Main menu

header

Gică Petrescu - Pionierul muzicii uşoare româneşti

de Anda Postolache

- La 2 aprilie ar fi împlinit 94 de ani...

Cine nu a auzit celebrele melodii „Du-mă acasă, măi, tramvai!”, „Fetiţe dulci ca-n Bucureşti”, „Bucureştiul meu iubit”, „Cele mai frumoase fete”, „Astăzi e ziua ta”, în interpretarea inegalabilă a lui Gică Petrescu? Ne amintim de el la început de aprilie, căci, în a doua zi a lui Prier, maestrul  Gică Petrescu ar fi împlinit 94 de ani.

Read more: Gică Petrescu - Pionierul muzicii uşoare româneşti

Regele muzicii populare a plecat la Ceruri

de Carmen Ciripoiu şi Maria Petrache

„Când moare un artist, o gaură neagră ia locul unei stele. El nu dispare. Steaua nu moare. Trece dincolo doar, pentru o vreme...”. Ion Dolănescu n-a murit. S-a împiedicat doar de propria-i inimă, inima lui tocită de o prea mare dragoste de viaţă, şi nu s-a mai ridicat. De astăzi înainte, regele muzicii populare româneşti ne va cânta din Cer.

Read more: Regele muzicii populare a plecat la Ceruri

Angela Gheorghiu va scoate un album cu Sting

de Maria Petrache

Celebra soprană Angela Gheorghiu se declară o femeie veşnic îndrăgostită. Căsătorită din 1996 cu tenorul Roberto Alagna, cu care alcătuieşte un cuplu de multe ori şi pe scenă, Angela Gheorghiu spune că dragostea este cel mai bun lucru pentru a te menţine în formă. Cei doi artişti s-au cunoscut la Opera din New York şi s-au căsătorit. Diva a lansat pe piaţă pe suport CD şi DVD „Madam Butterfly”. Angela Gheorghiu a acceptat să vorbească despre toate acestea, dar şi despre multe alte lucruri într-un interviu extrem de interesant.

Read more: Angela Gheorghiu va scoate un album cu Sting

Adi de la Vâlcea: „Am avut de la viaţă tot ce mi-am dorit”

Menestrel autentic, seducător, simpatic, nonşalant, dar mai ales îndrăgostit iremediabil de muzică şi de frumos, Adi de la Vâlcea are o reţetă de viaţă foarte simplă: îi place la nebunie ceea ce face. Cu Adi de la Vâlcea despre ce înseamnă să fii numărul 1 pe afişul succesului.

„Am primit educaţie de învingător”
Dacă ar fi să ne luăm după una dintre definiţiile existente în dicţionarul explicativ al limbii române, fericirea este „starea de mulţumire intensă şi deplină, cauzată mai ales de satisfacerea unei năzuinţe”. O altă explicaţie spune că fericit este „cel peste care a dat norocul”. Deşi de multe ori norocul e prea puţin pentru a ajunge tuturor, Adi de Vâlcea n-a avut niciodată de ce se plânge, pentru că „eu n-am muncit mult ca să ajung aici.

Read more: Adi de la Vâlcea: „Am avut de la viaţă tot ce mi-am dorit”

Ramona Bădescu: „Îmi doresc să joc într-un film la Hollywood”

Ramona Bădescu este consiliera primarului Romei pentru problemele românilor, poziţie din care intenţionează să realizeze foarte multe pentru compatrioţii săi. Frumoasa brunetă a făcut demersurile pentru ridicarea unui lăcaş de cult în apropiere de Roma. În prezent, Ramona joacă în producţiile cinematografice „Donne dell’Est” şi în „Scandalo della banca romana” pentru Rai Uno.  

„Mă deranjează faptul că italienii vorbesc urât despre noi”

- De câţi ani eşti stabilită în Italia? Ţi-a lipsit vreodată România?
- Am plecat din ţară după Revoluţie, în 1990, şi cel mai mult mi-a lipsit familia şi nu mi-a fost uşor să îmi croiesc drum printre străini. În primul rând, a trebuit să lupt cu prejudecăţile dintotdeauna, care cataloghează femeile din Est ca fiind „uşoare”. Pentru principiile mele am încercat să demonstrez contrariul, că nu sunt uşoare şi nici proaste! 

Read more: Ramona Bădescu: „Îmi doresc să joc într-un film la Hollywood”

Luptătorul

- Mickey Rourke a făcut KO Globul de Aur!


Unul dintre primii „băieţi răi” ai Hollywoodului a revenit în atenţia publicului o dată cu câştigarea Globului de Aur la începutul anului 2009, pentru rolul din „The Wrestler” („Luptătorul”). După o perioadă în care pe primul plan au fost băutura şi animalele, Mickey Rourke a realizat că mai are ceva de spus în showbizz şi s-a pus din nou pe treabă. A primit, ca printr-o minune, rolul principal din „The Wrestler” şi l-a interpretat magistral, după cum susţin criticii. 

Read more: Luptătorul

Stela & Arşinel - Un „mariaj” de 30 de ani pe scenă

Nici un eveniment nu colorează parcă mai frumos amintirile ca o întâlnire cu doi mari actori: Stela Popescu şi Alexandru Arşinel. O mare bucurie, care lasă urme de aur. Despre frumuseţea teatrului de altădată cu cei mai mari comici ai României. „Mi-am dorit mereu să fiu actriţă” A te afla în apropierea Stelei Popescu şi a lui Alexandru Arşinel este o sărbătoare.

Celebrii actori au găsit definiţia fericirii pe care noi o căutăm cu disperare. Nu luată din fel de fel de tratate filozofice, ci de pe o simplă scenă de teatru a cărei cortină se va ridica mereu pentru ei. Atunci când pronunţi numele unuia te gândeşti imediat la celălalt. Doamna emană poftă de viaţă prin toţi porii. Domnul îşi iubeşte nespus familia şi adoră pământul. Dar împreună sunt două genii ale comediei şi umorului românesc. „Când ne-am cunoscut, Sandu era un tip înalt şi cu părul foarte creţ.

Read more: Stela & Arşinel - Un „mariaj” de 30 de ani pe scenă

Doiniţa Oancea: „Actoria m-a ales pe mine”

Frumoasa actriţă Doiniţa Oancea, interpreta Minodorei din telenovela „Regina”, difuzată de postul Acasă, a adus prospeţime şi culoare serialului, având o naturaleţe şi o simplitate native. Născută într-o familie de ţigani, tânăra nu şi-a ascuns originile, ba dimpotrivă.

Ajunsă printr-o întâmplare actriţă, Doiniţa s-a hotărât să „legalizeze” această meserie, înscriindu-se anul trecut la cursurile facultăţii de teatru din cadrul unei universităţi bucureştene. Faptul că este apreciată şi iubită atât de public, cât şi de colegii de platou, nume mari ale scenei româneşti, spune multe despre talentul şi despre caracterul tinerei. Când „Regina” se va fi terminat, Doiniţa Oancea va fi deja un nume. Noi „pariem” pe ea!

Read more: Doiniţa Oancea: „Actoria m-a ales pe mine”

Kate Winslet, în sfârşit, Oscar!

Deţine recordul pentru cea mai tânără actriţă nominalizată de două ori la Oscar (pentru „Sense and Sensibility” - „Raţiune şi simţire” - şi pentru „Titanic”), având la acea vreme 20, respectiv 22 de ani. Tot ea a doborât recordul la capitolul: cea mai tânără actriţă care a adunat cinci nominalizări la Oscar. A debutat ca „actriţă” într-o reclamă la cereale. Poartă măsura 42 la pantofi şi e poreclită „English Rose”.  Da, este vorba chiar despre Kate Winslet.  Pregătită pentru premiu de la 8 ani După atâtea recorduri adunate la capitolul nominalizări, actriţa în vârstă de 33 de ani a primit, în sfârşit, anul acesta, râvnita statuetă, pentru rolul din „The Reader“ („Cititorul”). Rochia gri-argintiu, cu un umăr dezgolit, cu care a păşit pe covorul roşu, i-a purtat cu siguranţă noroc lui Kate.

Read more: Kate Winslet, în sfârşit, Oscar!

Sexul slab? Nu! Sexul puternic!

Femeile conduc lumea

  Şi vine şi 8 Martie. Ziua internaţională a femeii, zi în care copiii din toată lumea îşi sărbătoresc mamele, iar bărbaţii, soţiile sau iubitele.
Deşi femeia este caracterizată ca fiind reprezentanta sexului slab, există câteva doamne în lume care contrazic acest lucru. Nu vom vorbi despre femeile puternice, pe care probabil că le-am întâlnit fiecare dintre noi, ci despre doamne care ocupă funcţii deosebit de importante în lume: şefi de stat, prim-miniştri, preşedinţi de mari companii internaţionale sau chiar soţii de preşedinţi, despre care se ştie că „fac legea”. Veţi citi lucruri pe care nu le cunoaşteţi în legătură cu Angela Merkel, Condolezza Rice, Hillary Clinton, Margareth Thatcher, Iulia Timoşenko etc.

Read more: Sexul slab? Nu! Sexul puternic!

Lorenna: "Pe scenă simt că trăiesc"

  Aţi văzut vreodată un glob de sticlă în care peste o păpuşă balerină cu păr blond şi ochi ca două mărgele ninge cu steluţe argintii? Aşa arată Lorenna, profesoara-cântăreaţă, care şi-a impus stilul pe piaţa muzicală românească încet, ardeleneşte, dezvăluindu-ne zi de zi câte o comoară ascunsă din cufărul său fermecat, hărăzit de Cel de Sus.
Read more: Lorenna: "Pe scenă simt că trăiesc"

Dan Bittman: „Familia este pe primul loc”

  Dan Bittman, simpaticul vocalist al trupei Holograf şi moderatorul emisiunii „Dănutz SRL”, difuzată de TVR 1 în fiecare duminică, este cel mai fericit tătic. Îngrijorat de criza financiară şi ocupat cu mondenităţile, cântăreţul se preocupă de viitorul copiilor săi, pe care îi consideră cea mai mare realizare a vieţii. A avut ocazia să joace într-un film alături de stelele măreţe ale filmului românesc, a rămas în TVR datorită mamei sale, iar acum se pregăteşte de lansarea unui nou album al trupei.
Read more: Dan Bittman: „Familia este pe primul loc”

Bollywoodul a umilit Hollywoodul

  Benzi adezive roz sau mişcări de baschet în locul clasicelor dansuri indiene, dar şi ciocolată amestecată cu unt pe post de rahat sunt doar câteva dintre tertipurile la care au apelat realizatorii filmului „Slumdog Millionaire”. De ce au apelat la ele, dar şi care era atmosfera pe platourile de filmare vor spune în interviul de mai jos regizorul Danny Boyle şi actorii Dev Pattel şi Freida Pinto.

Danny Boyle: „Iniţial am refuzat să regizez”

- Cum aţi ajuns să regizaţi această peliculă?
- Sincer, în primă fază am refuzat. M-am gândit: ce mare film pot să fac dintr-un scenariu ce se numeşte „Cine vrea să fie milionar?”. Apoi am citit câteva pagini şi am zis: ok, fie! Şi am plecat în India.
- A fost greu să-l convingeţi pe Jamal să se arunce în acea groapă plină cu rahat?
- (râde!) Aia chiar era o hazna! Însă pentru că ne era milă de copil, am umplut groapa cu un Read more: Bollywoodul a umilit Hollywoodul

Premiile Oscar, la a 81-a ediţie

Vagabondul milionar „a furat” aproape tot!

  A 81-a ediţie a Premiilor Oscar, desfăşurată în noaptea de duminică spre luni la Kodak Theatre din Los Angeles, e deja istorie. Aşa cum era de aşteptat, crema premiilor a luat-o producţia „Slumdog Millionaire” („Vagabondul milionar”), film ce va avea premiera în România la 13 martie.
Brad Pitt şi „Curioasa poveste a lui Benjamin Button”, marii perdanţi
Producţia regizată de britanicul Danny Boyle şi nominalizată la zece categorii a primit „doar” opt distincţii: cel mai bun film, cea mai bună regie, cel mai bun montaj, cea mai bună temă muzicală, cel mai bun mixaj de sunet, cea mai Read more: Premiile Oscar, la a 81-a ediţie

Zorile - Poveste fără sfârşit

  Dacă vreodată vreun dor sau vreo despărţire vă va răni sufletul, ascultaţi cum cântă formaţia Zorile din Galaţi şi oblojiţi-vă rănile cu glasul lor, cu versurile cântecelor ce sunt atât de potrivite pentru fiecare durere sau pentru fiecare bucurie. Astăzi, Mitică Blându, liderul formaţiei Zorile, îşi deapănă povestea, presărată cu amintirile unui şir nesfârşit de nunţi.

Primii spectatori? Gâştele şi o capră nebună…

  Pe Mitică Blându l-am „citit” de la prima vedere: specie pe cale de dispariţie, adică muzicant desăvârşit. Veritabil, aş putea spune. Sigur pe sine, elegant, de cele mai multe ori cu maniere aristocratice, se ruşinează dacă îl lauzi cumva şi pune ochii în pământ, înroşindu-se ca un flăcău. Dacă majoritatea muzicanţilor de calitate au avut „în spate” şapte-opt generaţii, Mitică Blându a ajuns în vârf fără să provină dintr-o astfel de familie. Doar ajutat de harul primit de la Cel de Sus. „Îmi doream de mic să cânt şi aproape la orice nuntă din oraş Read more: Zorile - Poveste fără sfârşit

Caragiu, Bocăneţ, Doina Badea - Marii dispăruţi la 4 martie 1977

  Seara de 4 martie 1977 a devenit pentru totdeauna o bornă a tristeţii pentru lumea artistică românească şi pentru publicul nostru în general. Scenele de teatru şi platourile de filmare au fost văduvite de Toma Caragiu, Televiziunea Română a rămas fără Alexandru Bocăneţ (cel mai bun regizor al nostru de varietăţi după plecarea lui Valeriu Lazarov), iar muzica uşoară românească s-a trezit cu o artistă de excepţie mai puţin, Doina Badea. Au murit atunci oameni de toate categoriile şi de toate profesiile, dar noi vi-i vom reaminti în aceste rânduri doar pe cei trei mari artişti.

Toma, regretatul comediei româneşti
Read more: Caragiu, Bocăneţ, Doina Badea - Marii dispăruţi la 4 martie 1977

Manuela Hărăbor: „Nimeni nu este buricul pământului”

  Ochii săi albaştri, inocenţi ne fermecau în urmă cu 23 de ani în pelicula „Pădureanca”. Între timp s-au întâmplat multe în destinul Manuelei Hărăbor. S-a îndrăgostit, a devenit mama unui copil în 1990, diagnosticat mai târziu cu autism, a experimentat visul american vreme de cinci ani, alături de soţul său de origine israeliană, dar s-a întors acasă. Actriţa a revenit în atenţia noastră în câteva apariţii episodice din filmele „Un pas înainte”, „Doctori de mame” şi, mai nou, în serialul „Fetele marinarului”, difuzat de Antena 1.

Actriţă de la 3 ani

  Destinul Manuelei în lumea cinematografiei a fost trasat încă din anii fragezi ai copilăriei, fiind aleasă, cu siguranţă nu întâmplător, să joace, încă de la… 3 ani, în pelicule de succes precum „Veronica”, „Mama”, „Fram Ursul Polar”. „Am crescut în lumea filmului, între platourile de filmare şi atelierul de Read more: Manuela Hărăbor: „Nimeni nu este buricul pământului”

Cel mai bun dintre cei răi: Mihai Morar

  La doar 27 de ani, simpaticul realizator de televiziune şi de radio Mihai Morar are 11 ani de carieră şi două emisiuni apreciate de public (una la Radio Zu - „Morning Zu’’ - şi una pe Antena 2 - „Răi, da’ buni). În viaţa personală este cât se poate de fericit, fiind tată a două fetiţe gemene, acum în vârstă de numai 3 luni, Mara şi Cezara. Cu toate că abia mai are timp să îşi legene cele două fete, Mihai Morar încearcă pe cât posibil să îşi împartă viaţa între evenimente şi emisiuni. Şi face faţă cu succes! Un succes care se vede din plin la televizor şi se aude promiţător la radio.

„Muncesc de la 16 ani!”

- Cum a decurs începutul dumneavoastră ca jurnalist?
- Nu mă consider jurnalist sau ziarist… Spuneţi-mi cum vreţi… „scamator de distracţie’’, „depanator tv sau radio’’, însă nu jurnalist. Astăzi, jurnalismul este pe cale de dispariţie, pentru că foarte puţină lume îl mai practică. Acum, el este înlocuit de audienţe şi de tiraje. Câteodată raitingul ajunge să prostească atât realizatorul şi producătorul, cât şi telespectatorul. Şi nu este bine să ne pierdem cu toţii capul!
- Radioul este marea dragoste?
- La radio, satisfacţia este mult mai mare. De cinci ani formez un cuplu cu Daniel Buzdugan, alături de care Read more: Cel mai bun dintre cei răi: Mihai Morar

Ioana Radu, regina romanţei

- La 17 februarie ar fi împlinit 92 de ani
O voce inconfundabilă, ce ne-a pătruns adânc în suflete şi şi-a găsit acolo locul pentru totdeauna. Ioana Radu a trecut în lumea cea fără de dor, lăsând în urma ei un buchet de „flori muzicale”  cântate din inimă.

„Tu, taci!... Cânţi prost!... Scârţâi ca roata fântânii!!

  În ziua de 17, în luna lui Făurar 1917, a văzut lumina zilei Eugenia Braia. S-a născut în Bucureşti, însă n-a apucat să gângurească bine, că „mama a luat-o în braţe şi a dus-o în oraşul de sărbătoare”, Craiova, în inima Olteniei, pe Strada Sineasca, acolo unde tatăl său găsise loc de casă şi de prăvălie. S-a născut cu cântecul în suflet. La Craiova şi-a cules primele cântece de la Read more: Ioana Radu, regina romanţei

Ziua Îndrăgostiţilor printre vedete

  Ziua Îndrăgostiţilor „bate” la uşă. Inimioare, floricele, felicitări şi promisiuni de dragoste veşnică - aşa arată pentru mulţi, tineri sau mai puţin tineri, ziua Sfântului Valentin. Cupluri din lumea întreagă vor sărbători, la 14 februarie, momentul în care s-au întâlnit şi au descoperit bucuria iubirii împărtăşite. VIP-urile, chiar dacă nu toate, nu fac excepţie de la regulă şi celebrează iubirea alături de jumătatea lor. Despre ce reprezintă această zi pentru vedetele noastre şi cum îşi arată sentimentele, în rândurile ce urmează.

Laura Cosoi şi Smiley: Suflete-pereche

  „Suflete-pereche”, Laura Cosoi şi Smiley nu s-au hotărât încă ce vor face în cea mai frumoasă zi a anului, dar cel mai important este că vor fi împreună. „Ne-am cunoscut pe platourile de filmare de la Buftea. La o filmare mi s-a făcut rău, iar Andrei (n.n. - Smiley) m-a luat în braţe şi m-a dus la spital. Mi-am dat seama că cei din jur observau ceea ce noi nu realizam că se petrece, că era mai mult decât o simplă prietenie. Cu timpul ne-am dat seama că suntem «suflete-pereche»“, spune Laura.
Read more: Ziua Îndrăgostiţilor printre vedete

Irina Loghin - 47 de ani de muzică şi 70 de ani de viaţă

  Publicul o primeşte ca pe o regină

  Irina Loghin împlineşte la 19 februarie o cifră rotundă. Publicul o iubeşte enorm şi o primeşte ca pe o regină. Are o carieră şi o căsnicie de invidiat cu Ion Cernea, fost campion mondial la lupte greco-romane, şi doi copii minunaţi: Irinuca şi Ciprian. Artista a acceptat să vorbească deschis pentru prima dată despre cei opt ani în care a fost interzisă de regimul comunist. Despre aceasta şi despre cum îşi menţine tinereţea fără bătrâneţe, în interviul de mai jos.

„Am fugit toată viaţa de oameni posaci”

Read more: Irina Loghin - 47 de ani de muzică şi 70 de ani de viaţă