de Loreta Popa

- Fiica lui Ion Dichiseanu a ales să se îndrăgostească de muzică

Căldură, aglomeraţie, transpiraţie... La pas pe Calea Moşilor ne răcoreşte conversaţia cu Ioana Dichiseanu, fiica actorului Ion Dichiseanu şi a cântăreţei Simona Florescu. Seamănă cu mama sa, este frumoasă şi are voce. Seamănă şi cu tatăl său, o prezenţă caldă şi carismatică. Dar are ceva personal. O hotărâre şi o maturitate pe care nu ai cum să nu le remarci. Vorbeşte despre valori, despre oameni, familie şi artă. Este adevărat că a fost privilegiată de apropierea de lumea cuvântului, a muzicii, a oamenilor plini de har. Nu avea cum să gândească altfel. Are un glas ce nu te lasă să pleci până n-o asculţi.

„Compromisurile în muzică sunt atât de mari, încât nu m-am simţit în stare să le fac”
Ioana Dichiseanu a cules de la fiecare dintre părinţi ce era mai bun. S-a născut la 22 octombrie 1987. Pentru că scena o atrăgea de mică, s-a pregătit cu Adrian Pintea, unul dintre Oamenii pe care îi iubeşte, îi admiră şi căruia îi simte lipsa, ca noi toţi, de altfel. A terminat UNATC, dar Regie. Nu pentru că a simţit că fără de asta nu poate trăi, ci pentru că tatăl său a sfătuit-o. „Eu iniţial nu am vrut, pentru că nu simţeam că e pe sufletul meu, pe felul meu de a fi. Nu mă simţeam capabilă. Am terminat facultatea, dar nu am realizat nimic semnificativ în domeniu. Pentru că m-a atras şi, mi s-a spus că am voce, aş fi vrut să fac muzică, dar compromisurile în domeniu sunt atât de mari, încât nu m-am simţit în stare să le fac. În România e greu să faci muzică altfel. Sigur, după ce am terminat facultatea a trebuit să mă ocup de nunta mea, aşa că pentru moment viaţa profesională e pe butonul de pauză. Nu-mi foloseşte la nimic. Am colegi foarte talentaţi, se implică în proiecte, mă bucur pentru ei, dar eu nu mă simt în lumea mea. Mi s-au propus multe roluri, dar am refuzat, pentru că nu m-au convins şi nici nu mă atrăgeau. De ce să fac ceva care nu mă atrage? Eu sunt convinsă că atunci când faci ceva trebuie să-ţi şi placă. Dacă e totul numai de mântuială nu ajungi la un rezultat bun. Altfel, încerc să trăiesc frumos. Nu am fost genul de persoană care să meargă până-n pânzele albe ca să obţină ceva. Am lăsat lucrurile să vină de la sine şi să se întâmple într-un mod firesc”, spune Ioana Dichiseanu.

„Foloseam deodorantele alor mei ca microfon”
Se poate lăuda cu o copilărie superbă. „Părinţii mei plecau pe la petreceri, evenimente, spectacole, mergeam şi eu cu ei, dar ori mă lua somnul, ori mi-era foame. Dormeam prin cabine la teatru, iar la restaurant îmi făceau domnii ospătari pat din scaune. Pe măsură ce creşteam se mai adăuga un scaun. Apoi au spus părinţii mei că e timpul să mă lase acasă. Mi-a plăcut să merg cu ei şi mă supăram atunci când eram aşezată la masa copiilor, apoi la masa pentru tineret. Nu suportam acest lucru. Cum adică? Eu să nu stau printre adulţi. Mă simţeam îndrituită, ca să spun aşa în deplinătatea facultăţilor mintale, ca să pot sta alături de ai mei la masă. Îmi plăceau discuţiile de acolo, pentru că eu cu copiii nu prea aveam ce discuta. Copilăria mea a fost frumoasă. Eram înnebunită să apar pe scenă. Cântam în timp ce mă priveam în oglindă. Foloseam deodorantele alor mei pe post de microfon. Săracii, îi înnebuneam cu «spectacolele» mele. Făceam şi teatru de păpuşi. Tata a vrut să mă ţină departe de lumea aceasta, aşa spunea, dar toată ziua eram pe lângă ei. Ce să fac altceva în viaţă dacă astfel am fost obişnuită. Mergeam la toate spectacolele tatei, stăteam în culise, învăţam replicile pe de rost, mă împrietenisem cu toată lumea de pe acolo. Cred că e bine să fii tu. Atunci ai o şansă în plus. Dacă încerci să urmezi un model, indiferent că e vorba despre teatru, film sau despre muzică, te pierzi pe parcurs, devii frustrat pentru că nu ajungi să fii ca respectivul. Nu ajungi să fii apreciat la fel”, afirmă Ioana Dichiseanu.

„Îmi place să am intimitate în vacanţe”
Îi place muzica grecească. Asta a cântat prima oară. „Nu ştiam ce spun. Am învăţat după ureche. Când m-a ascultat, soţul meu a spus că e bine, e perfect. Apoi m-a ajutat să învăţ, mi-a tradus. Ne-am cunoscut la Mangalia. Nu credeam niciodată că acolo pot găsi un iubit, darămite un soţ. În fiecare an mergeam cu ai mei la Mangalia. De pe la 4 sau 5 ani cred. Când l-am cunoscut pe soţul meu nu împlinisem 17 ani. Eram supărată că iar mergem la Mangalia, iar nu văd pe nimeni. Nu era nimic nou, interesant. Dar când a apărut soţul meu în peisaj mi-am schimbat părerea. De opt ani suntem împreună. Ne cunoaştem bine şi parcă nu simt că au trecut atât de mulţi. M-au ajutat perioadele în care mergeam cu soţul meu în Grecia. Aşa am învăţat alfabetul şi să citesc. Nu mă pierd acolo, mă descurc. Îmi place să am intimitate în vacanţe. Una e să fiu salutată pe stradă, când sunt cu ai mei şi suntem recunoscuţi, dar când intru într-un magazin sau restaurant şi simt atâtea priviri care judecă felul în care mă îmbrac, încălţămintea pe care o port, şi nu numai, mi se pare cumplit. În Grecia nu mă cunoaşte nimeni şi mi-e bine astfel. Când merg în Grecia la soacra mea mă cam îngraş. Nu rezist, fiindcă este o bucătăreasă extraordinară. Îmi place de asemenea şi musacaua pe care o face soţul meu. Galactobureco este un foitaj umplut cu griş cu lapte însiropat şi, recunosc, sunt în stare să mănânc o tavă dacă este rece. Îmi place şi mâncarea libaneză foarte mult”, spune Ioana.

„Familia este cel mai preţios dar pe care îl poţi primi de la viaţă“

Sigur că Ioana Dichiseanu are proiecte, nu se poate altfel, dar este superstiţioasă. Nu spune niciodată înainte. „Singura superstiţie pe care o am este legată de proiecte. Nu spun nimănui dacă am de gând să fac ceva, pentru că am sentimentul că nu se mai întâmplă acel lucru. Am proiecte pe parte de muzică, de modă, dar nu vreau să spun nimic. Cel mai mult mă face să zâmbesc soţul meu, Ilias. De fapt mă face să râd în hohote. Şi mă face să râd şi relaţia dintre el şi ai mei. Când se întâlnesc toţi e minunat. Soţul meu o tachinează pe mama încontinuu, dar ea nu se supără. El este genul care, dacă nu te tachinează, dacă nu te înţeapă, înseamnă că nu te place. De mică am văzut că mama nu ieşea niciodată nearanjată din casă. Am învăţat de la ea să am grijă de mine. Nu trebuie să fii perfectă, dar e bine să fii îngrijită. Mănânc sănătos şi fac sport. Familia mea mă face să râd. Familia este mereu aproape de tine. Dacă ştii s-o apreciezi, dacă ştii să-i oferi momente de bucurie e cel mai preţios dar pe care îl poţi primi de la viaţă. La sfârşitul zilei poţi fi supervedetă pe plan profesional, dar dacă nu ai cu cine împărtăşi e totul degeaba. Ne simţim bine, râdem, suntem pe aceeaşi lungime de undă”, susţine cu tărie Ioana Dichiseanu.