de Cătălina Tăgârță
Viața interpretei Marina Voica este demnă de o telenovelă. Născută în orașul Ivanovo, din Rusia, artista a ajuns în România după ce s-a căsătorit cu un coleg de facultate. Însă relația nu avea să dureze mult, căci odată cu succesul pe plan muzical întâlnea și marea dragoste, pe Viorel, cel de-al doilea soț al său. De-a lungul timpului, Marina a cunoscut faima nu doar în țară, ci și în străinătate. A trecut însă și prin perioade grele: șapte ani a fost interzisă de vechiul regim atât la radio, cât și la tv. S-a bucurat enorm că a venit Revoluția și a scăpat de interdicții, dar s-a confruntat cu o nouă problemă: generația tânără care nu o cunoștea. În prezent, artista și-a reabilitat numele, însă, așa cum spune și ea, firul este greu de lipit, astfel că nu-i rămâne decât să lase timpul să așeze lucrurile așa cum știe el mai bine.
„Ambii soți m-au răsfățat enorm”
- Pentru început, povestiți-ne, vă rog, despre originea dumneavoastră nobilă!
- Eu sunt originară din orașul Ivanovo, care e situat la 310 kilometri de Moscova. Străbunicul meu era preot și ducea din sat în sat credința, știința, cultura... Pentru acest lucru extraordinar, a fost înnobilat nominal de țar. Asta înseamnă că titlul nu se transmite generației următoare. Iar eu nu mă pot ierta pentru faptul că, atât timp cât a trăit tata, doar o dată am vorbit cu el despre originile mele. Atunci mi-a povestit că bunica s-a măritat atât de tânără și inocentă, încât și-a luat păpușile după ea în casa soțului, însă după ce a născut primul copil s-a îndrăgostit de bunicul și a fugit cu el. Era o adevărată „bombă” la vremea aceea o astfel de faptă, mai ales că nu se putea divorța atât de ușor, motiv pentru care cei cinci copii pe care i-a avut ulterior au purtat numele primului soț.
- Ce vă amintiți din copilăria din fosta URSS?
- În ciuda sistemului politic și a războiului, am avut o copilărie fericită. Pe vremea aceea, grădinițele și lagărele de pionieri erau foarte bine organizate. Colectivitatea îți dezvoltă un simț de echipă, de disciplină. Eu și acum sunt ordonată.
„Am avut întotdeauna femeie în casă”
- Am înțeles că și în copilărie, și în căsnicie ați fost la fel de protejată.
- Da. Țin minte că mama mă răsfăța, nu mă lăsa să fac nimic. Și cei doi soți au fost la fel, m-au răsfățat enorm. Eu nu știam să fac curățenie, nu știam să fac nimic. Dar acum am învățat, nevoia te învață.
- Ce v-a fost cel mai greu să învățați?
- Bucătăria, bineînțeles, pe care o urăsc. Nu știu să fac nimic, cu toate că-mi place foarte mult să mănânc, dar gătitul nu-i de mine. De când am venit în România am avut întotdeauna femeie în casă. Și acum am pe cineva care-mi gătește.
„Aveam 22 de ani când am venit în România”
- Cum aţi ajuns în România?
- Eu am terminat Facultatea de Științe Economice. Acolo am fost colegă cu Marcel Voica, primul meu soț, care s-a lipit de mine și nu s-a mai dezlipit. Așa că ne-am căsătorit și am ajuns în România. Aveam vreo 22 de ani când am venit în țară. Terminasem facultatea și am spus că eu nu pot sta acasă, așa că am lucrat un an și jumătate la ADAS, Direcția Generală, după care am început să cânt.
- Povestiți-ne despre lansarea dumneavoastră în muzică, vă rog!
- Eu, în copilărie, am studiat vioara și pianul. În România, întâmplarea a făcut ca, la o petrecere la care toată lumea s-a strâns la șuetă, eu, neînțelegând limba română prea bine, am preferat să dansez pe muzică sud-americană. Apoi, am văzut într-un colț pianul și am început să cânt. S-au strâns toți în jurul meu, și toată seara așa am continuat. Apoi, o prietenă, tot rusoaică (căci niciun român n-a scăpat de la noi de la facultate fără a se căsători cu vreo rusoaică), mi-a zis: „Aici mai sunt cântăreți buni, dar genul tău nu există”. A doua zi m-a prezentat unui pianist de la Teatrul Constantin Tănase și, la scurt timp, am apărut la emisiunea lui Valeriu Lazarov. După evenimentul acesta, nici nu mai puteam ieși pe stradă. Toată lumea mă recunoștea.
„Sunt de calibrul vedetelor din Rusia”
- Credeți că, dacă ați fi rămas în Rusia, ați fi avut același succes?
- Precis eram vedetă. Eu văd ce este acolo și sigur sunt de calibrul lor.
- A fost grea despărțirea de cei de-acasă?
- Mama mea a murit în anul în care m-am căsătorit. Dacă nu s-ar fi întâmplat așa, probabil că nu m-aș fi căsătorit. Ea a fost prietena și confidenta mea. Tata s-a liniștit când a văzut că soțul meu mă iubește foarte mult și chiar a venit aici periodic să vadă cum o duc. Iar cu fratele meu (s-a căsătorit în Rusia, am un nepot din partea lui) vorbesc tot timpul pe Skype. El este medic cardiolog, profesor universitar pensionat.
Apogeul carierei: anii ’70, până la ’80
- V-ați integrat ușor în România? V-a ajutat faptul că aveați aici mulți compatrioți?
- Da, dar eu m-am integrat fiindcă m-am lansat.
- Când ați început să cântați în română?
- Mai târziu. Iar primul cântec a fost: „Să nu ne despărțim”, pe care l-am scos din anonimat și care are succes și astăzi! Cu astfel de melodii îmi termin eu show-ul și acum.
- Care a fost apogeul carierei?
- Anii ’70, până la ’80. Apoi Viorel, cel de-al doilea soț, fiindc medic cardiolog, a vrut foarte mult să plece în străinătate, să aibă cabinetul lui. Așa că am plecat în Germania, un fel de „am fugit”, cum se spunea atunci. Însă ne-am întors când s-a îmbolnăvit el incurabil. Oficialitățile române au considerat că am plătit prea mult prin moartea soțului, și nici nu m-au închis când am venit ca azilant politic. Totuși, am pătimit multe de-a lungul timpului, să știți.
„Pentru mine, Revoluția a fost o salvare”
- Acum vă puteți lua ușor dublă cetățenie.
- Da, dar nu știu de ce aș face-o! Toți mă consideră româncă, și eu n-am cum să trădez această țară, mai ales că am primit aici onoruri de la Majestatea Sa Regele Mihai (un Ordin de Cavaler) și de la Ministerul Apărării. Atunci am plecat cu Viorel, fiindcă el nu mai putea suporta regimul, însă acum sunt mândră că românii au făcut revoluție. Eu locuiam pe Strada Armenească, la o stație de Piața Universității, și am fost afară tot timpul, pe fază.
- Nu v-a fost frică să stați pe stradă?
- Nu. Ba chiar m-am dus la Televiziune în timp ce se trăgea, știu tot ce s-a întâmplat, pas cu pas, am filmat tot pe video. Regret că Viorel n-a prins sfârșitul vechiului regim. Și-a dorit la fel de mult ca și mine, care eram scoasă din Televiziune de șapte ani. Pentru mine, Revoluția a fost o salvare, căci altfel muream de foame.
- În cei șapte ani n-ați cântat deloc?
- Eram interzisă la televiziune și la radio. Cântam doar la bar și în turnee, căci numele meu încă era în mare vogă. Pe urmă însă, încet-încet, a crescut noua generație, care nu mă cunoștea, și eu chiar și acum încerc să leg „filmul” între cele două generații, și foarte greu se face asta. Sunt unii oameni care n-au auzit de mine. Eu, care, vorba aceea, cândva până și florăresele mă cunoșteau. Am fost în mare vogă, eram foarte iubită.
„O fană a strâns un sac mare cu sute de poze și articole cu mine”
- Ce peripeții vă amintiți de la evenimente?!
- Sunt multe. Toată viața mea e o peripeție. Uite, chiar Viorel m-a furat de la o filmare, pe vremea când încă eram căsătorită. Am povești frumoase şi cu fanii. Spre exemplu, m-am împrietenit cu o fată care acum are vreo 50 de ani, dar mă urmărește de când era puștoaică și eu eram în vogă. Într-o zi a venit aici, acasă, cu un sac mare cu sute de afișe, poze și articole cu mine. Și cu ea chiar am rămas prietenă. Dar și soțul meu mi-a fost fan. De fapt, el așa m-a cunoscut și a făcut tot posibilul ca să mă ia de lângă Marcel (n.r. - primul soț). Deși el era încă student, am avut curaj, ne-am luat de mână și am plecat.
- Socrii ce-au zis?
- Erau oameni intelectuali și au văzut că Viorel mă iubește. M-au respectat și m-au iubit. În niciun caz nu m-au întrebat sau nu m-au criticat vreodată de ce nu vreau să fac copii, de exemplu.
- Ați regretat vreodată că nu aveți copii?
- N-am regretat și cred că n-o să regret niciodată. Oricum, eu aveam foarte puțin timp și să-i vizitez pe ai mei în Rusia. Legal, puteai pleca doar 45 de zile, dar nici concertele sau festivalurile nu îmi permiteau să stau mai mult. Eu n-aveam nicio zi liberă. La un moment dat, soțul meu îmi spunea „puișor pribeag, stai și tu acasă măcar o săptămână”.
„După moartea lui, am crezut că s-a terminat lumea”
- Cum ați împăcat viața de familie cu cariera?
- Viorel mă însoțea peste tot, îl iubea tot showbiz-ul.
- Ați suferit foarte mult după ce l-ați pierdut. E adevărat ce s-a scris în presă, că ați fost în pragul depresiei?
- Ce depresie?! Am crezut că s-a terminat lumea. Fără el nu știam încotro s-o apuc, eu, care nu știam nici măcar să tai pâine. El mă așeza pe scaun și-mi zicea: „Tu stai aici, să nu te miști”, și făcea el totul. Știa toată lumea că sunt răsfățată, deși nu eu ceream asta. Apoi, după ce am rămas singură, am cunoscut ce înseamnă ticăloșia unor oameni. Eram foarte vulnerabilă, și așa sunt și acum.
- Și totuși, de zece ani v-ați mutat la Breaza, unde locuiți singură. V-ați integrat aici? Cum vă înțelegeți cu vecinii?
- Cu vecinii mă înțeleg foarte bine. Dacă am nevoie de ceva, spre exemplu, nu știu ce să-i fac la vreo plantă, strig repede în stânga și-n dreapta. Și vecinele mă învață. Alteori, chiar ele mă cheamă: „Veniți, că v-am făcut ceva gustos”. Dar eu totuși iubesc singurătatea. Sunt stăpâna mea, fac ce vreau. E o minunăție.
„Toată viața m-am tuns singură”
- Cât timp petreceți în fața oglinzii?
- Depinde ce am de făcut în ziua respectivă. Uneori mă pot machia în trei minute, alteori îmi ia și o oră. Dar am oglinda lângă mine chiar și când mă uit la televizor (râde).
- Mergeți la cosmetică, la coafor?
- Nu. Cred că am fost la coafor doar de trei ori și m-au tuns așa de scurt, că n-am mai putut să ies din casă apoi. Așa că-mi fac totul acasă, mă tund singură, îmi pun și părul pe bigudiuri.
- Ați ținut vreodată dietă?
- Când eram tânără mai luam câte trei kilograme în greutate și trebuia să le dau jos, așa că renunțam la mâncare. Când aud pe câte cineva: „Vai, nu știu ce regim să țin ca să slăbesc!” Dragă, nu mănânci trei zile, și gata. Imediat slăbești.
- Vă mențineți foarte bine. Faceți vreun sport?
- Sunt fostă gimnastă sportivă, categoria a doua. Și, cu câteva zile înainte de concert, obișnuiesc să fac exerciții acasă, ca să mă antrenez pentru dans. În plus, fac repetiții în felul următor: îmi pun tocuri și cânt cu două greutăți în brațe, ca atunci când n-o să le mai am să-mi fie mai ușor să cânt și să dansez pe scenă.
„Îmi doresc să întâlnesc o dreptate la fiecare pas”
- Când ați fost ultima oară în Rusia? Duceți dorul la ceva de acolo?
- În 2008. Sigur că mi-e dor de orașul meu, de strada pe care am crescut, de școala unde am învățat.
- Dacă mâine ar fi să găsiți un peștișor de aur și-ați avea dreptul la trei dorințe, care ar fi acelea?
- Să trăiască soțul meu, căci cu altcineva nu m-aș putea împăca; să trăiască mama și tata - de care îmi e așa de dor - și îmi doresc să întâlnesc la fiecare pas o dreptate.
- Ați fost nedreptățită vreodată?
- Toată viața. E un roman întreg, și chiar am început să-l scriu, dar l-am întrerupt, că vine o perioadă când trebuie să mă lamentez tot timpul dacă vreau să scriu adevărul, și nu îmi place să fie așa.
„Am fost foarte rar fericită”
- În încheiere, doriți să le transmiteți un gând cititorilor noștri?
- Am o perioadă nu prea bună... dar cred că asta se întâmplă cu fiecare om care ajunge la sfârșitul vieții. Eu totuși am noroc că am făcut ceva în viață, dar nici să trăiești cu amintirile nu-i bine. Întotdeauna aștept o minune.
- Ce fel de minune?
- Orice, o minune care să-mi întoarcă viața, că am fost foarte rar fericită. Eu am o fire melancolică, acesta-i temperamentul slav. Am trăit doar clipe de fericire și după ele întotdeauna venea un necaz. Așa că le recomand cititorilor Taifasuri să citească doar articole pozitive, care să-i îmbogățească sufletește, nu cancanuri.
„Mă mândresc cu textele mele“
- Compuneți și versuri? De unde vă inspirați?
- Pe noptiera mea mereu există stilou și hârtie, căci ideile îmi vin din senin. Așa am scris și „Afară plouă, plouă, și-i trecut de ora nouă”. O grămadă de lume a scris despre ploaie, dar varianta asta e formidabilă. Și chiar a avut succes.
- Ce alte melodii celebre au mai fost inspirate din viața de zi cu zi?
- „Acordeonul”, „Un mic dejun în doi”. Eu mă mândresc mult cu textele mele. I-am dat odată o piesă și lui Laurențiu Duță. E vorba despre șlagărul „Cifre”, cu care s-a lansat.
„Iubesc foarte mult florile“
- Aveți o grădină superbă. Vă ocupați personal de flori?
- Iubesc foarte mult florile, dar ele nu merg prea bine la mine în grădină. Și îmi place mult aleea cu gardul viu, pe care o întâlnești și la castele, pentru ea am cumpărat casa. Apoi, toamna înfloresc toți clopoțeii orange. E o frumusețe în grădină. Am niște oameni minunați care mă ajută, dar până am dat de ei am dat și peste niște escroci. Am albit aici.
- Dar de ce v-ați mutat la Breaza?
- Am fugit de căldura din București, că nu puteam să o mai suport, dar uite că acum am dat de frig. Eu n-am nevoie de prea multă liniște, că am crescut și am trăit în orașe mari, sunt obișnuită cu zgomotul, doar de temperatură e vorba.
- Ce mai faceți în timpul liber?
- Stau, meditez şi petrec foarte mult timp la computer. Câteodată îmi croiesc rochii, pentru că am învățat de la mama și mătușa mea, ele coseau și erau preocupate de toalete.