de Elena Şerban

„Concert din muzică de Bach”, „Fecioare despletite” sau „Femeia în faţa oglinzii” sunt doar câteva dintre volumele care poartă semnătura Hortensiei Papadat-Bengescu. Născută la 8 decembrie 1876, în comuna Iveşti, din judeţul Galaţi, Hortensia a avut şansa unei copilării fericite graţie tatălui său, generalul Dimitrie Bengescu, şi a mamei sale, profesoară. Şi tot datorită familiei, mica Hortensia a avut parte de studii înalte, la Institutul de domnişoare Bolintineanu din Capitală. Dorinţa de a scrie, pe care Hortensia o avea încă din adolescenţă, este însă înfrânată de căsătoria precoce, la doar 20 de ani, cu magistratul Nicolae Papadat. Apoi, venirea pe lume a celor patru copii a întârziat şi mai mult planurile scriitoarei. Se spune chiar că, la un moment dat, Hortensia renunţase total la acest vis, dar a fost împinsă de la spate de prieteni foarte apropiaţi. A debutat abia în 1919, cu „Ape adânci”, ajutată de Garabet Ibrăileanu. Primul Război Mondial i-a prilejuit scriitoarei, care lucra voluntar ca infirmieră, experienţe noi, de care se va folosi mai târziu în operele sale. Şi tot din 1919 a intrat sub aripa protectoare a lui Eugen Lovinescu. Numărul nuvelelor sale a crescut simţitor, la fel şi nivelul calitativ al acestora, fapt ce i-a determinat pe critici să remarce talentul scriitoarei. A fost supranumită „Marea europeană”, o recunoaştere a meritelor în modernizarea romanului românesc. După schimbarea regimului politic în România, Hortensia Papadat-Bengescu a fost interzisă de conducerea comunistă. Scriitoarea a trăit ultima parte a vieţii fără niciun fel de venituri. A murit săracă, uitată de toţi cei care i-au apreciat lucrările, la 5 martie 1955, în Bucureşti. Totuşi, după un deceniu de la moartea sa, a fost reintegrată în circuitul literar și academic.