta înverşunare. Am avut o perioadă în care acest gând mă măcina şi mă apăsa în fiecare moment al vieţii. Nu erau doar gânduri, ci şi fapte. Acum, pentru că nu există un potenţial tată, gândurile mele nu mai sunt atât de apăsătoare, dar, dacă s-ar întâmpla ca mâine să rămân însărcinată, aş fi foarte fericită.

- Unde îţi vei petrece vacanţa?
- Încă nu ştiu. Aş vrea să plec din ţară, dar unde, când şi cum, încă n-am decis.

„Nu mai fac nimic care să mă ajute să slăbesc, ci doar să mă menţin“

- Ai slăbit foarte mult. E din cauza perioadei dificile sau a regimului pe care ţi l-ai impus?
- Nu neglijez alimentaţia, ba din contră, eu mănânc destul de mult, cel puţin cinci mese pe zi. Doar că nu mănânc atât de bogat caloric. Mă uit la fiecare lucru pe care-l consum dacă este în ambalaj. La o friptură, de exemplu, ştiu cât înseamnă ca valoare calorică şi cât să mănânc din ea. Dacă mi-e poftă de tocăniţă, să zicem, care este o bombă calorică şi care-mi place foarte mult, gust, dar nu mănânc o cratiţă cu tocăniţă la o masă. Am învăţat să mănânc de poftă, nu de foame. Şi niciodată nu mi-e foame, pentru că mănânc din două în două ore. De fapt, asta este şi şmecheria, pentru că îngrăşatul are legătură cu secreţia pancreasului, cu insulina. În momentul în care ţi-e foame o perioadă lungă şi îi dai brusc alimente organismului, pancreasul secretă foarte multă insulină, care nu face altceva decât să ajute la depunerea depozitelor de grăsime. În momentul în care tu îi dai câte puţin la o perioadă scurtă de timp, pancreasul nu mai secretă cantităţi mari de insulină, pentru că ştie că nu are nevoie, deoarece tu îi dai în mod constant. Totul ţine de obişnuinţă. Cum îl înveţi aşa îl ai. Iar eu, în acest moment, nu mai fac nimic care să mă ajute să slăbesc, ci doar să mă menţin, aceasta e ideea. Am aceleaşi kilograme de două luni. Mi-am făcut şi un obicei prin care o dată pe săptămână îmi permit să fac excese culinare. O zi din şapte mănânc desert şi fără să am grijă să nu fie cu zahăr. Mănânc orice poftesc. Numai că nu mai pot să mănânc atât de mult. Organismul meu nu mai poate să primească deodată o cantitate mare de mâncare. El ştie că primeşte puţin şi des şi dacă vreau să fac vreun exces, nu mă simt prea bine. La capitolul carne, mănânc foarte mult peşte, la cuptor sau pe grătar. În urmă cu puţină vreme am fost într-o vizită, s-a făcut ceafă de porc la grătar şi am poftit. Pe vremuri mi se părea foarte bună, însă acum n-am mai putut să mănânc, mi s-a părut oribilă.

- Mai faci sport?
- Nu am mai avut timp să merg la sală, dar acum mă reîntorc. În general merg cam de cinci ori pe săptămână, câte două ore, o oră fac sport, iar cealaltă fac recuperare, pentru că organismul, fiind folosit la capacitate maximă, are nevoie şi de relaxare, de refacere, într-un bazin sau la saună. Vara mai alerg cu ghetele de Kangoo în parc, dar anul acesta n-am apucat să merg.

„Era să mor cu o zi înainte de Ajunul Crăciunului“

- Ai trecut vreodată printr-o situaţie la limită?
- Da, era să mor cu o zi înainte de Ajunul Crăciunului, în urmă cu vreo 12 ani. Am venit obosită de la muncă şi am vrut să fac o piftie. Am pus toate lucrurile în oală, la fiert, mi-am făcut un duş şi am adormit. Apa a scăzut şi, la un moment dat, toate acele ingrediente au început să se afume, eu dormeam adânc şi m-am trezit cu pompierii în casă. Nu luase foc, dar fumul ieşea în valuri şi a fost observat de vecini, care au chemat pompierii. Norocul meu şi ceea ce m-a salvat a fost că uşa de la camera în care dormeam a fost închisă. Intrase fum pe sub ea, dar nu foarte mult. Intrasem deja în starea de inconştienţă şi m-am trezit cu masca de oxigen pe faţă şi cu cineva care mă întreba dacă ştiu cum mă cheamă. E prima întrebare pe care ţi-o pun, să-şi dea seama cât de afectat este creierul.