Main menu

header

Roxana Ionescu: „Aş vrea să fac hocus pocus şi să fiu perfectă“

21-11-1de Gabriela Niculescu

Roxana Ionescu a intrat în televiziune în urmă cu zece ani, când a primit rolul „Mama Natură” în emisiunea „Ciao Darwin”. Are un spirit copilăros, este pozitivă şi, chiar dacă este persoană publică, duce o viaţă normală. S-a căsătorit la 20 de ani, iar după trei ani de relaţie şi şase de căsătorie a divorţat de Laurenţiu, care-i este acum un prieten de nădejde. A făcut 11 ani de dans, are un serviciu stabil în domeniul marketingului, iubeşte fluturii (chiar are unul tatuat într-o zonă... ascunsă) şi crede cu tărie în trei lucruri esenţiale ale vieţii, pe care le-a imprimat discret şi permanent pe umărul stâng: sănătatea, iubirea şi şansa. Şi dacă tot suntem la capitolul crezuri şi tatuaje, ne-a mărturisit că împreună cu cea mai bună prietenă a sa şi-a tatuat pe mână expresia franceză „Ça change”, care să-i amintească permanent că totul se schimbă şi că trebuie să profite de fiecare clipă.

Read more: Roxana Ionescu: „Aş vrea să fac hocus pocus şi să fiu perfectă“

Rodica Mitran: „Viaţa mi-a luat, dar mi-a şi dat“

24-13-1de Gabriela Niculescu

Interpreta de muzică populară Rodica Mitran are o poveste impresionantă. Dacă startul în viaţă a fost anevoios, violent şi i-a lăsat traume, cei 30 de ani de carieră artistică şi familia pe care o are astăzi, alături de soţ, două fiice şi un superb nepoţel pe care-l creşte, i-au adus compensarea chinului din copilărie. A învăţat să trăiască bucurându-se de tot ce i-a pregătit destinul şi, chiar dacă regretă anumite greşeli ale trecutului, merge înainte cu privirea sus. Vă lăsăm să descoperiţi o artistă greu încercată de soartă, dar care prin frumuseţea sufletului a reuşit să devină o învingătoare.

Read more: Rodica Mitran: „Viaţa mi-a luat, dar mi-a şi dat“

Marius Ciprian Pop, preot şi interpret de muzică folclorică: „Dumnezeu te pune acolo unde are nevoie de tine în planul Lui de mântuire a lumii“

25-11-1de Cătălina Tăgârţă

Familist convins şi propovăduitor al credinţei şi al moralei creştine, Marius Ciprian Pop a renunţat la veşmintele preoţeşti pentru a putea cânta. Dar, aşa cum spune chiar el, credinţa o poartă în suflet, pentru că aceasta, la fel ca şi muzica, sunt pentru el un mod de viaţă. Interpretul de muzică populară şi pricesne trăieşte de 18 ani o frumoasă poveste de dragoste cu soţia sa, Adina, şi are o minune de fetiţă, Antonia (10 ani), cei trei fiind nedespărţiţi oriunde ar merge. Iată ce ne-a povestit părintele despre viaţa sa personală, dar şi despre carieră.

Read more: Marius Ciprian Pop, preot şi interpret de muzică folclorică: „Dumnezeu te pune acolo unde are...

La mulţi ani, Fuego!

25-10-1de Asociaţia Culturală REGAL D’ART

Artiştii trăiesc din formularea operei lor şi din ecourile pe care aceasta le trezeşte în rândul spectatorilor. Iar viaţa aceasta este una îndelungată atunci când reuşeşti să capeţi credibilitate în ochii publicului, să îţi menţii traiectoria cu decenţă, renunţând la compromisuri şi păstrând o imagine curată. Un exemplu valid pentru tot ceea ce înseamnă longevitate în muzica românească este Fuego.

Read more: La mulţi ani, Fuego!

Carmen Brumă: „Voiam ca atunci când mă fac mare să fiu SLABĂ şi atât“

25-12-1de Cătălina Tăgârţă

Frumoasa Carmen Brumă este un exemplu pentru mulţi. A slăbit singură peste 30 de kilograme şi se menţine cu ajutorul exerciţiilor şi dietelor concepute de ea însăşi. În plus, deşi lucrează în televiziune de peste 10 ani şi arată incredibil, Brumi sau Brumitza - aşa cum este alintată de cunoscuţi - este una dintre puţinele persoane publice din România care nu s-au implicat în niciun fel de scandal, remarcându-se prin discreţie.

Read more: Carmen Brumă: „Voiam ca atunci când mă fac mare să fiu SLABĂ şi atât“

Maria Loga: „Florile sunt pasiunea vieţii mele, am peste 100 de ghivece“

26-13-1de Cătălina Tăgârţă

Maria Loga iubeşte la nebunie florile, drept pentru care casa sa este veşnic plină cu muşcate de toate culorile. Dincolo de cele peste 100 de ghivece pe care le îngrijeşte şi pe timp de iarnă, interpreta de muzică populară se mândreşte şi cu o grădină de legume şi fructe de toată frumuseţea. Vara, în curtea sa găsim de toate, de la căpşuni până la roşii, castraveţi sau salată verde. Totul este bio, iar spre deliciul fanilor săi, artista mai postează din când în când pe pagina sa de Facebook fotografii cu recolta, de care este mândră. Despre cum reuşeşte să se ocupe singură de toate, cât timp petrece în grădină şi cât de greu este să facă asta, ne-a vorbit chiar cântăreaţa.

Read more: Maria Loga: „Florile sunt pasiunea vieţii mele, am peste 100 de ghivece“

Alina Sorescu şi Alexandru Ciucu: „Credem că minunea s-a produs în Duminica Sfintelor Sărbători de Paşti“

26-13-1de Gabriela Niculescu

Interpreta Alina Sorescu şi creatorul de modă Alexandru Ciucu sunt căsătoriţi de aproape trei ani şi aşteaptă să devină părinţi la începutul anului viitor. Sarcina nu i-a surprins, dar i-a bucurat nespus, pentru că minunatul eveniment s-a produs exact atunci când şi-au dorit. Alina ne-a vorbit despre relansarea carierei sale muzicale şi despre „Atelierul de muzică şi prezenţă scenică” de care se ocupă, iar Alexandru ne-a împărtăşit lucruri interesante, ce ţin de tradiţia afacerii familiei sale, despre onoare de a fi furnizorul oficial al Casei Regale din România şi despre recunoaşterea sa în acest domeniu. Recent întorşi din vacanţă, ne-au lăsat să intrăm şi în culisele vieţilor lor, de unde am obţinut detalii despre pasiuni şi timpul petrecut împreună.

Read more: Alina Sorescu şi Alexandru Ciucu: „Credem că minunea s-a produs în Duminica Sfintelor Sărbători de...

Cei trei interpreţi ai formaţiei Triton, fraţii Sorin, Gigi şi Remus Făină: „O dată cu trecerea la genul etno am depăşit graniţele ţării şi am concertat în toată Europa“

25-10-1de Cătălina Tăgârţă

Oameni simpli, modeşti, dar cu o dragoste profundă pentru cântec. Aşa cum spune şi una dintre melodiile lor, fraţii Făină au început de jos, dar nu vor uita niciodată de unde au plecat. Cunoscuţi din anul 2001 drept trupa Triton, cei trei interpreţi de muzică de petrecere, Sorin (42 de ani), Gigi (39 de ani) şi Remus (38 de ani), sunt la fel de uniţi în viaţa personală cum sunt şi pe scenă. „Formaţia Triton a luat naştere dintr-o familie frumoasă, din fraţi cu acelaşi sânge - încălzit de dragostea de viaţă, de bucuria de a trăi şi de plăcerea de a cânta oamenilor faini”, scriau acum ceva vreme cei trei solişti pe site-ul lor. Managerul şi impresarul trupei, Sorin, ne-a spus mai multe despre formaţia în care cântă alături de cei doi fraţi ai săi.

Read more: Cei trei interpreţi ai formaţiei Triton, fraţii Sorin, Gigi şi Remus Făină: „O dată cu trecerea la...

Gabriela Cristea: „Dacă aş rămâne gravidă mâine, aş fi cea mai fericită“

29-10-1de Gabriela Niculescu

Gabriela Cristea a trecut printr-o perioadă agitată, însă divorţul de Marcel Toader nu i-a schimbat viaţa în mod dramatic. Are puterea să zâmbească, să fie optimistă şi să-şi concentreze atenţia asupra atelierului său de croitorie, asupra prietenilor şi propunerilor de reîntoarcere în televiziune. Dacă mâine ar apărea bărbatul ideal, frumoasa brunetă ar fi dispusă să-l accepte cu braţele deschise, dar şi cu vigilenţă în acelaşi timp. Arată extraordinar de bine şi gândeşte pozitiv, motiv pentru care este un bun exemplu pentru femeile care trec prin despărţiri. Gabi ne-a oferit şi o lecţie despre cum să iubeşti, ca şi ea să te iubească pe tine.

Read more: Gabriela Cristea: „Dacă aş rămâne gravidă mâine, aş fi cea mai fericită“

Nicolae Datcu: „E lucru mare să fii apreciat de Maria Ciobanu, de Irina Loghin, de Benone Sinulescu“

28-13-1de Cătălina Tăgârţă

Veşnic cu zâmbetul pe buze şi cu o glumă pregătită, Nicolae Datcu e sufletul petrecerilor şi al emisiunilor de televiziune. Interpretul de muzică populară - angajat al Ansamblului Artistic Ciocârlia de aproape 15 ani - e cunoscut şi pentru faptul că a imitat mulţi artişti, printre care Irina Loghin şi Benone Sinulescu - idolii săi din copilărie. Nicu ne-a făcut rezumatul vieţii sale în stilu-i caracteristic: adică reproducând episoade vesele sau penibile zâmbind cu gura până la urechi, cu fredonări de versuri şi imitaţii ale marilor artişti.

Read more: Nicolae Datcu: „E lucru mare să fii apreciat de Maria Ciobanu, de Irina Loghin, de Benone Sinulescu“

Alina Puşcaş: „Nu-mi place să fiu subiect de tabloid“

25-12-3de Gabriela Niculescu

Alina Puşcaş a fost model, a lucrat în turism şi în vânzări de publicitate, iar rolul principal din serialul „Narcisa Sălbatică” i-a adus recunoaşterea. Acum este coprezentatoarea show-urilor „Te cunosc de undeva” şi „TopChef”, difuzate de postul Antena 1, iar la sfârşitul lunii mai a făcut cununia civilă la Sibiu, oraşul natal, cu iubitul său de naţionalitate germană, Viktor Bieltz. Alina îşi doreşte să devină mămică în scurt timp, dar până atunci ea însăşi trăieşte viaţa ca un copil frumos şi vesel. Am vorbit despre drumul pe calea succesului, întâlnirea cu marea sa dragoste şi norocul pe care-l are.

Read more: Alina Puşcaş: „Nu-mi place să fiu subiect de tabloid“

Cristina Cioran şi Paula Chirilă sunt una pentru alta, de 10 ani, „Draga mea prietenă“

23-11-1de Gabriela Niculescu

Cristina Cioran şi Paula Chirilă prezintă cu mare priză la public emisiunea „Draga mea prietenă” de la Kanal D, difuzată de luni până vineri, de la ora 10:00. Au multe lucruri în comun, dar se şi completează în anumite aspecte. Sunt actriţe, prietene de aproape un deceniu, au mai prezentat în aceeaşi formulă o emisiune la TVR 2, şi datorită acestor experienţe pot comunica şi fără cuvinte. Cristina este explozivă, iar Paula este cea care echilibrează relaţia. Cristina are o relaţie de trei ani cu Traian şi îşi doresc să treacă la nivelul următor, iar Paula este căsătorită şi are o fiică superbă în vârstă de 3 ani şi jumătate, Carla Sofia. Ne-au vorbit despre sufletele lor, despre emoţiile şi momentele importante ale vieţii din spatele reflectoarelor.

Read more: Cristina Cioran şi Paula Chirilă sunt una pentru alta, de 10 ani, „Draga mea prietenă“

O poveste demnă de Cartea Sufletelor: Cenaclul Flacăra

20-12-1de Andrei Dicu

- 6 milioane de persoane au urmărit spectacolele de muzică şi poezie

La 15 iunie 1985, autorităţile puneau cătuşe celui mai important fenomen cultural de masă din România şi poate chiar din Europa Centrală şi de Est, Cenaclul Flacăra. În urma incidentelor de pe stadionul din Ploieşti, Cenaclul înfiinţat la 17 septembrie 1973 de poetul Adrian Păunescu a fost interzis, ca o expresie a... „libertăţii şi democraţiei comuniste”.

Read more: O poveste demnă de Cartea Sufletelor: Cenaclul Flacăra

Mirela Boureanu Vaida: „Mi-ar plăcea să am doi copii“

23-12-1de Cătălina Tăgârţă

Mirela Boureanu Vaida este prezentatoarea emisiunii „Mireasă pentru fiul meu”, de la Antena 1, solistă a Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” şi în timpul liber cântă şi cu bandul său: Vaida Show. Are un program extrem de încărcat, însă tocmai diversitatea activităţilor pe care le desfăşoară o motivează să facă totul mai repede şi mai bine. Mulţumită de ceea ce a realizat pe plan profesional, pentru a avea o familie cu adevărat fericită, Mirela îşi doreşte să le împlinească foarte curând dorinţa socrilor şi părinţilor săi, respectiv aceea de a deveni bunici. Iată ce ne-a mai mărturisit vedeta din culisele vieţii sale.

Read more: Mirela Boureanu Vaida: „Mi-ar plăcea să am doi copii“

Nuami Dinescu: „Îmi bag nasul şi acolo unde alţii întorc capul“

33-12-1de Gabriela Niculescu

Nuami Dinescu este actriţă de profesie şi sufletistă de meserie. Asta o poate spune oricine o cunoaşte. Are un spirit luminat, crede în valori reale şi şi-a construit propriul sistem filosofic ca să poată supravieţui într-o lume superficială. Iubeşte până la extreme oamenii, animalele, natura, tot ce e frumos şi moşteneşte arta sacrificiului de la mama sa. Creşte şase pisici şi trei câini, toţi adunaţi de pe drumuri şi salvaţi de la moarte. Face voluntariat pentru copiii aflaţi în nevoie şi nu pune preţ pe nimic material. Nu deţine bogăţii, însă este posesoarea uneia dintre cele mai mari averi spirituale din România. Chiar dacă a trecut printr-un divorţ după un mariaj de zece ani şi prin destule greutăţi, Nuami nu-şi simte cei 50 de ani de viaţă. Are o inimă tânără, energică şi trăieşte în ritmul său.

Read more: Nuami Dinescu: „Îmi bag nasul şi acolo unde alţii întorc capul“

Bruno Icobeţ: „Blue, Ozzie şi J sunt copiii mei“

30-14-1de Gabriela Niculescu

Bruno Icobeţ are 50 de ani şi este câştigătorul show-ului „Românii au talent” de la Pro TV. Este de profesie consultant IT, însă a cucerit audienţa prin legătura extraordinară pe care o are cu cei trei căţei ai săi, din rasa Border Collie, botezaţi Blue, Ozzie şi J. Spune că performanţele sale au fost posibile datorită schimbării mentalităţii, trecând de la dresaj la educaţie. „Dresajul se face la un capăt al lesei, educaţia, la ambele capete: zeci de cărţi, sute de pagini pe internet şi zeci de ore de filme. Au urmat lecţii de disc în Ungaria şi seminarii cu renumiţi antrenori din domeniu”, susţine Icobeţ. Valurile de simpatie stârnite de „cei trei magnifici” i-au transformat în veritabile vedete şi chiar o merită. Sunt cunoscuţi în Europa datorită performanţelor şi premiilor obţinute la diverse competiţii internaţionale. Acum a venit şi rândul românilor să-i cunoască.

Read more: Bruno Icobeţ: „Blue, Ozzie şi J sunt copiii mei“

„Când Văru’ Săndel mi-a rostit numele la postul Etno TV am rămas blocată“

20-14-1de Cătălina Tăgârţă

- Eugenia Şerbănoiu, din Căpăţâneni, judeţul Argeş, a luat maşina Dacia Logan, marele premiu la concursul „Taifasuri de milioane“

În 2013 s-a abonat la revista noastră mai târziu decât în ceilalţi ani. Se întâmpla la 1 aprilie. Şi n-a fost o păcăleală. Eugenia Şerbănoiu, în vârstă de 63 de ani, din Căpăţâneni, comuna Arefu, judeţul Argeş, a luat Loganul pus la bătaie de Taifasuri în primăvara aceasta. Cititoare fidelă a revistei, ea a aflat că este fericita câştigătoare a marelui premiu încă din prima zi de Paşte, când a avut loc extragerea, în direct la Etno TV.

Read more: „Când Văru’ Săndel mi-a rostit numele la postul Etno TV am rămas blocată“

Gheorghe Turda: „Fotografia cu autograf este laitmotivul iubirii noastre“

25-11-1de Gabriela Niculescu

Gheorghe Turda nu mai are nevoie de nicio prezentare. Îl cunoaşte şi îl iubeşte o ţară întreagă. Dragostea şi pasiunea sa pentru muzica populară l-au dus până pe cele mai înalte culmi ale succesului atât în România, cât şi peste hotare. A trecut prin încercări grele în viaţă, dar, pentru că este optimist convins şi foarte apropiat de Dumnezeu, a reuşit să depăşească fiecare problemă. Regretă, uneori, că nu şi-a urmat visul de a se face preot, însă nu-şi refuză bucuria de a cânta şi în biserică, mai ales la cununiile religioase. Acum se consideră un om împlinit. Trăieşte o frumoasă poveste de dragoste cu Lucia Lazăr, femeia în faţa căreia i-au sclipit ochii şi în urmă cu 34 de ani. În plus, are două fiice apropiate şi doi nepoţi care-i bucură zilele petrecute în sânul familiei şi urmează să lanseze o carte autobiografică.

Read more: Gheorghe Turda: „Fotografia cu autograf este laitmotivul iubirii noastre“

Puiu Codreanu: „Faptul că eşti discret te face mai interesant“

31-13-1de Gabriela Niculescu

Puiu Codreanu este o persoană foarte discretă când vine vorba despre viaţa personală şi pare să se ferească de peisajul showbizz-ului românesc, spunând că nu se regăseşte în afişarea pe tapet a tuturor problemelor familiale. Probabil din acest motiv, ce urmează să citiţi este chiar primul interviu pe care artistul a acceptat să-l acorde. Am încercat să intrăm în lumea lui Puiu Codreanu, pentru că este îndrăgit de milioane de români din ţară şi de peste hotare şi mulţi îşi doresc să ştie de unde izvorăşte talentul său. Ne-a vorbit despre cei zece ani de căsnicie cu Mirabela, despre fiul său în vârstă de 8 ani, Dario, despre cei 20 de ani de succes în carieră, satisfacţiile şi greutăţile vieţii, despre faptul că-şi mai doresc un copil şi, nu în ultimul rând, despre relaţia sa cu Dumnezeu.

Read more: Puiu Codreanu: „Faptul că eşti discret te face mai interesant“

Monica Bunaciu, femeia care a învins leucemia: „Oamenii tari nu sunt cei care nu cad, ci cei care se ridică“

15-13-1de Cătălina Tăgârţă

Monica Bunaciu a fost diagnosticată în 1994 cu leucemie acută limfoblastică. Însă nu s-a dat bătută. A pariat cu viaţa, şi deşi a fost o luptă lungă şi dureroasă, cu două recidive, în final a ieşit învingătoare. Aşa cum spune însăşi Monica, poţi avea toţi banii din lume şi să mori de leucemie sau poţi avea doar o şansă... şi să trăieşti. Ca o recunoştinţă pentru această a doua şansă primită de la viaţă, Monica, împreună cu un grup de persoane implicate direct sau indirect în lupta împotriva bolilor hematologice în spitalele din România, a înfiinţat în 2006 Asociaţia Română împotriva Leucemiei (ARIL). Misiunea asociaţiei este de a îmbunătăţi şansele de vindecare ale actualilor şi viitorilor pacienţi cu boli hematologice din România, oferind suport şi consiliere celor cu boli hematologice şi familiilor lor şi desfăşurând acţiuni în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de tratament din România.

Read more: Monica Bunaciu, femeia care a învins leucemia: „Oamenii tari nu sunt cei care nu cad, ci cei care...

Oana Cuzino: „Ne pregătim de Paşte ca pe vremea bunicii“

25-10-1de Gabriela Niculescu

Oana Cuzino este prezentatoarea emisiunii „Ce se întâmplă, doctore?”, difuzată în fiecare dimineaţă, de luni până vineri, în cadrul Ştirilor Pro TV şi în fiecare sâmbătă, de la ora 10:00. Frumoasa realizatoare tv a absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, este medic primar geriatru şi doctor în ştiinţe medicale. Dincolo de profesie, Oana ne oferă unul dintre cele mai frumoase exemple de trai sănătos, reuşind să păstreze un echilibru perfect între trup, minte şi spirit. Este o soţie superbă şi mama unei minunate fetiţe în vârstă de 10 ani, Naomi. Am dezbătut atât subiecte medicale de ultimă oră, cât şi aspecte importante ale vieţii sale.

Read more: Oana Cuzino: „Ne pregătim de Paşte ca pe vremea bunicii“