Pentru fiecare dintre noi, sărbătoarea Crăciunului este un prilej de amintiri. Unde sunt colindele de altădată, cozonacii bunicii şi emoţia venirii lui Moş Crăciun? Despre sacii plini ai Moşului, care lasă în urmă beculeţele sclipind în brad, mese îmbelşugate şi cântece de stea, vom sta de vorbă cu unii dintre cei mai iubiţi artişti români.
Rodica Popescu Bitănescu şi bradul superb al copilăriei
Orice iarnă ce vine din copilărie e ca o memorie de dragoste dintâi, moale ca zăpada proaspătă, în care te arunci şi te îngropi cu bucurie. Nu mai există frig pe lume, nici mâini îngheţate, doar căuşul cald al palmelor ce scapă printre degete respiraţia aburindă, sub privirea blândă a lui Dumnezeu. Când vorbeşte despre Crăciunul de altădată, Rodica Popescu Bitănescu se bucură ca un copil: „Tata a fost foarte bogat, avea jumătate din Vlaşca. Primul lucru pe care mi-l amintesc de Crăciun este un brad superb. Şi pe Moş Crăciun. Aveam 6 sau 7 ani. Am primit atunci o păpuşă, iar fratele meu, un cal din lemn. A fost o surpriză extraordinară pentru mine. Când ningea aveam impresia că Dumnezeu a creat această minune special pentru mine. Crăciunul din copilărie nu se poate compara cu nimic. E prea frumos ca să poţi descrie acel sentiment în cuvinte”.
Mihai Trăistariu: „Primul cadou a fost un pian alb”
Ningea cu fulgi mari, iar zăpada trecea de glezne, iar Constanţa lui Mihai Trăistariu era ca un peisaj de basm. Ajunul Crăciunului era momentul în care sufletul interpretului zbura fără voie şi fără greutate, plutind în orizontul fulgilor de nea şi înălţându-se spre lumi necunoscute. Era momentul când, deşi sărăcia bătea la uşă, toată lumea avea pe masă bunătăţi strânse cu multă trudă. „Primul cadou pe care îmi amintesc că l-am primit de la Moşul a fost un pian alb. Tata a fost pictor, iar mama medic, dar îşi dorise cu ardoare să devină artistă, dat fiind faptul că avea o voce extraordinară. Părinţii mei, Dumnezeu să-i odihnească, au vrut ca eu să devin ori pictor, ori cântăreţ. Aşa aş explica eu apariţia pianului alb, pe care nu-l pot uita niciodată. Mi-amintesc că ora noastră de stingere era în jur de 21:00. Ei bine, nici nu apucam bine să adormim că pe la 22:00 tata striga: «Mihăiţă! Bate cineva la uşă!» Somnoros, mă dădeam jos din pat şi-i spuneam tatălui meu că nu e nimeni. Atunci el aprindea lumina şi ne spunea că a venit Moşul. Şi vedeam cadourile puse sub brad. Singurul lucru care nu-mi plăcea era că totdeauna primeam rechizite. Eram patru fraţi şi cu părinţii şase, aşa că nu era tocmai uşor. Bradul era însă o bucurie imensă, şi aşa a rămas şi acum. De câţiva ani însă n-am fost acasă de Crăciun, pentru că am avut prea multe spectacole. Anul acesta însă o iau pe Ioana de mână şi mergem în oraşul meu natal, unde voi avea un concert. Va fi senzaţional!”, mărturiseşte Mihai.
Sanda Ladoşi nu dormea din cauza emoţiilor
„Încerc să retrăiesc Crăciunul de acum prin copilul meu. Eu am avut o copilărie extraordinară, iar Crăciunul era întotdeauna plin de emoţii. Era un moment foarte important, deşi pe vremea mea exista doar Moş Gerilă şi-mi pare rău că la un moment dat a trebuit să renunţ la el. Îmi amintesc că nici în noaptea când venea Moş Nicolae şi nici în Ajunul Crăciunului nu dormeam bine din cauza emoţiilor. Pe vremea mea n-am avut niciodată un Moş întruchipat într-un personaj ca acum. La mine Moşul venea în vis. Ne bucuram de orice nimic, pentru că atunci nu era abundenţa de cadouri ca acum. Mai toate vacanţele le petreceam la ţară, unde ne bucuram de nişte ierni extraordinare şi unde se păstrau tradiţiile. Colindatul era un alt moment 
important pentru mine şi pentru fratele meu. Eu spuneam tot timpul că atunci mă îmbogăţesc, pentru că primeam bani, prăjituri şi cozonaci. Bradul se împodobea totdeauna în familie. Mama, eu şi fratele meu, muncind la împodobirea lui. Un singur lucru n-am înţeles eu niciodată: de ce tot timpul la tata Moşul venea mereu cu o lingură de lemn, un cartof şi o ceapă, deşi mama îmi spunea că n-a fost cuminte”.
Carmen Ciripoiu
Andreea Raicu: „Îmi place să văd copacii îngreunaţi de zăpadă”
„Crăciunul îl petrec întotdeauna acasă, alături de familie. Bradul nu a lipsit niciodată din casă. De el sunt legate cele mai frumoase amintiri ale copilăriei mele şi pentru mine reprezintă simbolul Sărbătorilor de iarnă. Mi-ar plăcea ca unele obiceiuri să nu se schimbe niciodată… De Crăciun îmi place să văd copacii îngreunaţi de zăpadă şi ador zilele în care ninge cu fulgi mari, ca de poveste. Pentru 2009 nu-mi doresc decât ca şi până acum linişte, pace şi multă sănătate”, ne-a mărturisit frumoasa prezentatoare de televiziune.
