de Andrei Dicu

Născut la 7 februarie 1777, Dinicu Golescu a fost, deopotrivă, cărturar, ispravnic, hatman şi mare logofăt în Ţara Românească. Pe numele său adevărat Constantin Golescu, a fost descendentul unei vechi familii boiereşti, tatăl său, Radu, fiind Marele Ban al Munteniei, iar mama, Zoiţa Florescu, înrudindu-se cu Brâncovenii. Alături de fratele său, Iordache, Dinicu Golescu a studiat la Academia Grecească din Bucureşti şi s-a aflat printre fondatorii unei societăţi literare secrete la Braşov, ai cărei membri militau pentru desprinderea Ţărilor Române de sub influenţa otomană. În 1825, a fost iniţiat în Francmasonerie, într-o Lojă din Elveţia, şi a fost racolat de Eterie, o mişcare secretă din Grecia, cu caracter militar, condusă de Alexandru Ipsilanti, amantul şi deopotrivă ucigaşul lui Tudor Vladimirescu. Golescu a fost, la un moment dat, principalul sfetnic al lui Ipsilanti, pe care nu l-a convins să anuleze planul de asasinare a revoluţionarului român. În 1826, împreună cu Ion Heliade-Rădulescu, a scos revista „Curierul Românesc”, cu o profundă orientare iluministă, bazată pe ideile scriitorilor masoni Jean Jacques Rousseau şi Denis Diderot. Şedinţele de redacţie aveau loc, sfidând filajele poliţiei, în casele luxoase ale lui Golescu, situate lângă Podul Mogoşoaiei. Pe moşia de la Goleşti, a fondat o şcoală în care învăţau, pe cheltuiala sa, tineri proveniţi din categorii sociale defavorizate. De asemenea, a pus bazele primei reviste germane în limba română, „Fama Lipschii”, de orientare rozacruciană, tipărită la Leipzig. Cea mai importantă scriere a sa este „Însemnare a călătoriei mele, Constantin Radovici din Goleşti”, tipărită în Ungaria în 1826. Era primul jurnal de călătorie menţionat în Istoria Literaturii Române. Notele de drum adună referiri critice la starea de înapoiere socială şi culturală a Ţării Româneşti şi constituie un elogiu adus Francmasoneriei, în care Golescu vedea unica salvare a ţării. În plan personal, Golescu a avut un mariaj liniştit. În 1804 s-a căsătorit cu Zoe Farfara, rudă cu acelaşi Alexandru Ipsilanti. A avut cinci copii: Ana, Ştefan, Nicolae, Radu şi Alexandru. Dinicu Golescu a murit la 5 octombrie 1830, lăsând în urmă imaginea unui umanist şi a unui vizionar.