de Silviu Ghering

Șirul coincidențelor stranii pare fără sfârșit. Iubitorii de senzațional au din plin cu ce să-și „hrănească” pasiunea. TAIFASURI v-a prezentat în numerele anterioare similitudini care dau fiori, legate de nume mari ale istoriei mondiale, de la Abraham Lincoln, la John Fitzgerald Kennedy, de la Napoleon Bonaparte, la Adolf Hitler, dar și „potriveli” din viața - și moartea! - unor oameni obișnuiți, loviți deopotrivă de o mână a destinului pe cât de implacabilă, pe atât de uimitoare. Citiți și minunați-vă de ciudățenia acestor adevărate fenomene paranormale...

Naufragiul Titanicului, „povestit” cu 14 ani înainte!

În 1898, scriitorul american Morgan Robertson a publicat o carte intitulată „Futility, or the Wreck of Titan” („Inutilitate sau naufragiul Titanului”), despre scufundarea unei nave de pasageri „nescufundabile”. Cum a fost declarat și Titanicul, datorită cocii sale duble, compartimentate, cu tabliere care se închideau etanș. Cum avea și Titan! Similitudinile sunt copleșitoare. Titan avea o lungime de 244 m, Titanic 269 m. Titan avea o greutate de 45.000 de tone, Titanic 46.328 de tone. Titan se deplasa cu o viteză de 25 de noduri, Titanic, cu 22,5 noduri. Titan avea 24 de bărci de salvare, Titanic, 20 (ambele cu capacități de salvare sub jumătate din numărul pasagerilor!). Titan avea 3.000 de pasageri, Titanic, 2.207 (dar capacitatea maximă era de 3.000!). Titan a lovit un aisberg la tribord într-o noapte de aprilie, în Atlanticul de Nord, la 400 de mile marine (740 km) de Newfoundland (Terranova), Titanic a lovit un aisberg la tribord în noaptea din 14 aprilie 1912, exact în același loc. În urma scufundării Titanicului, Robertson a trăit momente grele, a fost amenințat, a fost hărțuit pentru clarviziunea sa. A explicat similitudinile prin cunoștințele sale extinse de construcții navale și a tendințelor maritime ale vremii.

Mark Twain a venit și a plecat cu cometa Halley

Cometa Halley, poate cea mai faimoasă dintre toate cometele, reapare aproximativ la fiecare 76 de ani. Se ştie că a fost văzută de aproximativ 30 de ori din 240 î.Hr. până în 1986. Chinezii susțin că strămoșii lor ar fi primii care au lăsat însemnări în cronicile Shih Chi şi Wen Hsien Thung Khao, dar este posibil ca Halley să fie cometa observată în Grecia încă din anul 467 î.Hr., ceea ce ar reprezenta cea mai veche înregistrare cunoscută a apariţiei sale. Următoarea sa apariţie este programată pentru 2061. De ea sunt legate și nașterea, și moartea celebrului scriitor american Mark Twain. A venit pe lune în ziua apariției cometei Halley din anul 1835, 30 noiembrie, și a părăsit această lume din cauza unui atac de cord la 21 aprilie 1910, la o zi după apariția cometei. Genialul scriitor a anticipat de mai multe ori în cursul vieții această coincidență...

Scaunul fatal și... norocos!

În 1858, Robert Fallon din Northumberland (Anglia), acuzat de a fi trişat la poker, la „Bella Union Saloon” din San Francisco, a fost împușcat mortal de companionii de la masa de joc, erau timpuri în care se trăgea și apoi se puneau întrebări... Suma incriminată, 600 de dolari, a rămas pe masă, dar nu se mai încumeta nimeni să ocupe scaunul fatal. În cele din urmă s-a găsit un tinerel, care, fără să știe ce se întâmplase acolo, s-a așezat la joc. Și, culmea, a început să câștige. I-a „descălțat” pe parteneri de 2.200 de dolari, bani serioși pe atunci, nu glumă. Iar scandal, iar acuzații, dar pistoalele au rămas în tocuri și a fost chemată Poliția. La venirea „organelor”, stupoare generală, norocosul jucător era, nici mai mult, nici mai puțin, decât fiul împușcatului Fallon! Nu-și mai văzuse tatăl de şapte ani și habar n-avea că acesta era cel care își găsise sfârșitul pe scaunul pe care se așezase el la masa de poker. „Ancheta” care a urmat n-a reușit să demonstreze că fiul ar fi trișat, astfel că a rămas cu tot câștigul la care contribuise, fatal pentru el, și tatăl său...

„M-am născut odată cu cometa Halley, în 1835. Ea vine din nou anul viitor şi mă aştept să părăsesc lumea aceasta odată cu ea. Va fi cea mai mare dezamăgire din viaţa mea dacă nu plec odată cu cometa Halley. Cel Atotputernic a spus, fără îndoială: «Aceşti doi ciudaţi de neînţeles au venit împreună şi trebuie să plece împreună». N-aș vrea să-l înfurii...“ Mark Twain, de ziua sa, în 1909, un an înaintea morții

Premiat sau impostor?

În 1979, filiala germană a „Reader’s Digest” a organizat un concurs în rândul cititorilor săi, cu titlul: „Cea mai bună aventură personală”. Desemnat câştigător dintre 7.000 de concurenţi, Walter Kellner, un pilot din München, a trimis o scrisoare în care povestea cum avionul său, un Cessna 421, s-a prăbuşit în Marea Tireniană, între Sicilia şi Sardinia, şi cum a supravieţuit graţie bărcii sale pneumatice. Anchetatorii de la „Digest” au verificat cu multă grijă faptele prezentate, după rapoartele germane şi italiene referitoare la accident, şi totul a fost confirmat de acte. Aparatul Cessna al lui Kellner, înmatriculat I-NUR, se prăbuşise într-adevăr în Marea Tireniană de la o înălţime de 3.000 de metri, aşa cum povestea pilotul. Kellner urma să-şi primească premiul pe 6 decembrie, când trebuia să aducă barca pneumatică la sediul revistei. În dimineaţa zilei de 6, la sediul revistei a sosit o scrisoare, adresată redactorului-şef Wulf Schwartzwäller, cel care trebuia să-i înmâneze premiul lui Kellner. Epistola era scrisă de Walter Kellner. Dar alt Walt Kellner! Pilot şi el! Care locuia la Kritzendorf, în Austria, şi care afirma că toată povestea era o mistificare. El pilotase acelaşi aparat Cessna timp de patru ani, deasupra Europei şi a Mării Mediterane, şi fusese nevoit să efectueze o dată o aterizare forţată din cauza unor probleme cu motorul, la Cagliari, în Sardinia, însă nu căzuse niciodată în mare. Un impostor, susținea el, falsificase toată aventura pentru a pune mâna pe premiu. Schwartzwäller era perplex. Pe cine să creadă, de vreme ce relatarea primului Kellner fusese verificată atât de riguros? Iar laureatul trebuia să sosească...

Aveau amândoi dreptate

Într-adevăr, punctual şi surâzător, primul Walt Kellner s-a prezentat la redacție. După câteva politeţuri, i s-a arătat scrisoarea tizului său. El a început prin a se amuza. Da, ştia că un alt Kellner pilotase aparatul înaintea lui, dar nu ştia că aveau și acelaşi prenume. Ajungând la pasajul care povestea aterizarea forţată a celuilalt Kellner în Sardinia, a pălit. Acelaşi aparat, aceeaşi zonă, aceeaşi problemă mecanică, un pilot cu acelaşi nume! Ce blestem apăsa asupra lor? De ce oare părea avionul să „dorească” moartea celor doi Walter Kellner? Și de ce această înverşunare de a se distruge în vecinătatea Mării Tireniene?

Întrebări rămase fără răspuns. Ceremonia de înmânare a premiului a fost impregnată de o ciudată stare generală de disconfort...