de Silviu Ghering
Dincolo de propaganda turistică, mai mult sau mai puțin eficientă, România este o minune! O taină... Iar împreună vom descoperi bucuria de a respira aerul tare și curat al bogățiilor și frumuseților uitate ale acestui pământ magic, ţara noastră.
Peștera Scărișoara, cel mai mare „frigider” natural din lume
Dacă vreţi să vedeţi cum arăta Pământul acum 4.000 de ani, faceţi un drum în inima Apusenilor. Peştera care adăposteşte cel mai mare gheţar subteran din lume este o „amprentă” a glaciaţiunii. Gheţarul de 100.000 de metri cubi este un petic uimitor din „coaja” albă care acoperea planeta în urmă cu patru milenii. Drumul spre peșteră pornește din comuna Gârda de Sus, situată pe Valea Arieșului Mare, la 32 km amonte de Câmpeni (pe DN 75). Din centrul comunei se desprinde drumul carosabil de pe Gârda Seacă pe care se ajunge, după aproximativ 1 km, la gura Văii Ordâncușa. De aici există trei variante. Prima este poteca turistică marcată cu cruce roșie, un traseu de 10 km. A doua variantă este drumul asfaltat de pe Valea Ordâncușei, 23 km, care duce până în cătunul Ghețar. Ultima și cea mai nouă variantă este pe Valea Gârda Seacă. La 2 km de la gura Urdâncușei pornește un drum forestier prin Mununa până la Ghețar, lung de 12 km.
Gheață de zece etaje!
Odată ajunși pe culmea împădurită a platoului Scărișoara, veți fi întâmpinați de un imens aven (puț vertical), adânc de 48 m, cu un diametru de 50 m, „echipat” cu 220 de trepte. Temperatura în grotă atinge 1 grad Celsius vara și coboară până la -13 grade Celsius pe timpul iernii. Peștera Scărișoara măsoară 750 m lungime (din care vizitabili sunt 250 m), o adâncime maximă de 105 m și este împărțită în mai multe sectoare cu diferite denumiri: Sala Mare, Sala Mică, Altarul, Catedrala, Culoarul Coman, Rezervația Mare. Sala Mare adăpostește atracția peșterii, blocul de gheață cu un volum de 106.800 de metri cubi și grosimi între 12 și 36 de metri, echivalentul unui bloc de zece etaje! La numai 7 kilometri de gheţar, în comuna Gârda de Sus, sunt opt pensiuni. Preţurile pentru o cameră pe noapte sunt cuprinse între 35 de lei şi 100 de lei.
Scărișoara este situată la o altitudine de 1.165 de metri, fiind una dintre puținele peșteri cu gheață din lume situate la o altitudine atât de mică. Peștera este localizată la 46°29′23″N 22°48′35″E