Liniile de la Nazca, Sfinxul, complexul de la Stonehenge, sanctuarul Machu Pichu şi statuile din Insula Paştelui refuză cu încăpăţânare să ne dezvăluie misterul lor. Ne-au uimit, ne-au fascinat, ne-au făcut să emitem nenumărate teorii şi să ne punem mii de întrebări la care încă nu am găsit un răspuns coerent şi sigur 100%. Lăcaşuri de cult, monumente, ruine sau oraşe antice, create de mâna omului sau de fiinţe superioare, acestea continuă să fie un mister, şi generaţii întregi se străduiesc să îl descifreze. Ele sunt doar câteva dintre cele mai misterioase locuri de pe Pământ, frânturi ale civilizaţiilor de mult apuse. Aşa cum vă promiteam în numărul trecut, continuăm incursiunea în locurile misterioase ale Terrei...
Machu Pichu, sanctuarul incaşilor
Sanctuarul istoric al incaşilor a fost declarat una dintre noile şapte minuni ale lumii. Poziţia exactă a cetăţii Machu Pichu, construită în jurul anului 1450, la 2.430 m altitudine, a fost unul dintre cel mai bine păzite secrete militare ale civilizaţiei incaşe. Oraşul nu a fost locuit decât 100 de ani, fiind abandonat după ce imperiul a fost cucerit de conchistadorii spanioli. Deşi se află la numai 70 km de capitala incaşă, Cuzco, din cauza vegetaţiei abundente şi a amplasării pe un platou stâncos ce nu poate fi observat decât din avion, citadela a fost de negăsit pentru europeni timp de peste 350 de ani!
Deşi mic, oraşul incaş avea totuşi
140 de imobile, construite precum vilele de azi, şi sistem propriu de canalizare. Fiecare casă era alimentată cu apă de izvor, despre care vechii locuitori din Machu Pichu credeau că este „vie”. Migala cu care incaşii au tăiat stânca din care au construit oraşul îi uimeşte pe arhitecţii de astăzi.
Statuile enigmatice din Insula Paştelui
Insula Paştelui este situată la peste 3.000 km sud-vest de Insulele Galapagos şi la 4.200 km depărtare vest de Chile. S-a format în urma unei erupţii vulcanice şi are formă triungiulară, cu laturi de aproximativ 20 km. Primii exploratori veniţi pe insulă au descoperit aici trestii, cartofi dulci şi yuca, toate originare din America de Sud. Legendele băştinaşilor vorbesc despre o populaţie care a sosit aici din est, Urechi-lungi, şi o alta venită din vest, Urechi-scurte. Se presupune că primii exploratori erau din America Latină preincaşă, întrucât aici se practică alungirea lobului urechii. Primii exploratori europeni au ajuns pe insulă în anul 1722, în Duminica Paştelui, de unde şi denumirea insulei.
Cel mai interesant aspect al insulei îl constituie însă uriaşele statui din piatră. În număr de aproximativ 1.000, au fost numite de insulari „moai” şi ating o înălţime cuprinsă între patru şi zece metri, cu o greutate de 20, până la 90 de tone. Capetele statuilor sunt exagerat de mari în comparaţie cu restul trupului şi au urechi alungite şi bărbi ascuţite. Unele statui poartă pe cap căciuli din piatră roşiatică. La fel de enigmatic rămâne şi felul în care insularii au reuşit să deplaseze statuile din carierele de piatră. Tradiţia locală spune că statuile s-au deplasat singure, dar, în urma unor investigaţii, s-a descoperit că este posibil ca acestea să fie tractate cu frânghii de o formaţie de 10-15 oameni. Statuile nu au picioare şi, pe deasupra, fapt extrem de intrigant, în limba insularilor există un verb ce semnifică deplasarea fără ajutorul picioarelor.
Daniela Purgaru
