Florin Zamfirescu e de multă vreme mai mult decât un nume. Mai mult decât un actor. E un „brand”. Indiferent ce rol ar juca sau pe ce carte şi-ar pune numele, succesul său e întotdeauna garantat. „Dacă aş râde tot timpul mi-ar veni să plâng foarte des, aşa încât (...) scot în afară (...) fantezii ciudate născute din toate opreliştile la care am fost supus de mic copil, trimis regulat la spovedanie”, mărturiseşte în cartea sa Florin Zamfirescu. La vreme de Sărbători vă oferim un interviu de excepţie despre cât datorează talentului, muncii şi dragostei Florin Zamfirescu.
"Toată viaţa mea se hrăneşte din copilărie”
- Domnule Florin Zamfirescu, din Bucureştiul nostru nostalgic de decembrie vă propun să ne întoarcem în locul dumneavoastră natal, un loc al liniştii şi al frumuseţii...
- Toată viaţa mea se hrăneşte din copilărie. Şi oriunde m-aş duce sunt de acolo. Am crescut cu picioarele pe pământ şi toate vacanţele mi le petreceam la bunici, în satul Şerbăneşti, sub Muntele Cozia, unde redevin copil ori de câte ori mă întorc. Se spune că Muntele Cozia e muntele sacru al lui Decebal, iar multe femei de acolo sunt bănuite de ritualuri păgâne. Singurul bunic pe care l-am cunoscut era foarte bătrân şi semănăm foarte tare. Pentru mine e o permanentă instanţă. Mi se părea că se uită la mine ca la o gâză. Tot ce fac raportez la bunicul meu. E un control pentru mine. Bunica era singura persoană care a ajuns direct în Rai, la picioarele lui Hristos. A trăit 90 de ani şi a murit strigând „Da!”.
- E multă nostalgie în vorbele dumneavoastră. Fiecare purtăm în suflet parfumul şi gustul duce al Crăciunului. Cum era Crăciunul copilului Florin Zamfirescu?
- Cu multe colinde. Toţi băieţii de la
7 la 17 ani ne strângeam şi plecam cu colindul. Primeam mere, nuci şi covrigi. Dar era crunt dacă se întâlnea un grup cu altul, că ieşea cu bătaie. Mi-amintesc de primul pom de Crăciun. L-am primit de la Moş Crăciun şi i-am spus atunci o poezie. Mi-a dăruit bradul cu nuci, mere, beteală şi câteva dulciuri. La plecare, mama mi-a zis să pup mâna Moşului. Ca prin minune, după puţin timp a venit tata. Când l-am văzut, i-am spus că Moşul avea un ceas ca al lui.
"Fără dragoste nu se poate nimic”
- Sunteţi celebru prin cariera dumneavoastră şi ne fascinaţi prin personalitatea nonconformistă şi incisivă. Cum a fost începutul?
- Eu de la 6 ani sunt pe scenă şi prima mea diplomă atunci am luat-o. Mama a vrut să fie actriţă, dar bunicul a spus că băieţii trebuit să înveţe carte, iar fetele să stea la cratiţă. Când am dat la facultate puteam recita şapte zile şi şapte nopţi. Ştiu şi acum sute de poezii. Aveam o cameră şi cum veneam de la şcoală mă apucam să citesc poezii cu voce tare. Lumea de afară credea că în casa aia e un nebun care urlă. Eu eram acela. Apoi totul a venit de la sine...
- Să atingem o zonă mai delicată: dragostea. E iubirea un ingredient important în viaţa dumneavoastră?
- Fără dragoste nu se poate nimic în viaţă, iar eu nu pot trăi fără familie. În adolescenţă eram îndrăgostit de toate colegele şi de toate profesoarele. Prima oară am iubit o „îngeriţă” din cartea de rugăciuni a bunicului. Apoi am fost îndrăgostit de vaca mea, Boureana. Apoi de Cristina, colega mea. La început o trânteam în groapa de nisip, ca să pot pune mâna pe ea şi o buşeam. De drag. În clasa a VI-a i-am scris un bilet de dragoste şi ea l-a dus la cancelarie şi m-am făcut de râs. Şi în clasa a X-a mi-a spus „Da!”. A fost prima mea dragoste adevărată. Am avut trei căsnicii. Prima a durat doar şase luni, n-a fost fericită, dar norocul meu e că îl am pe Vlad din acest mariaj. A doua a durat 12 ani şi s-a terminat pentru că devenisem rude. De 18 ani sunt cu Cătălina Mustaţă. Aici am nimerit-o!
Carmen Ciripoiu
„Am avut trei căsnicii. Prima a durat doar şase luni, n-a fost fericită, dar norocul meu e că îl am pe Vlad din ea. A doua a durat 12 ani şi s-a terminat pentru că devenisem rude. De 18 ani sunt cu Cătălina Mustaţă. Aici am nimerit-o!”
"Visez să mor la 90 de ani, împuşcat de un soţ gelos”
- De ce aţi acceptat rolul lui Gigi Dumbravă?
- De ce? Scenariul este unul foarte bun şi personajele sunt foarte bine conturate. Iar colectivul cu care lucrez este extraordinar, sunt actori pe care-i stimez din suflet. Iar de cei tineri ce să mai zic... O şcoală extraordinară.. Dacă ar fi ultimul rol din viaţa mea nu mi-ar părea rău. Prin Gigi Dumbravă sunt împlinit. Nu i-am găsit lui Gigi nimic cu care să nu fiu de acord. Nu pot fi împotriva lui. Lumea mă strigă pe stradă „Gigi Dumbravă”.
- La ce visaţi?
- Eu sunt Berbec. E zodia care-ţi este duşman. Noi deschidem mereu un drum nou. Am conflicte cu mine, adeseori insomnii, regrete. La ce visez? (râde) Să mor la 90 de ani, împuşcat de un soţ gelos.
