de Silviu Ghering
Dincolo de propaganda turistică, mai mult sau mai puțin eficientă, România este o minune! O taină... Iar împreună vom descoperi bucuria de a respira aerul tare și curat al bogățiilor și frumuseților uitate ale acestui pământ magic, ţara noastră.
Cabana Mălăiești, ultimul popas spre Vârful Omu
Cabana Mălăiești (1.720 m) - Hornurile Mălăiești (2.315 m) - Cabana Omu (2.505 m). Durată: două ore. Peisaj de vis, parcă făcut în photoshop. Golul alpin, priveliștile spre alte culmi stâncoase sau în adâncul Căldării Mălăiești sunt bune de tăiat respirația. Explozia de gențiane mov aproape în toată zona de gol alpin, în care parcă i-au scăpat lui Dumnezeu stânci golașe ca niște spinări de dinozauri pietrificați, pășunile verzi din care se ridică insule de iarbă înaltă ce se unduiesc în vânt… hipnotică unduire, ca de final de film pe care genericul curge în plan secund, iar sufletul privitorului e încă prins în povestea ce s-a terminat. Să ne întoarcem însă la cabana Mălăiești. Prima cabană din Bucegi. Așezată pe o morenă a celei mai frumoase văi glaciare din Bucegi, Valea Mălăiești, sub creasta zimțată a Padinei Crucii, străjuită de Vârful Bucșoiu, oferă adăpost turiștilor care vor să cunoască această zonă de pe versantul nordic al masivului. Pe platoul de la Mălăiești se găsesc două construcții ce oferă adăpost turiștilor: refugiul de salvamont și o cabană recentă mai mare. A fost ridicată în 1882 de Asociația Transilvăneană a Carpaților, în poiana de sub golul alpin, la o altitudine de 1.570 m. Inaugurată la 29 iulie 1882, cabana a ars în 1897. Reinaugurată la 24 august 1898, în 1923 este distrusă din nou de o cumplită avalanșă pornită din jgheaburile Bucșoiului. A fost reconstruită în 1924 de aceeași asociație turistică pe un nou amplasament, la o altitudine de 1.720 m, la adăpostul Padinei Crucii. Apoi a fost mărită în anii 1938-1939, iar în 1967 a fost modernizată. În martie 1998 arde iarăși, și abia în 2007 este dată în funcțiune. De atunci se „încăpățânează”, mândră, să reziste...