de Gabriela Niculescu

Cezara Dafinescu se află la ceas aniversar și trăiește un moment important al carierei sale. La 4 august sărbătorește ziua de naștere, iar drept cadou își dorește sănătate și iubire, și anul acesta este cel de-al 40-lea petrecut pe scenă. În stagiunea ce va începe în toamnă o veți putea urmări la Teatrul Național din București, în piesa „Încă-i bine” şi în „Pluralul englezesc”, piesă itinerantă. I-a fost scrisă special piesa „Actrița”, a cărei protagonistă speră să fie curând. Frumusețea o definește în toate acțiunile sale, este înconjurată de familie, fiica sa și cei doi nepoți, dar și de multe animăluțe necăjite ce și-au găsit alinare în brațele iubitoarei actrițe. Ne-a povestit despre momentele de cumpănă ale vieții sale, despre iubire și dezamăgire și am descoperit lucrurile din care și-a luat puterea de a merge mai departe.

„Necazurile mi-au dat forţa de a avea mai multă compasiune”

- Greu am reușit să vă găsesc disponibilă pentru acest interviu, iar asta pentru că vă aflați pe platourile de filmare. În ce jucați acum?

- O interpretez pe Dorina, o femeie din România, în filmul „Toni Erdmann”, care este o coproducție germană. Comparativ cu rolurile pe care le-am făcut de-a lungul carierei mele, acesta este un simplu rolișor, nu mă pot lăuda cu el.

- Sunteți mereu activă. Când aţi ajuns ultima oară în oraşul natal?

- Deşi m-am născut într-un oraş minunat, Sibiu, şi copilăria mea a fost foarte fericită, soarta mi-a purtat paşii pe alte meleaguri. La 8 ani m-am mutat alături de părinţii mei în Bucureşti, şi de atunci m-am reîntors rar în oraşul copilăriei mele. Ultima dată am fost în Sibiu prin anul 2012, cu un spectacol, şi timpul nu mi-a permis să zăbovesc prea mult, deşi mi-aş fi dorit.

- Mai aveţi casa părintească?

- Nu. Casa din Sibiu, în care am copilărit alături de bunicii mei, nu mai există. Mi-au rămas doar amintirile.

- Nu aţi avut o viaţă tocmai uşoară, însă întotdeauna aţi părut o femeie puternică în faţa publicului. Ce v-a ajutat să depăşiţi obstacolele vieţii, mai ales pierderea celui de-al doilea soț în cumplitul accident de motor?

- Am trecut prin perioade dificile, e adevărat. Dar cum timpul vindecă aproape orice, i-am dat timpului... timp. Sufletul omului îndură umilinţa, amărăciunea, jignirile, dar, mai greu decât orice, îndură golul. Golul rămas după pierderea cuiva drag, golirea. Golirea sufletului te omoară, te sleieşte de puteri. Şi cum m-am considerat o învingătoare, şi învingătorii nu renunţă, m-am aruncat cu disperare în muncă. M-am reîntors mereu la scena pe care o iubesc atât de mult şi la publicul meu, care nu m-a dezamăgit niciodată şi mi-a oferit întotdeauna clipe de neuitat. Mahatma Gandhi spunea: „Fii bun dacă ceri Bunătatea, fii adevărat dacă ceri Adevărul. Vei găsi întotdeauna numai ceea ce dăruieşti. Lumea e propria ta oglindire.” Durerea, necazurile mi-au dat forţa de a avea mai multă compasiune. Chiar dacă bucuriile nu mi-au zâmbit întotdeauna şi necazurile m-au copleşit uneori, am căutat să descopăr noi drumuri. Prima reţetă pentru fericire, spunea Maurois, este „să eviţi să meditezi prea mult asupra trecutului.” Cred că am devenit astăzi persoana care mi-am dorit să fiu. Am învăţat că, indiferent cât de mult suferi, lumea nu se va opri în loc pentru durerea ta. Am învăţat că trebuie să te desparţi de cei dragi prin cuvinte calde. S-ar putea să fie ultima oară când îi vezi. „Am învăţat să iubesc, ca să pot fi iubită”, după cum spune Octavian Paler.

„Singurătatea e doar o stare psihică”

- Pentru ce anume ați iubit bărbații din viața dumneavoastră?

- Primul meu soţ, George Motoi, era mai matur decât mine şi în mare parte mi-a modelat cariera cu experienţa sa. Alături de el am învăţat că adevărata inteligenţă este asemenea unui izvor, de-a pururi nou, fermecat, adevărata inteligenţă este mereu copleşită de uimire. Am învăţat de la el că libertatea nu este dreptul de a face ce vrei, ci de a face ceea ce se cuvine. Ea este asumarea unui risc. George m-a învăţat că în teatru trebuie să intri pe uşa din faţă. Îi voi fi mereu recunoscătoare pentru tot ce mi-a dat, dar... Sentimentele noastre, chiar şi cele mai puternice, mor. Și te uiţi la femeia care ai fost acum câţiva ani cu indiferenţa şi curiozitatea cu care priveşti o femeie străină. Nu ştiu când şi cum s-a stins iubirea noastră. Destinul nostru atârnă de un gest, de un cuvânt, la început cel mai mic efort este de ajuns să-l ţină în loc, apoi trebuie să pui în mişcare un mecanism gigant. Cum spunea Andre Maurois în „Climate”: „Bănuielile cuibărite în sufletul cuiva, aşezate în şir ca minele, una după alta, nimicesc iubirea prin explozii succesive.” O mare dragoste nu reuşeşte să lege de tine fiinţa iubită dacă nu ştii, în acelaşi timp, să-i umpli viaţa cu o bogăţie de sentimente mereu reînnoite. Al renega pe George ar însemna să mă reneg pe mine, pentru că într-o perioadă a vieţii mele el a fost alesul.

- Și pe cel de-al doilea soţ, Gelu Fronea...

- Gelu a fost bucuria, liniştea, lumina și libertatea mea. Cum spunea Petre Ţuţea, „Libertatea omului e partea divină din el.” Ei bine, Gelu era partea mea de divinitate. Mi-e greu să definesc acum ce m-a făcut să-l iubesc, mi-e imposibil. Dragostea care leagă doi oameni se bazează şi pe apreciere reciprocă, pe afinităţi. Ea nu este oarbă. Este o alegere conştientă care nu se opreşte la aparenţe, fie ele cât de seducătoare. Dragostea este în primul rând o legătură sufletească, este un sentiment prin esenţă altruist. Toate gândurile, toate acţiunile tind să ghicească şi să împlinească dorinţele celuilalt, şi cel îndrăgostit cu adevărat se va gândi doar la fericirea celui iubit. A împărtăşi unei fiinţe iubite gândurile, aspiraţiile şi impresiile tale, a-i vorbi de munca ta, a face împreună planuri de viitor şi a găsi în dragostea şi înţelegerea ei ecoul propriilor tale gânduri şi dorinţe constituie o satisfacţie pe care nu o poţi întâlni decât în dragostea aceea unică. Ceea ce-ţi rămâne după pierderea unui om drag sunt gândirea, cuvintele, gesturile sale. Numai spiritualitatea rămâne dintr-o iubire. Şi abia acum, când el nu mai este, am înţeles: „Dacă iubim cu adevărat nu trebuie să dăm prea mare importanţă faptelor acelora pe care îi iubim. Avem nevoie de ei, ei sunt singurii care ne ajută să trăim într-o anumită atmosferă, într-un anumit climat de care nu ne putem lipsi” (A. Maurois). Am trecut foarte greu de această pierdere, dar cum tot ce nu te omoară te întăreşte am încercat să fac pace cu trecutul, ca să nu-mi încurce prezentul. Am datoria să trăiesc tot ce mi-e dat pe această lume. Singurătatea e doar o stare psihică. Dumnezeu te iubeşte pentru că El este ceea ce este, nu pentru ceva ce ai făcut sau n-ai făcut. Viaţa nu este legată cu fundă, dar tot este un dar, iar tot ceea ce contează cu adevărat, la final, este că am iubit.

„Am dat întotdeauna mai mult decât am primit”

- Câţi prieteni adevăraţi puteţi spune că aţi avut sau aveţi?

- Deşi mi-am dorit să am prieteni, ei m-au dezamăgit mai mereu. Am dat întotdeauna mai mult decât am primit. Pe prietenii mei de acum îi pot socoti pe degetele de la o mână. Dar poate că mai am un prieten, care, deşi nu mi-a mai dat niciun semn, nu m-a uitat. George Arion este numele său și mi-a fost unul dintre cei mai buni prieteni. Cândva ne-am întâlnit, după o lungă pauză, ca şi cum nimic nu ne-ar fi despărţit, ca şi cum anii au rămas pe loc. Ne-am povestit tot ce era de povestit, toate realizările, toate bucuriile și supărările. I-am povestit şi faptul că doream să uit de toate necazurile prin care am trecut... prin muncă. M-a ascultat tăcut şi gânditor, ca altădată, apoi ne-am despărţit din nou. Peste câteva săptămâni mi-a înmânat o piesă de teatru scrisă pentru mine, „Actrița”. Era a treia oară când ne întâlneam profesional. Primele două întâlniri au fost sărbători. Acum aştept să se întâmple ceva frumos şi în a treia întâlnire. Dar nu depinde numai de mine. Trăim într-o junglă, şi mulţi alţi „prieteni” încearcă să-mi amintească un citat: „Omul trebuie să aibă şi prieteni, şi duşmani. Prietenii îl învaţă ce trebuie să facă. Duşmanii îl obligă să facă ce trebuie!”. Piedicile care mi se pun mă îndârjesc. Încerc să fac acum totul singură. Mă bat cu morile de vânt, e o perioadă plină de căutări, de suişuri şi coborâşuri, dar sunt hotărâtă să reuşesc. Şi atunci voi serba, alături de prietenul meu George Arion, a treia noastră întâlnire, al treilea succes!

- Spuneaţi cândva că nu aţi făcut niciodată compromisuri în cariera dumneavoastră. Credeţi că tinerii actori îşi mai pot face meseria, în aceste vremuri tulburi, fără compromisuri?

- A trăi frumos, fără compromisuri, este o alegere pe care o faci indiferent dacă vremurile sunt tulburi sau nu. Iar faptul că eşti tânăr în vremuri tulburi nu e o scuză. Toţi am fost tineri şi mereu au fost vremuri tulburi.

„Nu am ştiut niciodată să mă iubesc”

- Care consideraţi că sunt cea mai mare calitate şi cel mai mare defect ale dumneavoastră?

- Ca orice Leu, sunt foarte corectă şi nu lovesc niciodată pe la spate. Cât despre defecte, am unul foarte mare... nu am ştiut niciodată să mă iubesc. Altruismul cred că este defectul meu.

- Care a fost cel mai frumos cadou pe care l-aţi primit de la viaţă?

- În fiecare zi viaţa îmi oferă câte un cadou. Trebuie doar să-l percep şi să mă bucur de el.

- În ce moduri şi-au demonstrat admiratorii dragostea faţă de dumneavoastră?

- Admiratorii mă întâmpină mereu cu buchete de flori şi cu vorbe frumoase. Este modul lor firesc de a mă răsplăti pentru clipele frumoase pe care, la rândul meu, le ofer. Întâlnirea cu ei mă face fericită. Fericirea e darul cel mai de preţ. Ea e sănătatea sufletului, înseamnă să te împaci cu tine însuţi. Nimeni nu e însărcinat cu fericirea ta, doar tu.

„Viaţa e prea scurtă să o irosim pe... proşti!”

- Cum arată o zi din viaţa dumneavoastră?

- Viaţa mea din spatele scenei este viaţa unei femei cât se poate de obişnuite. Bucuria mea şi clipa mea de linişte rămân acum acasă, unde sunt înconjurată de lucruri dragi, de fiinţe dragi, chiar şi necuvântătoare, de flori, cărţi, muzică şi tablouri, locul în care încerc să mă regăsesc. Acasă repet rolurile, le şlefuiesc până la perfecţiune și lucrez la noile proiecte. Îţi pot povesti ceasuri întregi despre zbateri, despre grijile cu silueta, cu dietele. Putem vorbi despre modă şi haine, dar cel mai mult îmi place atunci când studiez un rol. Sufleteşte, căutarea perfecţiunii unui rol devine uneori disperată şi dureroasă. Simt că acolo trebuie altceva, mai mult sau mai puţin, dar e foarte greu să descoperi ce anume. E ca un drum, ca un labirint, deseori ciudat, cu indicaţii într-o limbă necunoscută şi pe care înveţi să le descifrezi. Urcă sau coboară, se înfundă sau se întoarce. Nu există nicio hartă pentru o astfel de călătorie a sufletului. La capăt însă, atunci când ştii că eşti personajul, că ai găsit calea de a te exprima, abia atunci vei face un rol în care vei trăi cu adevărat. Vezi tu, ţi-e greu să te uiţi în tine şi să spui apoi cum eşti de fapt. Vrei să ştii cum împac eu cochetăria, gingăşia feminină cu lumea clocotitoare, pasională, înnebunitoare a teatrului şi a filmului? Uneori cu un zâmbet, alteori cu o ridicare din umeri, dar niciodată cu un pas înapoi.

- Ce filme şi ce cărţi preferaţi?

- Filmele şi cărţile bune. Viaţa e prea scurtă să o irosim pe... proşti!

- Spuneați că aveţi printre sufletele dragi care vă înconjoară și multe necuvântătoare. Care este povestea lor?

- Sunt multe poveşti, și cred că ne-ar lua câteva zile să ți le spun pe toate. Important e că eu am numai animăluţe care au fost bolnave, şi numai Dumnezeu mi le-a trimis. Acum sunt fericite şi iubite şi-mi fac şi mie viaţa mai frumoasă. Fie că au doar trei lăbuțe, sunt mute sau oarbe, ele sunt acum familia mea la care mă întorc mereu pentru un sprijin și o mângâiere.

- Îmi spuneaţi la telefon că faceţi şedinţe de acupunctură pentru calmarea durerilor de spate. Cum aţi ajuns să optaţi pentru această terapie?

- Din disperare. Am fost întotdeauna o fiinţă sănătoasă, iar disconfortul unei dureri mă scoate din minţi, şi atunci încerc orice remediu.

„Îmi păstrez frumuseţea încercând să gândesc frumos“

- Cum vă păstraţi frumuseţea?

- Încercând să gândesc frumos! Frumuseţea vine din interior, din felul în care gândim. Singurul lucru asupra căruia avem puterea de a acţiona sunt gândurile noastre. O femeie rea, care gândeşte negativ, oricât de armonioasă ar fi, devine urâtă. E important să te gândeşti la întreaga frumuseţe care te înconjoară şi să fii fericită, lumina te va înconjura şi vei deveni frumoasă. Buddha spunea: „Noi suntem ceea ce gândim. Tot ceea ce suntem se naşte din gândurile noastre. Prin aceste gânduri, noi ne creăm realitatea.”

„Viaţa nu este legată cu fundă, dar tot este un dar, iar tot ceea ce contează cu adevărat, la final, este că am iubit“

„Încerc să fac acum totul singură. Mă bat cu morile de vânt, e o perioadă plină de căutări, de suişuri şi coborâşuri, dar sunt hotărâtă să reuşesc“

„Tatăl meu m-a învăţat să-mi păstrez visurile vii“

- Cine v-a fost alături atât la bine, cât şi la greu?

- Întotdeauna m-a susţinut familia. Am şi avut norocul unei familii frumoase. La Sibiu, în primii ani de viaţă, cum părinţii erau studenţi în Bucureşti, am rămas în grija bunicilor. Ei mi-au vegheat copilăria şi de ei sunt legate toate amintirile mele de atunci. Când am împlinit 8 ani, după cum spuneam, am venit lângă părinți şi, pentru că mama e numele lui Dumnezeu pe buzele şi inimile copiilor, am intrat şi eu într-o nouă etapă a fericirii. Viaţa mea a început cu mângâierea chipului mamei. Tot ceea ce sunt acum datorez îngerului numit mamă. Niciun om care are o mamă divină nu e sărac. Şi eu eram foarte bogată. Asta pentru că aveam şi un tată minunat, care mă adora. El m-a învăţat să-mi păstrez visurile vii. Îmi spunea: „Înţelege că, pentru a realiza ceva, trebuie să ai credinţă şi încredere în tine, viziune, muncă, determinare şi dăruire. Aminteşte-ţi că toate lucrurile sunt posibile pentru cei care cred!” Tot el, tatăl meu, m-a învăţat că nu poţi schimba direcţia vântului, dar poţi schimba poziţia velelor, astfel încât să ajungi la destinaţie.