de Loreta Popa
Teatrul „Maria Filotti” din municipiul Brăila a găzduit în luna februarie cea de-a treia ediţie a Concursului Naţional de Teatru „Ştefan Mihăilescu-Brăila”, destinat elevilor din liceele de artă. Preşedinte de onoare al juriului nu putea fi altul decât fiul marelui actor, Florin Mihăilescu-Brăila. Supranumele de Brăila a fost luat de tatăl său tocmai pentru a cinsti oraşul în care a văzut lumina zilei.
O alegere potrivită, televiziunea
Ştefan Mihăilescu-Brăila n-a avut parte să studieze la Institutul de Teatru. Şi asta a însemnat pentru el o strădanie continuă pentru însuşirea meseriei. A avut de luptat cu succesul, cu hazul pe care îl stârnea pe scenă, cu efectul ieftin. Şi a reuşit. Nimeni nu l-a numit „Cel mai iubit dintre actori”, dar toată lumea i-a recunoscut genialitatea. Băiatul sărăcuţ, care lucrase în Portul Brăila ca să-şi ajute mama care-l crescuse singură, îndrăgostit de teatru şi de film, care a escaladat primejdiile ca să se urce pe scenă, a reuşit să-şi cucerească locul prim al recunoaşterii harului său artistic. Aidoma s-a întâmplat şi cu fiul său, Florin, care a ales televiziunea pentru că simţea că se potriveşte cu dorinţa sa continuă de autoperfecţionare. Plictiseala era ceva ce nu i se potrivea şi a ales diversitatea.
„Am fost ceea ce se numeşte în termeni normali «Brânză bună în burduf de câine»”
De 30 de ani, Florin Mihăilescu-Brăila semnează condica la Televiziunea Română. Mai întâi a lucrat la arhivă, apoi a venit ca secretar de redacţie la redacţia „Jocuri şi Concursuri”. Şi, puţin mai târziu, paşii i s-au îndreptat spre redacţia „Ştiinţă şi Tehnică”. A colaborat îndelung cu Ioan Grigorescu pentru cunoscutul „Spectacol al lumii”, are norocul să lucreze la o emisiune ce a împlinit 20 de ani de existenţă, „Atlas”, şi de şapte ani realizează materiale pentru „Teleenciclopedia”. Reuşita se datorează şi experienţei adunate în toţi anii de meserie. „Intru în Televiziune cu emoţie, ca la un examen. Îmi place ceea ce fac. Mi-a surâs actoria, dar cum aş fi putut depăşi ce a făcut tatăl meu? Aşa că am ales televiziunea pe care a iubit-o şi el, la rândul său. Aici pot fi eu însumi. Aici am cunoscut mulţi oameni frumoşi şi demni de admiraţie. La capitolul viaţă personală nu am multe de spus, am divorţat şi nu am copii. De aceea mă bucură realizările de altă natură, cum ar fi Concursul Naţional de Interpretare pentru elevi de la Brăila, unde sunt invitat ca preşedinte de onoare al juriului, mă onorează. Îmi dă dreptul de a spune că această recunoaştere a tatălui meu e o floare cu care ar putea să se facă primăvară. Nu e de laudă ce spun, dar nu am făcut nicio facultate, am fost ceea ce se numeşte în termeni normali «Brânză bună în burduf de câine». Un prieten chiar îmi spunea, la un moment dat, că n-am dus până la capăt nimic niciodată. Pe moment nu mi-a căzut bine, dar mi-am dat seama că are dreptate”.
În apărarea sa vine actriţa Rodica Mandache, care recunoaşte că i-a prins bine ajutorul pe care Florin i l-a dat amintindu-şi despre tatăl său pentru volumul pe care aceasta l-a scos pe piaţă „O carte atipică despre un actor atipic - Ştefan Mihăilescu-Brăila”, ce a apărut cu sprijinul Teatrului Odeon şi al directorului său, actriţa Dorina Lazăr.
„O singură dată în toată cariera i s-a întâmplat să uite că are spectacol”
Despre Ştefan Mihăilescu-Brăila, fiul său spune răspicat: „Nu era deloc un tip comod. Era cu toane. Dar acum, că vremea a trecut, pot spune că toţi avem aşa ceva. Când era supărat era bine să nu insişti, să-l laşi în pace să-i treacă. Când căutai ceva şi nu găseai şi te vedea că nu reuşeşti să găseşti, venea şi spunea: «Bă, poate n-ai avut!» Într-o zi, n-am de lucru, când îşi căuta el ochelarii, teribil de grăbit pentru că întârzia la spectacol, şi repeta întruna: «Unde i-am pus? Unde i-am pus?» şi spun: «Dar poate n-ai avut». O dată s-a întors spre mine: «Vezi că te bag undeva!». Atunci mi-am dat seama că este o chestie unilaterală. Merge de la el spre mine; invers este mai bine să nu”, afirmă Florin Mihăilescu-Brăila. „În privinţa teatrului era foarte drastic. O singură dată în toată cariera i s-a întâmplat să uite că are spectacol. L-au sunat de la teatru de au înnebunit, eu nu ştiam unde e... Norocul a fost că avea un rol mai mic. Dacă era un rol principal, o încurca. Regula era că, dacă se anula un spectacol din cauza unui actor, indiferent din ce motiv, în afară de faptul că a dat o maşină peste el sau a suferit un infarct, că venea beat şi spectacolul era anulat, acelui actor i se imputa sala plină”, spune Florin Mihăilescu-Brăila.
„Am avut de toate, chiar atunci când nu se găsea nimic”
Viaţa ca fiu al unui mare actor a fost una frumoasă pentru tânărul Florin. „Nu mi-a lipsit niciodată nimic. Am avut de toate, chiar atunci când nu se găsea nimic. De exemplu, am locuit într-un apartament dintr-o vilă veche. Tata se mai ducea prin Piaţa Matache, era prieten şi cu directorul pieţei, şi cu fratele său, maior pe la Buzău. Într-o zi i-a spus: «Bre, nea Fane, n-am carne, dar am nişte somn dacă vrei». «Bun şi ăla», a spus tata. Da, dar erau doi somni de vreun metru. Cum noi n-am avut niciodată maşină a venit cu peştii din piaţă, înveliţi în ziare, în mâini. Şi până acasă l-au cam durut. Când a ajuns în faţa uşii şi-a dat seama că nu are nici cum să sune, nici cum să scoată cheile din buzunar. Aşa că a sunat cu nasul”, povesteşte Florin Mihăilescu-Brăila. „Apăruse moda cu video, eu tot umblam cu el într-o valijoară, pe la prieteni, ca să trag filme, şi într-o zi mi-a zis: «Uite cum stă treaba cu mine! Dacă într-o zi ai veni şi mi-ai spune că ai plecat cu video-ul, care a costat 65.000 de lei, aproape cât costă o Dacia, te-ai agăţat de scara unui autobuz şi la un hop ai scăpat valiza din mână, iar din el a rămas un pumn de piese, aş rămâne impasibil. S-a dus, s-a dus! Dar dacă scot din buzunar batista şi mi se rostogoleşte în canal o monedă de 1 leu îmi pun unghia în gât ca piţigoiul». Era rău de pagube mici”.
Fiul marelui actor îşi aminteşte: „Prin 1959 aveam vreo 5 ani şi tata juca rolul unui ofiţer neamţ pentru Televiziune. Regizorul a avut ideea să-l vopsească blond. Nu ştiu de ce nu i-au pus perucă, cert este că i-au dat cu perhidrol. A venit acasă bietul de el cu dureri de scalp de la arsuri. Mama, la fel de glumeaţă ca şi el, mi-a spus că nu mai vine tăticul meu, ci un altul. Am început să plâng, eu îl voiam pe al meu. Maică-mea mi-a zis: «E tăticul nostru, dar are perucă». Şi, cum a venit el, a mâncat şi s-a culcat, nu avea de unde să bănuiască faptul că se va trezi cu mânuţele mele în părul său, ţipând cât mă ţinea gura: «Tăticule, scoate-ţi peruca!». Şi, pentru că vorbeam de mama, la 6 mai a împlinit 83 de ani, iar eu 58 de ani. Suntem născuţi în aceeaşi zi. Tata era născut la 3 februarie, ar fi împlinit 87 de ani dacă trăia”, spune Florin Mihăilescu-Brăila. „Tata era atipic. Regizorilor le era frică de el, îl distribuiau greu. Nea Bachus din filmul «Secretul lui Bachus», realizat în 1983 de regizorul Geo Saizescu, a fost ultimul mare rol al său”.
• A colaborat îndelung cu Ioan Grigorescu pentru cunoscutul „Spectacol al lumii“, are norocul să lucreze la o emisiune ce a împlinit 20 de ani de existenţă, „Atlas“, şi de şapte ani realizează materiale pentru „Teleenciclopedia“.