de Alice Ştefan
Iată că rubrica noastră specială ajunge la cel de-al doilea episod. Dacă săptămâna trecută v-am vorbit despre puloverul tricotat, acum e momentul să descoperim împreună tainele sacoului. Aflaţi cum să îl purtaţi stilat, cum să îl combinaţi corect şi inspirat şi cum să alegeţi modelul ce vă va pune în valoare silueta.
Piesă de bază în garderobă
Fiecare femeie trebuie să aibă în şifonier cel puţin un sacou. Vorbim despre o piesă vestimentară versatilă, ce poate transforma o ţinută aparent banală într-un spectacol estetic. Gata cu terna combinaţie sacou, pantaloni la dungă şi cămaşă albă! Este momentul să exploraţi mult mai multe mixuri de haine, toate având ca piesă-cheie minunatul sacou.
Cu rochie sau cu fustă
O ţinută elegantă, ce poate fi purtată cu lejeritate atât la birou, cât şi la plimbare, este cea compusă din rochie sau fustă şi sacou. Spre exemplu, actriţele Reese Witherspoon şi Charlize Theron au abordat recent combinaţii vestimentare simplu de reprodus, cu haine pe care le găsim şi noi în magazine: o fustă minimalistă gri poate arăta şic asortată cu o bluză simplă neagră, plus un sacou din lână moale, cu nasturi metalici, aurii, sau rochie înflorată midi cu blazer negru cu manşete (o variantă mai lungă a sacoului). Ambele au un secret: colanţii negri maţi şi botinele în aceeaşi culoare!
Acest truc de stil conferă fluiditate siluetei şi astfel picioarele par mai lungi şi mai suple, iar ţinuta capătă un aer elegant.
Combinat cu blugi, un succes
O ţinută ocazională şic, simplu de realizat, se compune din doar patru piese: un top simplu, mai lărguţ, din bumbac, o pereche de blugi, un sacou şi încălţăminte cu platformă sau toc gros.
În sezonul toamnă-iarnă 2011-2012, ne întoarcem la jeanşii evazaţi, cu parfum retro, şi renunţăm la varianta skinny. Acest model avantajează pe oricine, cu condiţia să fie simpli, fără buzunare sau aplicaţii, şi să fie purtaţi cu încălţăminte înaltă.
Salma Hayek este o femeie superbă, dar mignonă, aşadar acest tip de blugi o avantajează evident. Sacoul pe care ea l-a ales este cambrat şi se potriveşte perfect siluetei sale.
Vestonul scurt pune în evidenţă talia
Sacoul scurt este destinat femeilor care vor să îşi pună în evidenţă talia şi au o siluetă de invidiat. Kim Kardashian a abordat recent un look sexy, provocator, însă elegant, asortând un sacou scurt, cu umeri bine evidenţiaţi, unei malete albe din material pufos. Diva a ales colanţi negri şi cizme peste genunchi, însă dumneavoastră puteţi adapta ţinuta înlocuind colanţii cu o pereche de pantaloni cu talie înaltă, cu pense.
O pereche de botine cu imprimeu de leopard, un ceas frumos şi o geantă de calitate vor condimenta o ţinută elegantă, perfectă pentru birou sau pentru o întâlnire în oraş.
Dacă vă doriţi un look mai lejer, mai relaxat, procedaţi precum obişnuieşte actriţa Charlize Theron: păstraţi sacoul scurt şi combinaţi-l cu o pereche de pantaloni din stofă fină, o bluză de mătase şi o pereche de ghete din piele camel.
Oranj, culoarea-vedetă a toamnei
Dacă vreţi să fiţi cu adevărat în pas cu moda, un sacou oranj este piesa de care aveţi nevoie. Şi pentru că vremea e din ce în ce mai capricioasă, iar temperaturile scad vertiginos, Olivia Palermo vă poate fi exemplul de stil vestimentar. Frumoasa vedetă de la Hollywood a ales de curând un sacou jachetă, din stofă călduroasă, de un portocaliu încântător, pe care l-a mixat cu o bluză de bumbac simplă, maro, pantaloni la dungă pepit, pantofi de piele întoarsă galben muştar şi un plic croco maro-roşcat. Accesoriile aurii au dat un aer preţios întregului ansamblu, o ţinută pe care o puteţi reproduce cu încredere. Fără dubiu o să fiţi admirată de toată lumea!
Sfaturi
- Dacă vreţi să fiţi cu adevărat şic, prindeţi-vă pe rever o floare handmade sau orice alt accesoriu se potriveşte cu ţinuta aleasă;
- Sacourile cambrate se potrivesc doamnelor şi domnişoarelor cu silueta clepsidră;
- Pentru doamnele mai plinuţe, cu bust generos sau şolduri proeminente, sunt recomandate blazerele;
- Sacourile scurte, stil bolero, trebuie evitate de doamnele cu bust generos.
- Evitaţi combinaţia sacou plus fustă de blugi. Este o ţinută desuetă;
- Sacourile colorate sunt la modă în sezonul acesta, aşa că nu vă feriţi de verde jad, albastru cobalt, oranj, galben muştar sau cărămiziu