de Gabriela Niculescu
Chiar dacă se află într-o continuă transformare, Bucureștiul a mai păstrat câteva monumente istorice de arhitectură, locuri ce poartă amprenta și energia vremurilor boeme de altădată. Una dintre aceste bijuterii arhitectonice se află în Centrul Vechi, pe Strada Stavropoleos, la numărul 5, și este Caru’ cu bere. Istoria acestei berării cuprinde nici mai mult, nici mai puțin de 135 de ani de tradiție și continuă grație familiei Mircea, ardelenii care au păstrat-o, au recuperat-o de la statul român și i-au dus povestea mai departe, din generație în generație.
Istoria îi este scrisă de o familie de ardeleni harnici și pricepuți
Acum 135 de ani, în anul 1879, pe Calea Victoriei, la numărul 2, la intersecţia cu Strada Franceză, exista Berăria La Caru’ cu Bere, înfiinţată de ardeleanul Ion Căbășanu (1846-1934), unde erau angajaţi doi nepoţi ai acestuia, Ion Mircea (1860-1889) şi Gheorghe Mircea (1865-1943), toţi trei veniţi în Bucureşti din comuna transilvăneană Cața, din zona Rupea - Sighișoara, care aparţinea pe atunci Imperiului Austro-Ungar.
După 20 de ani, în 1899, Nicolae şi Victor Mircea, fraţii lui Ion Mircea, invitau cunoscătorii prin Avis-ul din ziarul „Adevărul” în hala nou-construită din Strada Stavropoleos, numărul 5 (amplasament ce făcuse parte din Hanul Zlătarilor), la o bere specială ce rivaliza cu cea mai bună bere din München. Astfel a început povestea Caru’ cu bere, unde forfota, voia bună şi bucatele delicioase domnesc de mai bine de un secol, păstrând spiritul nemuritor al Bucureştilor de altădată.
Rechiziționat în ’49 și recuperat, de moștenitori, în ’99
Caru’ cu bere a devenit, în timp, un loc emblematic al Bucureștilor de sfârşit de secol al XIX-lea şi a rămas până în zilele noastre la fel de apreciat.
Este meritul fraţilor ardeleni Mircea, angajaţi de tineri în „vânzarea berii” fabricată în România. Încurajaţi de arhitectul Siegfried Kofczinski, ei au reuşit să ridice un templu al berii când primar al „Bucurescilor”, la acea vreme, era Barbu Ştefănescu Delavrancea.
La început, berăria a fost administrată de Nicolae şi Victor Mircea - cofondatori, apoi de familia lui Nicolae Mircea, până la rechiziţionarea din 1949 şi preluarea, fără forme legale, de statul român. În 1990 s-au început demersurile pentru recuperarea proprietății, care a fost câştigată în instanţă, în anul 1999, de urmași (unul dintre ei este Niculae Mircea, strănepotul fondatorului), iar berăria a fost preluată, în anul 2006, în administrare de operatorul City Grill.
Restaurarea interiorului a costat peste 1 milion de euro
Cât timp a durat procesul de retrocedare, Caru’ cu bere a fost un fel de mausoleu în care intrai, te închinai, te uitai şi ieşeai bombănind: frumoasă arhitectură, dar, ca servicii, nu recomandăm. În primăvara lui 2006 a început renovarea şi până în toamnă restaurantul a fost repus în circuit. Reţeta de succes care a (re)umplut mesele a fost asocierea cu echipa tânără a lui Dragoş Petrescu de la City Grill, care a investit în restaurarea interiorului peste 1 milion de euro. „De opt ani am reînviat spiritul Caru’ cu bere, în prezent fiind considerat una dintre cele mai importante atracţii ale Centrului Vechi şi destinaţia principală pe care bucureştenii o aleg atunci când îşi invită prietenii din străinătate la masă, după cum reiese din ultimul studiu realizat de noi. La Caru’ cu bere vine tot românul măcar o dată: vârstnici - nostalgici ai vremurilor de studenţie, familii, pensionari pentru ofertele dedicate lor, studenţii în pauza dintre cursuri, şcolari care vin să asculte povestea Carului, tineri care înainte să meargă în club servesc masa. Aproximativ 40% dintre clienţii Carului sunt străini, veniţi organizat prin agenţiile de turism, dar şi individual. Reţeta noastră este simplă: am înţeles că oamenii vor mâncare autohtonă bună şi deosebită, la preţuri decente, toate acestea într-o atmosferă veselă şi destinsă, asociată cu un program artistic cu specific românesc”, a explicat Dragoş Petrescu, CEO-ul Grup City Grill.
Proiectul clădirii, semnat de arhitectul Castelului Peleș
Conform documentelor din epocă, berăria, în clădirea care o găzduiește astăzi, a fost inaugurată după lucrări care au durat 15 luni. Construcţia actualei berării a fost realizată după proiectul arhitectului de origine poloneză Siegfried Kofczinsky, care a participat la edificarea mai multor obiective arhitecturale importante din România, inclusiv cea a Castelului Peleş din Sinaia. Interiorul, completat în anii ’24-’28 cu partea din faţă, poartă amprenta stilului neogotic, de la elementele decorative, lambriuri, vitralii, picturi murale, candelabre și până la elementele de feronerie.
Crama a fost deschisă în anul 1930, ca salon de vânătoare şi, respectiv, cramă de vinuri. Aici se bea, pe vremuri, vinul la carafă, vestita baterie de vin. Spaţiul este acum un adevărat muzeu, care găzduieşte halbe de bere din perioade diferite. Suprafaţa utilă a restaurantului este de 1.600 de metri pătraţi, iar la cele două etaje sunt locuinţe cu şapte camere de până la 50 de metri pătraţi. Anul acesta au fost demarate lucrările de refacere a frumoasei faţade, dar şi a interioarelor de la nivelurile superioare. Însă, lucrările sunt ample şi costisitoare și vor dura până la finele anului 2015.
„Imobilul are o parte nevăzută şi necunoscută, aflată astăzi în plină restaurare, cu implicarea unei echipe de arhitecţi, constructori şi restauratori pregătită să îndrepte starea acestui monument aflat în suferinţă de peste 50 de ani. Intenţia noastră este de a pune în siguranţă întreaga clădire, iar cu efort şi responsabilitate, să-i dăm un scop final de berărie şi aşezământ cultural”, a precizat strănepotul fondatorului, inginerul Niculae Mircea.
Ospătar Ion Boțescu: „În comunism, auzeam multe bancuri interzise de la actori”
Ion Boțescu s-a angajat la Caru’ cu bere la vârsta de 22 de ani, în 1974, imediat după ce a săvârșit stagiul militar, iar de 40 de ani este unul dintre cei mai apreciați ospătari ai restaurantului, îl putem numi stilistic patriarhul ospătarilor Carului. Iubește locul acesta, în care a petrecut probabil mai mult timp decât acasă, și-l consideră a doua sa familie. A asistat la o mulțime de evenimente importante din istoria restaurantului, precum vizitele lui Edward Kennedy, fratele președintelui american J.F. Kennedy, din 1974, cea a lui Jean Marais sau a lui Jean-Paul Belmondo și a acceptat să ne împărtășească o mică parte dintre povestirile petrecute între faimoșii pereți ai Carului cu bere: „Datorită faptului că Teatrul de Comedie se află în apropiere, toți marii actori veneau aici seară de seară. Aveau o masă retrasă, rezervată permanent. Veneau Silviu Stănculescu, Radu Beligan, Anca Pandrea cu Iurie Darie, Florian Pittiș, care era client fidel (eram vecini și buni prieteni), Amza Pellea, Toma Caragiu... Servindu-i zilnic, ajunsesem să legăm o prietenie. Îmi plăceau foarte mult, pentru că mereu erau haioși și veseli. În perioada comunistă, auzeam de la ei multe bancuri interzise. Impresiile lor au rămas notate în cartea de onoare a Carului cu bere.”
Printre muşteriii cu renume care au mai trecut pragul berăriei și au gustat din bucatele tradiționale se numără și George Coşbuc, Barbu Ștefănescu Delavrancea, I.L. Caragiale, Octavian Goga, dar şi personalităţi internaţionale, precum Kirk Douglas, membrii trupei Rolling Stones, Demi Moore, Jon Voight și prinţul moştenitor al Japoniei - Naruhito.
Recunoștința clienților, după 30 de ani
Ion Boțescu a rememorat pentru noi și o poveste emoționantă: „În urmă cu 30 de ani, a venit la Car o familie, deoarece doamnei, care era însărcinată în șase luni, i s-a făcut poftă de mici. Doar că, înainte de a trece pe lângă restaurant, soțul și soția și-au făcut cumpărăturile la Magazinul Victoria și au rămas fără bani. S-au rugat de câțiva colegi de-ai mei să le dea, pe datorie, câțiva mici, însă aceștia au refuzat să le ofere și ei m-au găsit pe mine. I-am poftit la o masă, le-am adus zece mici și bere. Au spus că aduc banii a doua zi, le-am zis că nu contează. Au trecut 30 de ani, iar ei s-au întors în țară, pentru că mi-au spus ulterior că au fost plecați în Australia. S-au așezat la o masă, împreună cu copilul devenit adult, și când m-a văzut, domnul respectiv m-a chemat și m-a întrebat dacă îmi amintesc ziua în care am acceptat să-i servesc deși nu aveau bani. I-am spus că-mi amintesc și mi-a oferit o sticlă cu vin în semn de recunoștință, iar gestul său m-a măgulit.”
„La cutremurul din ’77, toate geamurile au fost sparte cu scaune aruncate”
După atâția ani petrecuți în acest local, era normal ca domnul Boțescu să ne povestească și despre incidente cu clienți rău-platnici: „Mai erau câte unii care consumau și ieșeau pe ușa din față, fără să plătească, iar noi, ospătarii, ieșeam pe ușa din spate și îi prindeam în Strada Lipscani, să recuperăm sumele de pe notele de plată. Un coleg de-al meu i-a auzit, într-o seară, pe câțiva cheflii spunând că au tren la o anumită oră. Ei au mâncat, au băut și au plecat fără să achite consumația. Colegul meu a plecat direct la Gara de Nord și i-a prins exact când voiau să se urce în tren și a recuperat banii de la ei.”
Cutremurul devastator din 1977 a fost un alt moment din istoria Carului pe care Ion Boțescu l-a trăit în clădire: „Toate geamurile de la stradă au fost sparte de clienți cu scaune aruncate, pentru că nu mai aveau loc să iasă pe ușă și se îngrămădeau prin ferestrele sparte, în stradă. Atunci s-au prăbușit și s-au spart toate halbele și veselele de pe mese, a fost multă pagubă.”
Profilul clienţilor, în decursul vremurilor
Fiecare perioadă are „parfumul” propriu, iar clienții sunt aidoma vremurilor. Niculae Mircea, coproprietarul restaurantului, ne-a vorbit în câteva cuvinte despre clienții Carului cu bere de la începuturi și până astăzi: „Este cunoscut faptul că acest restaurant era foarte popular. La o masă stătea un magistrat, iar la masa alăturată putea să stea omul simplu, de pe stradă, care venea să-și bea berea sau să mănânce un mic, fără să fie jenat de faptul că aici venea și protipendada orașului. Spre deosebire de Capșa, unde mergea elita societății, aici veneau mai mult cei care erau cu tradiția, cei care doreau să stea la un pahar și la o vorbă. Astăzi, ca toată viața, profilul clienților este foarte pestriț, și în forma pozitivă, dar și în cea negativă. Clienții sunt de toate categoriile sociale, unii mai liniștiți, alții mai gălăgioși. Însă, aș vrea să menționez un lucru important. Încă din perioada bunicului meu, studenții și pensionarii aveau un regim preferențial din punct de vedere financiar, cu prețuri foarte mici, tradiție care s-a păstrat și astăzi. Pentru pensionari și studenți prețurile sunt de cel puțin trei ori mai mici, asta pentru a putea și aceste două categorii să se bucure de ambientul local, dar să-și poată permite să stea și la masă fără jenă.”
Și Ion Boțescu a făcut o remarcă interesantă asupra profilului mușteriilor de ieri și de azi: „Profilul clientului s-a schimbat mult de acum 40 de ani și până astăzi. Înainte, oamenii stăteau mai mult la masă, mâncau, beau și comunicau mai mult, trei, patru ore. Acum, trăim în secolul vitezei, nu se stă la masă mai mult de o oră și jumătate, maximum două ore. Era viața mai boemă atunci decât acum”.
Dragoş Petrescu: „Păstrăm din meniul original cât mai mult posibil“
Meritul echipei operatorului şi renumele Carului cu bere se pot vedea astăzi în viaţa Centrului Istoric, ridicat, poate prea târziu, la nivelul pe care îl merita de mult. Caru’ cu bere îşi aşteaptă oaspeţii cu numeroase surprize şi cu cel mai apreciat preparat, gustat de fiecare muşteriu: renumitul ciolan românesc de porc cu varză călită, mămăliguţă, hrean şi ardei iute, alături de o bere făcută după o reţetă unică, originală, din 1879. „Astăzi, Carului cu bere îi trec pragul zilnic aproximativ 2.500 de clienți și suntem mândri să-i primim așa cum se cuvine. Lunar, se vând peste 3.000 de ciolane de porc, peste 2.000 de tone de mici și păstrăm din meniul original cât mai mult posibil: patricienii, salata boeuf, crochetele de cașcaval, mititeii, vestitele chifteluțe, tocmai pentru că intenția noastră a fost nu să creăm un concept nou, ci să-i dăm strălucire succesului din trecut”, a spus Dragoş Petrescu.