Main menu

header

  Milioane de copii din întreaga lume sunt şi acum încântaţi de peripeţiile simpaticului Mickey Mouse, ale năzdrăvanului răţoi Donald Duck sau ale împiedicatului căţel Pluto, toate desene animate marca Walt Disney.

22 de premii Oscar!

  Toate aceste personaje au fost create de un american, care şi-a pus amprenta pe industria de animaţie. Este vorba despre Walt Disney, de la a cărui moarte s-au împlinit la mijlocul lunii decembrie 42 de ani. Deşi multă lume îi cunoaşte munca, foarte puţini sunt cei care ştiu că el este câştigător a 22 de premii Oscar! Cofondator (alături de fratele său, Roy O. Disney) al studioului Walt Disney Productions, Walt a devenit unul dintre cei mai cunoscuţi producători de film din lume.

Şofer de ambulanţă în primul război mondial

  Walter Elias Disney s-a născut la 5 decembrie 1901, în Chicago. În 1906, familia Disney s-a mutat în micul orăşel Marceline din Missouri. Aici a fost locul în care micul Walt şi-a dezvoltat pasiunea pentru desen şi unde a câştigat şi primii bani din această îndeletnicire. Pentru asta, el desena animalele vecinilor săi. În perioada primului război mondial, talentatul american părăseşte şcoala, sperând să se înroleze în armată, însă, din cauza vârstei fragede, este respins. Dorindu-şi totuşi să participe la război chiar dacă doar alături de Crucea Roşie, Walt a falsificat (împreună cu mama sa!) actele ce îi dovedeau anul naşterii.

Cu 40 de dolari la Hollywood!

  Crucea Roşie l-a trimis în Franţa, unde, timp de un an, a lucrat ca şofer de ambulanţă. Nu şi-a lăsat acasă talentul de desenator şi a pictat câteva personaje pe maşina cu care transporta răniţii.  Convinşi că pentru a avea succes e cazul să se mute la Hollywood, Walt a făcut acest pas împreună cu fratele său Roy. Cei doi aveau doar 40 de dolari în buzunar! Prima sa realizare majoră este „Alice în Ţara Desenelor”. După relativul succes cu Alice, Walt îşi dă seama că are nevoie de un personaj cu care „să rupă gura târgului”, aşa cum spune un proverb românesc. Şi l-a găsit!

Mickey Mouse mondial

  Personajul creat este năbădăiosul şoricel Mickey. Puţini ştiu că numele iniţial al acestui şoricel era Mortimer, însă soţia lui Walt a considerat că acest nume este prea serios. Şi i-a spus Mickey. Mickey Mouse. Un nume şi un personaj care au făcut carieră pe plan mondial. Primul film în care apare Micky este unul mut (fără sonor) şi care s-a numit „Nebunii cu avionul”. Dorind să-şi perfecţioneze munca, înfiinţează compania Tehnicolor, în cadrul căreia produce primele desene animate color: „Silly Symphonies Cartoon Features”. Activitatea sa este încununată în 1932 cu Premiul Oscar pentru filmuleţul „Flori şi copaci”. În 1937 apare şi primul film de animaţie, „Moara cea veche”, în care a folosit tehnici speciale, cu mai multe camere de filmare.

„Albă-ca-Zăpada şi cei şapte pitici”, producţia cu cele mai mari încasări

  Anul 1937 i-a adus celebritate totală, o dată cu lansarea filmului de animaţie „Albă-ca-Zăpada şi cei şapte pitici”. Bucuria a fost cu atât mai mare, cu cât costul realizării acelei producţii a fost de aproape 1,5 milioane de dolari! O sumă uriaşă şi pentru vremurile respective. Bani pe care Walt i-a luat în mare parte de la Bank of America, în ciuda opoziţiei soţiei şi a fratelui său Roy. Filmul a devenit producţia cu cele mai mari încasări, 9 milioane de dolari, echivalentul a circa 98 de milioane de dolari în vremurile actuale.

Filme pentru US Army

  Cu banii obţinuţi, Walt construieşte un studio Disney, în care lucrau circa 1.000 de persoane. Studioul este productiv de-a lungul anilor. Creează aici „Pinocchio”, „Elefantul Dumbo”, „Bambi” sau „Fantasia”. Pentru că era perioada celui de-al doilea război mondial, Walt a găsit de cuviinţă să producă filmuleţe dedicate armatei americane. Astfel, aproape 95% din producţie se bazează pe astfel de filme.
  În 1945 lansează primul film animat - „Cei trei călăreţi” - urmat imediat de desenul muzical „Mary Poppins”. Şi cum filmele sale se adresau în general copiilor, Walt s-a gândit că ar putea face educaţie animată. Prin filmele create, „Deşertul viu”, „Preria pe cale de dispariţie”, „Leul african” sau „Sălbăticia albă”, le-a făcut cunoştinţă micilor americani, şi nu numai, cu viaţa animalelor, cu natura, dar şi cu conservarea mediului înconjurător.

O familie fericită

  Şi pe plan personal, lucrurile mergeau foarte bine pentru Walt. El s-a căsătorit cu Lillian Bounds în iunie 1925. Opt ani mai târziu, la 18 decembrie 1933, se naşte Diane Marie Disney. Cum era mare iubitor de copii şi soţia sa nu a mai putut da naştere altora, Walt a înfiat tot o fetiţă, Sharon Mae, mai mică decât Diane cu trei ani. De la cele două fiice, Walt are zece nepoţi (şapte de la Diane şi trei de la Sharon).

Diagnosticat cu cancer

  Fumător înrăit pe aproape tot parcursul vieţii sale, Walt a fost internat în octombrie 1966 la Providence St. Joseph Medical Center. Clinica a fost aleasă întrucât era peste drum de studiourile Disney, fapt ce-i permitea lui Walt să supravegheze îndeaproape desfăşurarea activităţilor.
  La 2 noiembrie, în urma unor radiografii, medicii au descoperit că Disney avea o tumoare pe plămânul stâng. Din păcate, întrucât tumoarea s-a extins foarte mult, la operaţie a fost nevoie să i se scoată tot plămânul. Intervenţia a fost un succes parţial, astfel că medicii i-au spus creatorului de desene animate că mai are de trăit cel mult un an.

Companie cu venituri anuale de peste 30 de miliarde de dolari

  Întrucât pe parcursul vieţii Walt simţea că şi-a neglijat familia, a decis ca măcar ultimele luni ce îi mai rămăseseră de trăit să le petreacă alături de soţie şi de cele două fiice, Diane si Sharon. „Socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg” şi la 15 decembrie, cu doar trei zile înainte de ziua de naştere a fiicei sale, Walt a murit.
  Munca sa a fost continuată de cele două moştenitoare, care au făcut din afacerea tatălui lor una dintre cele mai bănoase din lume. În prezent, compania sa, The Walt Disney Company, are venituri anuale de peste 30 de miliarde de dolari.

Parcurile Disney, din SUA până în Hong Kong

  Şi cum motto-ul său este „Toate visurile noastre pot deveni realitate dacă avem curajul de a le urma”, Walt pune bazele  unui parc unde micuţii pot vedea personajele iubite: Parcul Disneyland din Anaheim, California. În numai zece ani, magica împărăţie a desenelor fusese deja vizitată de regi, regine şi preşedinţi din toată lumea. Astfel, vreme de doar zece ani, peste 200 de milioane de persoane au vizitat lumea magică creată de Disney.
Un nou parc, Disney California Adventure, s-a deschis în 2001, alături de Disneylandul original. Cel mai ieftin bilet de acces în acest regat al distracţiilor este de 56 de dolari în prezent.
  În cei 50 de ani de existenţă, parcul, care a fost vizitat de opt preşedinţi americani, nu a fost închis decât de două ori: în noiembrie 1963, când a fost asasinat preşedintele Kennedy, şi după atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001. Actualmente, sute de milioane de persoane din toată lumea se pot delecta cu personajele Disney în parcurile tematice din Paris, Tokyo, Hong Kong, Florida şi California. Din SUA până în Hong Kong, toată lumea se declară superîncântată de faptul că poate da mâna cu Micky Mouse şi se poate juca împreună cu Donald sau cu Pluto. Fetiţele se simt foarte bine când se pot juca sau fotografia cu delicata Albă-ca-Zăpada, năzdrăvanii pitici sau cu oropsita Cenuşăreasa.
Elena Şerban

  Alte filme: „Doamna şi vagabondul”, 1955, „Frumoasa din pădurea adormită”, 1959, „101 Dalmaţienii”, 1961, şi „Sabia din piatră”, 1963;
- A fost nominalizat la 61 de premii Oscar şi la 7 premii Emmy;
- Deţine recordul pentru cele mai multe nominalizări la Oscar.