Main menu

header

533 25 1de Alexandra Rotărescu

Pentru mulţi dintre noi, o cafea bună este tot ce aveți nevoie ca să vă energizați şi chiar binedispune. Însă beneficiile acestei băuturi nu se opresc aici. Ecaterina Szasz, vicecampioană mondială la preparat cafea la ibric, ne-a dezvăluit care sunt efectele pe care le are consumul acestui „aliment” asupra organismului, dar şi ce trebuie să faceți pentru a putea savura cea mai gustoasă cafea din lume. Absolventă de Afaceri Internaţionale, Katy s-a înscris la cursuri de barista - adică de preparat cafea - după ce şi-a dat demisia din publicitate şi s-a angajat ca manager la restaurantul prietenului său, Alex. Din dorinţa de a le oferi clienţilor numai băuturi de calitate, Ecaterina şi-a continuat pregătirea în domeniu, şi nu s-a oprit până n-a urcat pe podium la Campionatul Mondial de făcut cafea la ibric.

„Este foarte important să folosiți un vas din cupru”

533 25 2- Ce cafea bea dimineaţa, acasă la el, un profesionist al preparării cafelei, aşa cum eşti tu?

- Evident una preparată la ibric! Întotdeauna prefer o cafea proaspăt prăjită şi beau cam trei-patru ceşcute pe zi.

- Care a fost cea mai bună cafea pe care ai băut-o în viaţa ta?

- El Salvador, cafeaua cu care am concurat la campionat şi cu care am obţinut locul II mondial!

- Care e secretul unei cafele bune la ibric?

- Atunci când preparați o cafea la ibric, toate ingredientele se pun în apă încă de la început, înainte de a pune ibricul pe foc. La prepararea cafelei în acest mod este foarte important să folosiți un ibric din cupru, pentru că acest material se încălzeşte uniform, şi cafeaua va fi astfel extrasă corespunzător.

- Ce greşeli fac oamenii atunci când îşi prepară cafeaua?

- La o cafea corect preparată şi de bună calitate nu este nevoie să adaugi zahăr sau alţi îndulcitori, ea trebuie să aibă un gust dulce-acrişor, un gust plăcut aromat.

„Este de preferat să o cumpărați boabe şi să le măcinați doar înainte de a le face”

533 25 3- Ce trebuie să ştim atunci când dorim să ne cumpărăm o cafea bună?

- Cafeaua este un aliment benefic şi complex, cu condiţia să ştiți să o alegeți. Recomand cafeaua de specialitate proaspăt prăjită. În funcţie de preferinţe, atât pentru cafeaua la ibric, cât şi pentru cea la filtru, boabele se prăjesc mai puţin intens, iar pentru espresso se prăjesc mai tare. Este de preferat să o cumpărați boabe şi să le măcinați doar înainte de a o face, pentru a vă bucura de toate aromele cafelei.

- Care sunt beneficiile consumului de cafea?

- S-a dezbătut mult pe această temă, unii au păreri pro şi alţii contra. Ceea ce trebuie ştiut e că, atunci când e consumată cu moderaţie de persoane care nu au probleme medicale, cafeaua poate fi benefică. Vă ajută să vă concentrați mai bine, vă face mai vigilenţi, vă sporeşte atenţia şi vă binedispune. Are efecte antioxidante şi de reducere a deteriorării celulelor cu potenţial oxidativ. Taninul din cafea previne apariţia cariilor dentare, pe când alte componente contribuie la scăderea riscului apariţiei afecţiunilor cardiovasculare şi vă protejează de Parkinson, de ciroză hepatică, de pietre la rinichi, şi lista beneficiilor poate continua.

- Există şi efecte negative?

- Consumată în exces, cafeaua poate crea dependenţă, probleme gastrointestinale, modificări ale somnului, nervozitate, poate creşte tensiunea arterială şi, la fel, lista poate continua.

„Pe ambalaj trebuie să scrie data de prăjire”

- De unde trebuie să ne cumpărăm cafeaua, ca să ştim că e de calitate?

- Cafeaua trebuie cumpărată numai din locuri sigure. Din magazine de specialitate, din cafenele şi din restaurante care vând şi pentru acasă. Pe ambalaj trebuie să scrie data de prăjire a cafelei. Aşa veți şti cât de proaspătă este. Dacă nu apare, atunci vă sfătuiesc să nu cumpăraţi.

- Care e cea mai bună cafea de pe piaţa românească în acest moment?

- Nu vreau să dau verdicte, dar ceea ce pot să recomand sunt cafelele de specialitate din zonele El Salvador, Etiopia, Kenia şi aşa mai departe.

- Ce ingrediente trebuie să aibă cafeaua care îţi place ţie foarte mult?

- Eu prefer cafeaua la ibric sau la filtru, fără să adaug niciun fel de ingredient. Îmi place să savurez aromele naturale ale cafelei. Dar celor care doresc ingrediente precum ciocolata, caramelul sau vanilia le recomand un cappuccino sau un ice latte, pe care este mai dificil să le prepare acasă. Cine doreşte o cafea bună, mă poate vizita la Boutique Du Pain Bucharest, unde sunt trainer barista.

„Am muncit câte patru ore pe zi, timp de patru luni”

- Eşti a doua cea mai pricepută persoană din lume la preparat cafea la ibric! În ce a constat pregătirea pentru câştigarea unei asemenea titulaturi?

- În spatele tuturor premiilor pe care le-am câştigat de-a lungul timpului există foarte, foarte multe ore de muncă. La concursurile internaţionale trebuie să te pricepi să faci şi show, nu numai cafea. Trebuie să susţii o prezentare, să spui o poveste în limba engleză şi, în acelaşi timp, având la dispoziţie numai 15 minute, trebuie să realizezi şase băuturi: două trebuie să fie tradiţionale, la ibric, şi patru dintre ele să fie cocteiluri pe bază de cafea. Şi, ca să pot să susţin un asemenea spectacol - pe lângă pregătirile zilnice, care constau în câte patru ore pe zi, timp de patru luni -, am luat şi lecţii de actorie.

- Ce atuuri are cafeaua cu care te-ai prezentat în faţa juriului?

- Cum spuneam, m-am prezentat cu o cafea de specialitate provenită din El Salvador, de la ferma Loma La Gloria. Este o cafea echilibrată ca aciditate şi densitate, în care simţi parfumul înţepător de citrice, dulceaţa de melasă şi gustul bogat de ciocolată neagră. Şi fără falsă modestie trebuie să vă spun că juriul a fost încântat, iar publicul, impresionat!

„Gran Canaria este singurul loc din Europa unde se cultivă“

- Ce planuri îţi faci pentru viitor?

- Să ajung locul I mondial, evident! Şi mă pregătesc deja intens pentru asta, chiar dacă acest Campionat Mondial va avea loc de-abia anul viitor. Tot în plan profesional, continui să ofer consultanţă celor care doresc să-şi deschidă o cafenea. Dau sfaturi cu privire la alegerea cafelei, reţete inedite, la ce utilaje şi mobilier să fie achiziţionate şi la recrutarea şi pregătirea personalului. În plan apropiat, voi pleca în vacanţă în Gran Canaria, care este singurul loc din Europa unde se cultivă cafea! Voi merge să vizitez plantaţia de cafea Los Castanos, să culeg cu mâinile mele „cireşele” de cafea şi să văd cu ochii mei cum se procesează cafeaua prin metoda naturală. Ce-aş putea să-mi doresc mai mult de-atât?!

Reţeta verii: Ice latte

Ingrediente: cafea filtrată, 10 ml sirop vanilie, 10 ml sirop caramel, lapte, câteva cuburi de gheaţă.

Mod de preparare: se toarnă toate ingredienteleîntr-un recipient, în ordinea dorită, se amestecă şi se serveşte pe loc. Este cât se poate de răcoros şi de gustos!