de Silviu Ghering

Simon José Antonio de la Santísima Trinidad Bolívar y Ponte Palacios y Blanco s-a născut la 24 iulie 1783, în Caracas, pe atunci Noua Granada, azi Venezuela, în familia unui bogat colonel de origine spaniolă. Cunoscut mai bine ca Simon Bolivar, a fost educat în Europa, la curtea regală spaniolă și în Parisul dominat de figura impetuoasă a marelui Napoleon. A visat toată viața la eliberarea țării sale de sub tutela spaniolă și la înfiinţarea unor republici constituţionale în toată America hispanică. A purtat zeci de bătălii, a făcut și a desfăcut sute de alianțe, a trecut prin mii de situații, de la extaz la agonie și invers. A iubit pătimaș, ca un creol ce era, de două ori în viață: pe Maria Teresa Josefa Antonia Jaquina Rodriguez del Toro y Alaysa - la 19 ani se căsătoresc și la 20 de ani rămâne văduv din cauza frigurilor care i-o răpesc pe Teresa, și apoi pe Manuela Saenz, o revoluţionară  înflăcărată, care avea să devină pasiunea vieții sale în 1822.

Telegrafic, evenimentele care au dus la „marele război de independență al lui Bolivar”, cum este cunoscut și recunoscut în istorie, au fost următoarele: proclamarea independenței Venezuelei la 5 iulie 1811, recucerirea independenței Venezuelei (alipite din nou imperiului spaniol) la 6 august 1813, când primește și „titlul” de El Libertador, proclamarea în decembrie 1819 a independenței La República de Colombia, recucerirea, pentru a doua oară, totală și definitivă de această dată, a independenței Venezuelei în iunie 1821, eliberarea totală a Ecuadorului la 24 mai 1822, în aprilie 1825 devine președintele Gran Colombia și dictator în Peru. Noua mare naţiune din nordul Americii de Sud a ales să îşi ia numele de Bolivia, după cel al „Eliberatorului”. Bolivar ajunsese în punctul culminant al carierei. Puterea sa se întindea de la Caraibe până la graniţa boliviano-argentiniană. Fricțiunile interne cauzate de naționalism au dus însă la fărâmițarea în timp a acestor State Unite ale Americii de Sud. El Libertador murise deja în 1830 de tuberculoză...