Main menu

header

557 25 1de Silviu Ghering

„Războiul stelelor”, în engleză „Star Wars”, este un film epic științifico-fantastic despre spațiul cosmic, inițial conceput de celebrul George Lucas. Primul film din serie a fost lansat la 25 mai 1977 de „20th Century Fox” și a devenit un adevărat fenomen de cultură populară, răspândit în absolut toată lumea, după care au urmat încă două producţii, difuzate la distanță de trei ani. La 16 ani după prezentarea ultimului cadru din această primă trilogie, a fost lansată prima peliculă dintr-o nouă trilogie, a cărei acțiune se petrece înaintea celei dintâi, iar ultimul film „Răzbunarea Sith” a fost difuzat la 19 mai 2005. Acum a prins viaţă al 7-lea...

Un câmp energetic creat de toate creaturile vii

Evenimentele descrise în „Războiul stelelor” au loc într-o galaxie fictivă. Multe specii de creaturi extraterestre (adesea umanoide), diverși roboți sau androizi, în general construiți pentru a-și servi proprietarii, populează această lume pe cât de ciudată, pe atât de fascinantă. Călătoria în spațiu este un lucru obișnuit, și multe planete din galaxie sunt membre ale Republicii Galactice, mai târziu reorganizată ca Imperiul Galactic. Unul dintre elementele remarcabile din „Războiul stelelor” este „forța”, o formă omniprezentă de energie care poate fi utilizată de cei care au o capacitate specială. „Forța” este descrisă în primul film ca „un câmp energetic creat de toate creaturile vii, care ne înconjoară, ne emoționează, păstrează galaxia la un loc”.

Dezastrul, transformat în glorie

557 25 2În 1974, după ce a avut succes cu filmul „American Graffiti”, regizorul George Lucas începe să se gândească să ecranizeze ce-i „chinuia” lui mintea zi și noapte. Adică „Războiul stelelor”. A început prin a scrie scenariul. Primul personaj la care s-a gândit a fost Darth Vader. Dar, din păcate pentru Lucas, majoritatea directorilor de studiouri nu a reușit să vadă potențialul conceptului „Star Wars”. Atât „United Artists” (unde făcuse „American Graffiti”), cât și „Universal” au refuzat proiectul din cauza problemelor bugetare. Salvarea a venit de la „20th Century Fox”, și în 1975 a început filmările în Tunisia. Când șefii studioului au vrut să vadă primele scene, Lucas le-a arătat vreo 20 de minute din film, la care toți au zis că este un dezastru și au fost la un pas să oprească finanțarea!

În ciuda tuturor dezaprobărilor „Războiul stelelor” este lansat în mai 1977 și devine unul dintre cele mai mari succese de casă din istoria cinematografiei. Alec Guiness, de exemplu, actorul care l-a interpretat pe Obi-Wan Kenobi, a cerut, modest, 2% din vânzări. Asta înseamna 8 milioane de dolari...

Multe efecte speciale şi multe premii Oscar

557 25 3Lucas a devenit așa bogat, încât și-a deschis propriul studio. „Războiul stelelor”, devenit ulterior „Episodul IV: O nouă speranță”, a câștigat şase Premii Oscar. Dat fiind succesul filmului, Lucas a mai făcut două părți, una în 1980, „Imperiul contraatacă”, producție care a obținut și ea un Premiu Oscar, și „Întoarcerea lui Jedi” în 1983.

Apoi, timp de 16 ani, George Lucas nu a mai creat niciun film „Războiul stelelor”, preferând să aștepte ca tehnologia să avanseze îndeajuns de mult ca să se potrivească şi cu viziunea sa. Când a văzut ce-a reuşit Steven Spielberg cu „Jurassic Park” (1993), Lucas a decis că e timpul să facă o a doua trilogie „Războiul stelelor”, și primul film din această trilogie, lansat 1999, a fost „Amenințarea fantomei”. Al doilea episod, numit „Atacul clonelor”, a fost făcut integral digital și s-a lansat în 2002. Cel de-al treilea și ultimul episod din a doua trilogie „Războiul stelelor” se numește „Răzbunarea Sith”, a fost lansat în anul 2005 și face legătura cu prima trilogie. Care, după cronologia evenimentelor, „vine” după a doua trilogie, și „Războiul stelelor” numărul 1, cel din 1977, devine „Episodul IV: O nouă speranță”.

4.3 miliarde de dolari au totalizat câștigurile seriei de filme formată din șase părți „Războiul stelelor” numai din 2008, sumă care îl plasează pe locul 3 între francizele cu cele mai mari încasări din lume, după „James Bond” și „Harry Potter”

„Trezirea Forţei“ şi o nouă trilogie

557 25 4Al șaptelea film din seria începută de George Lucas în 1977 a invadat ecranele în urmă cu câteva zile și a produs o adevărată isterie în toată lumea. Un amestec perfect de nou şi vechi, o întoarcere la estetica primelor filme „Star Wars”, au scris la unison criticii. Un aspect mult aşteptat a fost revenirea pe ecran a unor personaje din prima trilogie.

Sub bagheta regizorală a lui J.J. Abrams, acţiunea din noul „Star Wars” se petrece după 35 de ani de la evenimentele prezentate în partea a şasea, „Întoarcerea lui Jedi”. O nouă aventură intergalactică şi o nouă răfuială între Imperiu şi forţele Rezistenţei, conduse de Poe Dameron (Oscar Isaac). Kylo Ren, personajul negativ interpretat de Adam Driver, promite să termine ce a început Darth Vader. De partea cealaltă a baricadei sunt Rey (Daisy Ridley) și Finn (John Boyega), care vor găsi un ţel după întâlnirea şi moartea lui Han Solo (Harrison Ford). „Trezirea Forţei” din titlul filmului este o descriere directă a evoluţiei celor doi protagoniști. Roboţelul BB-8, Chewbacca și prinţesa Leia, interpretată de aceeaşi Carrie Fisher, își au propriile roluri în evoluția evenimentelor.

Stiaţi că...

...a fost nevoie de trei actori diferiți pentru a-l portretiza pe Darth Vader: David Prowse (corp), James Earl Jones (voce) și Sebastian Shaw (fața)?

...R2-D2 a fost botezat astfel după ce un tehnician din „American Graffiti” i-a cerut lui Lucas să-i dea rola 2, dialogul 2?

...micuțul actor care se ascundea în R2-D2 se numește Kenny Baker și are 1,22 m?

...numele lui Chewbacca a fost inspirat de numele orașului Chebika City din Tunisia, aflat lângă locul unde au fost filmate scenele de pe Tatooine?

...numele Jawa este inspirat pur şi simplu de numele doctorului familiei lui Lucas?

...pentru a evita să fie deranjat în timp ce filma „Întoarcerea lui Jedi”, Lucas s-a prefăcut că filmează un horror intitulat „Blue Harvest”? A vrut ca iluzia să fie perfectă, așa că întreaga sa echipă purta șepci și tricouri imprimate special cu acest nume.

...în „Imperiul Contraatacă”, Alec Guiness și-a filmat toate aparițiile în şase ore?

...pentru sărbătorirea a 35 de ani de „Star Wars”, renovarea primului episod a costat aproape la fel de mult ca filmul original: 10 milioane de dolari?

...în 2014, 37% dintre jucăriile vândute în Statele Unite erau inspirate din Star Wars?

...forma lui Millenium Falcon a fost inspirată de forma unui hamburger cu o măslină pe margine?

...în timpul faimoasei scene a asteroidului din „Imperiul Contraatacă”, unul dintre asteroizii mortali este de fapt un... cartof?

...sunetele pentru săbiile eroilor au fost înregistrate inițial mutând un microfon în apropierea unui televizor?

...Prințesa Grace de Monaco a fost prima persoană care a intrat în posesia primului set de patru figurine „Star Wars”, cu ocazia vizitei designerului jucăriilor, Bernie Loomis, în Monaco, în noiembrie 1977?

...figurina R2-D2 făcută în Japonia era una dintre jucăriile preferate ale lui Lucas, care a comandat câteva mii de exemplare pentru angajații companiei sale?

...costumul original al lui Darth Vader a fost scos la o licitaţie organizată la Casa Christie’s din Londra, iar suma de vânzare a fost 365.800 de dolari?