de Silviu Ghering
Unul dintre cele mai dure adevăruri de pe lumea asta este acela că moartea nu alege. N-are discernământ. Cosește la fel un savant, un bețiv, un cerșetor, un milionar, un gunoier, un actor... Așa că nu a contat viața dăruită nouă, spectatorilor, de George Motoi. Doamna cu coasa l-a rupt de noi, l-a rupt de rude, l-a rupt de prieteni, l-a rupt de viață cu aceeași brutalitate cu care îl chinuia chiar viața de câțiva ani încoace... George Motoi s-a eliberat de suferința unei boli necruțătoare într-o zi trecută cu sânge în calendarul românilor, 4 martie. A plecat discret, tăcut, retras, parcă vrând să nu deranjeze pe nimeni, așa cum i-a fost toată viața, toată cariera. Introvertirea sa ascundea o profunzime rară, o introspecție a sinelui dusă până la epuizare, pentru a putea întoarce către noi o întreagă paletă de personaje complexe. Avea 79 de ani...
S-a născut în... Bulgaria
Nici un ziar întreg nu poate cuprinde viața unui om. Dar a unui actor... Ce să scrii mai repede într-o singură pagină? Numai rolurile memorabile ar umple spațiul... Găsiți pe internet datele seci ale biografiei sale. Unde s-a născut (știați că în Bulgaria, pe lângă Capul Caliacra?), unde a învățat, când a debutat, cu ce rol... Și au fost multe. Rolurile. Piesele. Mai important e să le amintim pe acestea, decât unde a făcut școala primară. „Un fluture pe lampă” de Paul Everac (1972), „Zodia Taurului” de Mihnea Gheorghiu (1973), „Richard al III-lea” de Shakespeare (1976), „A treia țeapă” de Marin Sorescu (1979), „Vlaicu Vodă” de Alexandru Davila (1982), „Zbor deasupra unui cuib de cuci” de Dale Wasserman (1983), „Jocul ielelor” de Camil Petrescu (1986), „Avram Iancu” de Lucian Blaga (1991), „Numele trandafirului” după Umberto Eco (1998), „Macbett” de Eugen Ionescu (2000), „Dulcea mea doamnă, Eminul meu iubit” - adaptare și regie proprie (2002), „Dialog nocturn despre o piesă nescrisă” - spectacol-lectură de Doru Moțoc (2002), „Mașinăria Cehov” de Matei Vișniec (2003), „Coada” de Paul Everac (2004), „Patimile Sfântului Tommaso d’Aquino” după Alex Mihai Stoenescu (2005). Doar cele mai strălucitoare...
A jucat în peste 45 de superfilme!
Cei mai mulți dintre noi o să și-l amintească însă din filme; a jucat în peste 45. Cele mai cunoscute: „Trecătoarele iubiri” (1974), „Ștefan cel Mare - Vaslui 1475” (1974), „Pentru patrie” (1977), „Lumini și umbre” (1981-1982) - serial tv, „Trandafirul galben” (1982), „Misterele Bucureștilor” (1983), „Adela” (1985), „Masca de argint” (1985), „Colierul de turcoaze” (1985), „Telefonul” (1991), „Chira Chiralina” (1993), „Terente - regele bălților” (1995), „Amantul marii doamne Dracula” (2005).
Senior al teatrului românesc
În regia de teatru a debutat în 1967, la Teatrul de Stat din Cluj, cu piesa „Casa cu două intrări” de Calderon de la Barca. În 1989 a publicat volumul de eseuri „Sub masca actorului”. Pentru „cei care vin după noi” a lăsat două volume de sfaturi în „Noi versiuni scenice după vechi piese de teatru”, lansată la 20 noiembrie 2010, în cadrul celei de-a 17-a ediții a Târgului Internațional Gaudeamus - Carte de învățătură.
A obținut o mulțime de premii și distincții: premiul ACIN pentru filmul „Trecătoarele iubiri” (1974), diploma „Artist de Onoare al Filmului Românesc” (2001), Premiul de Excelență, acordat de Centrul Național al Cinematografiei, pentru contribuția deosebită adusă la afirmarea filmului românesc (2002), Cetățean de Onoare al Municipiului Brăila (2002). De Ziua Mondială a Teatrului, la 27 martie 2011, George Motoi s-a aflat printre cei șapte mari actori aniversați sub egida „Seniori ai teatrului și filmului românesc”, alături de Ion Besoiu, Florin Piersic, Violeta Andrei, Eugenia Maci, Tora Vasilescu și Radu Gheorghe, primind diploma „In honoris” din partea Primăriei Generale a Capitalei și a Teatrului Metropolis. La ediția din 2011 a Festivalului Internațional de Film Transilvania, George Motoi a fost omagiat prin acordarea Premiului pentru întreaga activitate.
A avut cancer! „Nu plânge ca proasta, o să te veghez de Sus”
George Motoi s-a luptat cu cancerul trei ani. A doua sa soție, Giliola Brăileanu-Motoi, actriță a Teatrului Național din București, a dezvăluit că el a cerut imperios familiei să păstreze discreţia: „Durerea e imensă, încerc să fiu puternică, dar îmi este foarte greu... A fost un om discret, şi-a trăit viaţa cu multă demnitate. Nu a dorit să se ştie despre boala sa. Nici apropiaţii nu au aflat de mult timp. Înainte să se stingă, mi-a spus: «Nu plânge ca proasta, că m-am resemnat cu soarta şi o să te veghez de Sus»”.
Cezara Dafinescu: „El a fost Făt-Frumosul, ALESUL“
Actrița Cezara Dafinescu, prima soție a lui George Motoi, ce i-a stat alături vreme de 23 de ani, și-a postat gândurile într-o scrisoare pe internet, intitulată „George”. Vorbele sale sunt mai mult decât grăitoare: „De George m-am îndrăgostit în anul II de facultate. Mai întâi văzându-l în filme! Apoi, destinul a făcut să ne întâlnim şi aievea şi să formăm un cuplu, în viaţă şi, mai târziu, şi pe scenă. El a fost Făt-Frumosul pe care îl aşteaptă orice fată să vină pe un cal alb… Şi, pentru că era mai matur decât mine, în mare parte mi-a modelat cariera cu experienţa sa... ...Am învăţat de la el că libertatea nu este dreptul de a face ce vrei, ci de a face ceea ce se cuvine. Ea este asumarea unui risc. Înseamnă răspundere, şi de aceea majoritatea oamenilor se tem de ea... ...Îi voi fi mereu recunoscătoare pentru tot ce mi-a dat, dar… Sentimentele noastre, chiar şi cele mai puternice, mor… şi te uiţi la femeia care ai fost acum câţiva ani cu indiferenţă şi curiozitatea cu care priveşti o femeie străină. Nu ştiu când şi cum s-a stins dragostea noastră... ...O mare dragoste nu reuşeşte să lege de tine fiinţa iubită dacă nu ştii în acelaşi timp să-i umpli viaţa cu o bogăţie de sentimente mereu reînnoite. Cu George am rămas prietenă... ...A-l renega pe George ar însemna să mă reneg pe mine, pentru că într-o perioada a vieţii mele el a fost ALESUL. Drum bun, dragul meu, porneşte cu… lumina spre stele… şi IARTĂ-MĂ… EU TE-AM IERTAT DE MULT! Cezara.”