de Laura Zmaranda
Imaginaţi-vă că suntem într-un exerciţiu de autocontrol, de echilibru fizic şi mental. Timpul pare încremenit până în momentul când, cu o precizie matematică, arcul propulsează din strânsoarea sa săgeata. Însă, de data aceasta, săgeata are doar un rol metaforic, iar ţelul ei unic este acela de a promova un sport nobil, practicat în diferite forme din cele mai vechi timpuri, dar despre care se vorbeşte foarte puţin. Aurelian Bacinschi (foto), un arcaş cu o experienţă de două decenii şi preşedinte al Federaţiei Române de Tir cu Arcul, este cel care ne-a onorat invitaţia la o discuţie despre acest sport.
Numărul sportivilor legitimaţi este de peste 500 de persoane
Discuţia noastră a început prin a rememora istoricul federaţiei pe care o conduce din anul 2009, dar şi începuturile acestui sport în ţara noastră. „Putem spune că tirul cu arcul a avut câţiva pionieri a căror pasiune a prins rădăcini şi s-a dezvoltat ca disciplină sportivă în România. Unul dintre aceşti pionieri este maestrul Vasile Tamaș, din Aninoasa, județul Hunedoara, care, la o venerabilă vârstă de peste 80 de ani, este încă alături de tirul cu arcul, sportul pe care l-a îndrăgit din tinereţe”. În perioada 1950-1990, tirul cu arcul s-a desfăşurat în cadrul Federaţiei Române de Tir Sportiv, alături de probele sportive cu arme cu glonţ, aer comprimat și talere. Piatra de temelie a actualei federaţii a fost pusă în anul 1990. Începând cu această dată, tirul cu arcul s-a separat de tirul sportiv, iar cluburile sportive existente atunci au format Federaţia Română de Tir cu Arcul, ca federaţie naţională recunoscută de ministerul de resort. La 24 de ani de la înfiinţarea ei, federaţia şi-a dovedit puterea prin proiectele pe care le-a întreprins pentru promovarea tirului cu arcul, dar şi prin numărul în creştere al celor care aderă la această instituţie. În prezent are peste 40 de cluburi sportive afiliate, din toate zonele ţării, numărul sportivilor legitimaţi este de peste 500 de persoane şi dispune de echipamentul necesar organizării competițiilor de toate tipurile. Recunoaşterea meritelor a venit în anul 2011, atunci când Casa Regală a României a acordat Federației Române de Tir cu Arcul Înaltul Patronaj Regal, o onoare deosebită, de care se bucură foarte puține federații din România.
Acum 5.000 de ani, cele mai vechi dovezi arheologice
Datorită pasiunii pentru tirul cu arcul, domnul Bacinschi a studiat cu interes istoria acestei îndeletniciri străvechi. A început să ne împărtăşească din cunoştinţele sale prin a spune că arcul şi săgeata au fost alături de om încă din cele mai îndepărtate timpuri. Cele mai vechi dovezi arheologice despre folosirea arcului şi a săgeţilor vin de la egiptenii antici, care au adoptat tirul cu arcul în urmă cu cel puţin 5.000 ani, în scopuri de vânătoare şi război. În China, tirul cu arcul datează din timpul dinastiei Shang. Un car de război din acea vreme transporta o echipă de trei oameni: vizitiul, lăncierul şi arcaşul. În timpul dinastiei următoare, Zhou (Chou), nobilii de la curte au participat la turnee sportive de tir cu arcul. În perioada greco-romană, arcul a fost folosit mai mult în scopuri personale sau de vânătoare decât pentru război. Însă, arcul şi săgeata aveau să cadă pe plan secund. Descoperirea prafului de puşcă şi a armelor de foc a fost o sentinţă clară. Până la începutul Războiului de 30 de ani, arcul ca armă era de domeniul trecutului. De atunci s-a dezvoltat ca sport de agrement şi de competiţie.
Sunt cinci tipuri de competiţii
Cel mai întâlnite probe şi tipuri de competiţii din zilele noastre sunt tirul cu arcul la ţintă (target archery) - (teren drept, ţintă standard), Field Archery (traseu de ţinte standard pe teren variat), 3D Archery (traseu de ţinte sub formă de animale pe teren variat), Ski-Archery & Run-Archery (probă asemănătoare biatlonului, dar tragerea se face cu arcul), Flight Archery (concursul se referă la distanţa parcursă de săgeată). Cea mai mică distanţă de tragere în competiţiile de tir cu arcul este cea de 18 metri, distanţă folosită în competiţiile de sală (indoor), desfăşurate în timpul sezonului de iarnă. Competiţiile care se desfăşoară în aer liber (outdoor) se fac pe distanţa minimă de 25 m şi maximă de 90 m, în funcţie de categoria de vârstă şi de divizia de arc. Competiţiile de tir cu arcul din România sunt reprezentate de cele opt Campionate Naţionale, fiecare cu specificul său, organizate începând din luna februarie şi până în luna octombrie.
Această îndeletnicire are nevoie de mulţi bani
Deşi este o îndeletnicire străveche, în contemporaneitate puţine se mai spun despre tirul cu arcul. Aşa cum ne-a mărturisit şi domnul Bacinschi, deşi este un sport cu o atracţie foarte mare la public, mai ales la cei tineri, este insuficient dezvoltat în România. Motivele pentru care acest sport nobil a rămas ascuns în obscuritate ţin de raţiuni economice, de lipsa unei promovări corespunzătoare şi constante, dar şi de rigiditatea programelor şcolare, care face imposibilă alegerea de elevi a unui sport preferat la ora de educaţie fizică. Cu toate acestea, atunci când vorbim despre performanţă, ţara noastră se poate mândri cu arcaşi de elită nu doar pe plan naţional, ci și internaţional. Deşi fondurile alocate acestui sport nu sunt suficiente, an de an, prin finanţarea primită de la Ministerul Sportului şi Tineretului şi prin efortul financiar al federaţiei, sportivii din loturile naţionale participă la Campionate Mondiale, Campionate Europene, Cupe Mondiale, Grand Prix-uri şi Cupe Europene de Tineret, iar rezultatele sunt excepţionale.
Se vrea promovare în şcoli şi pentru persoanele cu dizabilităţi
Preşedintele Federaţiei Române de Tir cu Arcul este totuşi optimist. Asta pentru că a văzut că pe plan internaţional, dar şi la noi în ţară, tirul cu arcul se află în continuă dezvoltare. Se fac paşi mici, dar importanţi. Potrivit domnului Bacinschi, prestaţiile arcaşilor din cadrul Jocurilor Olimpice de la Beijing 2008 şi cele de la Londra 2012 au adus arta tirului cu arcul în lumina reflectoarelor. În timpul competiţiilor, acest sport a înregistrat audienţe foarte mari. Aşadar, sunt speranţe pentru viitor. Un viitor în care tirul cu arcul se va bucura de mai multă apreciere. De altfel, aproape toate proiectele federaţiei se concentrează pe acest ţel. Prin derularea programului „Pierre de Coubertin 2014”, sub egida Ministerului Tineretului şi Sportului, federaţia va promova tirul cu arcul în şcoli şi pentru persoanele cu dizabilităţi. În plus, domnul Bacinschi speră ca, pe viitor, tirul cu arcul să fie introdus în curricula facultăţilor de sport din România.
Nu există o limită de vârstă
Potrivit domnului Bacinschi, tirul cu arcul poate începe încă de la vârsta de 8 sau 10 ani, şi poate fi practicat chiar şi la o vârstă înaintată. „Recomand iniţierea copiilor în tirul cu arcul, deoarece este un sport complex, care necesită o bună condiţie fizică, o tehnică bună, precum şi un psihic puternic. Acest sport dezvoltă autocontrolul, rezistenţa la stres, puterea de concentrare şi voinţa, echilibrul mental şi fizic, rigoarea, spiritul de echipă”. Iniţierea presupune însuşirea câtorva elemente de bază ale tehnicii de tragere: poziţia picioarelor, orientarea bazinului, linia umerilor, priza în mânerul arcului, priza pe coardă, grupele musculare folosite şi întinderea arcului, alinierea segmentelor la fixare, ochirea, eliberarea corzii şi lansarea săgeţii. Pe lângă aceste noţiuni tehnice este obligatorie învăţarea regulilor de siguranţă în momentul antrenamentelor.