Main menu

header

510 30 1de Iulian D. Moleianu

Demis Roussos s-a stins din viață în noaptea de 24 spre 25 ianuarie. A fost şi rămâne unul dintre giganţii muzicii mondiale, cu peste 40 de ani de carieră, 33 de albume şi zeci de hituri internaţionale, ascultate de generaţii întregi. Etalonul vocilor masculine melodioase, Demis Roussos a cântat în România de mai multe ori, iar sălile încărcate până la refuz au vibrat la unison pe muzica „fiului Afroditei”. Iubirea fanilor şi a unei femei l-au făcut să se apropie ireversibil de ţara noastră…

Originar din Egipt, stabilit în Grecia şi devenit cetăţean universal

Demis Roussos, pe numele său adevărat Artemios Ventouris Roussos, s-a considerat „cetăţean universal” din trei motive. Primul a fost acela că, deşi are cetăţenie greacă, s-a născut în Egipt. După ce părinţii şi-au pierdut proprietăţile, familia s-a mutat în „bătrâna Eladă”, acolo unde Demis a învăţat să cânte la pian şi a muncit într-un cabaret pentru a-şi putea duce traiul. Al doilea motiv s-a datorat faimei sale, care a străbătut toate continentele. Iar în al treilea rând, datorită pasiunii pentru religie şi pentru anumite doctrine secrete, despre care se spune că „dezvoltă spiritul universalităţii”. Dincolo de faima pe care i-au adus-o hiturile precum „Goodbye, My Love, Goodbye”, „Mammy Blue” sau „Forever and Ever”, s-a considerat mereu un om modest, ba chiar a exagerat în acest sens: „Un artist nu poate fi niciodată complet, la fel cum niciun filosof nu se poate considera împlinit. Nici măcar după 40 de ani petrecuţi pe scenă şi în studiouri nu consider că am dat totul. Mereu apare câte ceva care te zgândăre şi simţi că trebuie să continui... Artiştii trebuie să creeze mereu, să încerce mereu să se autodepăşească. Numai politicienii se consideră compleţi, şi tocmai din acest motiv calcă mereu în străchini.”

„Iubesc România! Simt că între mine şi publicul român există o legătură specială”

Ca şi Al Bano, îndrăgostit de ţara noastră, Demis Roussos poate fi considerat, fără a rosti vorbe mari, român prin adopţie. N-a cântat doar o singură dată pe meleagurile noastre, şi de fiecare dată s-a simţit ataşat de caracteristicile acestui popor. Deseori a comparat România cu Grecia, invocând inclusiv problemele economice traversate în ultimii ani. „Iubesc România! De fiecare dată m-am întors aici cu plăcere. Simt că între mine şi publicul român există o legătură specială. De fiecare dată m-am simţit extraordinar pe scenă, dar cel mai mult mi-au plăcut concertele de Crăciun, mai ales cel susţinut la Bucureşti, la Sala Palatului. Românii sunt nebuni, dar fantastici! România şi Grecia sunt înrudite cultural, sufleteşte, iar în ultima vreme par să sufere la fel din punct de vedere socio-economic”, declara el.

În legătură strânsă cu Dumnezeu şi cu… natura

Cum spuneam, Roussos a fost un creştin ortodox practicant. Mergea deseori la biserică, şi unii apropiaţi îl suspectau chiar de fanatism religios, însă lucrurile nu stăteau deloc aşa, pentru că Maestrul era deschis multor forme de cunoaştere. „Pentru mine, cel mai important lucru este familia mea. Foarte importantă este şi credinţa în Dumnezeu. Cred foarte mult în El, care este unul singur pentru toţi cetăţenii Universului. Dacă mă pot uita în oglindă fără să îmi fie ruşine, atunci înseamnă că am o legătură strânsă cu Dumnezeu. Familia mea şi credinţa în Dumnezeu sunt cel mai valoroase, pentru că Dumnezeu este însăşi natura din care renaştem”, declara pentru „Times” în urmă cu mai bine de 20 de ani.

Pamela Raţiu, femeia care l-a influenţat permanent

510 30 2„Mare crai”, Roussos a fost căsătorit de trei ori. Una dintre fostele sale consoarte, Pamela Raţiu Roussos, este de origine română. Născută la Los Angeles, crescută în SUA şi ulterior stabilită la Turda, Pamela a fost mulţi ani directorul de imagine al solistului, dar şi organizatorul concertelor acestuia. De altfel, ea a fost „răspunzătoare” de majoritatea show-urilor teribile pe care Demis le-a susţinut la Iaşi, la Cluj sau la Bucureşti. Pamela este actuala soţie a lui Indrei Raţiu, fiul regretatului Ion Raţiu, iar în tinereţe a fost top-model de clasă internaţională şi a studiat, în acelaşi timp, şi violoncelul. Despre Pamela se spune că, odată ce l-a întâlnit pe Demis Roussos, i-a schimbat acestuia fundamental optica despre viaţă, cultivându-i pasiunea pentru studiul religiilor. Mai mult, la ea se referea artistul atunci când afirma: „Româncele sunt cele mai frumoase din lume!”

Prietenul „Taifasurilor” încă de acum cinci ani

În urmă cu cinci ani, revista „Taifasuri” menţiona că fiica lui Demis Roussos, Emily, este autoarea unui documentar inedit despre tatăl său. Referitor la acest film, artistul ne-a oferit un interviu în exclusivitate. „Am avut ocazia să-mi văd viaţa privită prin ochii copilului meu, ceea ce nu i se întâmplă oricui. Întreaga mea existenţă este văzută din unghiul său. Mă bucur că a făcut un documentar, şi nu un film artistic. Cine ar fi putut să joace rolul meu într-un film?”, se întreba, amuzat. Referitor la odraslele sale, Roussos remarca, nu fără umor: „Copiii mei sunt artişti şi chiar sunt mai nebuni decât mine. Fiul meu, Cyril, este DJ, iar fiica mea, Emily, este regizor de film. Suntem o familie de artişti. De aceea cred că ne şi înţelegem atât de bine unul pe celălalt şi avem o relaţie armonioasă.”

Sechestrat în avion şi obsedat de lupta cu obezitatea

Viaţa lui Roussos n-a fost ocolită de momente de răscruce. În 1985, artistul a fost ţinut cinci zile ostatic la Beirut, alături de Pamela, după ce avionul cu care zburau de la Atena la Roma fusese deturnat. Apoi, din pricina obezităţii cauzate de faptul că era un gurmand recunoscut, a dus o luptă eternă cu kilogramele. În volumul autobiografic „A question of weight”, a povestit, printre altele, performanţa de a reveni de la greutatea de 150 de kilograme la una normală.

Nana Mouskouri, şocată de moartea partenerului de scenă

Potrivit fiicei sale, Emily, citată de „Le Figaro”, Demis Roussos a murit în noaptea de 24 spre 25 ianuarie. Cauza morţii artistului cu 60 de milioane de albume vândute la nivel mondial şi cu nu mai puţin de 100 de Discuri de Aur primite rămâne însă o enigmă, deşi se spune că Roussos suferea de o formă rară de gută şi de diabet. Artistul grec, care a făcut parte din trupele Aphrodite’s Child şi The Idols, va rămâne în memoria fanilor nu doar ca autorul hiturilor „Lovely Lady of Arcadia” şi „My Friend the Wind” sau ca un cantautor care a abordat stiluri diferite (rock, pop, folk), ci mai ales ca un simbol al culturii greceşti. Din acest motiv, potrivit televiziunii elene de stat, se pare că în memoria sa va fi decretată o zi de doliu naţional. Numeroase personalităţi s-au arătat surprinse de moartea sa, celebra cântăreaţă Nana Mouskouri, care a cântat în mai multe rânduri cu Roussos, declarând: „Încă nu-mi revin din şoc. Ştiam că Demis suferă, dar încă mai putea trăi!”

„Un artist nu poate fi niciodată complet, la fel cum niciun filosof nu se poate considera împlinit. Nici măcar după 40 de ani petrecuţi pe scenă şi în studiouri nu consider că am dat totul“ (Demis Roussos)