de Silviu Ghering
Cine zice că n-a dat bacșiș măcar o dată în viața sa minte! Bacșișul face parte din gena noastră de popor balcanic. Unii susțin că ar proveni din turcescul „bahșiș”, alții că arăbescul „baksheesh” ar fi întâi-mergătorul. Unii spun că ar fi apărut chiar din Evul Mediu, alții consideră că secolul al XVIII-lea e cel care a dat startul. Cert este că în secolul al XVI-lea, în Anglia, în cafenele și în baruri, bacșișul se lăsa deja în diverse urne de alamă înainte să fii servit. „To Insure Promptitude” - pentru a asigura promptitudinea. În secolul al XVIII-lea, bacșișul era prezent și în hoteluri, pentru cel care avea grijă de cal sau pentru cameristă. Bacșișul a devenit, astfel, popular în toată Europa, iar în America a fost preluat prin secolul al XIX-lea. Europenii dădeau un bacșiș de 5%, americanii au dublat la 10%.
De unde „tips”?
Ca și origine, termenul englezesc „tips”, folosit acum în toată lumea, este posibil să fi derivat de la acronimul T.I.P. al mai sus menționatului „To Insure Promptitude”, deși unii istorici nu sunt de acord. Cert este că bacșișul este o practică mondială, istorică și statul român s-a gândit să mai umple „vistieria” țării și din bacșiș. Cum? Foarte simplu: impozitându-l! Simplu doar la prima vedere...
Vom primi bon fiscal separat
Bacşişul va fi trecut pe un bon fiscal separat, fără TVA, şi va fi impozitat fie ca profit al companiei, în cazul în care nu este dat salariaţilor, fie ca venit al angajaţilor, în cazul în care le este împărţit acestora, se arată în proiectul de modificare a OUG 28/1999, discutat într-o ședință de guvern la începutul lunii aprilie. Bacșișul va fi fiscalizat (evidenţiat) pe bonul fiscal şi delimitat clar de veniturile încasate din prestarea serviciilor respective. Bacşişul va fi impozitat pe profit cu 16% sau pe venit cu 3% în cazul microîntreprinderilor dacă firma nu îl distribuie angajaţilor sau cu 16% pe venit dacă este împărţit salariaţilor ca venit din alte surse. În cazul în care va fi dat angajaţilor, aceştia nu vor plăti contribuţii sociale şi contribuţii de sănătate pentru bacşiş.
Proiectul lasă la latitudinea companiei să decidă dacă bacşişul înregistrat fiscal şi contabil rămâne la dispoziţia sa sau este distribuit salariaţilor, potrivit unui regulament propriu de ordine interioară. Asta se vrea la noi, dar să vedem cum este în alte zări - și țări! - de „tipsuri” pline...
Grecia limitează „atențiile”
În special în ţările balcanice, precum Albania, Grecia sau Bulgaria, bacşişul este o obişnuinţă şi se ridică la circa 5%-10% ori constă în sume fixe, stabilite de patroni în funcţie de serviciile prestate. În Grecia, acesta se numeşte „filodorima” şi poate fi de 1-2 euro la o livrare fast-food sau de 10-20 de euro în restaurante, iar asta indiferent de cât de mare ar fi nota! Deci, există o limită de 20 de euro, chiar dacă nota este de sute de euro. În Turcia, „bahşişul” nu este o regulă, dar, de obicei, în restaurante se lasă între 5% şi 10%, iar la taxi se rotunjeşte preţul.
În Norvegia, „taxa de serviciu” este obligatorie
În Germania şi în Austria, bacşişul este cuprins între 5% şi 10% sau se lasă prin rotunjirea sumei. Oficial, bacşişul nu este acceptat în Franţa şi în Belgia, dar şi aici se practică rotunjirea sumei sau lăsarea unui mic adaos dacă serviciile au fost bune. În Croaţia, „tipsul” este de 3%-5% dacă aţi fost mulţumiţi de servicii sau se merge pe rotunjirea sumei. În ţările nordice, precum Danemarca, Suedia, Finlanda sau Olanda, bacşişul este inclus în preţ. În Norvegia, la anumite restaurante de top există o taxă de serviciu de 10%-15%. Obligatorie! În Elveţia se lasă bacşiş, dar numai prin rotunjire şi în niciun caz nu se ajunge la 10%.
În Polonia, Slovacia, Cehia și Ungaria, ca la noi
În Spania nu se lasă bacşiş, ci se merge uneori pe rotunjirea sumei. Un chelner va fi bucuros să primească şi 2-3 euro la o notă de 30 sau 50 de euro. La fel şi în Portugalia. În Polonia, bacşişul nu e obligatoriu, dar se lasă la restaurantele cu servicii de masă şi este de 10% dacă aţi fost mulţumiţi de servicii. În Slovacia este de circa 10%, iar dacă achitaţi cu cardul de credit, îl lăsați separat, cash. În Ungaria sau în Cehia, bacşişul este acceptat, ca şi în România, în funcţie de calitatea localului, a serviciilor și a... pungii proprii.
În Anglia, pe nota de plată
În Italia, bacşişul - denumit „la mancia” - se acordă doar pentru servicii de mare calitate, deci nu este o obişnuinţă. Însă a început să fie acceptat, mai ales la restaurantele care primesc mulţi turişti.
În Marea Britanie, bacşişul nu este obligatoriu în baruri şi pub-uri, însă în anumite situaţii (când barmanul a preparat un cocteil, de exemplu), cel care a prestat serviciul pune restul pe o farfurie şi se aşteaptă să i se lase ceva. „Tipsul” de 10% se practică în restaurante, dar nu este obligatoriu. Mai ales în Londra şi în alte oraşe mari, bacşişul este legal, cu rubrică pe nota de plată. Clientul are dreptul să refuze să îl plătească, dar arareori se întâmplă asta.
California, excepția americană
În SUA sau în Canada „pornirea” este de la 10% chiar dacă serviciul nu a fost mulțumitor. Dacă a fost doar ok, puteți lăsa 15%, iar dacă v-a plăcut, bacșișul minim așteptat este de 20%. Este impozabil, iar pe notele de plată există rubrica de „tips”. Însă şi pe continentul american peste 40% dintre chelneri „uită” să declare bacşişurile... California este o excepție, acolo bacşişurile sunt interzise în mod oficial. Un angajator însă nu poate să îi interzică unui angajat un bacşiş pentru un serviciu bun. De ce? Pentru că bacşişul este proprietatea celui care l-a primit şi nu poate fi obligat să îl declare sau să îl împartă cu vreun coleg.
De la „cubierto” argentinian la „gorjeta” braziliană
În America de Sud, bacşişul este la ordinea zilei. În Argentina şi în Chile este, de obicei, de 10% din valoarea notei de plată. În Argentina, majoritatea restaurantelor stabilesc şi o taxă - „cubierto” - care nu depăşeşte valoarea a 12 pesos. În Bolivia, „tipsurile” sunt incluse în nota de plată şi nu depăşesc 5%. La fel în Brazilia, dar aici valoarea se ridică la 10% din notă, iar tipsul oficial este denumit „gorjeta”. În Columbia, clientul decide cât va lăsa bacşiş. Altfel, va fi automat tarifat cu 10% din valoarea notei.
În Japonia este o mare ofensă
În Japonia este recomandat să vă feriţi să daţi bacşiş! Este considerat o mare ofensă. În cultura lor nu există aşa ceva. La fel şi în Coreea de Sud, unde, în cel mai fericit caz, poate crea doar confuzie... Nici în China nu există acest obicei, dar este practicat la hotelurile care primesc turişti străini. În Thailanda, se lasă bacşiş la un nivel mic, mai precis, prin rotunjire. Dacă nota de plată este de 950 de bahţi (moneda locală), este considerat nepoliticos să iei restul de 50 de bahţi. În India, bacșișul nu este o obligaţie, dar este apreciat atunci când este oferit.