de Raluca Grințescu
La vreo 500 de metri distanță de Catedrala Sfânta Sofia din Istanbul se află intrarea în „lumea de dincolo”. Cobori și ajungi în pădure. În pădurea de coloane de marmură ce răsare din apă. E răcoare, e întuneric, e umed, și numai gândul că tot acest spațiu era (poate fi) umplut cu apă îți dă fiori. Odată, demult, a existat o bazilică pe locul căreia împăratul Iustinian a construit această cisternă. Apa venea de la 12 kilometri depărtare prin niște apeducte construite tot de el. Habar n-avea împăratul că lucrarea sa va dăinui mii de ani, că cele 100.000 de tone de apă vor aproviziona ani de-a rândul cuceritorii Bizanțului, instalați confortabil în Palatul Topkapi.
Alimentat cu apă provenită din Tracia
Basilica Cisterne (Yerebatan Sarayi, în limba turcă), cunoscută și ca „Palatul Scufundat” sau „Cisterna Scufundată”, este cea mai mare dintre cele câteva sute de cisterne antice care se află sub oraşul Istanbul (fostul Constantinopol), în Turcia. Cisterna, situată la 150 de metri sud-vest de Hagia Sophia, pe peninsula istorică Sarayburnu, a fost construită în secolul al VI-lea, în timpul domniei împăratului bizantin Iustinian I. La început, Bizanţul a fost alimentat cu apă provenită din Tracia, prin intermediul unui sistem de apeducte asemănător Apeductului din Valens construit în 375, care încă mai poate fi văzut între regiunile Fatih şi Suleymaniye. Atunci când această apă a devenit nepotabilă, din cauza hoardelor barbare (inclusiv a avarilor, hunilor şi bulgarilor) care au ameninţat Bizanţul şi care chiar au venit aproape de zidurile oraşului, a fost construit un număr mare de cisterne de diferite dimensiuni, în care se putea colecta apă de ploaie. Cele mai multe dintre cisternele bizantine nu au mai fost utilizate apoi nici de otomani, care preferau apa curgătoare.
Sculpturi în formă de ochi de păun
Cea mai mare şi mai frumoasă ca arhitectură este Basilica Cisterne, construită în timpul domniei lui Iustinian. Aceasta este înconjurată de un zid cu o grosime de patru metri, făcut din cărămizi acoperite cu mortar rezistent la apă. Acest rezervor subteran imens, care acoperă o suprafaţă de 9.800 de metri pătraţi, are o lungime de 140 de metri şi o lăţime de 70 de metri. Bolţile, făcute din cărămidă, sunt susţinute de 336 de coloane din marmură, cu o înălţime de nouă metri şi o dispunere pe 12 rânduri. Fiecare rând constă din 28 de coloane, aşezate la o distanţă de 4,90 metri. Majoritatea coloanelor se termină prin capiteluri în stil corintic, câteva dintre ele având capiteluri în stil doric. Multe coloane au fost aduse de la alte clădiri. Pe una dintre coloane sunt sculpturi în formă de ochi de păun. În interiorul „Palatului Scufundat” din Constantinopol, pe punțile din lemn care stau deasupra apei, a fost amenajată și o cafenea pentru cei care vor să guste o cafea turcească.
Meduza, folosită pentru protecție
La capătul îndepărtat al rezervorului (în colţul de nord-vest), două sculpturi reprezentând-o pe Meduza, provenind din templele Antice romane, sunt folosite ca baze pentru coloane. Meduza, o muritoare al cărei păr a fost preschimbat în şerpi de către Zeiţa Athena, care era geloasă pe iubirea acesteia cu Perseu, deţinea puterea de a transforma în stană de piatră pe oricine la cea mai mică privire. Meduza era una dintre cele trei surori Gorgone. Ce caută Meduza aici? Mai ales răsturnată? Având în vedere superstiția, era folosită ca să protejeze marile construcții. Muzica clasică delicată şi efectele de lumini sporesc ciudăţenia acestui loc.
Cisterna celor 1.001 coloane
Nu departe, se află o cisternă subterană secată, denumită „Cisterna celor 1.001 coloane” („Binbirdirek Sarnici”). Numele acestei structuri subterane vine de la numele unei pieţe publice mari, de pe Primul Deal din Constantinopol, Basilica Stoa, sub care aceasta a fost construită iniţial. Înainte de a fi transformată în cisternă, în acest loc se afla o mare bazilică, ce a fost construită între secolele al III-lea şi al IV-lea în timpul Epocii Romane Timpurii, ca un centru comercial, juridic şi artistic. Bazilica a fost reconstruită de Ilius după un incendiu în 476. Potrivit istoricilor antici, împăratul Constantin a construit o structură care, mai târziu, a fost refăcută şi extinsă de împăratul Iustinian după revoltele din Nika, în 532, care au devastat oraşul. Textele antice afirmă că 7.000 de sclavi au lucrat la construirea cisternei. Rezervorul lărgit oferea apă Marelui Palat din Constantinopol şi altor clădiri de pe Primul Deal, printr-un sistem de filtrare. Cisterna a continuat să ofere apă şi Palatului Topkapi după cucerirea otomană din 1453 şi până în timpurile moderne.