de Ştefania Băcanu
Puţine artiste reuşesc să treacă testul timpului, cu tot ceea ce înseamnă acest proces: modă, preferinţe, tendinţe, schimbări fizice, scandaluri, apariţii noi, generaţii tinere... De la noi, Loredana Groza este una dintre puţinele care a depăşit toate aceste bariere, s-a reinventat de fiecare dată, a ştiut mereu cum să îşi ţină publicul aproape, în cei 38 de ani de când ne cântă şi ne încântă cu energia, talentul şi veselia ei molipsitoare. Lori s-a menţinut, ca nimeni alta, pe culmile lumii artistice autohtone. Avea doar 16 ani când a participat pentru prima dată la un festival de muzică uşoară, la Mamaia. Se întâmpla în 1986, iar talentata copilă venită din Oneşti a luat Marele Premiu, fiind atunci cea mai tânără participantă și câștigătoare din istoria festivalului. Aşa şi-a început Lori cariera... Apoi, a urcat în topuri cu şlagărul „Bună seara, iubito”, piesă ce nu şi-a pierdut farmecul nici azi, şi care i-a deschis artistei uşi aparent ferecate, i-a oferit ocazii de afirmare şi de creare a unui nume devenit brand pe piaţa muzicală din România. În toţi aceşti ani, a cântat singură, a avut şi colaborări memorabile, cum ar fi cu Direcţia 5, B.U.G. Mafia sau Ştefan Bănică jr., dar în ultima perioadă a urcat pe scenă cu trupa Agurida, alături de care face întotdeauna un real spectacol. Îndrăgita interpretă a oferit un interviu curajos, în exclusivitate, pentru site-ul www.fanatik.ro. Despre femeia Loredana, cea din spatele succesului, despre temeri, operaţii estetice, împliniri şi obiceiuri, un dialog marca Loredana, pe care vă invităm să îl citiţi în rândurile de mai jos...
Read more: Cântăreaţă, compozitoare, actriţă, mamă, show woman de succes Loredana Groza: „Comuniştii m-au...de Ștefania Băcanu
Amândoi sunt actori, prezentatori, împart aceleași pasiuni și se iubesc de 13 ani, la fel ca în prima zi. Grațiela și Andrei Duban formează un cuplu tonic, efervescent, sunt mereu cu zâmbetul pe buze și emană multă energie pozitivă. Iar în ceea ce privește căsnicia lor, aceasta transmite încredere... Încrederea că se poate clădi o relație frumoasă, trainică, în ciuda tuturor obstacolelor, opiniilor diferite, anumitor concepții, dar mai ales în pofida vieții profesionale agitate pe care o duc amândoi. Că, deh, așa-s actorii. Și unde mai pui că și televiziunea pe o parte îți dă, pe alta îţi ia, te privează de zile și momente unice alături de familie. Cu toate acestea, Grațiela și Andrei trăiesc o poveste specială alături de Armin, puștiul lor aproape adolescent, fără intrigi, cu un prezent fabulos de care se bucură zilnic la intensitate maximă.
Read more: Dubanii, partenerii de viaţă care îşi împart totul: familia, scena şi televiziuneade Ștefania Băcanu
Deși există pe piață din ’94, celebra trupă „Talisman” a fost lansată public abia în 1996, când Alin Oprea și Tavi Colen aveau să susțină împreună primul recital, la Festivalul „Om bun”, pe care l-au și câștigat grație piesei „Atât de singur”. Compus chiar de Alin, cu ceva timp în urmă, hit-ul avea să facă furori și să fie pe buzele tuturor, ani la rând. Așa a început ascensiunea trupei și, timp de aproape 10 ani, a fost una dintre cele mai admirate, cu un succes fantastic, reușind să intre în sufletele românilor ca un… talisman! După despărţirea de Tavi, în 2006, Alin a dus mai departe „Talismanul” lui norocos, așa cum îi place să spună, pentru publicul care i-a apreciat muzica și l-a susținut necondiţionat în tot acest timp. Nu a renunțat niciodată, chiar dacă a fost dezamăgit și nevoit să o ia complet de la zero. S-a scuturat, a strâns din dinți și a mers mai departe... La fel a făcut și cu viața personală, iar azi, la 50 de ani, se bucură din plin și este recunoscător pentru minunile din viața lui, pentru darurile pe care Dumnezeu i le-a dat. Vă invităm să citiți un interviu emoționant despre puterea de a renaşte, chiar și când nu mai sunt speranţe, dar și despre iubirea care preschimbă totul într-o clipită!
Read more: A renăscut precum „Pasărea Phoenix“ Alin Oprea: „Când te trezeşti pe străzi şi trebuie să iei...de Ştefania Băcanu
Esenţele tari se ţin în sticluţe mici, spune un proverb! Nu știm realitatea, dar pare să fie cazul lui AMI, micuţa artistă cu voce puternică şi timbru special, care şi-a câştigat locul printre fruntaşii industriei muzicale româneşti prin muncă şi determinare. Andreea Ioana Moldovan, pe numele ei real, a pierdut, a căzut, a cunoscut dezamăgirea, dar n-a renunţat, ba din contră, s-a ambiţionat şi a reuşit să îşi găsească drumul. Un drum pe care l-a vizualizat încă din copilărie. A știut că vrea să bucure inimile publicului, să cânte despre iubire și despre emoție, în toate formele lor. S-a visat pe cele mai înalte scene, iar vocea și muzica și le-a auzit pe toate posturile de radio. Ascensiunea ei a fost fulminantă. În niciun an de la primele apariții avea să își împlineacă toate aceste visuri. Spune că vocea nu este de ajuns pentru o carieră de succes, tocmai de aceea am întrebat-o care este rețeta, cum a reușit ea să fie una dintre cele mai apreciate voci feminine din România la nici 33 de ani, într-un interviu marca Taifasuri.
Read more: O artistă cameleonică, un munte de talent, forţă şi ambiţie AMI: „I-am scris o piesă viitorului...de Ștefania Băcanu
Georgel Nucă este un cântăreț de muzică populară, venit din județul Vâlcea cu singura dorință de a aduce un zâmbet, o mulțumire pe fețele românilor, împovărate de griji și de necazuri. Are o voce caldă care, parcă, mângâie sufletele obosite, chinuite sau fără de speranță. Nu degeaba este de aproape 20 de ani în slujba publicului și a telespectatorilor cu melodii populare, de petrecere, dar și doine descoperite chiar de el, în timpul căutărilor de folclor autentic prin satele vâlcene. În plus, tot de pe atunci este și realizator și prezentator al unor emisiuni de divertisment, iar de câțiva ani produce un format similar la ETNO TV, „Rămășag pe folclor”, de luni până vineri, de la ora 20:00, un proiect minunat, căruia îi dedică aproape tot timpul. Cum se împarte între muzică, televiziune, dar și ce mai rămâne din viața personală, aflaţi în rândurile de mai jos.
Read more: Un artist mult-iubit al muzicii populare, realizator şi prezentator de televiziune Georgel Nucă:...de Ştefania Băcanu
Alexandru Delea este Survivor 2022, marele câștigător al premiului de 100.000 de euro și al mult-râvnitului trofeu! Un tânăr carismatic, simpatic, ce a reușit să cucerească sufletele telespectatorilor prin naturalețe, ambiție și determinare, la fel cum intra pe traseu în fiecare zi de competiție. Alexandru s-a născut la malul mării și a fost crescut de mama, mătușa și bunica sa, după ce tatăl a ales să plece din viața lor. S-a lovit de mari greutăți, dar s-a alinat cu bucuriile mici ale copilăriei. La 14 ani a părăsit România, pentru o perioadă lungă, dar azi, la 25 de ani, doreşte să se întoarcă definitiv în țara natală și să-și trăiască alte visuri. Citiți în rândurile de mai jos povestea lui Alex, cel mai iubit dintre supraviețuitorii din jungla dominicană. Este despre emoție și multă, multă ambiție!
Read more: Marele Câştigător Survivor 2022 Alexandru Delea: „Ploile m-au traumatizat. Eram ud, nedormit,...de Ștefania Băcanu
De mai bine de 10 ani, Anca Dumitra dă viață haiosului personaj Gianina în serialul de mare succes „Las Fierbinți”, de la PROTV, ajuns deja la sezonul 21. Când a primit rolul ce avea să-i aducă cele mai mari satisfacții profesionale, Anca era încă pe băncile facultății și nici nu își imagina ce urma să o aștepte. A pășit în lumea filmului încrezătoare în forțele și talentul ei, iar azi, la aproape 35 de ani, se bucură de o a doua familie, cea din „Las Fierbinți”, iar Gianina a devenit avatarul cu care îi place să se joace cel mai mult. Atât de mult încât, chiar se confundă cu el în unele situații din viaţă... Pe lângă film, Anca face și teatru, fiind angrenată în câteva proiecte de succes, dar adevăratul vis nu și l-a împlinit. Încă! Pe cât este de transparentă în ceea ce privește profesia, viața personală a fost mereu o enigmă, fiindcă nu îi place să își expună trăirile și emoțiile proprii. Consideră că intimitatea trebuie să rămână intimitate! Totuși, am aflat că frumoasa actriță iubește și este iubită de ceva vreme. Aflaţi în rândurile de mai jos cine este bărbatul care i-a furat inima, ce apreciază la el, cum îmbină profesia acaparatoare cu viața personală, dar mai ales în ce fel i-a schimbat destinul popularul serial „Las Fierbinți”.
Read more: Rolul Gianinei din „Las Fierbinţi“ i-a adus un succes inimaginabil Anca Dumitra: „La casting am...de Ştefania Băcanu
Diana Matei şi Taraful Cleante şi-au unit talentele din dorinţa de a duce mai departe o moştenire de mare preţ: vioara, instrumentul muzical care stă la loc de cinste în familia Cleante de cinci generaţii. În urmă cu 16 ani, Marian a preluat misiunea tatălui său, un celebru violonist care, la rândul lui a cântat alături de nume importante ale muzicii lăutăreşti, dându-i un suflu nou, modern, adaptat vremurilor. Diana Matei, care îi este şi soţie, i s-a alăturat încă de la început, după o carieră peste hotare, şi aşa s-a născut brandul „Diana Matei şi Taraful Cleante”, cum le place să se numească. Vedete adevărate ce fac un adevărat show la fiecare eveniment unde sunt invitaţi. „Am atins cerul cu mâna” este una dintre piesele care au avut ecou, un succes pe care nici măcar ei nu l-au gândit. În rândurile alăturate, Diana şi Marian ne-au împărtăşit din secretele lor, din experienţele de artişti, dar şi din culisele unei familii frumoase şi talentate.
Read more: Taraful Cleante duce tradiţia mai departe cu succesde Ştefania Băcanu
Claudia Ghiţulescu este una dintre cele mai apreciate artiste de muzică populară, care cântă despre poveşti de viaţă trăite, iubire, dezamăgire, dar mai ales despre iertare. Vine din zona Olteniei, mai exact din Craiova şi se mândreşte cu asta, însă, de aproape 14 ani locuieşte în Bucureşti, unde şi-a construit cu talent o nouă viaţă. Chiar dacă pe plan profesional îi merge brici şi evenimentele abundă, în plan personal soarta a fost nemiloasă şi a pus-o la încercare de câteva ori. Din fericire, frumoasa interpretă a câştigat fiecare bătălie şi a mers mai departe cu încredere şi convingere că tot ceea ce a trăit a fost în avantajul ei. O gândire sănătoasă, care nu a lăsat-o să cadă, ci a susţinut-o să mergă mai departe şi să privească spre noi începuturi. Şi-a pus speranţa în Dumnezeu, iar azi se bucură de fiecare zi ce vine şi mulţumeşte pentru orice moment pe care îl trăieşte. În rândurile de mai jos, veţi citi un interviu despre voinţă şi despre nădejde, două atribute fără de care nu poţi câştiga „războiul” cu viaţa.
Read more: O artistă a cărei muzică se inspiră din suferinţe reale „Vă spun, îmi era foarte dor de oameni!“de Ștefania Băcanu
Cosmin Seleși este actor de teatru și film, prezentator de televiziune, dar și un cântăreț care își pune talentul un valoare cu Seleși Orchestra, un proiect personal prin care vrea să învie piese faimoase românești, peste care s-a așternut praful timpului. Iubește divertismentul și nu se vede într-o altă zonă. Timp de... 16 sezoane a fost gazda emisiunii „Te cunosc de undeva!”, de la Antena 1, dar a părăsit proiectul pentru a face loc altor provocări. În plus, pregătește câteva surprize atât în zona filmului, cât și pe scena teatrului. Până una alta, ne-a împărtășit din experiențele trăite cu filmul „Pup-o, mă!” 1 și 2, o comedie savuroasă, care a reunit actori cu nume, dar și din ultimul proiect, unde a lucrat cu aceeași gașcă: Alin Panc și Alexandru Pop (alias Văru’ Săndel). Vă invităm să citiți un interviu marca Taifasuri, savuros, plin de umor, despre actorul, dar mai ales omul Cosmin Seleși.
Read more: Un artist complet care râde chiar şi la glumele pe seama lui Cosmin Seleşi: „Până acum câţiva ani,...de Ştefania Băcanu
Andreea Mantea, una dintre cele mai îndrăgite prezentatoare de televiziune din România, și-a început cariera în 2005, la Kiss TV, unde a lucrat ca reporter. Apoi, drumul a dus-o la matinalul „Neatza cu Răzvan și Dani”, de la Antena 1, ca „vecină” sexy a celor doi prezentatori. Carismatică și plină de viață, Andreea s-a bucurat de popularitare și de apreciere, fapt care a recomandat-o şi în alte producţii TV de succes, cum ar fi „Noaptea erorilor” şi „Din dragoste”, unde a lucrat alături de faimosul Mircea Radu. Pentru scurt timp a trecut și pe la TVR 2, iar în 2015 avea să fie protagonista emisiunii „Burlăciţa”, de la Antena 1, ca mai apoi să prezinte varianta masculină a show-ului. A rămas apoi la aceeași televiziune, gazdă a emisunii „Mireasă pentru fiul meu”, un show ce s-a bucurat de un real succes. De câțiva ani, însă, a ales postul Kanal D, unde a fost implicată în mai multe proiecte, „Se strigă darul” sau „Nuntă cu surprize” fiind doar două dintre acestea. Acum, Andreea primește telespectatorii în „Casa iubirii”, o emisiune-concurs, care se difuzează de luni până vineri, de la 10:00-17:00, și în weekend, de la ora 16:00 până la ora 19:00, tot la Kanal D. Iar când nu muncește, este părinte cu normă întreagă, devotată, permisivă și strictă în același timp, care nu poate să stea o zi fără puștiul ei... Cum se împarte între televiziune, meseria de mamă, ce o face fericită și ce iubește cel mai mult, aflaţi în interviul exclusiv de mai jos.
Read more: Prezentatoare îndrăgită de români şi mamă cu normă întreagă! Andreea Mantea: „Sunt aici datorită...de Ştefania Băcanu
Este, probabil, prezentatorul momentului în România, un adevărat show-man, dar şi un actor de teatru şi film, extrem de iubit. Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns, simpaticul protevistPavel Bartoş, căci despre el vorbim, şi-a stabilit noi provocări. Să producă şi să regizeze un film, proiect ce avea să îl scoată din zona de confort, dar care, din când în când, pare binevenit, cel puţin în cazul său. Alături de Smiley, prezintă... cu talent „Românii au talent”, se pregăteşte de un nou sezon „Vocea României”, iar la finele anului trecut şi-a testat limitele în calitate de gazdă a Protevelionului şi a făcut-o cu uriaş succes, reuşind să-l „bată” pe „Regele audienţelor” Dan Negru, neînvins de 20 de ani până la acel moment! Pavel Bartoş este printre puţinii cu o viaţă plină cu de toate... Iar familia este cea care îl susţine să le ducă la bun sfârşit şi îl întregeşte pe deplin
Read more: Actor, prezentator, show-man, producător şi... proaspăt regizor Pavel Bartoş: „Dacă pe scenă eu...de Ștefania Băcanu
Maria Iordănescu provine dintr-o familie de campioni, unde fotbalul a fost întotdeauna Rege! A învățat de mică ce înseamnă performanța, cum se obține, la ce lupte interioare te supune, dar și care este gustul dulce al victoriei. De aceea, inspirată de succesul inegalabil al tatălui său, fotbalistul şi Antrenorul Secolului Anghel Iordănescu, dar și de ambiția și rezultatele fratelui cel mare, Edi, care se află acum la cârma echipei Naționale, Maria nu putea rămâne decât în lumina reflectoarelor. Doar că a ales alt drum, cel al televiziunii, chiar dacă „tata Puiu” nu a agreat ideea la începuturi... Asta nu l-a împiedicat, totuși, să o susțină, iar timpul a demonstrat că alegerea Mariei a fost cea inspirată. A rămas astfel în fenomen și ne aduce cu graţie noutăţile sportive, în fiecare dimineață la „Focus la Prima oră”, de la Prima TV. Cele mai frumoase ştiri sportive!
Read more: Aduce ştirile din sport în fiecare dimineaţă, la Prima TV Maria Iordănescu: „De la tata am cea mai...de Ștefania Băcanu
Dragoş Bucur este unul dintre cei mai cunoscuți actori români de film, dar s-a impus și ca prezentator TV. A demonstrat că este talentat cu caru’, are potențial fantastic să interpreteze drame emoționante, dar și filme de acțiune sau comedie. Activitatea sa nu a trecut neobservată, fiind recompensat doi ani la rând, în 2009 și 2010, cu Premiul Gopo pentru cel mai bun actor! Se ocupă şi de școala de actorie ale cărei baze le-a pus împreună cu Alexandru Papadopol și Dorian Boguță, unde pregătește mai tinerele talente. În plus, are și două proiecte de televiziune, „Visuri la cheie” și, „Românii au talent”, de la PRO TV, în calitate de prezentator, respectiv, jurat, alături de Andi Moisescu, Mihai Bobonete și Andra, producţii ce par să i se potrivească mănușă. Cu toate acestea, Dragoș Bucur rămâne un artist modest, nu-și contorizează succesul prin expunerea sau trofeele câștigate. Doreşte să își facă meseria cât mai bine și să transmită oamenilor cele mai sincere și profunde emoții. Este o plăcere să-l urmărești și să-l asculți, de aceea, vă invităm să citiți un interviu cu suflet despre omul din spatele persoanei publice Dragoș Bucur.
Read more: Viaţa din spatele actorului român care a ajuns la Hollywood Dragoş Bucur: „Cred că succesul unui...de Ştefania Băcanu
Pasionată de muzică şi de artă, în general, Viviana Sposub a luat lecţii de pian când era mică, crezând că acesta va fi drumul ei mai departe. Numai că mirajul televiziunii a cucerit-o iremediabil. Aşa că, după ce a absolvit studii în domeniu, Viviana Sposub a intrat în lumina reflectoarelor odată cu emisiunea „Vorbeşte lumea”, de la PROTV, acolo unde prezenta rubrica Vremea. O prezenţă plăcută şi plină de viaţă, a participat, apoi, la reality-show-ul „Ferma Vedetelor”, unde avea să-şi întâlnească iubirea şi, totodată, liniştea, aşa cum mărturiseşte chiar ea. O perioadă a lipsit de pe „sticlă”, iar când a revenit, a făcut-o la Kanal D, la „Bravo, ai stil!”, concurs unde a ajuns până-n marea finală. Şi cum nimic nu este întâmplător, un proiect a atras un altul, pentru că Viviana prezintă acum, alături de Bursucu’ şi George Tănase, emisiunea „Dimineaţa cu noi”, difuzată la Kanal D, de luni până vineri, de la ora 8:00. Într-un interviu marca Taifasuri, Viviana ne-a împărtăşit din secretele succesului de care se bucură azi, cum i-a fost drumul până aici, dar şi cât de important este rolul pe care îl are iubitul George Burcea în viaţa ei.
Read more: VIVIANA SPOSUB, prezentatoarea matinalului de la Kanal D, a profitat de fiecare provocare oferită...de Ștefania Băcanu
Marcela Fota, îndrăgita cântăreață de muzică populară, a apărut mai întâi ca soră a Marianei Ionescu Căpitănescu, o altă artistă cunoscută deja publicului. Dar, înzestrată cu mult talent și cu un timbru special, Marcela a reușit, ușor, ușor, să își facă un nume și să se bucure azi de o carieră înfloritoare, de aprecierea publicului și de tot mai multe solicitări pentru evenimente. Până în 2020, artista avea o viață împlinită din toate punctele de vedere, muzica și familia îi aduceau cea mai mare fericire. Până într-o zi, când soțul ei a murit fulgerător, la 47 de ani, lăsând-o pe Marcela văduvă la numai 43 de ani, cu un adolescent care avea nevoie de ambii părinți mai mult ca oricând. S-a întărit singură, și-a adunat puterile și a mers mai departe de dragul lui David, iar azi, și-a spus povestea la Taifasuri, în rânduri sincere și pline de emoție.
Read more: O artistă de muzică populară de mare succes şi cu o poveste de viaţă plină de emoţie Marcela Fota:...de Ștefania Băcanu
De peste 30 de ani, Nicu Paleru ne încântă realmente cu muzica de petrecere sau de pahar, cum mai este denumită, reușind să se mențină printre cei mai faimoşi soliști români de gen. Popularitatea lui a ajuns și peste Ocean, în America, acolo unde este invitat şi cântă an de an, reușind să formeze o adevărată familie artistică, alături de Maria Dragomiroiu, Adrian Enache sau Gigi Gheorghiu. Acum, pentru că restricțiile au fost eliminate, onorează cu mare bucurie petrecerile din țară, cărora abia le face față, pentru că sunt multe, însă se pregătește cu smerenie şi pentru sărbătoarea Paștelui, una dintre cele mai importante din calendarul creștin-ortodox. În pauzele dintre cântări și-a făcut timp și ne-a oferit un interviu marca Taifasuri despre viața nevăzută a unui artist mult-iubit în ţara lui. Ce îl împlinește pe Nicu Paleru și cum i s-a schimbat miraculos destinul la vârsta de 38 de ani...
Read more: Toate obstacolele şi neîmplinirile l-au făcut artistul care este azi Nicu Paleru: „Nu vreau...de Ștefania Băcanu
L-aţi remarcat ca gazdă al unuia dintre cele mai apreciate show-uri de televiziune ale momentului, Survivor, emisiune ce se difuzează duminică, luni și marți la PROTV, de la orele 20:00, respectiv 20:30. Vorbim despre Daniel Pavel, un prezentator despre care nu se știu prea multe, dar care vine în fața publicului și a concurenților cu un bagaj consistent de experiențe şi trăiri personale. Om de media, complex intervievator, prezentator, gazdă și „broker de emoții colosale”, așa cum se autodescrie, Daniel, fost ofițer de marină, s-a format într-un continuu proces de învățare. S-a adaptat și readaptat prezentului, depășindu-și de fiecare dată limitele, așa cum face un... survivor, pentru că și el, la final, rămâne un supraviețuitor ce a ținut piept vijeliilor, a acceptat provocările cotidiene cu zâmbetul pe buze și a creionat o poveste de viață palpitantă ce merită lecturată în rândurile de mai jos.
Read more: Cel care învaţă din înfrângeri mai mult decât din victorii este un Survivor! Daniel Pavel:...de Ştefania Băcanu
Dana Chera, cunoscută de marele public drept Dana Grecu, este una dintre jurnalistele de televiziune ce nu mai are nevoie de nicio prezentare! După ce a moderat ani la rând emisiunile Antenelor, în anul 2018, la 42 de ani, Dana Chera a intrat în concediu maternal, ocazie cu care şi-a luat şi o vacanţă binemeritată de la tot ce înseamnă media, dedicându-se în totalitate sieşi, familiei şi, mai ales, copilului... Nu a vrut să mai ştie de nimic, în rest... S-a concentrat pe esenţa vieţii! Numai că, pasiunea şi dragostea pentru televiziunea pe care a slujit-o cu devotament şi dăruire timp de 17 ani nu a dispărut niciodată şi iată că, după patru ani de absenţă, a revenit puternic în lumina reflectoarelor, dar nu la Antena 3, ci la noul post generalist, rebranduitul ETNO TV. Dana Chera este gazda unui talk-show de actualitate, de luni până joi, în fiecare seară între 20:00 şi 22:00. Iar vinerea, de la ora 20:00 până la 21:00, propune o originală emisiune de început de weekend, despre bunăstare, despre cum să trecem peste greutăţile cotidiene, dar cum să rămânem şi cu picioarele ancorate pe pământ. De data asta, Dana este cea care a răspuns întrebărilor „Taifasuri” şi vă invităm să citiţi în rândurile următoare un interviu sincer despre viaţa unui jurnalist şi a unei femei ce şi-a dedicat televiziunii cea mai mare parte a destinului său...
Read more: Soţie „pe vechi“, mamă a patru copii şi o jurnalistă de excepţie Dana Chera: „Ultimii ani au fost...de Ștefania Băcanu
Pentru cei mai mulți dintre români, Octavian Strunilă este un actor de succes, care a făcut furori cu rolurile simpatice din serialele de televiziune „Inimă de țigan”, „Regina” sau „State de România”, povești ce țineau telespectatorii în fața televizoarelor seară de seară. Numai că, mânat de ambiție, dar și înzestrat cu talent cât caru’, Strunilă a vrut mai mult de la el și de la această industrie. Așa că, prin 2012 a început să scrie și să regizeze spectacole de teatru, să producă teatru și film. Iar azi a devenit un profesionist complet, actor, regizor, scenarist, care se bucură de munca și implicarea depuse în ultimii ani. O dovadă este ultimul său film, „Complet necunoscuţi”, ce a urcat pe primul loc pe Netflix, în mai puțin de o săptămână, și, dacă nu ar fi fost pandemia de COVID-19, avea șanse serioase să ajungă unul dintre filmele cu cele mai mari încasări postdecembriste. O spune chiar el... O trecere inspirată și spectaculoasă de la un actor ce aștepta să sune telefonul la producătorul ce pune în scenă povești de succes.
Read more: Arta, în toate formele, îi creează dependenţă Octavian Strunilă: „Am dat 15 ani autografe. Mi-a...de Ştefania Băcanu
Raluka, pe numele ei real Alexandra Raluca Nistor, se numără printre cele mai în vogă cântărețe de muzică dance-house din România. A participat la câteva show-uri de televiziune, din postura de concurent, „Asia Express” sau „Te cunosc de undeva”, ambele difuzate de Antena 1, dar 2021 a fost cât se poate de generos cu ea, pentru că i-a adus scaunul de jurat în emisiunea „SuperStar” de la PRO TV, dar şi microfonul de coprezentator al programului de divertisment din noaptea de Revelion, alături de Pavel Bartoş. Program care a câştigat „bătălia audienţelor” cu invincibilul Dan Negru! Chiar dacă drumul până aici a fost presărat cu multe obstacole, neîmpliniri şi ceva lacrimi, Raluka a strâns din dinţi, convinsă că este cel care trebuie. Iar azi, la 32 de ani, se declară complet recunoscătoare pentru tot ce a realizat. În plus, garantează că acesta a fost doar începutul şi promite că tot ce va urma va fi... de poveste!
Read more: O artistă care s-a născut cu muzica, iar acum face parte din ADN-ul ei Raluka: „Viaţa mea este un...