Un serial din nimic, despre nimic, dar cu audienţe uriaşe. Un sitcom ce a făcut celebri nişte actori total necunoscuţi şi care a primit numeroase premii, aducându-i autorului, Jerry Seinfeld, Globul de Aur şi venituri ce l-au propulsat în 1998 pe locul 1, între cel mai bine plătiţi actori din lume.
Tatăl ungur, mama siriană
Născut la 29 aprilie 1954, Jerome Seinfeld este actor, scenograf şi producător
de film american. A venit pe lume în Brooklyn, New York, într-o familie de evrei, originari din ţări diferite: tatăl său, Kálmán, din Ungaria, iar mama, Betty, din Siria.
Genul de comedie practicată de Jerry este de tip „observator”, cu dese influenţe din viaţa de zi cu zi. De altfel, şi rolul care l-a făcut celebru este o caricatură a propriei persoane. Dacă în România multă lume îl ştie pe Sienfield din serialul cu acelaşi nume, ne-am propus acum să schimbăm puţin lucrurile. De aceea nu vom detalia viaţa sa profesională, ci mai mult pe cea personală. Mult mai interesantă, de altfel.
Casă de 32 de milioane de dolari
Cunoscând personajul Jerry, vi s-ar părea de mirare să aflaţi că, atunci când avea 40 de ani, actorul s-a îndrăgostit până peste cap de o liceană de 17? Ei bine, da. Shoshanna Lonstein i-a devenit logodnică la cinci ani după ce s-au cunoscut. După ce fata a terminat cursurile Universităţii din Los Angeles, cei doi s-au despărţit. Această relaţie nereuşită nu l-a debusolat pe Jerry, care părea că s-a îndrăgostit de Carol Leifer, „confecţionând” personajul Elaine după tiparele noii iubite. Dragostea nu a durat mult şi, la sfârşitul anilor ’90, s-a îndrăgostit de o altă femeie.
Ceva obişnuit, măcar de data aceasta? Nici vorbă! Noua „flamă”, Jessica Sklar, era proaspăt măritată cu un producător de teatru. Acest lucru nu a stat în calea fericirii celor doi. Jessica a divorţat fulgerător şi s-a măritat cu Jerry. Şi cum relaţia mergea foarte bine, soţii Seinfeld au achiziţionat în martie 2000 casa visurilor lor. Astfel, contra sumei de 32 de milioane de dolari, Amagansett, casa lui Billy Joel, a devenit casa Seinfeld. Relaţia dintre cei doi s-a concretizat, ei devenind părinţii a trei copii, o fată şi doi băieţi.
Colecţionar entuziast de automobile
Seinfeld este un colecţionar entuziast de automobile şi umblă zvonul că ar deţine una dintre cele mai mari colecţii de maşini Porsche din întreaga lume. Pentru a-şi putea păstra colecţia a închiriat, pentru o lungă perioadă în anii ’90, un hangar dintr-un aeroport din Santa Monica, statul California. Pasiunea pentru automobile i-a creat şi nemulţumiri. Astfel, la un moment dat, la New York, a intrat într-o dispută prelungită cu o parte dintre vecinii săi din cauza unei posibile viitoare clădiri de 1,4 milioane de dolari, cu mai multe etaje, ce urma să găzduiască „bijuteriile” pe patru roţi.
Ultimele estimări îl cotează pe Jerry cu… 46 de maşini Porsche. Seinfeld deţine numeroase maşini Porsche model 911 (ani de apariţie diferiţi), zece Porsche Boxster, fiecare vopsită într-o altă culoare, şi faimosul Porsche 550 Spyder, din 1955 (tocmai modelul, culoarea gri perlat, pe care îl conducea James Dean când a făcut accident). Cea mai importantă piesă din colecţie e reprezentată de un Porsche 959, în valoare de 700.000 de dolari, din care s-au fabricat numai 337 de exemplare în istorie.
Ca o ironie a sorţii, Jerry nu avea voie să conducă această capodoperă pe şoselele din SUA, din cauză că asupra acestui model nu se realizaseră controalele necesare (emisie de noxe, impact etc.), deoarece fabricantul german refuzase să doneze patru exemplare ce urmau a fi distruse în urma testelor. Seinfeld importase maşina „pentru expoziţie”. În 1999, maşina a devenit legală sub incidenţa unei legi federale.
Locul doi la „Premiile Internaţionale ale Presei Auto 2004”
În anumite episoade din serialul „Seinfeld”, Jerry conduce un Saab 900 decapotabil, dar pe unul dintre pereţii garsonierei are un tablou reprezentând un Porsche 904 GTS de competiţie, implicat în cursa Targa Florio, Italia, din 1964. Mai mult, telespectatorii au ocazia să vadă şi un poster cu un Porsche 550 Spyder, din cursa Targa Florio din 1968. Într-un alt episod, Jerry este surprins ascunzându-se în spatele unui 911RS de culoare roşie. În plus, un număr al revistei „Excellence” (Excelenţă), dedicat în special mărcii müncheneze, este amplasat convenabil într-un chioşc de ziare, iar într-un alt episod, Seinfeld e surprins citind un articol despre Porsche 964 din revista „Road and Track” (Şosea şi circuit). Comicul este şi autorul unui articol din „Automobile”, apărută în februarie 2004, despre Carrera GT. Pentru această poveste a primit premiul secund din cadrul International Automotive Media Awards 2004 (Premiile Internaţionale ale Presei Auto 2004).
Idilă cu Madonna?
Faptul că e însurat şi tată a trei copii se pare că nu l-a făcut pe Jerry familist convins. Aceasta ar fi concluzia care se poate trage după ce starul s-a văzut în câteva rânduri cu… Madonna. Cei doi s-au întâlnit în mare taină la reşedinţa lui Jerry din Los Angeles. „Madonna purta ochelari de soare imenşi şi încerca disperată să-şi ascundă chipul, dar am recunoscut-o”, a povestit un fotograf care a fost pe urmele celor doi. După câteva ore, Madonna şi Jerry au plecat la aeroport, de unde au zburat cu avionul actorului către New York.
Elena Şerban
Norocosul
La 29 martie 2008, la New York, Jerry a avut un accident rutier după ce sistemul de frânare al autoturismului Fiat 500 din 1967 pe care-l conducea a cedat. Cum nu a reuşit să oprească maşina nici cu frâna de mână, Seinfeld a încercat să evite intrarea într-o intersecţie cu o autostradă, răsturnând maşina pe o parte. Conform poliţiştilor, accidentul ar fi fost provocat de o defecţiune mecanică. Seinfeld nu a avut nevoie de îngrijiri medicale după incident, întorcându-se acasă.