În multe momente, mă gân­deam că ar fi interesant să vedem o continuare a acestui film în care Ant-Man să se micşoreze atât de tare, încât universul să devină o gaură neagră imensă. Chiar mi-ar plăcea să îi văd pe gardienii ga­laxiei încercând să scoată lumea dintr-o pagubă ca aceasta. Dar aici nu este vorba de următoarea mi­siu­ne de salvare a lumii produsă de Marvel, ci de aceasta. În ea este vorba de Ant-Man. Evident. Ce este mai puţin evident este că oricine poate să fie Ant-Man; sau mai bine spus, oricine poartă costumul care îi dă abilitatea de a se micşora, până chiar şi la un nivel subatomic. Dar aici, Ant-Man este Scott Lang (jucat de Paul Rudd), un tip care tocmai a ieşit din închisoare, unde a stat pentru că a jefuit un loc care era cunoscut pentru securitatea sa atentă. Mai departe apare Hank Pym, jucat de Michael Douglas, care îi oferă o şansă la izbăvire acestui hoţ. Hank Pym este un om de ştiinţă care a inventat costumul menţionat mai sus, şi doreşte ca Scott să îl jefuiască pe un tip care a făcut un costum identic şi intenţionează să îl folosească în scopuri negative. Da, într-un fel e vorba despre Ant-Man furând de la un alt Ant-Man - şi este genial. Un lucru care mi-a plăcut foarte mult este că filmul este foarte amuzant, dar nu este amu­zant în stilul Avengers, ci mai mult în cel Guardians of the Galaxy. Aici mă refer la faptul că glumele nu apar mereu şi de la oricine, ci doar în momentele relaxate, şi doar de la anumite persoane. Am râs la Ant-Man mai mult decât la unele co­me­dii, iar tot acest amuzament este îm­pletit cu un strat de dramă şi ac­ţiune superbă, şi faptul că acest supererou îşi poate schimba dimen­siunile oricând face din scenele de acţiune ceva original şi interesant. Sunt momente în care nici nu îl poţi vedea pe Ant-Man, dar ştii că e acolo. Sunt momente când vedem lu­mea prin ochii săi şi ai furnicilor, şi chiar dacă nu ştim exact pe cine atacă, ştim că o face, şi arată fas­cinant. La acest lucru se adaugă faptul că de fiecare dată când îşi foloseşte puterea, el ajunge într-un alt univers, tranziţie care a fost fă­cută foarte bine de regizorul Peyton Reed şi însufleţită de prestaţia ac­torului Paul Rudd. Atât când era normal, cât şi când era mic, Ant-Man avea aceeaşi ţintă, diferiţi fiind doar aliaţii lui (în primul caz fiind prietenii lui, iar în al doilea, furni­cile), perspectiva lui şi metodele în care atacă, care au fost chiar im­pre­sionante în unele momente. De ase­menea, atunci când era mic, univer­sul său era unul generat de com­pu­ter, şi folosirea efectelor vizuale a fost cu adevărat spectaculoasă. Nu doar felul în care au fost construite şi animate unele lucruri, dar şi fe­lul în care actorii au interacţionat cu ceva ce a fost inexistent pe platouri, dar existent pe ecran m-a surprins plăcut. Deci, filmul Ant-Man oferă una dintre cele mai bune poveşti Marvel, şi, cu si­gu­ranţă, una spusă într-un mod su­perb, reuşind să transmită emoţii noi prin intermediul unor metode vechi şi să extindă orizonturile unei companii care a construit un univers ce pare să fie din ce în ce mai interesant şi captivant. Ah da, dacă vă hotărâţi să vizionaţi filmul, să nu vă grăbiţi, pentru că are două scene după acreditări.

„Omul-Furnică“

(„ANT-MAN“)

SUA, 2015

Regia: Peyton Reed

Cu: Paul Rudd, Michael Douglas, Evangeline Lilly, Corey Stoll

Distribuit de Forum Film