de Gabriela Niculescu
Denis Ştefan a intrat într-un nou şi mult aşteptat capitol al vieţii sale, devenind tătic la începutul lunii noiembrie. Soţia sa, fosta bebeluşă a „Cronicii Cârcotaşilor” Cristina Ştefan, a adus pe lume o superbă fetiţă, care poartă numele Delia Maria. Despre familie şi despre rolul de tată, lansarea sa în cinematografia internaţională şi activităţile legate de cai citiţi în interviul următor.
„Am avut o copilărie mai fericită decât a puştilor din ziua de astăzi”
- Care-ţi este cea mai dragă amintire din copilărie?
- Când veneam de la şcoală, după-amiaza, şi simţeam mirosul cartofilor prăjiţi făcuţi de mama. Pe vremea aceea cartofii prăjiţi chiar erau o delicatesă, aveam 13 ani la Revoluţie şi pot spune că, în ciuda problemelor legate de aprovizionarea cu lucruri uzuale, am avut o copilărie mai fericită decât a copiilor din ziua de astăzi.
- Ştiu că ai vrut să te stabileşti în Germania înainte de castingul pentru rolul din fimul „Păcală se întoarce”. Ai regretat vreodată că te-ai întors în România?
- De multe ori, dar viaţa este făcută din alegeri pe care trebuie să ni le asumăm. Important este că am construit ceva şi în aceşti ani petrecuţi în România, dar încă nu este prea târziu în viaţa unui actor să facă alegeri drastice... aşa că sper ca lucrurile să se reaşeze pe făgaşul lor bun.
- Care este cel mai preţios sfat pe care l-ai primit în carieră şi de la cine a venit?
- Cred că cel mai bun sfat mi la dat regizorul Dan Piţa, în al cărui film - „Second Hand” - am debutat în 2001. Mi-a spus să îmi iau permisul de conducere şi să mă înscriu la facultatea de actorie, lucruri pe care le-am şi făcut.
„Eu şi Cristina râdem mult împreună”
- Te vom putea vedea în vreo producţie teatrală sau cinematografică în viitorul apropiat?
- Tocmai am terminat de filmat un lung metraj fantastic, produs de Universal Studios (n.r. - casă de producţie de filme americană) în colaborare cu Castel Film, ce va avea premiera anul viitor şi care sper să-mi aducă un agent care îmi va reprezenta interesele şi în afara ţării. De asemenea, aceşti ultimi doi ani au însemnat un reviriment al spectacolelor istorice care celebrează diferite evenimente din istoria poporului ce a trăit pe aceste meleaguri. Am participat cu plăcere la aceste spectacole, având ocazia să interpretez una dintre personalităţile dragi mie din istoria românilor, şi anume Vlad Ţepeş.
- Ştiu că marea ta pasiune o reprezintă caii, dar ce hobbyuri mai ai în afara lor?
- Îmi place să desenez, să citesc şi să alerg, dacă se poate, în aer liber.
- Tu şi Cristina formaţi un cuplu minunat şi ştiu că împărtăşiţi multe pasiuni. Însă, concret, ce v-a făcut să vă îndrăgostiţi unul de altul? Care au fost calităţile care v-au atras la început?
- Cristina are un suflet extraordinar, o sensibilitate şi o graţie ce m-au făcut să mă îndrăgostesc de ea. Despre ce a atras-o la mine nu pot eu să vorbesc, dar simţul umorului a fost cu siguranţă unul dintre acele lucruri, pentru că râdem mult împreună.
„Îmi doresc o carieră în afara ţării”
- Recent te-am văzut la o emisiune unde debordai de fericire, în ciuda oboselii căpătate din pricina unui număr mai mic de ore de somn. Erai pregătit pentru venirea pe lume a Deliei Maria? Îţi doreai de multă vreme un copil?
- Ne-am dorit acest copil şi l-am primit ca pe un dar aşteptat, este lumină şi fericire pentru noi, chiar dacă ne ţine „mai alerţi” noaptea, dar aşa sunt toţi copiii mici.
- Ce-ţi mai doreşti acum în plan personal, pe lângă linişte şi sănătate?
- Îmi doresc ce am, adică iubire şi lumină în familia mea.
- Dar în plan profesional?
- Îmi doresc o carieră în afara ţării.
- Unde petreceţi Sărbătorile de iarnă?
- Acasă, cu familia şi prietenii. Delia e prea mică să o luăm la şpriţ. (Râde!)
„Mă implic în toate activităţile, de la hrănire la băiţa zilnică”
- Ai asistat la naştere?
- Pentru un tată este mai complicat, are mari emoţii acolo, afară, dar cred că aş fi avut şi mai mari emoţii înăuntru, în sala de operaţii, aşa că nu m-am dus, am preferat să stau în sala de aşteptare şi să parcurg cinci, şase kilometri. (Râde!)
- Cum eşti ca tătic - implicat în toate activităţile de creştere sau Cristina se ocupă de ele şi tu o ajuţi?
- Atunci când ajung seara acasă încerc să petrec cât mai mult timp cu fetele mele, aşa că mă implic în toate activităţile, de la hrănire la băiţa zilnică.
- Vă descurcaţi singuri sau apelaţi la ajutorul cuiva?
- Încercăm, pe cât posibil, să fim nişte părinţi prezenţi în viaţa micuţei, aşa că nu chemăm ajutoare decât dacă trebuie să plecăm amândoi de acasă cu diferite treburi. Dacă plimbarea nu ţine mai mult de o oră, o luăm cu noi în maşină... se pare că-i place, pentru că doarme dusă.
- Care sunt lucrurile esenţiale pe care ai vrea să i le „predai” fiicei tale, pentru a o pregăti de drumul în această viaţă?
- Aş vrea să ştie că voi încerca să fiu alături de ea atunci când va avea nevoie de mine şi să o creştem cu iubire faţă de oameni şi faţă de animale. Sunt multe lucruri la care mă gândesc acum, dar o să las viaţa să îmi arate în ce fel aş putea să o ajut.
„Am văzut în cal o salvare de la plafonarea spirituală”
- Ştiu că de zece ani lucrezi cu caii. Cum te-a schimbat lucrul cu aceste animale?
- Timpul trece foarte repede când intri în acest univers fascinant al calului. Au fost momente extraordinare de-a lungul anilor, momente de răscruce, când am văzut în cal o salvare de la plafonarea spirituală, de la rutina zilnică, un răspuns liniştitor la toate frământările cotidiene. Oricine a privit caii păscând în apropiere sau odihnindu-se în boxele lor a simţit un sentiment de linişte de neegalat. Doar somnul copiilor poate produce această stare în noi. Lucrul cu caii te face un om mai responsabil, te disciplinează, îţi clădeşte caracterul. Este singurul animal care are această proprietate miraculoasă de a te schimba profund, indiferent de vârsta pe care o ai atunci când se produce marea întâlnire.
- În cât timp ai ajuns să cunoşti psihologia calului?
- Cu studiu aprofundat şi lucru între patru şi şase ore pe zi poţi să atingi un nivel mulţumitor de cunoaştere a comportamentului cabalin în unul, doi ani. Drumul meu a fost diferit, timp de cinci ani experimentând diverse tehnici de dresaj ce mi-au adus un număr infinit de informaţii despre sufletul şi modul de a gândi al calului. Unele dintre aceste informaţii încă se aşază în mine, ducând la noi concluzii cu trecerea timpului. Am încercat, am greşit, am luat-o de la capăt şi, în cele din urmă, am reuşit sau cel puţin asta este concluzia preliminară.
- În ce constă dresajul natural al calului?
- Dresajul natural este metoda care încearcă să ajungă la o mai bună comunicare cu calul prin tehnici ce folosesc psihologia acestuia. Consideraţia faţă de cal este unul dintre punctele-cheie, astfel nu încercăm să supunem calul, ci să avem un dialog cu el, să ajungem la un parteneriat care să conţină cât mai puţine mijloace de constrângere din partea noastră. Prin această metodă se pot obţine lucruri extraordinare, ca de exemplu să nu folosim zăbăluţă, ci doar o funie subţire în jurul gâtului, pentru comunicare.
„Vreau să deschid o franciză a şcolii de tir călare în România”
- De unde ai deprins aceste tehnici?
- O dată cu Ardo, primul meu cal, am început să caut un răspuns în afara ţării, pentru că modul în care erau dresaţi caii în România mi se părea ori prea rigid, ori prea ascuns, informaţiile corecte fiind dificil de aflat. Aşa că am mers la Campionul Mondial de tir cu arcul călare maestrul Kassai Lajos, care are baza şcolii de tir călare în apropierea oraşului Kaposvar, din Ungaria. Timp de doi ani am mers o dată la câteva luni pentru antrenament şi susţinerea diferitelor examene de şcoală. Aşa cum maestrul meu spune „tirul cu arcul călare este un maraton, nu un sprint”, sper ca la anul să reuşesc să merg din nou la şcoală şi să trec următoarele examene necesare pentru deschiderea unei francize a acestei şcoli în România. Acolo am avut ocazia să văd pe viu un model de dresaj natural inspiraţional. Caii stau în libertate şi sunt luaţi la antrenament, apoi eliberaţi pe dealurile fermei. În acest fel, stresul asupra animalelor este inexistent.
- Ce abilităţi sunt necesare unui doritor pentru a putea face tir cu arcul de pe cal?
- Tirul cu arcul călare este un sport în care este nevoie de un echilibru independent în şa, pentru că dârlogii (n.r. - curelele frâului) sunt aruncaţi pe gâtul calului, de coordonare în a trage cu arcul din viteză, cu tot ce presupune aceasta - adică încărcare rapidă a săgeţii, ţintire instinctivă şi eliberarea în siguranţă a săgeţii, factorul siguranţă fiind unul foarte important într-un sport de risc cum este tirul călare.
„Facem demonstraţii de dresaj natural şi arte marţiale ecvestre”
- Cât de greu este să schimbi mentalităţile greşite sau ideile preconcepute ale anumitor oameni în raport cu animalele?
- Foarte greu, pentru că în ţara noastră s-a pierdut contactul cu marile curente sportive, iar situaţia economică nu ne-a permis să facem investiţii în acest sens. Sigur că şi educaţia părinţilor are un rol important în aceste alegeri pe care le fac copiii în ziua de azi, preferând să cumpere un cal gata dresat, în loc să-şi acorde patru, cinci ani să înveţe cum să lucreze ei înşişi un cal. Este ca şi cum te-ai sui într-o maşină de Formula 1 după ce ţi-ai luat carnetul de şofer amator, eşti total nepregătit.
- Ce cuprinde programul „Caii României”?
- Programul pe care l-am iniţiat acum doi ani împreună cu Equitana se adresează tuturor iubitorilor de cai care doresc să cunoască noi căi de comunicare cu animalul propriu sau doar de schimbare a perspectivei asupra a ceea ce înseamnă prietenia dintre om şi cal. Mergem şi facem demonstraţii de dresaj natural şi arte marţiale ecvestre acolo unde suntem invitaţi, lucrăm în centrele de echitaţie din ţară cu diferiţi cai-problemă şi facem cursuri de dresaj cu proprietarii de cai care îşi doresc să înveţe această nouă metodă.
- Unde pot veni doritorii să înveţe echitaţie?
- În noua bază de la Săftica a Asociaţiei Ecvestre Galop ţin atât cursuri de echitaţie-agrement, cât şi cursurile de dresaj natural din cadrul programului „Caii României”. Este de ajuns ca doritorii să se înscrie pe site-ul Equitana sau pe pagina mea oficială de Facebook şi îi vom contacta pentru programări, în limita spaţiului disponibil.
„Sunt mândru de Ardo după cinci ani de parteneriat“- De câţi ani îl ai pe Ardo şi cum a ajuns să fie prietenul tău?
- Căutam un cal alb cu care să sar obstacole şi să fac acrobaţii călare şi am luat un cal murg cu care fac dresaj şi arte marţiale ecvestre. Vezi, nu întotdeauna ne alegem cu ceea ce ne dorim, dar rezultatul este unul extraordinar şi sunt mândru de Ardo după cinci ani de parteneriat. Mi-a dat foarte multe satisfacţii, şi de aceea încerc, atunci când nu am demonstraţii, să îi dau cât mai multă libertate.
- Exemplifică apropierea de Ardo pentru cei care nu ştiu cât de strânsă poate deveni relaţia om-cal.
- Stau în boxa lui câteva ore şi-l mângâi sau doar observ comportamentul său. Câteodată vine la mine, îşi pune capul pe umărul meu şi oftează. Acesta este un semn de relaxare, care îmi spune că mă doreşte în preajmă.
- Ai avut parte de accidente în anii de lucru cu aceste animale?
- Din fericire, cam toate căzăturile de pe cal au rămas fără urmări grave, însă am avut câteva accidente care se puteau sfârşi tragic, două dintre ele chiar cu Ardo. Unul s-a produs la filmările pentru serialul „Aniela”, unde am lovit din greşeală crupa calului cu latul sabiei în şarja de antrenament pe care o filmam. Calul s-a speriat şi a alergat oblic spre gardul manejului. Riscam să îmi strivesc piciorul drept între el şi cal, aşa că am executat o cascadorie - neplătită, din păcate - un salt de 360 de grade cu sabia în mână şi am aterizat, nevătămat, pe cealaltă parte a zidului. Al doilea accident mai serios a fost la un antrenament, într-o iarnă, când calul a alunecat şi a căzut peste mine. Am scăpat amândoi doar cu genunchii zdreliţi.