de Gabriela Niculescu
- Un Don Juan atât pe ecrane, cât şi în viaţa reală
Când spui Liviu Vârciu îţi vin în minte o mulţime de lucruri. Primul ar fi trupa L.A., care a înregistrat un succes nebun la începutul anilor 2000. Apoi, Liviu a jucat în câteva producţii televizate şi chiar a prezentat o emisiune alături de Cristina Cioran. Acum, el joacă rolul cuceritorului Orlando din serialul „Moştenirea”, difuzat de Pro TV. „Craiul” nu a lipsit prea mult din peisajul monden, în repetate rânduri ţinând prima pagină a ziarelor cu relaţiile sale amoroase, cele mai mediatizate fiind căsătoria, apoi divorţul, împăcarea şi iar despărţirea de Adelina Pestriţu. Au urmat alte relaţii pasagere în viaţa artistului, dar până acum nu şi-a găsit jumătatea. Noi am vrut să vedem ce se ascunde în spatele imaginii sale de Don Juan şi am fost surprinşi să aflăm că Liviu este mult mai liniştit în realitate, pare a fi un familist convins, pregăteşte un proiect muzical şi chiar are gânduri să părăsească România după ce-şi încheie socotelile aici.
Read more: Liviu Vârciu: „Femeia e enigma vieţii mele!“de Gabriela Niculescu
- Dascăl de profesie, cântăreţ din pasiune şi familist convins
Gheorghe Roşoga, rapsodul dintre Motru şi Jiu, a fost numit într-o cronică din Cehoslovacia „cântăreţul nebun care a inundat sufletele spectatorilor în valurile Jiului”. Artistul ne-a dezvăluit câteva crâmpeie din viaţa sa, şi-a amintit cu drag de copilărie, s-a mândrit cu talentul fiicelor sale şi, în exclusivitate, ne-a mărturisit că urmează să-şi lanseze cartea vieţii sale, „Mi-am pus sufletul în glas”, pe care tocmai a terminat-o de scris.
Read more: Gheorghe Roşoga: „Mi-am scris cartea vieţii“de Gabriela Niculescu
- Costin Sforaru şi Ramona Hanganu, „moştenirea“ cinematografiei româneşti
Costin Sforaru şi Ramona Hanganu, protagoniştii serialului „Moştenirea”, difuzat la Pro TV, trăiesc o frumoasă poveste de dragoste pe micile ecrane. Costin interpretează rolul lui Gabriel, fiul regăsit după 20 de ani al lui State (Gheorghe Visu) şi al Flacărei Potcovaru (Carmen Tănase), iar Ramona interpretează rolul Carlei, nepoata lui Fabrizio (Cristi Iacob), duşmanul de moarte al clanului Potcovaru. Pe tânăra actriţă o mai puteţi vedea şi în echipa „Serviciului Român de Comedie”, tot la Pro TV, fiind interpreta hiturilor lansate de SRC, cel mai cunoscut fiind „Kk-maka”, o parodie a piesei „Waka Waka”, cântată de Shakira. Cei doi sunt o prezenţă mai mult decât plăcută nu doar la televizor, ci şi în realitate, tocmai de aceea am dorit să vi-i aducem în atenţie.
Read more: Love story pe micul ecrande Cătălina Tăgârţă
- Femeie de succes în afaceri, soţie minunată, mamă a doi copii
Luna decembrie a adus o mare bucurie în familia Prigoană, pe micuţul Eduard Gabriel. Sosirea bebeluşului acasă a fost prilejul pentru care uşile locuinţei nu s-au mai închis de mai bine de o lună. Mese întinse, muzică, voie bună şi invitaţi peste invitaţi, poftiţi sau nepoftiţi, care vin să-l cunoască pe noul membru al familiei... Cam aceasta e atmosfera la reşedinţa din Pipera.
Read more: Adriana Bahmuţeeanu: „Sunt fericită şi împlinită“de Cătălina Tăgârţă
Apreciată de unii, criticată de alţii, iubită de mulţi, invidiată de şi mai mulţi, Monica Columbeanu, frumoasa soţie a miliardarului Irinel Columbeanu, s-a săturat de criticile şi de articolele răutăcioase şi a hotărât să demonstreze întregii lumi tot ce poate. Şi-a luat fetiţa în vârstă de 4 ani şi s-a mutat în Los Angeles, unde învaţă engleza pe brânci şi e hotărâtă să-i convingă pe americani că e un topmodel cu experienţă şi, mai mult, că poate fi o actriţă grozavă. Acolo, vedeta îşi împarte timpul între carieră şi micuţa Irina, pe care o adoră. Conştiincioasă de fel însă, mai dă câte o fugă şi în România, din când în când, pentru a superviza activitatea şcolii sale „Fabrica de Talente - Monica Columbeanu”. Diva de la Izvorani ne-a vorbit despre toate acestea.
Read more: Monica Columbeanu: „Irina este cea mai mare realizare a mea“de Gabriela Niculescu
Inna sau Elena Alexandra Apostoleanu, pe numele real folosit când nu este în lumina reflectoarelor, a reuşit, la doar 24 de ani, să simtă gustul succesului la cel mai înalt nivel cu piese precum „Hot”, „Love”, „Deja vu”, „Amazing” sau „10 minutes”. Acestea sunt doar câteva dintre hiturile sale, care au plasat-o pe primul loc în topurile autohtone, dar şi în Billboard, cel mai popular clasament muzical din lume, alcătuit de radiourile din Statele Unite. Numele de scenă al artistei a făcut înconjurul lumii, iar vedeta a evoluat alături de cei mai în vogă artişti ai momentului în numai trei ani de la lansarea sa. Despre amintirile copilăriei, ale şcolii, prima dragoste, încărcătura emoţională a succesului, pasiunile şi prietenii săi, dar şi despre cum îşi va petrece Sărbătorile de iarnă, citiţi într-un interviu realizat între concertele cuprinse într-un turneu prin Europa.
Read more: Inna: „De Sărbători ador să fiu în mijlocul celor dragi“de Gabriela Niculescu
Octavian Strunilă, interpretul lui Stiven din serialul „Moştenirea”, difuzat de Pro TV, are 29 de ani, o carieră în plină ascensiune, o soţie iubitoare şi o minune de fetiţă, Eca, în vârstă de 1 anişor. Deşi avea un program foarte încărcat la filmări, actorul a intrat şi în ringul celui de-al zecelea sezon de la „Dansez pentru tine”, alături de Ella şi a ieşit învingător. Această experienţă nu doar că l-a uşurat de câteva kilograme, dar l-a făcut să treacă şi printr-o mulţime de stări şi să reflecteze asupra propriei persoane. Am reuşit să-i răpim câteva clipe şi să discutăm într-un stil degajat, care-l caracterizează, despre viaţa sa din spatele camerelor de filmat.
Read more: Octavian Stunilă: „Aş vrea să-mi pot face meseria precum marele Ştefan Iordache“de Gabriela Niculescu
Pe Jojo, Cătălina Grama pe numele său real, o puteţi vedea la Pro TV în fiecare duminică, de la ora 21:45, la „Serviciul Român de Comedie”, dar şi pe scena Teatrului Nottara, în „Opera de trei parale”. Frumoasa actriţă a impresionat publicul cu rolul Monicăi din filmul „Poker”, în regia lui Sergiu Nicolaescu, iar acum filmează intens pentru comedia „Naşa”, marca MediaPro Pictures. Ceea ce probabil nu ştiaţi este faptul că Jojo este pasionată de poezie şi de pictură şi a acceptat să publice, în premieră, o poezie a sa în revista noastră. Tot de la ea puteţi afla un mod inedit prin care a reuşit să se lase de fumat: apucându-se de tricotat.
Read more: Jojo: „M-am gândit să-mi public poeziile, dar mi-a lipsit curajul“de Gabriela Niculescu
Faptul că interpreta de muzică populară Veta Biriş este foarte iubită nu miră pe nimeni, dar în ziua în care am întâlnit-o, parcă mai frumoasă ca niciodată, am avut parte şi de un moment emoţionant. O doamnă, care a aşteptat să terminăm interviul, s-a apropiat de artistă, cu lacrimi în ochi, şi i-a făcut acesteia o mărturisire uimitoare, care spune totul despre cine este artista: „Doamna Biriş, îmi doresc de câţiva ani să vă întâlnesc. Vă ascult mereu în genunchi melodiile şi vă iubesc din toată inima! Cântecele dumneavoastră îmi fac zilele grele mai frumoase!”.
Read more: Veta Biriş: „Nu aveam de gând să mă fac cântăreaţă“de Gabriela Niculescu
- Cătălin Măruţă: „Răspunsurile întrebărilor «aMăruţe» sunt surprinzătoare“
La 22 octombrie, emisiunea „Happy Hour” a împlinit trei ani încununaţi de succes. Cătălin Măruţă, Veveriţele şi trupa Zero au reuşit să-şi impună încă de la început poziţia de lideri de audienţă, de luni până vineri, de la 17:45, la Pro TV. Pe celebra canapea Happylica au luat loc staruri internaţionale, s-au omagiat personalităţi autohtone, care au marcat generaţii întregi, dezvăluindu-se cele mai emoţionante întâmplări din vieţile acestora. Nici vedetele mioritice nu au scăpat de curiozitatea lui Măruţă, astfel că nu de puţine ori aţi fost martorii unor confesiuni picante. Cum priveşte echipa „Happy Hour” cei trei ani de existenţă, vă lăsăm să descoperiţi în rândurile de mai jos.
Read more: 3 ani de Happy Hourde Cătălina Tăgârţă
- O artistă complexă: cântăreaţă, dansatoare şi actriţă
Jeni Nicolau aduce zâmbetul pe chipurile celor din jur oriunde s-ar afla - în spectacole, la radio sau la televizor. Anul acesta însă, a fost rândul actriţei să zâmbească, deoarece şi-a întâlnit jumătatea şi s-a căsătorit la 3 ianuarie. Cunoscută de mulţi din videoclipul „A rămas soacră-mea grea”, joacă în prezent în serialul „Moroflencii” de la Etno TV şi pregăteşte un nou CD.
Read more: Jeni Nicolau: „Îmi e dor de râsul oamenilor!”de Gabriela Niculescu
Emilia Ghinescu este una dintre interpretele de muzică populară, care a reuşit să se facă plăcută datorită firii sale deschise şi modeste, apreciată datorită vocii şi a pasiunii pe care o pune în cântec şi, nu în ultimul rând, iubită de toţi cei care ajung să o asculte şi să o cunoască. La cei 34 de ani, frumoasa artistă a dat naştere la şapte albume cu orchestră, nenumărate cu Nicu Paleru, şi se află în topul preferinţelor celor care organizează evenimente. Până la această vârstă, interpreta a reuşit să obţină aproape tot ce şi-a dorit de la viaţă: o carieră frumoasă, o căsnicie minunată cu primul şi unicul său iubit şi, cel mai important, doi copii minunaţi, Andrei Roberto, în vârstă de aproape 14 ani, şi Erika Maria, de 5 anişori.
Read more: Emilia Ghinescu: „De mică am învăţat valoarea banului“de Gabriela Niculescu
Din nou, drapelele sufletelor noastre sunt în bernă. Vecinul nostru de contemporaneitate, Adrian Păunescu, s-a mutat în infinit. Când moare un poet, în Cer se face linişte. Dumnezeu aprinde o stea, iar îngerii îi cântă versurile. Nemărginirea nu are hotare. Când moare un poet, pământul rămâne sterp şi trist. „Şi simt, vai, simt că voi pleca departe / Că tot ce fac a şi ajuns zadarnic, / Măcar să fiu, la propria mea moarte/ Chemat ca inculpat şi ca paharnic” sunt versuri pe care le publica poetul când nu împlinise încă 40 de ani, în poemul „Al doilea testament al lui Adrian Păunescu”.
Read more: Adrian Păunescu, menestrel la poarta lui Dumnezeude Gabriela Niculescu
În preajma lui Adrian Păunescu au fost foarte multe nume din lumea artistică şi politică a României. Fiecare dintre cei care s-au intersectat, chiar şi câteva momente ale vieţii, cu regretatul poet are amintiri ce ar putea umple romane întregi. Noi am vrut să aflăm doar un crâmpei din viaţa câtorva artişti sau oameni politici. Dacă sunteţi curioşi să descoperiţi o părticică din omul Adrian Păunescu, vă invităm să lecturaţi povestioarele de mai jos.
Read more: Adrian Păunescu, prin ochii celor ce l-au întâlnitde Gabriela Niculescu
La data de 15 iunie 2010, atunci când s-au împlinit 25 de ani de la „asasinarea” Cenaclului Flacăra, regretatul Adrian Păunescu ne acorda un interviu, suferind şi melancolic, rememorând cu emoţie în priviri spectacolele pe care le organiza în toată ţara, regulile şi piedicile regimului comunist, dar şi întâmplările plăcute pe care le-a trăit alături de nume sonore ale culturii româneşti. Atunci îşi dorea să mai aibă forţa şi răbdarea să o ia de la capăt şi să creeze o nouă generaţie de artişti. Dar timpul nu a mai avut răbdare cu acest geniu naţional... În memoria sa, publicăm o parte din interviul de atunci.
Read more: Mentorul unei generaţii de artiştide Gabriela Niculescu
Poate numele Florin Petrescu nu vă spune multe, dar dacă vă dezvăluim că este vorba despre Axinte de la Vacanţa Mare, cu siguranţă vă vine în minte imaginea copilului tembel, cu multe căciuli îndesate pe cap. A iubit muzica de mic, pasiune pentru care a şi primit câteva bătăi zdravene de la tatăl său, care-l voia contabil, nu lăutar. Cu toate acestea, Axinte a pornit în primul an de liceu la drum cu regretatul Adrian Păunescu şi al său Cenaclu Flacăra, pe scena căruia a prins şi gustul glumelor, ajungând astfel să aibă roluri mici, care l-au condus către grupul Vacanţa Mare. Acum este unul dintre cei mai activi impresari din ţară, luând cu el în spectacole peste 40 de artişti şi trupe din toate genurile muzicale. Fiind în pauză cu actoria, Axinte şi-a adunat piesele pe primul său CD, pe care vi-l oferă dumneavoastră.
Read more: Florin Petrescu: „Cel mai mare pas din viaţa mea a fost cu Axinte“de Cătălina Tăgârţă
„Zece vieţi de-aş sta cu tine, tot ar fi puţine”, cam aşa sună una dintre cele mai frumoase declaraţii de dragoste care l-a făcut celebru pe Florin Chilian. După ce ne-a încântat auzul cu albumele „Iubi. Interfaţă la realitate” şi „Zece porunci”, apreciatul cantautor român de muzică folk a lansat vara aceasta albumul „Autistul - Nu-l mai goniţi pe Brâncuşi”. Materialul are un caracter introspectiv şi atinge subiecte precum lipsa de atenţie pe care ne-o acordăm nouă înşine, autismul social manifestat prin lipsa de voinţă, răbdare sau timp de a-i asculta pe cei de lângă noi. Artistul ne-a acordat un interviu emoţionant, în care ne-a vorbit despre viaţa sa, despre copilărie, dar şi despre planurile de viitor.
Read more: Florin Chilian: „Am intrat în muzică pe uşa din spate“de Cătălina Tăgârţă
Iuliana Tudor, prezentatoarea emisiunii „O dată-n viaţă”, de vineri seara de pe TVR 1, trăieşte cea mai frumoasă experienţă din viaţa sa. După o relaţie de 15 ani cu soţul său, interpreta de muzică populară se pregăteşte să devină mămica unui băieţel în luna decembrie. Iuliana ne-a vorbit despre emoţiile sarcinii, ne-a dezvăluit câteva picanterii din culisele emisiunii pe care o prezintă, dar şi din viaţa personală, şi ne-a împărtăşit secretul căsniciei sale de „cursă lungă”. În plus, frumoasa vedetă de televiziune a dezminţit încă o dată zvonul cum că ar suferi de leucemie.
Read more: Iuliana Tudor, gravidă „O dată-n viaţă“de Dana Purgaru
După ce în numărul trecut am depănat împreună cu Irina Margareta Nistor amintiri despre perioada comunistă, în care aveam la televizor numai două ore de program, despre nebunia casetelor video şi despre cum a început să le traducă, vă prezentăm, în a doua parte a interviului, ce filme preferă şi recomandă, cu ce actori s-a întâlnit până acum, ce părere are despre tehnologia 3D, dar şi ce pasiuni.
Read more: Irina Margareta Nistor: „Vreau să îmi iau brevetul de pilot“de Gabriela Niculescu
Cuplul Mădălin Ionescu - Cristina Şişcanu, unul dintre cele mai mediatizate în ultima perioadă, s-a pregătit intens pentru lansarea emisiunii „Drept la ţintă”, difuzată la postul de televiziune Kanal D, de luni până vineri, între orele 16:45 şi 18:45. Mădălin moderează acest show de impact, iar Cristina este unul dintre reporterii săi de nădejde şi aduce în prim-plan subiectele fierbinţi ale actualităţii. Dincolo de viaţa profesională, povestea lor de dragoste stârneşte admiraţie, pe de-o parte, şi controverse, pe de alta. Am încercat să aflăm de la ei ce se ascunde în spatele divorţului lui Mădălin Ionescu de fosta soţie şi al iubirii dintre cei doi rebeli.
Read more: Mădălin Ionescu & Cristina Şişcanu: Dragoste & celebritatede Gabriela Niculescu
Mioara Velicu s-a născut la 19 octombrie 1944, în judeţul Galaţi. Este căsătorită cu fostul campion de lupte greco-romane Nicolae Martinescu şi se bucură de o familie împlinită şi de o dragoste nemărginită din partea fiicei şi a nepoatei sale, în vârstă de 21 de ani. Îndrăgita interpretă de muzică populară a făcut o incursiune în amintirile dragi din copilărie şi ne-a povestit, cu mult umor, necazurile pe care le-a pricinuit părinţilor, fiind un adevărat „băieţoi” al familiei. Citiţi în rândurile ce urmează poveştile sale despre viaţă, despre 47 de ani de carieră uimitoare şi, surprinzător, despre un album cu muzică uşoară, de la o minune de femeie cu ochii albaştri, care „trădează” un suflet cald şi uriaş.
Read more: Mioara Velicu: „Eram băieţoasă şi îi organizam pe toţi“