La 15 decembrie ar fi împlinit 57 de ani
Ziua de naştere a mentorului SONG, 15 decembrie, este sărbătorită în fiecare an. Absenţa lui este doar una fizică. Din punct de vedere spiritual, Oanţă trăieşte. Trăieşte prin toţi cei care l-au cunoscut, nu i-a părăsit nicio clipă.
15 ani de la teribila crimă
La 30 noiembrie 1993, Dispeceratul Poliţiei Municipiului Bucureşti era sesizat telefonic că în Strada Braşov nr. 15, bloc E9, apartamentul 9, a fost comis un omor, victimă fiind cunoscutul dirijor şi compozitor Ioan Luchian Mihalea. Un om special, un suflet deosebit, un destin incredibil.
Acum 15 ani, Ioan Luchian Mihalea părăsea lumea aceasta ucis în bătaie, strâns de gât cu un cablu electric şi lovit cu bestialitate cu un ciocan de lipit. Criminalii au fost prinşi şi condamnaţi, dar nimic nu poate umple golul şi durerea rămase în urma abominabilei lor fapte. Atunci când Ioan Luchian Mihalea a păşit spre cealaltă lume, ceva s-a rupt. Dispariţia lui prematură i-a lăsat pe cei care au venit după el, generaţiile noi, fără amintiri despre irepetabila minune numită SONG.
Copilărie fără amintiri
Născut la 15 decembrie 1951, Ioan Luchian Mihalea a rămas la o vârstă foarte fragedă fără părinţi - Marioara şi Ionel Mihalea. Astfel că a fost crescut de Elisabeta Luchian, pe care o preţuia foarte mult. Pentru el, mama Elisabeta era ca o icoană. Oanţă a avut şi un frate, Valentin Mihalea, iar după mama adoptivă, şi o soră - Neli Luchian. El n-a povestit niciodată prea multe despre copilărie, nici măcar celor apropiaţi. Amintirile sunt mult prea dureroase pentru a vorbi despre ele, aşa că nici soţia, nici sora sa nu vor să vorbească despre Oanţă. Sunt puţine persoane care ştiu istoria familiei Mihalea şi faptul că mama artistului a fost, la rândul său, omorâtă.
Nu-l preocupa fotbalul sau politica
Ioan Luchian Mihalea voia să facă foarte multe într-un timp scurt, poate chiar prea scurt. Găsea totuşi vreme şi pentru lucruri mărunte care-i plăceau: să privească televizorul şi
să conducă. Mergea cu maşina până ieşea fum din ea şi avea un televizor mic pe care-l lua peste tot. Nu-l preocupa fotbalul sau politica. Dintre cei care l-au cunoscut şi i-au urmărit cariera, oare cine nu-şi aminteşte de emisiunea pentru copii „TipTop, MiniTop”, căreia Oanţă i-a fost amfitrion perfect. Sau de filmele în care a jucat, chiar dacă în roluri episodice, precum „Iancu Jianu”, „Mult mai de preţ e iubirea”? Conştientă de valoarea celui care i-a fost soţ, Adina spunea: „Dacă ar mai fi trăit, astăzi ar fi fost un prezentator la o emisiune foarte renumită”.
A fost căsătorit doar trei ani
Mihalea a reuşit să trăiască bucuria de a fi părinte. În ziua în care a devenit tătic plângea de fericire. Când a aflat a venit ca o furtună la spital. Ioan Luchian Mihalea a fost căsătorit. Doar trei ani. Adina, adusă în grupul Song de Ducu Bertzi în 1977, i-a devenit soţie abia în 1990, după venirea pe lume a unicului lor copil, Ionuţ. Femeia nu s-a împăcat niciodată cu soarta soţului ei, spunând că singurătatea e mai bună în unu decât în doi. Îşi duce crucea şi n-a renunţat la statutul de văduvă, păstrându-şi pe degetul de la mâna stângă inelul ce a legat-o de Ioan Luchian Mihalea.
„N-aţi fi nimic fără mine, dar nici eu n-aş fi nimic fără voi!”
Oanţă nu suporta nedreptatea, inegalitatea. Se străduia să dăruiască celor din jurul său cât mai multe bucurii. Multe dintre nemulţumirile sale erau reale şi era greu de potolit. Vocifera dur când se lovea de mediocritate şi impostură, indiferent de unde veneau. Ioan Luchian Mihalea ştia să laude, să dea curaj, dar şi să certe şi să ceară. SONG a fost viaţa lui Ioan Luchian Mihalea. „N-aţi fi nimic fără mine... Dar nici eu n-aş fi nimic fără voi!“, le-a zis Oanţă celor din SONG. A câştigat publicul de toate vârstele, l-a sedus, l-a fermecat, oferindu-i performanţe interpretative din repertoriul clasic sau modern. Ştia să conducă cu mână de fier atât coriştii studenţi, cât şi coriştii prichindei. Se enerva la repetiţii, gesticula, dar scotea din ei tot ce era mai bun. Era iubit de toată lumea şi toate eforturile, munca erau răsplătite la final.
Octavian Ursulescu: „Un showman înnăscut”
Cuvintele sunt prea sărace pentru a recrea o existenţă atât de complexă. Nu putem însă încheia fără a avea câteva amintiri de la cei care l-au cunoscut.
„Am multe amintiri cu el. A fost un adevărat artist, un personaj tragic. A fost de câteva ori în juriul «Festivalului de la Amara», unde eram prezentator. De câte ori aveam ocazia îl recomandam pentru spectacole, pentru că merita să fie mai cunoscut de marele public. Era un show-man înnăscut. TVR trebuia să-i creeze o emisiune pentru copii pe viaţă! Era făcut pentru asta. Ultima oară l-am văzut la Revelionul din ’91, la Slănic Moldova. Oanţă era cu SONG, la colind…”
Elena Popa
Stela Popescu: „Era un copil frumos, talentat şi foarte sensibil”
„Oanţă era un copil frumos, talentat şi foarte sensibil. Doar cu o zi înainte de dispariţia sa am jucat împreună într-un spectacol la Sala Palatului. Era o zi de iarnă grea şi trupa lui a întârziat undeva, înzăpezită. Se plimba îngrijorat prin culise. Am crezut că acesta este motivul. Nu am rezistat să nu-l cercetez, pentru că-l iubeam. «Ce-i cu tine?» Întâi a ridicat din umeri, apoi s-a întors la mine şi m-a întrebat, la rândul său: «De ce crezi că sunt altfel decât de obicei?!» Abia a doua zi, după tragedie, mi-am dat seama că preocupările lui erau mult mai grave. Îmi mai amintesc că îşi făcuse obiceiul să-şi adune trupa în Ajun de Crăciun şi noaptea târziu să treacă pe la casele celor dragi să colinde. Într-o asemenea noapte târzie, când tocmai ne-am pregătit să ne culcăm, eu şi Puişor, am auzit la geam un cor de „îngeri”. Erau copiii lui Mihalea. Nu am să uit niciodată noaptea aceea. Dumnezeu să-l odihnească! O să-mi fie întotdeauna dor de el”.
