de Raluca Grințescu
Bijuteriile cu Rudraksha sunt considerate bijuterii de suflet, deoarece au puterea de a influenţa şi de a proteja viaţa purtătorului. Sufletul creşte numai prin vibraţii înalte, paşnice, divine, iar bijuteria de suflet transmite aceste vibraţii. Rudraksha ne permite să ne vedem pe noi cu alți ochi și să ajungem la Eul Interior, depășindu-ne temerile și limitările. Totodată, Rudraksha se referă la cele opt aspecte ale naturii și ale manifestării acesteia: Pământ, Foc, Apă, Aer, Spațiu, Soare, Lună și Forța Vieții, tot ceea ce ne face să ne simțim sănătoși, fericiți și liberi - totul este Rudra.
Ivită din lacrimile lui Shiva
În sanscrită, Rudraksha înseamnă „Ochiul lui Shiva”, de la Rudra - Shiva, zeul hindus al tuturor fiinţelor vii şi aksha - ochi. Legenda spune că Shiva, când a văzut câte nenorociri sunt pe Pământ, a vărsat o lacrimă, şi din această lacrimă s-a ivit primul copac Rudraksha. Din fructele sale albastre au răsărit seminţele folosite la crearea acestor minunate podoabe. Arborii Rudraksha cresc în insulele din sud-estul Asiei, sudul Nepalului, India şi Iran.
Efect pozitiv asupra depresiei şi palpitaţiilor
Mărgelele Rudraksha sunt eficiente în controlul stresului, ajută la eradicarea grijilor şi binecuvântează purtătorul cu o mare pace a minţii. În peste 6.500 de ani de utilizare, s-a dovedit că nu produc efecte secundare. Rudraksha aduce claritate, ascute mintea şi creşte puterea de intuiţie, creează „cercuri de protecţie” şi elimină obstacolele din calea succesului. Rudraksha creează o legătură intimă cu forţele pozitive în natură şi în cosmos, ajută la vindecarea energiilor vitale şi le aduce în echilibru armonios. Prin purtarea mărgelelor Rudraksha, ritmul cardiac se îmbunătăţeşte şi au un efect pozitiv asupra tensiunii arteriale, anxietății, depresiei, palpitaţiilor şi a lipsei de concentrare.
Cum să o îngrijiți
Pentru a atrage energia unei bijuterii cu Rudraksha este foarte important să o curăţați. Iată ce trebuie să faceți:
- curăţați bijuteria, o dată pe săptămână sau ori de câte ori simţiți, cu fum de la tămâie, lemn de santal sau palo santo; și pentru că este bijuteria dumneavoastră de suflet, puteți să-i comunicați dorinţele dumneavoastră;
- bijuteria nu trebuie să fie atinsă de alte persoane; dacă se întâmplă, ea trebuie curăţată;
- nu purtaţi bijuteria cu Rudraksha atunci când faceţi sex;
- femeile nu trebuie să o poarte în timpul menstruaţiei.
Poate avea mai multe fațete (Mukhi)
Rudraksha este de mai multe tipuri, diferenţa fiind făcută de numărul de Mukhi (faţete) ale unei seminţe. În funcţie de numărul de Mukhi, ea are anumite beneficii şi efecte, astfel:
- Mukhi: acest tip de Rudraksha simbolizează Domnul Shiva însuşi. Proprietarul acestei bijuterii va avea întotdeauna prosperitate, avere, plăceri lumeşti, succes, putere, victorie asupra duşmanului. De asemenea, îmbunătăţeşte concentrarea şi puterea mentală a purtătorului. Se spune că purtătorul se bucură de tot confortul de viaţă;
- Mukhi: adăposteşte o putere mistică imensă. Se spune că două Mukhi Rudraksha poartă întreaga evoluţie a cosmosului şi, astfel, este o binecuvântare specială pentru omenire. Utilizarea a două mărgele Rudraksha cu două Mukhi aşezate pe un fir roşu activează puterea imensă pentru obţinerea de beneficii maxime;
- Mukhi: purifică sufletul şi deschide uşa spre înţelepciune;
- Mukhi: cunoaştere, sens, acţiune. Persoana care o poartă poate obţine beneficii enorme;
- Mukhi: din cele mai vechi timpuri utilizatori şi purtători de cinci Mukhi au acumulat beneficii fizice şi materiale maxime. Purtarea unei bijuterii cu 5 Mukhi Rudraksha este ca un înger de ghidare spre bunăstare. Protejează purtătorul împotriva bolilor. Trei bile Rudraksha cu 5 Mukhi, scufundate peste noapte într-un pahar cu apă, băut apoi dimineaţa următoare pe stomacul gol, reglează tensiunea arterială;
- Mukhi: îmbunătăţeşte concentrarea, claritatea mentală, armonia sexuală, încrederea în sine. Binecuvântează purtătorul cu cheia succesului, glorie, faimă, putere fizică, înţelepciune, bogăţie, putere, viaţă conjugală fericită, armonie de familie, personalitate carismatică, perspective pozitive faţă de viaţă;
- Mukhi: oferă cunoştinţe imense purtătorului, dovedindu-se incomparabil în discuţiile de grup şi ferm pe formulările sale. Este foarte benefică pentru oamenii de afaceri, scriitori, artişti. Aduce bunăstare şi prosperitate, uşurinţă în dezvoltarea şi creşterea afacerilor;
- Mukhi: funcţionează ca un scut pentru purtătorul său şi-l protejează de tot felul de probleme - fizice, mentale sau spirituale. Purtătorul scapă de obiceiurile mincinoase şi dezvoltă un caracter puternic, o minte stabilă şi o mai bună capacitate de concentrare;
- Mukhi: stimulează funcţia hormonală a organismului, şi acest lucru îmbunătăţeşte vigilenţa mentală şi claritatea, rezistenţa fizică, pacea mentală, câştigul spiritual, puterea de concentrare, răbdarea, controlul asupra furiei şi abilităţi de comunicare;
- Mukhi: protejează purtătorul de suferinţele lumeşti, mizeriile, de nenorociri, de puterea răului şi de efecte adverse planetare. Este foarte eficientă pentru toţi cei care se găsesc în situaţii în care sunt necesare luarea unor decizii;
- Mukhi: conferă capacitatea de a obţine dreptate şi de a lua deciziile adecvate la momentul oportun. Este recomandată pentru cei care călătoresc, indiferent de durata călătoriilor. Cei care practică Yoga şi meditaţia pot obţine un control mai bun asupra simţurilor lor;
- Mukhi: ajută la administrarea câştigurilor, la gestionarea cu succes şi cu uşurinţă a problemelor mici şi mari în mod logic. Este extrem de eficientă pentru politicieni, lideri, oameni de afaceri şi administratori;
- Mukhi: conferă purtătorului înţelepciune, bogăţie, faimă, autoritate şi mai ales o carismă irezistibilă. Ajută persoanele singure să-şi găsească jumătatea;
- Mukhi: trezeşte instinctul şi intuiţia. Cu aceste abilităţi, purtătorul poate lua decizii bine gândite şi eficiente în situaţii vitale.
Accesoriu nelipsit al vedetelor
Oameni luminaţi, recunoscuţi pentru înţelepciunea lor - Buddha, Gandhi, Dalai Lama - au purtat cu veneraţie şi respect seminţele de Rudraksha, sub formă de brăţări sau şiraguri folosite în timpul rugăciunilor.
Azi, vedete ca Julia Roberts, Victoria şi David Beckham au adoptat cu entuziasm încrezător podoabele cu Rudraksha, sperând la fericire, la bunăstare materială și la iubire împlinită! De ce? Fiindcă sunt recunoscute pentru puterea lor de a alunga răul şi de a atrage binele!
Puternic încărcate electric şi magnetic, ele acţionează benefic asupra sistemului cardiovascular şi asupra sistemului central nervos ale purtătorilor
Pe lângă rolul de bijuterie, Rudraksha vă ajută să vă amintiți în fiecare moment care sunt țelurile dumneavoastră și unde doriți să ajungeți - fie că este vorba despre planul spiritual, fie că este vorba despre cel material