de Elena Şerban

Autor al cunoscutelor „Balade vesele şi triste”, dar şi prozator, publicist şi membru al Academiei Române. Toate acestea îl caracterizează pe unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori români. George Topârceanu s-a născut la 20 martie 1886, la Bucureşti, în familia unui cojocar. Ajutat de tată, George a urmat primii ani de şcoală în Capitală, după care, în 1895, s-a mutat cu familia în Argeş. A revenit în Bucureşti, pentru a urma Liceul „Matei Basarab” şi apoi Colegiul „Sf. Sava”. După terminarea studiilor medii, s-a angajat o perioadă scurtă ca profesor, apoi s-a înscris la Facultatea de Drept şi la Facultatea de Litere. Dezamăgit de cursuri, a renunţat la şcoală, dar nu şi la ideea de a trăi din poezie. Topârceanu debutase, de altfel, ca scriitor de proză comică încă din timpul liceului. Atunci, sub pseudonimul G. Top, semna în revista umoristică „Belgia Orientului” (1904), dar şi în „Duminica”, „Spiruharetul”, „Revista ilustrată” etc.

Viaţa lui George Topârceanu s-a schimbat în 1911, când Garabet Ibrăileanu l-a chemat la Iaşi ca subsecretar de redacţie la „Viaţa românească”. A fost momentul de cotitură în creaţia lui Topârceanu, deoarece, influenţat de Garabet Ibrăileanu, dar şi de Mihail Sadoveanu, Gala Galaction, Tudor Arghezi, Mihai Codreanu sau Hortensia Papadat-Bengescu, şi-a schimbat total stilul de scriitură.

Tot la Iaşi s-a căsătorit, în 1912, cu Victoria Iuga, o învăţătoare care a devenit mama unicului său fiu, Gheorghe. Poetul a participat activ la Primul Război Mondial şi chiar a fost prizonier între 1916 şi 1918. După război, împreună cu Mihail Sadoveanu, a redactat revista „Însemnări literare”. Printre volumele sale, îndrăgite de generaţii întregi de liceeni, şi nu numai, se numără „Balade vesele şi triste”, „Migdale amare”, „Scrisori fără adresă”. În 1936 a fost ales membru corespondent al Academiei Române. Un an mai târziu, poetul a murit la Iaşi, din cauza unui cancer la ficat.