de Raluca Grințescu
Deşi omul creştin a primit o „lege” a salvării (prin sacrificiul lui Iisus), în adâncul subconştientului său a rămas tributar fricii de elementele naturii, de rele, de boli, de „ceva” nefast, încă din adâncurile istoriei umanităţii, când nu ştia cum să se apere, să se ferească de ele. Subconştientul colectiv păstrează frica ancestrală, sentiment care-l face pe om vulnerabil, şi nu este întâmplător că superstiţiile dăinuie cu străşnicie, mai ales în mediul rural, mai puţin emancipat. Dar mai interesant este că nici credinţa religioasă nu-i opreşte pe oameni să păstreze şi să transmită o sumă de superstiţii, care, dacă li s-ar cunoaşte rădăcinile, poate ar fi eradicate, pentru că multe dintre superstiţiile noastre îşi au rădăcinile în ritualuri păgâne.
Originile superstițiilor
În tradiţia populară românească vom mai întâlni numeroase superstiţii legate de Crăciun şi de Anul Nou, de plante, de diavol, de leacuri, de lucrul câmpului, superstiţii vechi şi unele mai noi, superstiţii care se referă la meserii, la oameni buni şi la oameni răi etc. Tradiţia populară românească este ţărâna în care se mai păstrează rădăcinile vechilor religii precreştine, pe care a încolţit creştinismul. Din acest ogor ies la suprafaţă datinile păgâne, cu urme adânci în sânul poporului nostru.
În obiceiurile de Crăciun şi de Anul Nou există elemente ale ritualului creştin, dar şi urme ale riturilor păgâne. Şi nici nu este de mirare, pentru că, înainte de a avea descrierea Naşterii Mântuitorului din Evangheliile lui Matei şi Luca, ea fiind cunoscută prin intermediul prorocilor şi al profeţilor, mai înainte au existat sărbătorile precreştine, foarte populare pe întinsul întregului Imperiu Roman.
Saturnaliile, la originea tăierii porcului de Ignat
Saturnaliile se desfăşurau sub semnul lui Saturn, zeu italic agrar, de obârşie arhaică (poate etruscă), zeu ce era protectorul holdelor şi al semănăturilor. Sărbătoarea dura o săptămână, era plină de ospeţe şi bucurie, de petrecere şi de bună dispoziţie. Sacrificiile de animale în cinstea zeului Saturn, înjunghierea porcilor în prima zi de Saturnalii stă, fără îndoială, la originea obiceiului creştin de a tăia porcul de Ignat. După sacrificii urma ospăţul, se bea şi se mânca vârtos. Copiii cutreierau străzile, împărţindu-şi daruri, turtele şi colacii fiind nelipsiţi de la Saturnalii.
Nașterea Domnului, sărbătoarea zeului Mithra
Dies Solis Invicti - ziua soarelui neînvins - era sărbătoarea zeului Mithra, care avea loc în ziua de 25 decembrie, ziua solstiţiului de iarnă. Mithra era un zeu cu origine persană, care, în literatura vedică, întruchipa soarele. Cultul său a fost răspândit în Imperiul Roman de cohortele de mercenari şi s-a generalizat în secolul al III-lea înainte de Hristos. Pentru biserica creştină de la începuturi a fost dificil să impună propria sărbătoare a Naşterii Domnului peste o atât de răspândită şi de importantă sărbătoare. Încet-încet însă, ea fost înlocuită pe măsură ce Biserica creştea şi se întărea şi, în mod special, după anul 391, când creştinismul a devenit religie de stat în Imperiul Roman. Astfel, o străveche sărbătoare de origine orientală a devenit mai întâi sărbătoare a romanilor, apoi s-a transformat în sărbătoare creştină.
Crăciunul, ziua Imperiului Roman
Crăciunul - ca zi a Naşterii lui Iisus - a început să se răspândească şi în Europa după anul 429 d.Hr., când această zi a fost declarată de împăratul Iustinian sărbătoare a Imperiului Roman. Astăzi, Sărbătorile de Iarnă care ţin două săptămâni (24 decembrie - 6 ianuarie) s-au suprapus pe Saturnalii (17-23 decembrie), pe sărbătoarea lui Mithra (25 decembrie) şi pe Kalendae Januarii (1 ianuarie), astfel avem Crăciunul la 25 decembrie, Anul Nou la 1 ianuarie şi Boboteaza la 6 ianuarie; între acestea, sărbătorim pe Sfântul Nicolae la 6 decembrie şi avem Ignatul la 20 decembrie. Să vedem ce anume ne-a rămas de la aceste sărbători şi superstiţiile derivate din datinile precreştinilor. Este neîndoios că tăierea porcului de Ignat îşi are obârşia în sacrificiile făcute de Saturnalii şi se spune că, dacă porcul nu e sacrificat de Ignat, nu se mai îngraşă, pentru că-şi visează cuţitul. Întreaga desfăşurare a sacrificării porcului păstrează urmele acestui ritual păgân, dar şi superstiţia de a strânge sângele, a nu fi vărsat pe pământ, care se trage din ritualul creştin. Sigur, semnificaţia acestora s-a pierdut de-a lungul timpului, dar superstiţia a rămas. De Crăciun, femeile împart colaci - „Moşii de Crăciun” şi dau colindețe copiilor colindători, întocmai ca la Saturnalii. Superstiţia spune că, făcând aceasta, gospodăria va fi îmbelşugată şi roadele bogate. Tot aşa, precum la ospeţele din vechime, românii, oricât ar fi de săraci, pun pe masă de Crăciun bucate alese, cozonaci şi vin.
1 ianuarie, dedicată lui Ianus cel cu două fețe Kalendae Januarii era sărbătoarea dedicată zeului Ianus cel cu două fețe, una privind înainte, alta - înapoi. Sărbătorit, aşa cum spune numele (Kalendae Januarii = prima zi a lunii ianuarie), la 1 ianuarie, ziua sa era încă un prilej de bucurie, spectacole de circ, lupte de gladiatori, ospeţe, întreceri de care şi festivităţi militare. Se obişnuia ca în cadru ritualic să se facă prevestiri pentru anul care începea, de asemenea, se făceau vrăji şi farmece.
Dacă bradul ia foc de la o lumânare, prevesteşte nenoroc
Colindul prefigurează cutreieratul străzilor de copii în timpul Saturnaliilor, iar astăzi copiii formează cete de colindători care umblă din casă-n casă, colindând şi primind colaci, covrigi, cozonac, nuci, mere şi, mai nou, bani. Superstiţia spune că, dacă gospodarul nu primeşte şi nu „omeneşte” colindătorii, tot anul îi va merge rău, recolta va fi slabă şi nu va avea belşug în casă. Colacii, turtele de Crăciun şi roatele de foc rostogolite de pe dealuri de tinerii din diverse sate păstrează şi ele forma rotundă a soarelui, rămăşiţă a cultului lui Mithra. Tot din acele timpuri dăinuie şi superstiţia, mai puţin cunoscută la noi, că primul buştean pus pe foc în noaptea de Crăciun trebuie să ardă cu totul pentru îndepărtarea spiritelor rele. Un alt obicei tradiţional este Pluguşorul, care, deşi poartă elemente mai apropiate („C-a venit măi an/Bădiţa Traian”), este şi el asemănător cu ritul zeului soarelui, Mithra; acel soare de care depind semănăturile şi recoltele şi care, dacă n-ar fi invocat, ar face ca rodul pământului să fie slab. Deşi de dată mult mai recentă, obiceiul împodobirii bradului a generat şi el superstiţii: se spune că, dacă bradul ia foc de la o lumânare, prevesteşte nenoroc pentru întregul an.
Irozii
De Anul Nou sunt cunoscute vrăjile, descântecele, farmecele şi ritualurile magice de ghicire a viitorului şi urările pentru anul care începe, ca şi la sărbătoarea zeului Ianus. Cele mai cunoscute superstiţii sunt deja celebrele „punţi” puse fetelor nemăritate, dar şi masa din prima zi a Anului cel Nou, masa Sfântului Vasile cu cele patru colţuri marcate sub acoperământ cu: un ban, un cărbune, o oglindă şi o bucată de mămăligă. Tinerii intră şi-şi aleg câte un colţ; se crede că cine alege banul va fi bogat, mămăliga - va avea belşug, oglinda - va fi frumos şi sănătos, dacă alege colţul cu cărbunele - va fi urât şi rău.