Diplomat, umanist, colecţionar, Peter Paul Rubens s-a născut la 28 iunie 1577, în Siegen, un orăşel din Westfalia. Avea 10 ani când mama sa a rămas văduvă și s-a mutat la Anvers. Unde s-a simţit imediat ca acasă. Nu avea nimic dintr-un copil-minune. A învăţat meserie de la doi pictori mediocri din Anvers. În 1598, a fost primit în Breasla Sfântului Luca. Era frumos, avea 21 de ani, era îndrăzneţ şi avea o vitalitate uluitoare. Șansa vieții s-a numit Italia, unde a plecat în 1600. Sub influenţa lui Michelangelo, arta sa capătă amploare: există în pânzele sale o emoţie în înfăţişarea Patimilor, o măreţie în figurarea lui Hristos şi a sfinţilor care uimesc. Şi tot în Italia a devenit şi un curtean desăvârşit. În 1603 a primit prima din seria importantelor misiuni diplomatice care au reprezentat un capitol glorios al vieţii sale. A trebuit să ducă darurile pe care Ducele de Mantova le trimitea regelui Spaniei. Iar în 1629 avea să i se încredinţeze misiunea de a stabili pacea între Spania şi Anglia. Prima vizită la Madrid a fost ocazia de a descoperi nenumăratele capodopere păstrate în colecţiile regale spaniole. Întors la Roma, este copleşit de comenzi şi pictează cu furie. Nuduri, scene religioase şi mitologice. 1.469 de tablouri și 923 de desene a lăsat posterității după 40 de ani de creație. Femeile din picturile sale au devenit „celebre”. A pictat ca nimeni altul trupul femeii împlinite, planturoase chiar, plină, totodată, de grație și de feminitate. Obișnuia să spună că „Nu există femei grase, ci doar vopsea puțină”.
A fost căsătorit de două ori, soțiile sale, Isabelle Brandt și Helene Fourment, a doua vestită pentru extraordinara sa frumusețe, i-au pozat în repetate rânduri și trăsăturile lor pot fi recunoscute în toate personajele sale feminine. Începând din 1637, crizele de artrită de care suferea de mai mulți ani se îndesesc și se agravează. La 30 mai 1640, Peter Paul Rubens moare și este înmormântat în Biserica Sfântul Iacob din Anvers, chiar sub un tablou pictat de el, „Sacra Conversazione”. (Silviu Ghering)