de Gabriela Niculescu

Lucian Drăgan a urcat prima oară pe scenă în copilărie, alături de tatăl său, care i-a fost şi mentor. Cântecele sale au pornit de pe plaiurile bănăţene ale Lipovei şi, încet, dar sigur, au cucerit toată suflarea românească, din ţară şi de pe peste hotare. Este familist convins, anul acesta sărbătoreşte Nunta de Argint, iar soţia sa, Ramona, este femeia alături de care a crescut trei copii. Lucian Drăgan Jr, în vârstă de 28 de ani, şi Alexandra, care are 13 ani, calcă pe urmele tatălui lor şi fiecare încearcă să se afirme în industria muzicii populare. Iar cel de-al treilea fiu este Raul Marian, de 27 de ani. În interviul ce urmează aveţi ocazia să descoperiţi un om modest, mulţumit de realizările sale, dar care v-a rezervat şi câteva surprize.

„La 12 ani am început să învăţ să cânt la acordeon şi la orgă”
- V-aţi născut într-o familie de instrumentişti, însă vocea de la cine aţi moştenit-o?
- De la tata, el avea şi o voce minunată. Era dirijor la Casa de Cultură de la Lipova, unde colaboram şi eu cu orchestra. Acest lucru a fost posibil pentru că la 12 ani am început să învăţ de la el să cânt la acordeon şi la orgă. De atunci, vreme de zece ani am cântat la clape.

- Aveţi vreo amintire dragă din acea vreme?
- Am multe, însă prima care-mi vine în minte este de la vârsta de 14 ani. După numai o jumătate de an de colaborare cu orchestra Casei de Cultură de la Lipova, am rămas singur să conduc departamentul de armonie, pentru că tata trebuia să plece la un alt eveniment. Am avut mari emoţii, dar m-am descurcat bine şi m-au felicitat atât colegii, cât şi conducerea, iar tata a fost tare mândru de mine.

- Dacă în materie de muzică aţi fost un copil conştiincios, cum eraţi în rest?
- Mama îmi spune că eram un copil tare cuminte, îmi făceam temele, învăţam bine şi nu am creat niciodată probleme nici la şcoală, nici acasă. Dacă avea nevoie de ajutor în gospodărie, niciodată nu fugeam de muncă. Îi aduceam lemnele şi o ajutam la tot ce-mi cerea.

„Contează enorm să fii susţinut de cei dragi”
- Cum aţi făcut trecerea de la clape la voce?
- Pe mine mă pasiona şi cântatul, şi de multe ori fredonam diverse piese împreună cu sora mea, care cânta cu vocea cu mult înaintea mea, chiar dacă este mai mică decât mine cu opt ani. După ce am învăţat versurile am început să cânt şi singur, iar primul album l-am lansat în 1992.

- Cine v-a sprijinit în carieră?
- M-au sprijinit colegul meu Florin Ionaş şi familia. Contează enorm să fii susţinut de cei de acasă, de cei dragi. Cu ajutorul lor treci mai uşor peste dezamăgiri şi te bucuri mai intens de succes.

- Cine vă compune piesele şi, pentru cei care nu v-au cunoscut până acum muzica, din ce sunt inspirate?
- Piesele sunt compuse de Florin Ionaş - „Generalul”, cum îi spunem noi - în proporţie de 80%, iar celelalte 20% sunt compuse de mine. Versurile sunt inspirate din viaţa de zi cu zi, din bucuriile, tristeţile şi momentele de dragoste pe care le trăim. Spre exemplu, în piesa „De-ar şti cucul să vorbească” există un vers care spune „nici bogaţii, nici săracii nu trăiesc de două ori”, sunt lucruri adevărate. Chiar titlurile pieselor mele dovedesc faptul că am încercat să cuprind tot felul de stări sufleteşti.

„Mi-am făcut mulţi prieteni în timpul turneelor”
- Puteţi spune despre meseria pe care o aveţi că este una stresantă?
- Este stresantă prin prisma orelor petrecute în trafic, a nopţilor nedormite, dar, dacă punem toate avantajele şi dezavantajele în balanţă, ies pe plus.

- Care dintre piesele dumneavoastră vă sunt cel mai dragi?
- Prima este „De-ar şti cucul să vorbească”, iar cea de-a doua este „Viaţa mea vreau s-o împart cu tine”, dar şi pe celelalte piese le port cu drag în sufletul meu.

- Povestiţi-mi câteva amintiri care vă sunt dragi din turneele pe care le-aţi avut în afara ţării.
- Amintiri sunt foarte multe, însă ceea ce m-a impresionat cel mai mult au fost felicitările şi lacrimile de bucurie ale românilor care duc dorul de ţară, de folclor şi de muzică tradiţională românească. Este uimitor felul în care ştiu să aprecieze şi să se bucure de acele momente inedite din timpul spectacolelor pe care le susţin peste hotare. Mi-am făcut mulţi prieteni printre aceşti oameni deosebiţi şi păstrez legătura cu mulţi din Statele Unite ale Americii şi foarte mulţi din Europa, din ţări precum Germania, Austria sau Serbia. Memorabil pentru mine va rămâne turneul în care am fost plecat cea mai lungă perioadă, trei luni, şi pe care l-am susţinut în America în 1996. Atunci am avut ocazia să cunosc foarte mulţi români stabiliţi de ani buni acolo.

„Cele mai emoţionante surprize vin în fiecare an de ziua mea”
- Ca orice artist, presupun că aţi trăit şi întâmplări amuzante. Spuneţi-mi câteva dintre ele.
- Ni s-a întâmplat să plecăm la un eveniment fără mixerul de amplificare şi nu mi-am dat seama de lipsa acestuia decât atunci când a trebuit să instalăm aparatura. Norocul nostru a fost cu un coleg care cunoştea pe cineva din zonă şi am reuşit să închiriem un mixer în timp util, salvând astfel situaţia. Altă dată am plecat la spectacol pentru o zi şi am ajuns abia a treia zi acasă. S-a întâmplat chiar anul trecut, la Sânnicolau Mare, în judeţul Timiş, când a nins toată noaptea. Nu am putut pleca imediat după spectacol, am prelungit şederea, dar tot am rămas înzăpeziţi pe drum. Pe moment n-a fost distractiv deloc, însă după ce ne-am văzut ajunşi acasă ne-am amuzat de situaţie.

- Care a fost cea mai emoţionantă surpriză pe care v-au făcut-o fanii dumneavoastră?
- Cele mai emoţionante surprize vin în fiecare an de ziua mea de naştere, atunci când primesc mii de urări şi de gânduri bune din partea prietenilor şi admiratorilor.

„Cel mai mare critic al meu este soţia”
- Care sunt cei mai mari critici ai dumneavoastră? Dar cei mai mari admiratori?
- Cel mai mare critic al meu este soţia, iar cel mai mare admirator… încă nu ştiu.

- Cum aţi cunoscut-o pe soţia dumneavoastră şi cum aţi cucerit-o?
- Prin frate-său, care mi-a fost coleg de formaţie. Eu zic că am cucerit-o cu muzica, de care este şi ea foarte pasionată. Şi uite-aşa, din 1989 am crescut împreună trei copii. Spun trei, pentru că în familia noastră mai există un fiu, Raul Marian, care are 27 de ani, dintr-o altă relaţie a soţiei mele, pe care l-am crescut de la vârsta de 3 ani. Ca să lămuresc situaţia, atunci când ne-am cunoscut, fiecare dintre noi avea un fiu dintr-o altă relaţie. Doar Alexandra ne are pe amândoi părinţi biologici. Anul acesta împlinim 25 de ani de mariaj şi vom sărbători Nunta de Argint.

- Care sunt calităţile soţiei pe care le apreciaţi cel mai mult?
- Sinceritatea şi modul în care ştie să gestioneze treburile casnice.

- O mai ajutaţi şi dumneavoastră prin casă? Ştiţi să gătiţi?
- O mai ajut la cumpărături, îi mai curăţ ceapa sau cartofii, dar altfel nu prea mă pricep la gătit. Doar la nevoie mai fac un ou ochi sau cartofi prăjiţi.

„Fiul îmi poartă numele, deci reclama este gata făcută”
- Ştiu că fiul şi fiica dumneavoastră vă moştenesc talentul. De câtă vreme cântă şi ce le place mai mult?
- Băiatul meu cântă de zece ani, iar fetiţa, de cinci ani, şi ambii iubesc muzica populară. El are o formaţie cu care colaborează, îmi poartă şi numele, este Lucian Drăgan Jr, deci reclama este gata făcută.

- Vi s-a întâmplat să mergă în locul dumneavoastră la spectacole?
- Îmi pot pune oricând baza în el, dar până acum nu s-au creat confuzii între noi. A mai mers la spectacole în locul meu doar atunci când nu am putut sosi eu la timp, dar am fost şi eu prezent mai apoi, când am reuşit să ajung.

- Alexandra nu a fost niciodată tentată să cânte muzică uşoară?
- Ba da, tot timpul când mergem cu maşina şi aude muzică la radio îşi fredonează piesele favorite, iar la şcoală studiază pianul şi percuţia.

- Şi-ar dori să introducă în programul ei artistic muzica uşoară?
- Cred că ascultă şi fredonează această muzică din plăcere, însă presupun că va rămâne la muzica populară. Acum chiar face şi dansuri populare.

- Cântaţi frecvent alături de Lucian şi de Alexandra?
- Da, mai ales vara, când cântăm aproape în fiecare săptămână la diferite evenimente precum zilele localităţilor. Mă însoţesc şi la televiziune şi îi promovez oriunde am ocazia.

„Voi rămâne acelaşi om modest şi sincer pentru totdeauna”
- Care a fost cea mai grea încercare la care v-a supus viaţa?
- Când a plecat pentru totdeauna dintre noi tata. El a fost mentorul nostru.

- Dacă nu aţi fi ales calea muzicii, ce altceva v-aţi fi văzut făcând?
- Nu m-am gândit niciodată la asta. Dacă aş putea să o iau de la capăt aş urma acelaşi drum, pentru că muzica a devenit un stil de viaţă pentru mine.

- Ce ar trebui să ştie despre dumneavoastră fanii şi cititorii revistei care vor să vă cunoască mai bine?
- Vreau să îi salut pe toţi cu drag, să le transmit că voi rămâne acelaşi om modest şi sincer pentru totdeauna, să ştie că sunt un om deschis la colaborare şi parolist, că nu o să-i dezamăgesc niciodată şi că acest album l-am pregătit cu multă pasiune pentru toţi cei care ne urmăresc şi ne ascultă.

- Ce vă doriţi pentru viitorul apropiat?
- Să am sănătate şi succes, să fie de bun augur lansarea acestui CD cu revista dumneavoastră.

„Îmi place schiul şi merg la munte de câte ori am ocazia“

- Ce pasiuni aveţi?
- Muzica şi sportul. În adolescenţă jucam fotbal şi schiam, chiar şi acum îmi place schiul şi merg la munte ori de câte ori am ocazia. Şi îmi place să mă uit la meciuri la tv.

- Cum vă întreţineţi?
- Mai fac şi puţină mişcare când am timp, la sală nu prea am când să ajung, dar mai merg cu bicicleta şi, din când în când, mai fac câte un masaj de relaxare.

- Care sunt lucrurile care vă aduc satisfacţie?
- În primul rând faptul că mi-am întemeiat o familie şi că am o casă, iar în plan profesional faptul că am ajuns destul de cunoscut şi că există fanii cu care obişnuiesc să păstrez legătura, îmi scriu pe Facebook şi mă bucur că-mi apreciază munca.

- Ce defecte aveţi?
- Cred că uneori sunt prea exigent.

- Cum vă place să vă petreceţi timpul liber?
- Iubesc timpul petrecut cu familia. De câte ori avem ocazia mergem în concedii, la noi în ţară şi în străinătate, iarna, la munte, vara, la mare. Mai merg şi la cumpărături cu soţia şi cu fiica mea. Ce-i drept, stau o perioadă cu ele, apoi mă plictisesc şi mă duc la o cafea, iar ele îşi văd liniştite de treabă în continuare.

„Pot spune că la Etno TV m-am lansat“

- Cum a evoluat cariera dumneavoastră?
- Am muncit foarte mult să ajung unde sunt astăzi, aşa că nu pot spune că am avut o evoluţie chiar uşoară în a-mi câştiga popularitatea şi numele.

- Care au fost hopurile peste care a trebuit să treceţi?
- Tot timpul m-am lovit de distanţa dintre Bucureşti şi Arad şi de faptul că nu am avut posibilitatea să apar prea des la televizor, până la înfiinţarea postului Etno TV. Eu şi colegii mei nu am fost prea des invitaţi la emisiuni, pentru că selecţiile erau dure. Însă pot spune că la Etno TV m-am lansat. În anul 2003 am avut primele apariţii şi m-am bucurat de un succes foarte mare.