de Cătălina Tăgârţă

- Radu Pietreanu şi Mugur Mihăescu readuc Vacanţa mare pe scenă, la fel ca acum 25 de ani

S-au cunoscut într-o vacanţă de vară, la mare. Unul cânta la chitară şi-i amuza pe turiştii dintr-un capăt al Costineştiului, iar celălalt făcea acelaşi lucru, dar la celălalt capăt al staţiunii. După ce s-au întâlnit, au hotărât să amuze oamenii împreună, şi au făcut istorie în umor. Au trecut 25 de ani de la naşterea grupului Vacanţa Mare, şi, chiar dacă în 2009 Mugur Mihăescu şi Radu Pietreanu au decis să ia o pauză, acum a sosit vremea să îşi unească din nou forţele şi să dea frâu liber glumelor. Cei doi sunt mai energici ca niciodată, au o mulţime de idei noi pentru public şi promit un spectacol de zile mari pentru fani pe data de 8 decembrie, la Sala Palatului.

Mugur: „Nu ştii ce vor oamenii, eşti zero”
- Radu, Mugur, ce-mi puteţi povesti despre reunirea grupului Vacanţa Mare? Aţi avut o pauză de patru ani, iar ultima oară când am stat de vorbă cu Radu nu se punea problema de o revenire...
Mugur: Aşa este. Am luat o pauză, dar acum avem posibilitatea de a face ceea ce dorim, exact ca în studenţie. Probabil că la asta s-a referit şi Radu când a afirmat că nu ne mai reunim; în sensul că nu o vom face strict pentru un proiect de televiziune înainte să începem noi spectacolele live. Trebuie să ştii exact ce vrea publilcul, altfel eşti zero.
Radu: În momentul în care am ieşit din televiziune, în 2009, ne descărcaserăm bateriile din cauza lipsei de contact cu publicul. În zece ani de televiziune am avut în faţa noastră numai cinci cameramani, care nici măcar nu râdeau la glumele noastre, aşa că am simţit nevoia să ne refacem puterile. Şi fiecare a apucat pe calea sa, dar am rămas în continuare prieteni. Iar când am văzut ce panică e în rândul populaţiei, că nu mai are la ce să se uite la televizor, că îi lipseşte divertismentul gen Vacanţa Mare, am decis să ne întoarcem. Plus că eu, având şi trupa Vacanţa Muzicală, am ţinut legătura cu publicul. Am văzut că lumea venea la noi la cântări, râdea, se simţea bine, şi atunci i-am zis lui Mugur, a venit şi el, a văzut despre ce e vorba şi a zis: „Gata, măi, hai să facem ce trebuie pentru oameni, pentru public, pentru fanii noştri, pentru cei care ne-au iubit şi ne-au urmărit atâţia ani.

- Să înţeleg că, dacă veţi primi o propunere din partea vreunei televiziuni, nu o veţi accepta?
M: Dacă va fi cazul, putem să vorbim şi despre un proiect de televiziune, dar numai în condiţiile în care noi începem acum spectacolele live, să vedem exact ce vrea publicul.
Radu: „Acest spectacol nu este preluat de nicio televiziune”

- Ce dezvăluiri ne puteţi face din culisele spectacolului ce are loc pe 8 decembrie la Sala Palatului? Vor fi numai scenarii noi sau va fi un colaj al momentelor pe care publicul deja le cunoaşte?
M: Vor fi doar două momente vechi, în rest, totul e surpriză.
R: Am scris împreună un spectacol nou, iar pentru nostalgici, aşa cum a spus şi Mugur, vom avea şi două momente iubite de public, dar puţin modificate, de pe vremea când jucam cu Dan Sava, prin anii ’90. Iar motivul pentru care vom reveni în faţa publicului l-am luat din expresia unei fane, care ne-a zis: „Atunci când un actor tace privează publicul de nişte momente minunate”. Şi ne-am gândit că, dacă asta e menirea noastră, trebuie să fim alături de public, să nu tăcem...
M: ... nici de-ai dracu’!

- Daţi-ne totuşi nişte indicii despre revenirea voastră şi noul spectacol! Sunteţi doar voi doi...?!
M: Uite, ai deja în faţă două indicii: pe mine şi pe Radu. Acum, serios, suntem doar noi doi şi un coleg care a fost cu Radu la Vacanţa Muzicală. El ne ajută la două momente, iar dacă după aceea vom considera că e nevoie de o formulă îmbunătăţită, la următoarele spectacole poate îl luăm şi pe Axinte. Nu ştim deocamdată...
R: Deocamdată e o datorie morală a noastră, a celor care am început proiectul Vacanţa Mare în urmă cu 25 ani, în 1988. Apoi, probabil în spectacolele următoare vom avea colaboratori, probabil va fi şi un turneu prin ţară... Şi, aşa cum am pus afiş şi pe Facebook, acest spectacol nu este preluat de nicio televiziune, nu va apărea nici pe internet, este dedicat doar celor care vor să ne vadă live.

Radu: „Dacă era femeie, divorţam încă de acum 24 de ani”
- Că tot ai amintit de anul 1988, vreau să le povestiţi cititorilor câte ceva despre debutul vostru! E adevărat că totul a început într-o vacanţă mare, de vară?
M: Da. Am început proiectul Vacanţa Mare fiindcă voiam să stăm cât mai mult în vacanţă, la mare.
R: Totul a plecat dintr-o joacă, din dorinţa de a strânge oameni în jurul nostru şi a le spune şi lor glumele pe care le scriam noi ziua. Şi ţin minte că aveam spectacole după 12:00 noaptea, pe terenul de sport. Aduceam de acasă reflectoare, boxe... le căram pe tren, le instalam pe plajă, ne certam cu salvamarii şi autorităţile, pentru că se strângea lumea acolo... Pe vremea aia nu ne ştia nimeni, n-aveam de partea noastră nici presa, nimic. Ne promovam doar din gură în gură, aduceam la spectacole câte 20-30 de oameni de prin licee, de pe la terase, până au văzut ei despre ce e vorba şi-au început să ne caute singuri... Sunt multe de povestit.

- Cum v-aţi cunoscut? Aţi plecat împreună la mare sau v-aţi întâlnit acolo?
M: Ne-am cunoscut la mare, pe plajă, noaptea. Eu cântam la chitară şi spuneam poante într-o parte a Costineştiului, iar el făcea acelaşi lucru în cealaltă parte a staţiunii. Până când, la un moment dat, ne-am intersectat. Şi ne uitam ciudat unul la altul: „Cine e mă ăsta de vine lumea la el?!” Iar Radu se uita la mine şi îşi zicea în minte acelaşi lucru. Şi atât de mult ne-am „urât”, încât am rămas împreună 25 de ani.
R: Dacă era femeie, îţi dai seama că divorţam încă de acum 24 de ani...

Radu: „Ne certam rău, ne băgam mâna în gât”
- Şi totuşi oamenii se ceartă cu soţia, cu copilul, cu pisica... voi cum aţi rezistat atât timp? Că, din câte aţi spus, aţi păstrat o relaţie strânsă chiar şi în acest interval de pauză artistică.
M: Păi, chiar dacă avem personalităţi diferite, ştii cum se spune: contează ceea ce ne uneşte, nu ceea ce ne desparte. Şi chiar dacă ne mai certam câte o dată, o făceam pe texte, adică nu pe altceva.
R: Dar ne certam rău, ne băgam mâna în gât. „Eu vreau să rămână poanta asta”. „Ba nu, să rămână asta”. Şi ne îmbrânceam, dar până la urmă găseam o cale de mijloc. Căci motivul de ceartă era mult mai mic decât acela de a da lucruri frumoase publicului.

Mugur: „Sunt propriul stăpân”
- Ce hobbyuri aveţi?!
M: Ale mele sunt clare: pescuitul şi golful.
R: Adică pescuieşte în golf, că nu ştie să joace. (Râde)

- Dar ţie, Radu, parcă îţi plăcea şi vânătoarea?
R: Eu am toate hobbyurile din lume, mai puţin politica, fotbalul şi celelalte. (Râde)

- Cum staţi cu timpul liber? Câtă vreme acordaţi acestor mici plăceri pe care le-aţi amintit?
M: Eu, cum pot, cum am tăiat-o... Dacă prind o zi-două libere, ţuşti, în Deltă, ţuşti, la golf... Oricum nu am un program anume. Sunt propriul stăpân.
R: Eu sunt un filosof din naştere. Când e vorba despre timp liber sau timp ocupat e un nonsens. Ne plângem că nu avem timp, când de fapt suntem înconjuraţi de eternitate. Timpul liber mi-l petrec muncind. Celălalt e timpul ocupat, pe care i-l dedic vieţii mele.

Radu: „Am sperat că va deveni mai matur, mai echilibrat...”
- E adevărat că ai moştenit pasiunea pentru pescuit de la tatăl tău?
M: Da. De la Fănel. Fănel, mare pescar. Când aveam cam 3 ani, mă ducea mama pe baltă în cârcă, să-l stresez pe tata, doar-doar se întoarce şi el mai devreme acasă. Şi reuşea. Că venea dobitocul ăl mic şi zicea: „Hei, trage peştele la asta, trage şi la asta...” Se uita de două ori la ea, ne înjura pe amândoi şi, uite aşa, plecam acasă...

- Tu ai păţit asta cu fiica ta? A trimis-o vreodată soţia după tine să te „pescuiască” mai repede şi să te aducă acasă?
M: Nu. E fată. Nu-i place pescuitul. Plus că eu plec departe, în Deltă, să nu mă găsească nimeni. Dar golf jucăm împreună.

- Care a fost cel mai important moment din viaţa fiecăruia dintre voi?
M: La mine, când s-a născut fiică-mea.
R: Şi la mine la fel, când s-a născut fiică-sa. Am sperat că va deveni mai matur, mai echilibrat... Şi încă mai sper.

- Mugur, eşti un tătic grijuliu? Ai însoţit-o pe Ivona la serbările şcolare?
M: Nu. Doar m-am dus să o iau de la Bal, la 2:30 dimineaţa. În rest nu mă bag în viaţa ei.

- Care e mai exigent: tu sau soţia?
M: La noi nu există cuvântul exigent. Trebuie să fii conştient de ce vrei în viaţă. Standardele ţi le determini singur.

Radu: „N-am fost niciodată bolnav”
- Nişte limite presupun că are!
M: Şi le impune singură. Ştii bine că niciodată copiii nu ascultă de părinţi, până nu se vor lovi şi ei, la rândul lor, de tocul de sus al uşii. Şi e normal să fie aşa.
R: E o prostie să asculţi de părinţi. Părinţii te învaţă să mergi, să vorbeşti, apoi îţi spun: „Aşază-te şi taci!” Mă bag în ce zice Mugur, pentru că eu am scăpat de întrebarea asta cu familia. (Râde)

- Nu fi atât de sigur... Ia spune-ne, care e persoana căreia tu îi spui tot ce ai pe suflet?
M: Facebook-ul. Îţi spun eu că asta e. De câte ori îl sun şi-l întreb ce face, îmi zice: „Sunt pe Facebook”. Toată ziua e cu Facebook ăsta, deja pentru el e o persoană. E o relaţie incredibilă. Cred că îl iubeşte.
R: Ba nu. Persoana căreia o să îi spun tot ce am pe suflet este medicul de familie. N-am fost bolnav niciodată, nu l-am văzut niciodată şi abia aştept să-i spun şi eu o dată ce am pe suflet. Dar după cum mi-a urat Mugur de ziua mea: „Să trăieşti 1.000 de ani fără reparaţii”, îmi dau seama că n-o să ajung curând la confidentul meu.

Radu: „Surpriză pentru cine ne consideră «măscăricii de pe scenă»”
- La televizor sau pe scenă e firesc să fiţi tot timpul puşi pe şotii, fiindcă jucaţi un rol, dar în viaţa personală sunteţi mereu la fel de deschişi şi glumeţi ca acum?
M: Nu chiar. În afara scenei ne place să credem că suntem oameni normali. Uneori suntem şi noi preocupaţi, avem griji... chiar dacă nebunul de pe stradă te strigă „Garcea”! Dacă nu face distincţia, e problema lui, nu a ta.
R: Eu i-am spus să nu se însoare, c-o să aibă numai griji. Dacă ar avea păr pe cap ai vedea, dar d-aia se rade săracul... Eu, dacă am fost şmecher, am rămas singur şi acum grijile mele cele mai mari sunt: de ce latră căţeaua răguşit, de ce şontâcăie pisica... Dar uite ca să le facem o surpriză celor care ne consideră „măscăricii de pe scenă”, îţi mai dezvălui ceva. La spectacolul la care îi aşteptăm cu drag o să lansez şi cartea mea de versuri „Gânduri şi Cânturi”. Oamenii o vor cumpăra probabil să o pună pe borcanul de murături, că se gândesc „Ce carte ar putea să scrie Costel al lui Pârţag?!”, dar sunt sigur că va fi un şoc pentru ei să descopere şi o altă latură a mea.

- Din toate rolurile pe care le-aţi interpretat, care v-a plăcut cel mai mult, care v-a marcat?
M: Publicul a ales între personajele Garcea şi Leana, dar eu am jucat cu plăcere toate rolurile.
R: Poţi să-l întrebi pe un părinte la care dintre copiii săi ţine mai mult?!

Mugur: „Dacă nu-ţi mai trebuie nimic, mori, dă-te dracu’”
- Vă simţiţi împliniţi?
R: Eu în fiecare an, pe 27 ianuarie, mă simt împlinit. Mai împlinesc o vârstă.
M: Eu niciodată nu simt asta. Nu-mi impun limite. N-o să zic: „Gata, nu-mi mai trebuie nimic...” Păi dacă nu-ţi mai trebuie, mori, dă-te dracu’!

- Aveţi vreun regret?
M: Nu.
R: Regret că are mai multe gagici decât mine şi nu-l prinde presa cu toate, numai cu câte două-trei. (Râde)

- Dacă aţi găsi mâine peştişorul magic, care ar fi cele trei dorinţe pe care vi le-aţi pune?
R: Nu ştiu care ar fi primele două, dar ultima ar fi: mai vreau încă trei.

Mugur: „Cât timp nu faci excese şi nu cazi în extreme eşti ok”
- Cum vă îngrijiţi de aspectul vostru? Mergeţi la sală?
R: Mergem la sală pe 8 decembrie, dar la Sala Palatului.
M: Cât timp nu faci excese şi nu cazi în extreme eşti ok, restul, ce-o da Dumnezeu.

- Aţi ţinut vreodată dietă?
M: Ţin mereu, dar în sensul că încerc să nu bag în mine toate porcăriile din fast-food-uri.
R: Drept pentru care îmi rămân mie toate porcăriile pe care nu le mănâncă el. Şi bag în mine orice.

„După moarte vom deveni Fundătură şi Intrare“

- Dacă daţi o simplă căutare cu numele voastre pe Google, le veţi găsi asociate cu cele ale unor frumoase fete de pe la noi. Ce aveţi de spus despre asta?
M: E treaba mea, viaţa mea privată.
R: E singura ţară unde, dacă scrii pe Google numele unei vedete, afli numai lucruri rele. Oamenii muncesc câte 20-30 de ani să aducă medalii în ţară, să aducă bucurie oamenilor, iar în momentul în care sunt găsiţi cu ceva, sunt judecaţi şi rămân doar lucrurile astea urâte...
M: Ei, nu-i chiar atât de grav cum zice Radu, oamenii de la noi sunt totuşi recunoscuţi... când mor. Atunci li se recunosc meritele şi devin, dacă au şansă, Bulevarde. Dacă nu, Intrare.
R: Deci pe viitor e posibil să avem Bulevardul Mutu, Şoseaua Axintelui, iar noi doi vom fi Fundătura Mugur Mihăescu şi Intrarea Radu Pietreanu. (Râde)

- Sunteţi romantici de fel?
R: Normal. Dacă nu am bătut nicio femeie, se pune că suntem romantici?!

Mugur: „Fiicei mele îi place drama“
- Mugur, presa a scris, la un moment dat, că fiica ta nu va face parte din proiect. De unde a pornit toată chestia asta? E atrasă cumva de acest domeniu?
M: Nu. Fiica mea (16 ani) nu are nicio treabă cu domeniul artistic, dar presa e curioasă să ştie, vezi Doamne, ce se mai întâmplă în viaţa lui Mugur Mihăescu, aşa că încearcă să arunce câte o pastilă din asta. Dar eu n-am declarat nimic niciodată.

- Dar a fost vreodată în vreun proiect de-al vostru?
M: Nu. O singură dată am luat-o la filmări, la Buftea, când avea vreo 3 ani, că n-am avut cu cine să o las acasă. Şi cred că de atunci au început toţi: „Când o iei pe fiică-ta cu voi?” Ei bine, uite că n-o iau! Are viaţa ei, e treaba ei ce face.

- Spui tu NU în numele ei sau chiar nu-i place domeniul acesta?
M: Ei îi place drama. Vorbesc foarte serios.
R: Iar eu pe fiii mei i-am adus şi în scenă, şi în sală, ca spectatori... În momentul în care jucam rolul de popă le ziceam: „Fiii mei”. Atunci erau toţi: şi publicul, şi colegii.

„După cum mi-a urat Mugur de ziua mea: «Să trăieşti 1.000 de ani fără reparaţii», îmi dau seama că n-o să ajung curând la confidentul meu, doctorul“ - Radu