de Gabriela Niculescu

Aurel Moldoveanu este artistul pentru care planul profesional duce o veşnică luptă cu cel personal, dar pe care primul o câştigă întotdeauna. Spiritul său tânăr, pofta de a trăi, optimismul şi stilul echilibrat de viaţă l-au făcut să încetinească apariţia urmelor trecerii anilor, oferindu-ne un exemplu demn de urmat. Jovial şi expansiv, Aurel Moldoveanu şi-a cucerit mereu publicul cu energia pe care o emană atât în spectacolele sale, cât şi ca invitat în diverse emisiuni. Cum a depăşit momentele de cumpănă şi câteva dintre peripeţiile trăite, veţi afla chiar de la el.

Adrian Păunescu: „Vocea acestui tânăr emoţionează!”
- Debutul tău a avut loc pe scena Cenaclului Flacăra. Care este cea mai importantă amintire legată de regretatul Adrian Păunescu?
- Într-adevăr, am debutat în Cenaclul Flacăra, într-un spectacol la Galaţi, în faţa a peste 50.000 de spectatori. Poetul Adrian Păunescu a avut intuiţia şi curajul de a paria pe un tânăr, deşi elev la Liceul de Artă din Galaţi, familiarizat cu studierea aprofundată a muzicii, dar care se găsea la început de drum într-ale folkului, muzica acelor ani. Puştanul acela, extrem de ambiţios, dar şi binecuvântat de Dumnezeu, trebuie să recunosc, am fost eu. În acea zi, Adrian Păunescu, în faţa numerosului public de pe scenă, a afirmat: „Vocea acestui tânăr emoţionează!”. A fost momentul care a declanşat în mine dorinţa de a face muzică şi de a crede în şansa mea.

- Care a fost cel mai dificil moment din cei 17 ani de carieră?
- Parcursul meu artistic a avut consecvenţă şi ritm încă de la debut, a fost unul favorabil. Am ştiut că nu este uşor să te impui pe o piaţă muzicală, şi aşa foarte aglomerată. Am înţeles, mai apoi, că toate câştigurile mele în primii ani aveau o singură destinaţie: investiţii în piese, în imagine, în conturarea unui nume. Şi mai ştiu că acest demers, uneori epuizant, nu se va sfârşi vreodată.
Structural, deşi nu întotdeauna las impresia, sunt un perfecţionist. Toate momentele de încântare, de mulţumire, după un show, prestaţie tv, eveniment, au durat puţin, cam până la următorul spectacol, când aşteptam o calitate artistică peste tot ce făcusem până atunci. Sunt un perfecţionist incurabil şi aşa vreau să rămân.

- Cât de des reuşeşti să ajungi la casa părintească?
- Foarte des. De fapt, n-am plecat niciodată de la Bordeşti. Copilăria, relaţia extraordinară pe care am avut-o cu familia nu m-au părăsit vreo secundă. Ori de câte ori plec în turneu spre Moldova şi revin, mă opresc să-i văd pe ai mei, să-mi încarc bateriile cu sensibilitate şi frumos. Mă reîntorc acasă...

„Am renunţat la carne în favoarea peştelui”
- Cum reuşeşti să te menţii în formă şi să nu-ţi arăţi vârsta? Cum arată stilul tău de viaţă?
- Încerc să mănânc cât mai aproape de natural. Dieta mea este bazată pe brânzeturi, legume şi fructe, iar vinul roşu, evident, în cantitate moderată, îmi lipseşte rareori. Schimbarea radicală a fost faptul că, de aproape un an, am renunţat la carne în favoarea peştelui. Recunosc că merg la sală cel puţin de două ori pe săptămână şi alerg aproximativ 10 kilometri.

- La televizor şi pe scenă eşti mereu vesel şi pus pe soţii, dar cum depăşeşti momentele dificile din spatele luminii reflectoarelor?
- Cele două ipostaze, viaţa privată şi cea a universului profesional, au ca numitor comun un soi de sinceritate cu mine însumi. Pofta de viaţă pe care lumea mi-o atribuie, veselia pe care o afişez sunt o stare a ceea ce însemn eu, de fapt, în niciun caz o mască sau o aparenţă. Momentele grele, delicate, pe care şi eu le trăiesc sunt cele ale unui om normal. Şi eu sunt bântuit de griji, neîmpliniri, dezamăgiri, regrete, dar toate îşi dau mâna şi se regăsesc în emoţia următorului cântec pe care mi-l propun. De aceea, viaţa este pe cât de frumoasă, pe atât de greu de parcurs.

- Ai trecut vreodată printr-o situaţie la limită?
- Glumeşti? Au fost nenumărate situaţii când nu puteam pune geană pe geană de grija imposibilităţii de a-mi plăti facturile la timp, de a găsi soluţii pentru avalanşa de obligaţii financiare în care nu vedeam vreo rezolvare. Nu pot uita vreodată acele momente cumplite de stagnare, de bătut pasul pe loc, în van. Abandonat de raze optimiste, am găsit în cele din urmă resurse chiar în mine, de a depăşi acea etapă nefastă. Sunt om şi tot ce-i omeneşte nu mi-e străin. Nu-mi duc existenţa într-un turn de fildeş şi nici nu deţin secretul suprem al succesului invariabil. Ce ştiu, cu siguranţă, sunt trei lucruri: pot, vreau şi voi reuşi!

„O puştoaică de 12 ani mi-a atribuit titlul de «macnet de puicuţi»”
- Care sunt lucrurile ce-ţi aduc cea mai mare bucurie?
- Îmi vin în minte, pe repede înainte, câteva: un răsărit prins din întâmplare, verdele crud al primelor zile de primăvară, reîntoarcerea la Bordeşti fie şi pentru scurtă durată, primele semne ale iernii şi fulgii care vestesc instalarea ei definitiv, bucuria pe care o transmit celor din jurul meu fără a aştepta nimic în schimb, dar şi momentele când reuşesc, prin muzica mea, să stabilesc o relaţie deschisă, onestă cu cei care mă acceptă ca artist.

- Care este cea mai bună farsă ce ţi-a fost făcută vreodată?
- În urmă cu câţiva ani, eram la Suceava, la un spectacol. Regizorul hotărâse ca eu să intru în scenă pe întuneric şi să încep să cânt când spotul de urmărire se aprindea pe mine şi pe chitară. Zis şi făcut. Se aud cele trei gonguri, semn că momentul meu începuse. Mă duc şi mă instalez, cu grijă, pe punctul central al scenei. Am stat acolo vreo zece minute, de pomană, în faţa publicului. Nu tu spot, nu tu lumină. Văzând că indicaţiile regizorale nu se respectă am luat-o lipa, lipa în partea opusă a scenei şi am ieşit cum am intrat. Consternat şi cătrănit nevoie mare, m-am dus către regizor să-i cer socoteală. În clipa aceea, s-a aprins atât lumina pe scenă, cât şi în sală, iar cei prezenţi au început să cânte „Mulţi ani trăiască!”. Uitasem cu desăvârşire că acel concert era programat pe 26 octombrie, chiar de ziua mea de naştere. A fost un spectacol pe care n-o să-l uit niciodată, cu o încărcătură emoţională greu de descris.

- Care a fost cel mai îndrăzneţ mesaj pe care l-ai primit şi cum stai cu admiratoarele?
- Prezenţa lor, a admiratoarelor, este un mod firesc, auxiliar, cel puţin pentru mine, de a măsura feedback-ul muzicii mele în rândul sexului frumos. În timpul recitalului, ţintesc chipul unei prezenţe feminine, fără ca aceasta să ştie, şi comunic muzical toate mesajele cuprinse în repertoriul din seara aceea. Concret, am avut şi am parte de complimente în subsidiar, flirturi, care, uneori, au ajuns şi la avansuri. Nu pot uita însă un mesaj de-a dreptul şocant primit pe pagina mea oficială de Facebook din partea unei puştoaice de 12 ani, care, nici mai mult, nici mai puţin, mi-a atribuit titlul de „macnet de puicuţi”.

„A trebuit să învăţ ce înseamnă showbiz şi cum să mă integrez în acest întortocheat mecanism”
- Eşti mulţumit de cariera ta de după Revoluţie?
- Am fost şi eu la fel de surprins, ca întreaga tagmă artistică, de schimbările şi de rigorile impuse de perioada postdecembristă. A trebuit să învăţ din mers ce înseamnă showbiz şi cum aş putea să mă integrez eu, cu muzica pe care o făceam, în acest atât de întortocheat mecanism al economiei de piaţă. Indiferent de transformările sociale şi umane care veneau spre mine cu o viteză uluitoare, primordial a rămas visul de a-mi continua drumul artistic şi de a nu mă opri nimeni şi nimic.

- Vorbeşte-mi puţin despre CD-ul pe care îl scoţi cu revista noastră pe piaţă.
- „Blestemul iubirii” este cel de-al zecelea album. Conţine 12 piese cu un sound ce alternează de la stilul balcanic, gitano la cel de baladă-pop şi ajunge la sound-ul etno-clubbing-dance. Elementul de consecvenţă rămân melodicitatea pieselor şi caracteristica „hitoasă” a acestora. Sper ca această apariţie cu revista „Taifasuri” să fie un prim pas spre o colaborare benefică pentru ambele părţi pe o perioadă îndelungată, iar câştigătorii de drept să fie cititorii.

- Unde vei petrece Sărbătorile de iarnă?
- În luna decembrie, aşa cum se întâmplă de câţiva ani încoace, Sărbătorile de iarnă înseamnă pentru mine lungul drum, nesfârşit, al Turneului Naţional de Colinde. Am bucuria să mă întâlnesc cu publicul meu din diferite localităţi şi zone ale ţării, iar aceste momente fericite capătă dimensiunea adevăratelor sărbători.

- Ai participat la „Cireaşa de pe tort”. Îţi place să găteşti?
- Participarea mea la acest reality-show o pun pe seama hazului şi a momentelor de destindere pe care eu le creez cu uşurinţă. Ce-am gătit invitaţilor a fost rodul unei străduinţe, nicidecum al priceperii mele. M-am pliat pe formatul emisiunii şi am încercat să nu mă fac prea mult de râs. Singura mâncare pe care ştiu să o gătesc este o salată proaspătă, adică roşii, castraveţi, ceapă, peste care pun sare de Himalaya, ulei de măsline şi câţiva stropi de oţet din vin, iar dacă am în frigider şi telemea de vacă o tai cubuleţe. V-am făcut poftă, nu-i aşa?

„Ador escapadele la munte şi sportul”
- Ce alte pasiuni mai ai?
- Îmi place fotbalul, ca oricărui alt bărbat, să schiez, să înot şi, printre picături, să citesc, preocupare cu care am rămas destul de în urmă. Ador escapadele la munte, în locuri deloc aglomerate, şi sportul. Cât mai mult sport.

- Ce muzică îţi place să asculţi?
- Paleta opţiunilor mele muzicale este destul de diversă. Sunt momente când liniştea mea consonează frumos cu Chopin, Shubert, Mozart, Verdi şi... vorbesc serios. Alteori reascult, ca la prima audiţie, cu plăcere, Beatles, Led Zeppelin, Uriah Heep sau Queen. În momentele de petrecere prefer muzica lăutărească interbelică, ce are farmecul şi esenţa ei fără egal. Nu pot uita vocile de aur din muzica românească de pionierat. Când am chef să dansez, canalele tv, care propun muzică actuală - clubbing, electro, rap şi altele -, îmi satisfac capriciul muzical pe moment. În concluzie, ascult orice poate fi ascultat.

- Un mesaj pentru fanii tăi...
- Le rămân îndatorat pentru susţinerea pe care mi-au arătat-o şi pentru observaţiile şi criticele pertinente pe care mi le aduc uneori...
Să asculte noul album „Blestemul iubirii” şi, cu sinceritatea cu care m-au obişnuit, îi rog, să-mi spună deschis cum li se pare materialul muzical.

„Eram aşteptat la un alt restaurant faţă de locul unde transpirasem degeaba“

- Povesteşte-mi câteva întâmplări haioase de pe scenă sau din culise.
- Mi-am propus chiar o apariţie cu nenumăratele întâmplări cărora a trebuit să le fac faţă în turneele lungi prin ţară şi în afara ţării, în atâtea spectacole unde aceste momente fac savoarea vieţii oricărui artist. Am încurcat locaţiile de nunţi. Abia după ce am cântat mi-am dat seama că eram aşteptat la un restaurant aflat cu două străzi depărtare de locul unde eu transpirasem degeaba. Un alt moment, la fel de hilar, a fost acela când, în loc de Hârşova din judeţul Constanţa, m-am dus să cânt la Orşova, din judeţul Mehedinţi, întâmplare petrecută, ce-i drept, la începutul activităţii de turneu. Imposibil de uitat este şi momentul de la Roman, când eu şi vreo 200 de copii, care cântau şi dansau alături de mine, pe scenă, ne-am prăbuşit în fosă, în văzul unei săli arhipline şi consternate. Şi câte alte astfel de faze n-au fost...

„Uneori, tânjesc să plec departe, împreună cu cineva drag“

- Vei rămâne un etern burlac sau vrei să te aşezi, cândva, la casa ta?
- Previzibilă această întrebare şi, pentru că am fost nevoit, în timp, să cosmetizez atâtea răspunsuri legate de ea, am unul şi pentru voi. Cele două planuri, artistic şi personal, duc în mine o veşnică luptă de primordialitate. Nu ştiu de ce, de fiecare dată a reuşit să câştige cariera. Recunosc că sunt şi momente când tânjesc, ca orice om, după clipe de relaxare, să plec departe de lumea asta dezlănţuită, împreună cu cineva drag. Şi, uneori, chiar îmi iese...