de Loreta Popa

- este fiul artistului Petre Geambaşu

Este fiul artistului Petre Geambaşu şi, mai mult decât atât, e mândru de acest lucru. Pentru el, muzica este totul, fără de ea nu poate trăi. Călin Geambaşu a luat premii la concursuri de creaţie, dar mai mult decât să compună îi place să cânte. De aceea a decis să realizeze un show unic în România, „Călin Geambaşu Show”.

„Abilitatea interpretativă mi-a fost dată de Dumnezeu”
Alături de Mălina Olinescu, sora sa de suflet şi prietenă de-o viaţă, obţinea în 1996 premiul al III-lea la Festivalul Naţional de Muzică Românească „Mamaia”, la secţiunea „Interpretare”. A făcut apoi parte din grupul No Comment, dar a renunţat în 2001, pentru o serie de proiecte în Germania, şi a colaborat perfect cu formaţia tatălui său, Petre Geambaşu. „Dacă mă izolezi pe o insulă şi-mi dai zeci de mii de euro, dar mă obligi să nu cânt, pentru mine este cea mai mare pedeapsă. Eu nu pot fără muzică, nu pot fără să cânt. Am premii la concursuri de specialitate, dar mai mult decât să compun îmi place să cânt. Am această abilitate interpretativă, mi-a fost dată de Dumnezeu şi vreau să o pun în aplicare cum pot mai bine. Sigur că s-a prins de mine «microbul» muzicii. Mi-a fost indus de tatăl meu. Când eram mic îmi punea la magnetofon benzi cu solfegii, cântece, dar nu pentru copii. Solfegii pe note, care, într-un fel, neştiut, au rezonat cu mine. La fel fac şi eu cu Davin acum, pentru că am văzut că a fost bine”, spune Călin Geambaşu.

„Sunt dator să-i ofer modelul fiului meu. El va alege”
Viaţa unui artist nu este o distracţie permanentă, înseamnă muncă multă. „Este o şansă să ai un tată ca al meu. Vreau să cred că şi pentru fiul meu va fi la fel. Am aşteptat mereu, îmi doream mai demult să am un copil, numai că n-a fost să fie. Am rămas prieteni în continuare eu cu Lavinia, fosta mea soţie, însă nu a fost să vină un copil. Pe Angi o cunosc de mult timp, ne ştiam, n-a trebuit să ne tatonăm, iar copilul a venit firesc. Vreau să îmbunătăţesc ceea ce am primit de la tatăl meu, care şi-a construit cariera pas cu pas, de la o vârstă fragedă şi în nişte condiţii grele, cum erau pe vremea aceea. A primit o chitară cadou de la un unchi. O chitară găsită într-un tren, vai de mama ei, nu avea câteva corzi, dar tata a reuşit să o repare şi să înveţe să cânte la ea. În ceea ce mă priveşte, am crescut în alt mediu, iar fiul meu, nu mai spun. Eu nu pot să-i spun: «Fă aşa!». Sunt dator să-i ofer modelul. Cu cât mai timpuriu se întâmplă lucrul acesta e mai bine, iar sămânţa plantată mai devreme va da roade mai bune. Nu forţez nimic, nu grăbesc nimic. Îi arăt, el alege. Mare mi-e mulţumirea când văd că la 3 ani ştie deja toate melodiile ce le am în repertoriu şi cere singur să meargă la studio. Are locul lui, a învăţat versurile. Nu ştiu ce sistem are el pentru a număra măsurile, nu-mi dau seama cum reuşeşte, dar exact acelea sunt. Dacă îl întrebi cum îl cheamă spune repede Davin Alexandru Geambaşu. Pleacă şi, ca şi cum îşi aminteşte ceva, se întoarce şi spune răspicat… Band (n.r. - formaţie)”, povesteşte Călin Geambaşu.

„Un copil ia sfatul ca pe cicăleală, la exemple rezonează altfel”
Tatăl său, Petre Geambaşu, i-a dat foarte multe sfaturi de-a lungul timpului. „A fost un fel de minizeu pentru mine aici pe Pământ, iar eu am ciulit urechile foarte atent şi am fost captivat de tot ce spunea el şi vedeam că face. Toate ţin de prevenţie, toate sunt legate de responsabilitate şi de grija şi atenţia pe care trebuie să le dai celor din jurul tău. Au fost plantate acestea cu grijă de tatăl meu de când eram mic. Şi eu încerc să le dau fiului meu. Lucrez la un folder numit «Doamne fereşte» şi încă unul «Grijă de la tata». Tot ce văd, în orice zi, ce cred că ar putea să-i folosească lui ca sfat când va creşte scriu. Mi-aduc aminte că tata mi-a spus: «Îţi place ce vezi în jur, viaţa, persoanele cu care vii în contact? Ei, bine, o secundă de neatenţie îţi poate lua totul». Ehe, cum au rezonat în mine cuvintele lui... Prin exemple îi voi arăta şi lui Davin, pentru că un copil ia sfatul ca pe cicăleală, dar la exemple rezonează altfel”.

„Suntem 30 de artişti, cu tot cu echipa tehnică”
Călin se poate mândri cu un show unic în România. „Suntem 30 de artişti, cu echipa tehnică, cu tot. Când mă prezint în faţa publicului am grijă să fie maximum de potenţial. Avem acest spectacol care funcţionează de 50 sau de 60 de ori pe an. Sunt concerte private, evenimente de câteva sute de persoane. Lumea vine îmbrăcată elegant, iar noi ne prezentăm la fel, toată orchestra schimbă câte un rând de costume la fiecare intrare pe scenă şi avem în jur de patru intrări. E foarte obositor, dar funcţionăm ca nişte acumulatori, pe măsură ce ne descărcăm ne încărcăm cu energia pe care o dăm publicului. Trebuie să faci totul cu simţ de răspundere, să nu te uiţi la bani. Dacă m-ar fi interesat aspectul mercantil n-aş fi cântat într-un loc de patru ori, ci aş fi cântat în patru locuri într-o seară şi n-aş fi avut 30 de oameni în grijă, cărora să le asigur atât stabilitatea materială, cât şi cea profesională. Nu am dat niciodată afară pe nimeni, la noi nu se bea, nu se fumează, nu se înjură, nu se ceartă nimeni cu nimeni. Suntem o familie fericită, dată de Dumnezeu. Vreau să mă bucur de muzică, nu doar să cânt nişte melodii şi să plec acasă. Noi suntem încântaţi că avem această şansă de a face astfel lucrurile”, susţine Călin.

„Am învăţat de la tatăl meu să mă intereseze şi cei de lângă mine”
A fi artist presupune har de undeva de Sus. „Îmi aduc aminte de Mălina, de piesa «Tăcerea doare», pe care am compus-o eu. În ziua aceea auzise melodia, era răcită, a intrat în cabina de voce, i-am fredonat melodia, am repetat-o puţin şi am spus să facem o probă de microfon. A început să cânte, pe la jumătate m-am întors spre ea, cu tastatura în braţe, eram cu lacrimi în ochi, ea nu mă vedea şi a cântat până la capăt melodia perfect. Este versiunea care şi astăzi există. E un har, asta e... Am o uşurinţă fantastică în a aborda stiluri diferite, de la tango la rock. Uite, la «Dansez pentru tine» am numărat la un moment dat peste şapte sute şi ceva de melodii din toate stilurile din lume, care trebuie cântate cât mai aproape de versiunea originală. Am urmărit să fiu cât mai aproape de artistul respectiv, nu să fac ceva ca mine. E foarte uşor să faci ca tine, nu faci niciun efort, nu există termen de comparaţie. Eu vreau să aduc un omagiu prin fiecare secundă pe care eu o petrec pe scenă şi cânt din melodia cuiva. Am învăţat de la tatăl meu să mă intereseze şi cei de lângă mine, nu numai de mine. Vreau să transmit şi eu copilului meu acelaşi lucru. Îl mai iau pe Davin la probe de sunet înainte de concert şi îl văd ce fermecat este de tot ceea ce se întâmplă”, afirmă Călin Geambaşu.

„Am crezut că Şcoala Vedetelor este o joacă ce va ţine toată viaţa“

Începuturile sale muzicale datează de când avea 4 ani. „Am făcut grădiniţa de muzică, şcoala de muzică, liceul de muzică, apoi Conservatorul, munca mea şi tot ce am învăţat în muzică atunci s-au întâmplat. Şansa cu «Şcoala Vedetelor» a fost să merg pe direcţia pe care astăzi am transformat-o în carieră. Când am intrat în «Şcoala Vedetelor» habar nu aveam ce va urma. Nu ştiam nici cine e Titus Munteanu, nici ce emisiuni de televiziune sunt, însă de la prima emisiune până la ultima a fost splendid. Cinci ani minunaţi. Nu ştiam că vom avea o carieră după asta, am crezut că este o joacă ce va ţine toată viaţa. Când ceva este bun în viaţa ta e bine să iei toată seva din acel lucru, că se va termina, sigur se va termina. Se schimbă, se transformă, devine altceva”, spune Călin.