Main menu

header

Claudia-Elena Mîţoi

Săptămâna aceasta, revista

500 16 01Taifasuri aniversează 500 de numere. 500 de numere şi aproape zece ani de „taifasuri” cu dumneavoastră, cititorii. În toată această perioadă, în fiecare joi, cele mai frumoase reportaje, pagini de medicină naturistă, de sănătate, de spiritualitate, şi nu numai, au intrat în casele dumneavoastră. Întâlniri cu oameni minunați, pe care vi i-am prezentat cu drag, care v-au împărtășit din poveştile, experienţele şi secretele lor de viaţă. Materialele pregătite cu grijă și cu dragoste au fost rețeta prin care revista Taifasuri a rezistat în timp, şi pentru asta le mulţumesc foştilor şi actualilor colegi şi colaboratori ai revistei. Ne dorim în continuare să avem puterea spirituală de a duce minunata noastră revistă mai departe, să construim o identitate românească, reactivând un sistem de valori care s-a păstrat nealterat, undeva, în sufletul fiecăruia dintre noi. Să vă oferim răspunsuri la orice întrebare, împlinindu-vă visuri, chiar dacă uneori par imposibile. Ce poate fi mai frumos ca la fiecare sfârșit de săptămână să vă încerce aceeași emoție și nerăbdare: răsfoirea unui nou număr al revistei Taifasuri în fața unei cești cu cafea sau cu ceai? Aşadar, nu rataţi nici de acum înainte niciun număr al revistei dumneavoastră de suflet!

Florin Condurățeanu

La o ceaşcă de cafea

500 16 03Poporul nostru nu e genul să se închidă între pereţii casei, să se izoleze ca într-un buncăr. Românii sunt suflete deschise, primăvăratice, şi se simt bine să schimbe păreri, poveşti, câte o vorbă de duh, poate şi o pişcătură de bârfă. Lângă o ceaşcă aburindă de cafea, când fumegă o ţigară pe umerii scrumierei, la o dulceaţă, ca pe vremea bunicii, românii iubesc taifasul. De aceea mi-a răsărit ideea să numesc emisiunea mea de la Etno TV chiar „Taifasuri”. Ani lungi au dezvăluit secrete ale organismului nostru mari profesori de medicină, dar şi terapeuţi cu ceaiuri şi tincturi din buchetul generos de plante de pe întinsul României. S-au depănat şi amintiri de către personalităţi cu lipici la public. Cu fler remarcabil de închegare a unor acţiuni de succes, domnul Prigoană a propus şi lansarea unei reviste cu de toate, pe gustul românilor, purtând titlul tot „Taifasuri”. Urmând profilul emisiunii de televiziune. Şi iată că s-au scurs 500 de săptămâni de când revista Taifasuri intră în casele dumneavoastră cu subiecte vioaie, cu sfaturi utile, cu istorisiri drăguţe din viaţa unor oameni de toată isprava, care îşi trăiesc viaţa la punctul de fierbere.

Cătălina Tăgârță

Creştem spiritual împreună

500 16 02În ultimii ani am învățat că doar Dumnezeu știe ce e mai bine pentru noi, de aceea El ne îndreaptă pașii în direcțiile unde avem de învățat lecții prețioase. Am ajuns la Taifasuri în urmă cu patru ani și jumătate, într-o perioadă a vieții în care îmi doream un loc de muncă liniștit, dar în același timp cu multe provocări. Am dat, la schimb, munca de la cotidian, de care-mi voi aminti întotdeauna cu drag, la fel ca de copilărie, dar fără păreri de rău. Eu cred că fiecare etapă se încheie pentru a face loc alteia mai promițătoare. Iar la Taifasuri am avut ocazia să întâlnesc mulți oameni minunați, din domenii cât mai diverse (și mă refer nu neapărat la vedete, ci în special la medici, terapeuți și chiar colegi și cititori fideli), pe care în altă parte nu aș fi avut șansa să-i întâlnesc. Sfaturile lor prețioase, care sper să vă fi folosit și dumneavoastră, m-au ajutat și pe mine de multe ori. Se spune că bogăția (oamenilor) nu se cântărește neapărat în lucruri materiale, ci în ajutorul pe care îl dăm celor din jur, iar revista Taifasuri întotdeauna a oferit informații prețioase, de calitate. Nu uitați că nimic nu e întâmplător, întotdeauna veți fi exact acolo unde trebuie, iar dacă aveți curiozități nesatisfăcute, noi suntem aici să vă ajutăm.

Andrei Dicu

Taifasurile se „vând“ bine

500 16 04Mă număr şi eu printre cei mai tineri colaboratori ai revistei care astăzi îşi aniversează o jumătate de centenar. „Tânăr”, prin voia sorţii, pentru că, după o experienţă gazetărească de 25 de ani, această revistă, care e mai mult decât o publicaţie în sine, mi-a oferit şansa de a mă reinventa. Taifasuri mi-a oferit o „casă” nouă, în clipa în care unii uitaseră să mă plătească, iar alţii turnau gaz peste scrierile mele, considerate „reacţionare”, într-o epocă a „democraţiei”. Taifasuri este o gazetă disidentă, într-o lume a tabuului. Nu este, nici pe departe, o instituţie de presă aservită servilismului public, dar asta nu înseamnă că nu e o revistă populară, cel puţin în sensul în care serveşte binele public, adresându-se tuturor gusturilor. Şi mai ales pasiunilor. Îţi dă binele cu linguriţa, de nici nu te prinzi... Şi mai e ceva, al naibii de important. Taifasurile dintre noi, cei care scriem aceste pagini, şi dumneavoastră, cei care ne susţineţi prin dumneavoastră înşivă, se „vând” bine. La modul cel mai propriu cu putinţă, pentru că vorbim despre un exemplu de diplomaţie. Şi de echilibru, lucru care lipseşte atât de mult societăţii contemporane.

Gabriela Niculescu

Jumătate de drum împreună

500 16 05500 de numere de Taifasuri și aproape cinci ani pe care i-am petrecut în această redacție. Cinci ani care au însemnat întâlniri și interviuri cu cei mai importanți oameni din teatru, cinematografie, televiziune, muzică, industria frumuseții, și nu numai. Întotdeauna m-am gândit la ceea ce v-ați dori dumneavoastră - cititorii, datorită cărora revista scrie o poveste frumoasă de 10 ani - să aflați despre personalitățile pe care le-am intervievat, ce lucruri vă pot fi utile din toate domeniile, și sper că am reușit să vă ofer măcar un crâmpei din ceea ce aveați nevoie. La un moment dat, am înţeles că dumneavoastră sunteţi personalităţile. Și sunteţi vitali pentru noi. Jurnalismul zilelor noastre este agresiv și îngrădit, însă aici a fost locul în care am putut scrie și publica exact așa cum mi-am dorit, cu suflet, cu bunătate, fără să fiu nevoită să exagerez poveștile de viață ale celor care au acceptat să se deschidă în fața dumneavoastră. Dacă ar trebui să rezum în trei cuvinte implicarea mea în 240 de numere de revistă dintre cele 500 care au văzut lumina tiparului, aș aminti: devotament, pasiune și sinceritate.

Vorba cuiva, „nu ştiu alţii cum sunt”, dar eu când mă gândesc la această publicaţie nu o văd ca pe un loc de muncă, ci ca un mod de a-mi exercita pasiunea.

Raluca Grințescu

Se spune că ziua bună începe cu Taifasuri

500 16 06Sfântul Antonie, aflat în deșert, când a fost întrebat cum îi deosebește pe îngerii care vin la el umili de diavolii care vin sub înfățișări strălucitoare, a spus că în felul în care te simți după ce au plecat; când te-ai despărțit de un înger te simți întărit de prezența sa. Acesta este sentimentul pe care mi l-a insuflat revista Taifasuri în doar câteva luni de când am fost invitată să mă exprim, liber, în paginile ei. Și iată că am fost prinsă în tăvălugul sărbătoririi a zece ani de când revista calcă pragul românilor dornici de taifasuri neaoșe. Ca orice sărbătoare, ea adună toată lumea într-o conspirație a dragostei, cu acel aer magic care ne face să devenim mai buni, mai fericiți, mai înțelegători, să închidem ochii la greșeli sau să spunem cuvinte nespuse. Sper că micuța, dar înflăcărata noastră echipă a reușit să aducă această magie în inimile cititorilor noștri în fiecare zi, în fiecare ceas. Chiar dacă fiecare zi este o provocare, trebuie să învățăm, cu toții, să depășim munți înalți și mușuroaie de cârtiță. Fiecare zi este: o binecuvântare atunci când o privim pozitiv, pentru că avem șansa de a încerca ceva nou și de a ne găsi salvarea; o necunoscută a frumuseților pe care le-am ratat cu o zi înainte; o certitudine a amintirilor și experiențelor frumoase pe care le-am acumulat; o zi minunată, în care întâlnesc oameni buni și pot face lucruri bune; o oportunitate de a mă strădui și a învăța, căci, în final, asta este viața. Mulțumesc colegilor și celor care ne citesc și au încredere în noi. Noi promitem să nu-i dezamăgim!

Stela Popescu

Revista Taifasuri m-a ajutat să-mi depăşesc limitele

500 16 08Au trecut aproape 10 ani. Nici nu-mi vine să cred. În afară de încercările penibile din liceu când le scriam colegelor mele scrisorile de dragoste, nu m-am gândit niciodată să scriu cu adevărat. Acum 10 ani eram la o petrecere, la un club de mare clasă, cu oameni de afaceri, artişti şi lume bună din afara ţării. Fusesem invitată de domnul Silviu Prigoană, pe atunci patronul postului Realitatea TV. Eu susţineam, la acea vreme, o emisiune săptămânală pentru femei care se bucura de succes. Aveam invitaţi interesanţi, cu sfaturi de viaţă, de sănătate şi cu poveşti de succes. Domnul Prigoană era un patron agreabil şi comod. Era interesant să lucrezi cu el, căci era creativ şi dispus întotdeauna de a face un nou proiect. Ei bine, la întâlnirea de care vă vorbeam mai devreme, domnia sa mi-a propus să preiau direcţia revistei Taifasuri, pe care tocmai se pregătea s-o lanseze. Gazeta urma să se adreseze în special femeilor. Vă spun sincer, am fost speriată. Nu credeam să am puterea să fac faţă unei asemenea încercări. Mi-era teamă să nu mă fac de râs. Am stat pe gânduri vreo două săptămâni şi n-am dat niciun răspuns. În acest timp, la o imprimare, l-am întâlnit pe Horaţiu Mălăele, pentru care am o stimă deosebită. I-am povestit lui totul şi el mi-a spus: „Încearcă, dacă ai să simţi că te depăşeşte, renunţi”. Clar şi adevărat. Chiar a doua zi, domnul Prigoană, categoric cum îi este felul, m-a sunat şi mi-a zis: „Mâine lansez revista, eşti directoare”. Zis şi făcut. M-am adunat, m-am documentat şi, încet-încet, m-am acomodat ca director al revistei. Azi nu mi se mai pare greu, căci am o echipă excepţională de profesionişti. Cu ei n-am nicio grijă. În fruntea echipei, Claudia Mîţoi, o fată deşteaptă şi bine pregătită, dirijează grupul de tineri serioşi. Revista este săptămânală, are un număr mare de exemplare şi mi se reproşează totuşi că nu mărim tirajul. Condeiul meu a început să alunece mai uşor pe coala de hârtie, şi azi mă gândesc serios să adun toate materialele scrise în aceşti 10 ani şi să edităm o carte. Sunt toate amintiri din teatru, din turnee şi de la întâlniri cu marile personalităţi ale timpului. La mulţi ani, scumpa mea revistă Taifasuri şi-ţi mulţumesc că m-ai ajutat să-mi depăşesc limitele!

Mircea M. Ionescu

Cinci sute de Primăveri

500 16 09Evenimentele rare, cele din scripturi alese, au un singur anotimp - Primăvara! Revista Taifasuri sărbătorește, astăzi, în prag de iarnă, cinci sute de Primăveri! Cinci sute de numere editate, în aproape un deceniu de nesingurătate, cinci sute de săptămâni fără de număr de bucurii zămislite pentru cititori de preț…

…Scrisă-n filigran de suflet, pentru inimă și minte, revista Taifasuri reprezintă un minunat ghid practic, complex, cum altul nu-i în presa autohtonă. În măsură să ofere cititorului de orice vârstă serioase puncte de sprijin, de la sănătate la legi, de la artă culinară la minuni ale naturii, de la întreținerea tonusului optim de viață la menținerea siluetei, de la religie și tradiții la personalități celebre și secrete ale istoriei, de la fascinația filmului și a teatrului la sunetul muzicii, în acordurile tulburătoare ale folclorului românesc. Pagini scrise cu înțelepciune și onor de limbă română, sub speranță și dragoste de personalitatea umană, într-o lume și vremuri, parcă, tot mai dezinteresate de om.

… Aștept cu emoția pură a copilului fiecare joi a armoniei noastre. Mă atrag ca un magnet nevăzut toate paginile Taifasurilor, și, în primul rând, Simfonia naturii, veritabil Concert de sănătate, în care infinitul câmp mirific cu plante și flori - copiii naturii neîntinate, ne devine medicul personal, uluindu-ne prin magia naturistă.

…Sunt mândru că semnez săptămânal în acest Tratat de armonie a Omului, care este pentru mine revista Taifasuri, alături de o mică, dar nobilă armată de condeieri și ctitori de revistă cu drag de oameni, harnici precum albinele. În Ziua celor Cinci Sute de Primăveri visez la O mie și una de zile minunate!

Daniel Lescai

Rămâneţi la fel de inimoşi!

500 16 10Numărul aniversar al revistei Taifasuri îmi oferă o ocazie unică. Într-un moment de sărbătoare, am încă un motiv să apreciez două trăsături esenţiale ale echipei cu care am colaborat atâţia ani: oameni care stăpânesc perfect tehnicile jurnalistice şi, mai ales, umanitatea, sunt oameni adevăraţi, fără de care tehnica lor ar rămâne fără rezultat, aşa cum, poate, o orchestră interpretează perfect o arie, dar fără a putea să transmită şi emoţia şi sentimentul, adică exact ceea ce influenţează, ceea ce mişcă, ce aduce ca beneficiu actul artistic. Colaborarea cu Taifasuri a ajutat şi ajută numeroşi oameni. Fie că au luat contact cu informaţii folositoare legate de animale, fie că au folosit ca atare revista pentru a putea înțelege că animăluțul lor are nevoie de o consultație urgentă, salvatoare. Colaborarea cu Taifasuri a însemnat pentru iubitorii de animale și un ajutor material, mai ales că, prin parteneriate coerente, am reușit să oferim acestora numeroase consultații „fără de arginți”, poate atunci când aveau mai mare nevoie de ele. La Mulți Ani, Taifasuri! Într-o lume în care bunătatea este pusă mereu la încercare, rămâneți la fel de inimoși mereu, pentru că profesioniști sunteți oricum.

Gabriela Dima Minerva

Între mitologie şi realitate prefer… Taifasuri

500 16 11Să ne închipuim că România de azi este o expoziţie foto narată în paginile revistei Taifasuri şi că tot ceea ce este expus ne reprezintă. Cineva spunea că în durere eşti salvat de speranţă. Privind mai atent însă, veţi observa că, indiferent de probleme, bucuria de a trăi este imensă. Să vă dau un exemplu: Icar, simbolul zborului neîmplinit! Icar, fiul meșterului Dedal, care i-a construit aripi din lemn pe care penajul era lipit cu ceară. Icar s-a avântat dornic să reuşească experimentul, dar, după cum o spune şi legenda, ghinionul l-a urmărit. Apropiindu-se prea mult de soare, ceara s-a topit, şi el s-a prăbuşit în mare. Privind doar acest aspect, nu cred că Icar a vrut doar să evadeze cu mintea, evada în fiecare clipă. Mai degrabă, a vrut să ne demonstreze adevărul despre noi: atunci când nu ne putem atinge un scop, devenim jalnici; când nu putem fructifica ceva însă devenim fiare. Şi până la urmă, în fiecare zace un Minotaur capabil să evadeze când ne aşteptăm mai puţin. Icar conştientizează firea umană, egalând prin aceasta geniul tatălui său. Şi a mai demonstrat că, atunci când zeii îţi sunt potrivnici, trebuie să lupţi. Cam aşa am privit eu evoluţia revistei Taifasuri, şi nu cred să mă fi înşelat, deoarece Icar îşi continuă zborul... Succes şi să ne vedem şi la ediţia 1.000.

Irina-Margareta Nistor

Taifas aniversar

500 16 12Iată-ne ajunși la ediția 500, cu o echipă de redacție profi și cu șarm, după zeci de cronici de cinema, sfaturi practice, povești înduioșătoare, cu oameni și patrupede devenite vedete deopotrivă, o mână de ajutor dată celor aflați la ananghie, idei pentru grădinărit, farmacie verde, modă, paranormal și, per total, un dialog viu cu fanii, care sunt foarte… interactivi! Sper că în toată această vreme să vă fi convins să mergeți mai des la cinema, pentru că o parte dintre titluri chiar merită efortul, care devine o plăcere când se termină genericul și mai zăbovim puțin să comentăm. Mi-e drag să scriu despre producțiile autohtone și mă bucur că, foarte adesea, suntem la zi și cu blockbusterele.

O Margaretă urează revistei de trei flori, cu petale, de întrebătorul: mă iubește, nu mă iubește (cu un deznodământ mereu optimist), să fie întotdeauna printre stelele (Popescu) de prin vitrinele de presă și să ne vedem, auzim și citim și la o mia apariție, când o să fie și mai greu de suflat lumânările tortului aniversar, care va arăta, cu siguranță, ca un zgârie-nori newyorkez dintre cele mai dulci! Și o sugestie, ca să fie racord cu numărul de  pe copertă, căutați pelicula „500 Days of Summer”, că e frumoasă, romantică și atașantă, ca Taifasurile săptămânale!

Silviu Prigoana

500 16 13În urmă cu zece ani am înființat revista Taifasuri la cererea publicului. Se simțea nevoia unui astfel de profil în piața media și este printre puținele reviste care au rezistat perioadei dificile prin care a trecut și trece presa scrisă. La mulți ani înainte, Taifasuri!“