de Raluca Grințescu
Se spune că istoria a fost scrisă din umbră de către femei. De obicei, în spatele împăraţilor, al regilor sau al marilor conducători a existat întotdeauna o femeie, la ale cărei mici gesturi au căzut sau au fost ridicate palate şi imperii. Forţa unei astfel de femei a rămas mereu o enigmă, descifrată numai de cei care au simţit şi au înţeles puterea feminină de seducţie. Sunt acele femei care seduc prin simpla menţionare a numelui, sunt cele care îşi murdăresc trupul spre a-şi păstra sufletul de nimfă pentru încununarea dragostei. Sunt acele femei care te farmecă doar cu un zâmbet ce orbeşte, cu o şoaptă ce înfioară, cu o unduire de trup ce deznădăjduieşte simţurile. Sunt curtezanele.
Valeria Messalina
Căsătorită la aproximativ 20 de ani cu un bărbat mult mai în vârstă (Claudius având 48 de ani), Messalina a reuşit să conducă marele Imperiu Roman din spatele unor bărbaţi puternici. Una dintre cele mai focoase amante se remarcă în mod deosebit prin insistenţa cu care îşi „vâna” partenerii. Întâi pentru plăcere, apoi pentru a-i omorî. Messalina îşi omora amanţii prin otrăvire cu ciuperci sau cu venin. Astfel au sfârşit Britannicus şi Claudius, deşi acesta din urmă lua, preventiv, mici doze de otravă pentru a se imuniza. Nu se ştie exact care este numărul crimelor Messalinei. Numele său a devenit sinonim cu „greşeala”, „viciul” şi „manipularea”. Pliniu relatează că, aflată într-un bordel, Messalina a satisfăcut într-o zi
25 de bărbaţi. Se spune că a avut 8.000 de bărbaţi. Acuzată de complot, ea a fost ulterior executată.
Vannozza dei Cattanei
Vannozza dei Cattanei s-a iubit cu doi viitori suverani pontifi. Primul amant celebru se pare că a fost cardinalul Giuliano della Rovere, viitor Papa Iulius al II-lea. Istoria însă a reţinut relaţia cu cardinalul Rodrigo Borgia, căruia i-a dăruit patru copii, printre care şi Lucreţia Borgia. Rodrigo Borgia, după ce a fost ales Papă, sub numele de Alexandru al VI-lea, a preferat-o pe Julia Farnese. Însă Vannozza şi-a păstrat influenţa asupra Papei prin prisma copiilor.
Lucreţia Borgia
Lucreţia Borgia este fiica nelegitimă a Papei Alexandru al VI-lea, fiul Papei Callistus III. A fost bănuită că a întreținut relații incestuoase cu fratele său, Cesare Borgia, și chiar cu tatăl său, motiv pentru care oamenii din popor au poreclit-o „fiica Satanei” și „târfa Papei”. Ea reprezintă încarnarea conceptului „Văduva neagră”. Amanţii „se trezeau morţi” după nopţile necugetate de amor, otrăviţi cu un extract de degeţel (Digitalis purpurea), pe care Lucreția îl turna în băutură dintr-un inel. Ea a marcat istoria cu povestea unei vieți de coșmar: trei căsnicii tumultuoase, un soț asasinat, puzderie de amanți, incesturi, șapte fii și crime monstruoase - toate până la 39 de ani, vârsta morții sale.
Agnès Sorel
Agnès Sorel și-a început viața la curtea lui René I de Neapole, ca doamnă de onoare a soției acestuia, Isabela, ducesă de Lorena. Apoi, Agnès a devenit doamnă de onoare a Mariei de Anjou, soția Regelui Carol al VII-lea al Franței. Curând a ajuns metresa acestuia. Regele i-a dăruit Castelul Loches (unde a fost convins de Ioana d’Arc să fie încoronat rege al Franței) ca reședința sa privată. Agnès a născut trei fiice ale Regelui Carol. În timp ce era însărcinată cu al patrulea copil, ea a plecat la Chinon pentru a fi alături de Carol în campania din 1450, dar s-a îmbolnăvit brusc și a murit la vârsta de 28 de ani. Oamenii de știință au concluzionat în zilele noastre că Agnès a murit otrăvită cu mercur.
Doamna de Pompadour
Probabil cea mai renumită amantă din istorie, Madame de Pompadour, pe numele său adevărat Jeanne-Antoinette Poisson, a trăit doar 43 de ani şi a fost amanta principală a lui Ludovic al XV-lea. Era foarte inteligentă, spirituală şi deosebit de cultivată, câştigând admiraţia unor personalităţi ca Diderot şi Voltaire. Influenţa sa politică a fost majoră, mai ales în privinţa Războiului de șapte ani. Avea talent artistic, era interesată de pictură, de arhitectură, de teatru şi ştia cum să menţină interesul regelui. După moartea sa, a fost înlocuită ca amantă oficială de Doamna du Barry.
Diane de Poitiers
Diane de Poitiers a fost una dintre cele mai frumoase şi mai inteligente aristocrate pe care le-a avut Franţa. Se poate spune că ea a stăpânit cu adevărat ţara cât timp a fost metresa Regelui Henric al II-lea (deşi era mai în vârstă ca el cu 20 de ani). A fost rivala cea mai de temut a Reginei Caterina de Medici şi a acumulat bogăţii fabuloase, printre care şi Castelul Chenonceau. Făcea regulat exerciţii fizice pentru a-şi menţine silueta, se spăla pe faţă cu apă foarte rece şi, lucru ciudat pentru secolul al XVI-lea, se îmbăia în fiecare zi. A rămas o femeie foarte frumoasă chiar şi la bătrâneţe.
Gabrielle d’Estrées
Ducesă de Beaufort şi Verneuil, marchiza de Monceaux a devenit metresa Regelui Henric al IV-lea al Franţei la vârsta de 20 de ani. Deşi regele era căsătorit cu Margareta de Valois, Henric şi Gabrielle erau foarte afectuoşi unul cu celălalt în public. Însărcinată cu al patrulea copil, într-o zi, pe când se plimba în grădină, a fost lovită de apoplexie. Regele Henric a fost extrem de afectat de moartea amantei sale. Astfel, el s-a îmbrăcat în negru şi i-a făcut funeralii de regină.
Doamna du Barry
Sub numele de Domnișoara Lange, Jeanne Bécu sau Domnişoara de Vaubernier, contesă du Barry, metresa Regelui Franţei Ludovic al XV-lea a fost o senzație la Paris. Elegantul duce de Richélieu, Louis François Armand du Plessis, a devenit unul dintre clienții săi fideli. Regele Ludovic al XV-lea a întâlnit-o în 1768 prin intermediul lui Lebel, primul valet de cameră al regelui. Jeanne nu se putea califica drept amanta regală oficială decât dacă avea un titlu; acest lucru s-a rezolvat prin căsătoria cu fratele lui du Barry, contele Guillaume du Barry, la 1 septembrie 1768. Jeanne a avut un triumf extraordinar. Purta rochii extravagante atât ca proporții, cât și ca prețuri. Spre deosebire de predecesoarea sa, Madame de Pompadour, care nu era interesată de politică, Jeanne era de partea facțiunii care l-a dat jos pe ducele de Choiseul, ministrul Afacerilor Externe. Du Barry a fost închisă în vremea lui Louis al XVI-lea şi a murit ghilotinată în timpul Revoluţiei Franceze.
Măşti şi pelerine, semne de distincţie
Curtezanele influenţau destul de mult viaţa politică a vremii, şi de multe ori se spunea că deciziile politice se luau în patul curtezanelor. Pentru că nu se mai făcea nicio distincţie între o femeie cinstită şi o curtezană, regalitatea a dat o lege prin care acestea nu mai aveau voie să se îmbrace luxos. Curtezanele au început să poarte pelerine şi măşti, acestea fiind un semn prin care ele puteau fi recunoscute.
Curtezanele hinduse recurgeau la tot felul de vicleșuguri pentru a se face cât mai greu abordabile şi preţioase, dar şi pentru a părea extrem de îndrăgostite. Unul dintre vicleșuguri era să-şi mintă amantul că locuieşte cu mama sa, foarte bătrână şi bolnavă, iar aceasta se opune cu vehemenţă relaţiei sale. În rolul mamei bătrâne, curtezana găsea o doică sau o servitoare, care intra în rol şi îi urma indicaţiile. Prin acest vicleşug, curtezana dădea impresia că face sacrificii pentru a se întâlni cu respectivul amant.